Spete inselaciune Art 215 cod penal. Sentința 115/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 215 Cod penal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA NR. 115
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava
La ordine, pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.02.1978 în municipiul D, județul B, cu domiciliul în mun. B,-, - 2,. C,. 8, județul B, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, uz de fals prev. de art. 291 Cod penal și fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 23 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a da posibilitatea părților, prin apărători, să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 05 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din data de 01 noiembrie 2006(dosar 106/P/2005) s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 03.02.1978 în municipiul D, județul B, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, uz de fals prev. de art. 291 Cod penal și fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În actul de sesizare, s-au reținut următoarele:
La data de 22.03.2005 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșania fost înregistrată plângerea numiților și -, din municipiul B, prin care solicitau efectuarea de cercetări față de - și pentru infracțiunile de înșelăciune, uz de fals și fals în declarații, constând în aceea că, primul i-a indus în eroare cu prilejul executării unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul lor din municipiul B, bun imobil pe care l-au înstrăinat în mod formal cu scopul obținerii unui împrumut bancar, iar, ulterior, acesta, în complicitate cu al doilea, a revândut apartamentul, cu toate că știa că prima vânzare avusese un caracter simulat.
Prin Ordonanța nr.288/P/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, motivat de faptul că - este ofițer de poliție cu gradul profesional de subinspector în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră
Ulterior, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceavas -a primit de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție o altă lucrare penală având ca obiect aceleași fapte penale reclamate de numiții și - din municipiul Avându-se în vedere că între cauze exista legătură de conexitate, acestea au fost reunite sub nr.l06/P/2005.
Efectuându-se cercetări în legătură cu aspectele semnalate în plângeri, s-a constatat că, la începutul anului 2004, părțile vătămate și -, prin intermediul fiului lor, A-, au luat legătura cu inculpatul - pentru a-i ajuta să obțină un împrumut bancar. Părțile vătămate aveau nevoie de bani pentru a-i da fiului lor, care voia să înființeze, împreună cu un asociat, o societate de transport persoane. Au apelat la inculpatul -, întrucât îl cunoșteau, fiind vecini de bloc, a copilărit cu fiul lor și, de asemenea, pentru că știau că lucrează la Poliția de Frontieră, iar tatăl său era consilier juridic la - Filiala
Inculpatul - le-a spus părților vătămate că poate să le ajute doar în cadrul unui împrumut bancar cu ipotecă, fapt ce ar fi presupus să vândă în mod formal apartamentul lor proprietate personală și să-1 ipotecheze la bancă. În aceste condiții, soții au convenit cu inculpatul să încheie un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul în care locuiau. Întrucât banca la care au apelat, respectiv - Filiala B oferea împrumuturi doar pentru 70% din valoarea bunului imobil, iar pentru restul de 30% din preț cumpărătorul trebuia să facă dovada că 1-a plătit, cei în cauză au întocmit mai întâi un act antecontract în care se stipula că și - se obligau să-i vândă lui - imobilul situat în municipiul B,-, - 1,.D,.8, contra sumei de 21.500 USD, primind un avans de 9.500 USD, iar restul de 12.000 USD urmând să fie achitați de cumpărător la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare. Antecontractul a fost încheiat la data de 20.04.2004 la. " " din B, fiind autentificat sub nr.711. Suma de 9.000 USD, prevăzută în antecontract, nu a fost achitată sau primită în mod efectiv, fiind trecută în acte doar în mod formal.
Cu acest înscris, - s-a prezentat la. - Filiala B și a solicitat acordarea unui credit ipotecar în sumă de 12.000 USD, credit ce i-a fost aprobat conform Contractului de Credit Bancar pentru persoane fizice nr.l035 din 11.05.2004.
După aprobarea creditului ipotecar, suma de 12.000 USD a fost virată în contul vânzătorilor, iar din această sumă - a solicitat, sub formă de împrumut, 5.000 USD, restul de 7.000 USD rămânând vânzătorilor și -. La data de 12.05.2004, la Biroul Notarului Public " " din B, între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.889/15.05.2004.
După încheierea acestui contract, vânzătorii și - au achitat lunar rata în sumă de 112 USD la. - Filiala B până în luna ianuarie 2005, iar în luna februarie 2005, când s-au prezentat la bancă pentru plata ratei, au aflat că creditul a fost achitat în totalitate de către -. Ulterior, au aflat și că - a înstrăinat imobilul din-, - 1,.D,.8, altei persoane, pe numele de, din orașul D, județul B, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.304/24.02.2005 încheiat la Biroul Notarului Public " " din
S-a considerat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.l și 3 Cod penal, constând în inducerea în eroare cu privire la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu consecințe de deposedare, precum și menținerea în eroare cu prilejul încheierii și executării contractului. De asemenea, s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.291 și 292 Cod penal, constând în aceea că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.304/24.02.005, - a declarat că este proprietarul imobilului și s-a folosit în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare nr.889/12.05.2004, cunoscând că, în realitate, nu era proprietarul imobilului și că actul notarial autentificat sub nr.889/12.05.2004 era de fapt un act notarial simulat.
S-a susținut că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.889/2004, inculpatul nu s-a comportat nici un moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar. In acest sens, pe inculpat 1-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la apartament nu a încheiat ca un adevărat proprietar contracte pentru utilități (energie electrică, gaze, telefon, etc.) și nici contract cu asociația de proprietari aferentă imobilului.
