Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 412/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 412
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Ghertner
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de petenții și, împotriva sentinței penale nr.151 din 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 28.10.2009, apoi pentru data de 04 noiembrie 2009 și apoi pentru astăzi 05 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin rezoluția nr.268/P/2008 din 07.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceavas -a dispus neînceperea urmăririi penale față de, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.292 cod penal și art.215 alin.1, 2 cod penal, reținându-se că în cauză lipsește vinovăția făptuitorului.
Prin Ordonanța cu nr.1283/II/2/2008 din data de 24.12.2008 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a infirmat parțial rezoluția nr.268/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în sensul că:
1) S-a schimbat temeiului neînceperii urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal (în ceea ce privește declarația dată la 15.08.2002, fila 106) din art.10 lit.d în art.10 lit.g Cod procedură penală, întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.
2) S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 260, 291, 240 Cod penal, întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.
3) S-a respins plângerea formulată de petenții și, împotriva soluției dată în dosarul nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.215 alin. 1,2 Cod penal, întrucât din analiza dosarului rezultă că soluția dată sub acest aspect este corectă.
De asemenea, prin ordonanța 43/II/2 din 12.01.2009 a prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceavas -a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva soluției date în ds.268/P/2008.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că între petentul și intimatul există o stare conflictuală legată de dreptul de succesiune asupra mai multor imobile ce au aparținut defunctei născută la data de 24.11.1876. Atât din arborele genealogic depus la dosar de petent, cât și din cel depus de către intimat rezultă că acesta din urmă este moștenitor al numitei "" () căsătorită cu von, născută la data de 06.05.1887. von (născută în 1887) a avut oad oua căsătorie în anul 1917 cu, din căsătoria cărora a rezultat un fiu, născut la data de 05.10.1919 (ce și-a modificat numele în anul 1945 în - fila 132), acesta din urmă avându-l ca fiu pe făptuitor.
Numita von (născută în 1887) l-a avut autor comun cu von (, născută la data de 24.11.1876) pe numitul von, însă von, născută la data de 24.11.1876 i-a avut ca descendenți pe fiica sa, născută în anul 1904 și căsătorită cu . numitului l-a avut ca fiu pe petentul, ce a fost desemnat moștenitor al acestuia prin certificatul de moștenitor nr. 1286/1987 (fila 122), fiind desemnat legatar universal.
Așa cum rezultă din actele depuse la dosar între intimat și von, născută la data de 24.11.1876 este o înrudire de gradul IX, intimatul nefiind moștenitor în linie directă al acesteia. Astfel, von, născută la data de 24.11.1876 nu este bunica intimatului.
Intimatul a dat o declarație pe proprie răspundere, autentificată sub numărul 3503/15.08.2002 în care a arătat că este moștenitorul defunctei, născută la data de 24.11.1876, fiica lui și, în prezent decedată și care avea ca surori pe și. Această declarație este necorespunzătoare adevărului și intimatul a urmărit să producă consecințe juridice prin atestarea calității sale de moștenitor al acesteia (, născută la data de 24.11.1876, având în proprietate imobilele revendicate de făptuitor și de petent), motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșiri infracțiunii prev. de art.292 Cod penal pentru motivul prevăzut de art. 10 lit.g Cod procedură penală întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, prev. de art. 122 alin.l lit.d Cod penal.
În declarația dată la 17.07.2001 (fila 104), intimatul declară pe proprie răspundere că născută la 06.05.1887 este bunica sa, aceste date fiind corespunzătoare realității. n ceea ce privește declarația datată 12.03.2000 (fila 82) în care intimatul afirmă că este moștenitor al autorului, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prev. de art.292 Cod penal în condițiile în care nu a precizat la care dintre cele două persoane cu același nume se referă, nefiind indusă ideea afirmației că este moștenitor al defunctei născută în anul 1876.
În ceea ce privește aspectele nereale menționate în cererile formulate către instituțiile statului respectiv Primărie, Consiliu Județean, instanțe de judecată (filele 81, 83, 84, 164, 167, 179, 186, 187), nu se poate reține ca fiind săvârșită infracțiunea prev. de art.292 Cod penal și nici infracțiunea prev. de art. 215 Cod penal întrucât atât autoritățile publice cât și instanța de judecată trebuiau să verifice prin orice mijloace calitatea de moștenitor al solicitantului.
Împotriva acestor rezoluții, în temeiul art. 2781Cod procedură penală, a formulat plângere petentul, înregistrată sub numărul - și petentul, înregistrată sub numărul -. prin încheierea din data de 11.03.2009 s-a dispus conexarea cauzelor sub numărul de dosar -.
În motivarea plângerilor petentul a făcut o prezentare cronologică a dosarelor civile în care părțile sunt implicate, susținându-se că infracțiunile de fals în declarații și înșelăciune sunt săvârșite în mod continuu și în formă continuată de către intimat, din moment ce acesta se prevalează în continuare de calitatea mincinoasă de moștenitor al numitei von, născută la data de 24.11.1876. În consecință, față de această împrejurare, în mod greșit s-a reținut că ar fi intervenit prescripția răspunderii penale. De asemenea, același petent a depus la dosarul cauzei mai multe precizări și memorii, în unul dintre acestea ( 92 ds.-) făcând referire și la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 35 din legea 10/2001.
Petentul a arătat că intimatul s-a prevalat în demersurile efectuate către organele statului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, de calități mincinoase și mijloace frauduloase, astfel că se impunea efectuarea de verificări de către organele de cercetare penală în vederea angajării unei eventuale responsabilități a autorităților publice și a instanțelor ce au favorizat activitatea infracțională a intimatului.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut, în primul rând, că organele de cercetare penală au fost sesizate cu plângeri penale cu privire la activitatea intimatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații, înșelăciune, mărturie mincinoasă, uz de fals și uzurparea de calități oficiale. Existența infracțiunii prevăzute de art. 35 din legea 10/2001, precum și existența unor eventuale acțiuni ilicite sau infracționale ale autorităților statului, au fost invocate pentru prima dată în fața instanței motiv pentru care nu au fost analizate în procedura prevăzută de art. 2781
C.P.P.Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, Tribunalul a reținut că această infracțiune este prin esența ei una instantanee. Latura subiectivă a acesteia se manifestă sub forma intenției directe, vizând un scop special - producerea unei consecințe juridice. Falsul în declarații implică inclusiv împrejurarea ca declarația să servească pentru producerea respectivei consecințe (respectiv să se uzeze de declarație), astfel că prin însăși conținutul obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 292.Cod Penal exclude existența în concurs și a infracțiunii de uz de fals.
În consecință, față de conținutul constitutiv al acestei infracțiunii, ea poate fi săvârșită în formă continuată doar în împrejurarea în care, în baza aceleiași rezoluții și în vederea producerii aceleiași consecințe, sunt date mai multe declarații în fața unor instituții diferite dintre cele prevăzute de art. 145.Cod Penal În speță, a apreciat tribunalul că în mod corect s-a reținut că singura declarare necorespunzătoare adevărului este cea autentificată sub numărul 3503/15.08.2002, iar față de unicitatea declarației nu poate fi reținut caracterul continuat și nici continuu al infracțiunii. Astfel, termenul de prescripție a răspunderii penale începe a curge de la data consumării - 15.08.2002 - și nu de la data unei eventuale epuizări.
Ceea ce a avut însă caracter de continuitate este susținerea intimatului referitoare la calitatea de moștenitor (strănepot) al defunctei von, născută la data de 24.11.1876. Chiar și în eventualitatea în care această susținere este falsă (împrejurare ce nu poate fi însă stabilită de prezenta instanță, dar care rezultă din înscrisurile depuse la dosar), nu are un caracter infracțional. Adresarea unui cereri către o instituție dintre cele prevăzute de art. 145.Cod Penal, prin care o persoană se prevalează de o calitate inexistentă sau mincinoasă, în vederea obținerii unor beneficii, nu este incriminată de Codul penal în vigoare. Instituțiile sau autoritățile sesizate au obligația de efectua verificările necesare în vederea stabilirii situației de fapt sau a drepturilor pe care petentul respectiv le are; nu poate fi vorba în aceste cazuri nici de existența unei infracțiuni de înșelăciune, mărturie mincinoasă sau uz de fals.
Tot sub aspectul acestor considerații, a apreciat tribunalul că o discuție aparte ar reprezenta-o infracțiunea prevăzută de art. 35 din legea 10/2001 (fostul art. 403din legea 10/2001), însă existența acesteia a fost invocată direct în fața instanței și nu a constituit obiectul cercetărilor efectuate de către organele de cercetare penală. Pe de altă parte, din memoriile depuse de către petentul ( 97 ds.) rezultă că ar fi fost făcută o plângere penală sub aspectul acestei infracțiunii (art. 403fiind introdus prin OUG 175/2001), însă s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Aceste aspecte nu constituie însă obiectul judecății în prezenta cauză.
A mai reținut prima instanță că sub aspectul litigiilor civile dintre părți situația, în fapt și în drept, este complexă, iar intimatul s-a prevalat de existența unui presupus grad de rudenie în susținerea cererilor sale. Nu poate fi acceptată susținerea acestuia în sensul că ar fi fost vorba de o eroare cauzată de ruperea legăturilor dintre intimat și familia sau țara de origine, acesta fiind și motivul pentru care prim - procurorul a dispus schimbarea temeiului soluției de scoatere de sub urmărire penală din art. 10 lit. d în art. 10 lit. g Însă C.P.P. gradul de rudenie și defuncta von, născută la data de 24.11.1876 au fost indicate într-o singură declarație notarială și doar față de aceasta s-ar fi putut aprecia (în lipsa împlinirii termenului de prescripție) că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații. De asemenea, față de această situație de fapt, existența infracțiunii de înșelăciune este exclusă "de plano".
În consecință, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod de procedură penală, tribunalul a procedat în consecință.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, petentul arată că s-a demonstrat că intimatul a dat declarații notariale neconforme cu realitatea, în sensul că ar fi moștenitorul autoarei, declarație ce a produs efecte, în sensul că a indus în eroare organele administrative și judiciare, obținând valori materiale la care nu avea dreptul. Această faptă nu poate fi considerată prescrisă în condițiile în care intimatul își continuă demersurile incorecte adjudecând în continuare bunuri ale autoarei.
Petentul, în motivarea recursului arată că la dosarul cauzei există probe din care rezultă că intimatul a săvârșit și săvârșește în continuare faptele reclamate.
De-a lungul procesului de retrocedare, intimatul s-a prevalat de o serie de calități mincinoase, formulând cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după autoarea lui, fără a fi făcută dovada calității sale de moștenitor. Mai precizează că în speță elementul material al infracțiunii de fals în declarații constă într-o acțiune ce se prelungește în timp în mod, cunoaște un moment al consumării și un moment al epuizării, respectiv pronunțarea unei soluții definitive și irevocabile de către ÎCCJ, astfel încât în mod greșit s-a reținut ca fiind împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, soluția dată și cu privire la aceasta este greșită, intimatul susținând în mod constant variante nereale de descendență cu scopul de a dobândi bunuri materiale necuvenite. Pentru toate motivele arătate, solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza în conformitate cu disp. art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
La data de 29.01.2008 petentul a solicitat cercetarea intimatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2, 5 Cod penal și art. 292 Cod penal, plângerea fiind precizată la data de 15.02.02008 în sensul că infracțiunea de înșelăciune reclamată ar consta în inducerea în eroare a autorităților locale și a instanțelor judecătorești de către intimat prin inducerea ideii că este moștenitor al defunctei născută la data de 24.11.1876, deși în realitate nu este moștenitor al acesteia. De asemenea, petentul a indicat faptul că intimatul a dat declarații pe proprie răspundere legat de calitatea sa de moștenitor al defunctei.
La data de 21.10.2008 a formulat plângere și petentul față de intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 260, 292, 291 și art. 240 Cod penal, invocând aceleași motive enunțate de petentul în plângerea formulată.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 268/P/2008 din 07.11.2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 292 Cod penal și art. 215 alin. 1, 2 și 5 Cod penal, reținându-se că în cauză lipsește vinovăția acestuia.
Prin ordonanța nr. 1283/II/2/2008 din data de 24.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceavas -a infirmat parțial rezoluția nr. 268/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a schimbat temeiul neînceperii urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal (în ceea ce privește declarația dată la 15.08.2002) din art. 10 lit. d în art. 10 lit. g Cod procedură penală, întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260, 291, 240 Cod penal, întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni și s-a respins plângerea formulată de petenții și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal, întrucât din analiza dosarului a rezultat că soluția dată sub acest aspect este corectă.
La datele de 29.12.2008 și 06.01.2009, petentul depune la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava două memorii întitulate plângere împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, iar la data de 09.01.2009 depune un memoriu în care solicită analizarea plângerilor potrivit art. 278 Cod procedură penală, prin prisma motivelor invocate în urma studierii rezoluției nr. 268/P/2008 ce i-a fost comunicată la domiciliu la data de 05.12.2008.
Petentul a arătat că procurorul nu s-a pronunțat sub aspectul săvârșirii de către intimat a infracțiunii prev. de art. 35 din Legea nr. 10/2001 prin care se incriminează fapta de a notifica persoana juridică deținătoare a imobilului, știind că nu este îndreptățită potrivit acestei legi la măsuri reparatorii, în scopul de a împiedica încheierea actelor juridice de înstrăinare a acestuia, reținând în mod greșit că la data săvârșirii faptei aceasta nu era incriminată ca infracțiune. Astfel, la data de 23.03.2001, intimatul a notificat Primăria municipiului S pentru restituirea în natură a imobilelor casă de locuit și teren situate în S-. Infracțiunea prev. de art. 35 (art. 405inițial) a fost introdusă în Legea nr. 10/2001 prin OUG nr. 175/13.12.2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 831/21.12.2001. De altfel, în plângerea ce formează obiectul prezentului dosar petentul nu a învederat organelor de cercetare penală săvârșirea acestei infracțiuni, motiv pentru care procurorul prin rezoluția nr. 43/II/2/2009 din data de 12.01.2009 a respins plângerea formulată de petentul împotriva soluției date în dosarul nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu motivarea că soluția dată este corectă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că între petentul și intimatul există o stare conflictuală legată de dreptul de succesiune asupra mai multor bunuri imobile ce au aparținut defunctei născută la data de 24.11.1876.
La 21 ianuarie 1998 intimatul a solicitat Primăriei comunei Șcheia reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 9800 mp teren situat în intravilanul comunei Șcheia, pe care se află amplasată o construcție în care funcționează Primăria Șcheia. Acesta își declară calitatea de moștenitor direct după, fiul lui.
Mai menționează că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 9 ha teren situat pe teritoriul satului și are titlu de proprietate eliberat la 14.11.1995.
La 12.03.2000 intimatul a completat cererea inițială solicitând în baza Legii nr. 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate pentru 50 ha teren agricol și 10 ha cu vegetație forestieră.
Prin hotărârea nr. 312 din 27.09.2001 a Comisiei Județene din cadrul Prefecturii județului S s-a validat propunerea Comisiei comunale Șcheia nr. 2137/2001, anexa nr. 38 pentru suprafața de 60,76 ha teren agricol din care pentru 28,9425 ha teren agricol situat în Șcheia.
Prin hotărârea nr. 1134 din 21.08.2003 a Comisiei Județene din cadrul Prefecturii județului S s-a validat poziția 1 din anexa nr. 28 cu suprafața de 19.80 ha teren situat în Șcheia, în baza propunerii Comisiei Șcheia nr. -.
Pentru suprafețele de teren reconstituite s-au eliberat titlurile de proprietate nr. 2790 din 15 ianuarie 2002 și nr. 2949/2002.
La 23.03.2001 intimatul a solicitat Primăriei municipiului S restituirea în natură a imobilului (casă de locuit și teren) din S,-, cerere care a fost trimisă prin Judecătoria Suceava (notificare) și a fost înregistrată la Primăria municipiului S la 19 aprilie 2001.
În declarația autentificată sub nr. 3503 din 15.08.2002 cel în cauză a precizat că este moștenitorul defunctei, născută la 24 noiembrie 1876, fiica lui și calitate pe care o dovedește cu extrasul arborelui genealogic al familiei.
Prin dispoziția Primăriei municipiului S nr. 2652 din 06.09.2002 s-a respins cererea de restituire a imobilului din S,-, însă a contestat acest act. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 9143/2002 din 17.10.2002 apoi cauza a fost strămutată la Tribunalul Bacău, prin încheierea nr. 806 din 28.02.2003 a Curții Supreme de Justiție (dosar nr. 5571/2002).
Prin sentința civilă nr. 657/2003 Tribunalul Bacăua respins ca nefondată contestația lui, Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr. 560/2004 a admis contestația și s-a restituit imobilul solicitat.
Prin decizia civilă nr. 2756/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Primăria municipiului S și de intervenienți și a fost casată decizia cu trimitere spre rejudecare Curții de Apel Bacău. După casare, la termenul din 20.11.2006 a depus cerere de intervenție în interes alăturat Primăriei municipiului S, în calitate de unic succesor al defunctei, fostă proprietară a imobilului din S,-.
Prin decizia civilă nr. 36 din 28.02.2007 (dosar -) Curtea de Apel Bacăua admis apelul lui și a respins cele formulate de și pentru Primăria municipiului S fiind admisă contestația și restituit imobilul.
S-a motivat că a fost singurul care a formulat cerere de retrocedare a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, iar a formulat o astfel de cerere abia la 29.11.2005 în baza Legii nr. 247/2005.
Împotriva soluției au declarat recurs Primăria municipiului S și intervenienții, cauza aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la infracțiunea de înșelăciune reclamată de petentul, aceasta presupune sub aspectul laturii obiective, în primul rând, o acțiune de inducere în eroare și care are ca rezultat pricinuirea unei pagube, un prejudiciu material. Prin cererile formulate intimatul a precizat că este moștenitor după defunctul, ori aceste susțineri nu sunt suficiente pentru a conduce exclusiv prin ele însele la inducerea în eroare a autorităților competente în soluționarea unor cereri de restituire, ele impunând administrarea probelor cerute de lege în acest sens. Nu se poate reține astfel vinovăția sub forma intenției cât privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
De asemenea, soluția pronunțată cu privire la infracțiunile prev. de art. 240, 260 Cod penal este corectă.
Sub aspectul elementului material, infracțiunea de uzurpare de calități oficiale se realizează prin săvârșirea ambelor acțiuni prevăzute de textul legii, adică a folosirii fără drept a unei calități oficiale și a acțiunii de îndeplinire a vreunui act legat de acea calitate.
Or, în speță, intimatul prin asumarea calității de moștenitor nu a uzurpat vreo calitate oficială în sensul prevăzut de lege.
Potrivit art. 260 Cod penal constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă "fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se audiază martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe referitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat".
Infracțiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi săvârșită decât de un martor, expert sau interpret, calitate pe care intimatul nu a avut-o niciodată.
Potrivit doctrinei șu jurisprudenței în materie, infracțiunea de fals în declarații absoarbe infracțiunea de uz de fals, însă în dispozitivul aceluiași act procesual se pronunță două soluții distincte relativ la aceste două infracțiuni.
Pe de altă parte, nu se poate vorbi de caracterul continuat al infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal, această infracțiune fiind una cu consumare instantanee.
Cum infracțiunea de fals în declarații s-a consumat la data de 15.03.2003 când s-a autentificat înscrisul, calculat de la această dată termenul de prescripție a răspunderii penale este împlinit, neexistând vreo cauză care să determine suspendarea sau întreruperea acestuia dintre cele prevăzute de art. 126 Cod penal.
Cum nu se poate înrăutăți situația petenților în propria cale de atac (plângerea constând tocmai o manifestare a dreptului la o instanță de control judiciar), curtea va menține încadrarea juridică dată celor două fapte, respectiv conform reglementărilor art. 292, 291 Cod penal, însă va schimba temeiul de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.291 Cod penal din art.10 lit.d în art.10 lit.g Cod procedură penală, întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.
Referitor la infracțiunea prev. de art.35 din Legea nr.10/2001 reclamată de petentul, aceasta nu a făcut obiectul cercetărilor, fiind invocată după pronunțarea rezoluției nr.268/P/2008 din data de 07.11.2008 și a ordonanței nr.1283/II/2/2008 din data de 24.12.2008 pronunțate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, astfel încât în mod corect prima instanță nu a procedat la analiza criticilor formulate de către petent sub acest aspect.
Față de cele mai sus-reținute, curtea, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală rap. la art.278/1 alin.10 Cod procedură penală va admite recursurile declarate de petenți, va casa în totalitate sentința penală atacată, iar în rejudecare va proceda în sensul celor de mai sus-menționate.
Va menține rezoluția nr.43/II/2 din data de 12.01.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, celelalte dispoziții ale rezoluției nr.268/P/2008 din data de 07.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava rămase în urma infirmării ei parțiale, precum și celelalte dispoziții ale ordonanței nr.1283/II/2/2008 din data de 24.12.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
:
Admite recursurile declarate de petenții și împotriva sentinței penale nr.151 din data de 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr.-.
Casează în totalitate mai sus-menționată și în rejudecare:
Admite plângerile formulate de petenții și.
Desființează în parte ordonanța nr.1283/II/2/2008 din data de 24.12.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în sensul că schimbă temeiul neînceperii urmăririi penale față de intimatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.291 Cod penal din art.10 lit.d în art.10 lit.g Cod procedură penală, întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.
Menține rezoluția nr.43/II/2 din data de 12.01.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, celelalte dispoziții ale rezoluției nr.268/P/2008 din data de 07.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava rămase în urma infirmării ei parțiale, precum și celelalte dispoziții ale ordonanței nr.1283/II/2/2008 din data de 24.12.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.11.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored BC
2ex/18.11.2009
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Andronic Tatiana Luisa, Ghertner