De asemenea, nici la încheierea celui de al doilea contract, nr.304/2005, privind înstrăinarea apartamentului către, inculpatul - nu a avut comportamentul unui proprietar de drept, în sensul că nu 1-a însoțit pe cumpărător atunci când acesta a vrut să vadă apartamentul, indicându-i doar adresa și spunându-i că, dacă vrea să-1 vadă, să meargă singur. Totodată, dacă ar fi fost proprietar de drept, învinuitul nu ar fi trebuit să întocmeascăpe ascunsformalitățile pentru vânzarea apartamentului și i-ar fi înștiințat din timp pe așa-zișii chiriași. Un adevărat proprietar ar fi rezolvat mai întâi problema evacuării chiriașilor și abia după aceea ar fi înstrăinat imobilul.
S-a arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului se dovedesc cu următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile făptuitorului, documentația aferentă contractului de vânzare cumpărare nr. 889/2004, contractul de vânzare cumpărare nr.304/2005, sentința civilă nr.250/13.01.2006 a Judecătoriei Botoșani, Raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Laboratorul
În vederea soluționării cauzei au fost audiați inculpatul (15), părțile vătămate (13,14), martorii A, (43-45), ( 60-66), (106), au fost depuse declarațiile autentice ale notarului și consilierului juridic ( 121-124), a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului Botoșani, au fost depuse mai multe contracte de credite (filele 128-158).
Inculpatul -, prin apărător, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, apreciind că instanța competentă este Judecătoria Botoșani. S-a motivat că inculpatul nu a fost desemnat de Ministrul Administrației și Internelor cu avizul favorabil al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca organ de cercetare al poliției judiciare.
La dosar a fost depus Ordinul Ministrului Administrației și internelor nr. 617/29.12.2003 privind desemnarea organelor de cercetare ale poliției judiciare, care conține avizul favorabil al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în care se precizează că se desemnează ca organe de cercetare ale poliției judiciare polițiștii cu sarcini în combaterea infracționalității transfrontaliere și a infracțiunilor comise în legătură cu frontiera. Cum inculpatul era încadrat în funcția de ofițer principal II la Compartimentul combaterea traficului de persoane din cadrul B făcea parte și din structurile poliției judiciare.
Anterior pronunțării instanței cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, inculpatul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 617/29.12.2003 pe considerentul că prin acest ordin nu s-a făcut o desemnare individuală, nominală a polițiștilor care fac parte din poliția judiciară, ci s-au stabilit în mod generic categoriile de lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor care ar constitui organele de cercetare ale poliției judiciare.
Prin încheierea din 15.02.2008 a Curții de Apel Suceavaa fost sesizată Secția Comercială și de contencios administrativ pentru soluționarea excepției, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința nr. 39 din 23 februarie 2009 Curtea de Apel Suceava - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a ordinului invocat. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia nr. 2558 din 13.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B(fila 218).
Potrivit art. 27 din legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române,Ministrul de interne, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnează polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare. Potrivit alin 2 lit. b, infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de către curtea de apel, în cazul polițiștilor prevăzuți înart. 14alin. (2) pct. I lit. j (subinspectorii de poliție) din Legea nr. 360/2002, cum este cazul inculpatului.
Față de aceste dispoziții legale, Curtea constată că inculpatul avea calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, iar competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Suceava.
Pe fondul cauzei, instanța reține că părțile vătămate, prin intermediul fiului lor, A, au apelat la inculpat pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea lor, cu condiția ca inculpatul să obțină un credit imobiliar pentru cumpărarea acestui apartament și ei să rămână în continuare în apartament. În acest sens au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 711/20.04.2004 la BNP din B prin care părțile vătămate se obligau să vândă inculpatului apartamentul proprietatea lor la prețul de 21.500 USD. Conform antecontractului, părțile vătămate ar fi primit de la inculpat suma de 9.500 USD cu titlu de avans de plată. Diferența de bani acordată de bancă împrumutatului (până la acoperirea prețului) a fost virată în contul părților vătămate. Din declarațiile părților vătămate și ale martorilor, A, rezultă că din suma de 12.000 USD, părțile vătămate i-au dat fiului lor suma de 7.000 USD, iar suma de 5.000 USD a fost înmânată inculpatului de către fiul părților vătămate. Nu există nici un înscris cu privire la remiterea acestei sume către inculpat.
Cu privire la predarea sumei de 9.500 USD, din declarațiile părților vătămate rezultă că nu a fost primită niciodată și a fost menționată în antecontractul de vânzare-cumpărare doar pentru că era o condiție relativ la acordarea creditului ipotecar. Pentru această sumă nu s-a întocmit nici un înscris între părți.
După încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, ratele la bancă erau plătite de fiul părților vătămate, respectiv A, care, așa cum precizează în declarația de la fila 41 dosar, primea parte din bani și de la inculpat în contul celor 5.000 USD.
Din adresele nr. 46855/1.11.2004 și nr.49874/19.11.2004 emise de Banca Comercială Română ( 84,85 ds. de ) rezultă că ratele aferente contractului de credit nr. 1035/11.05.2004 nu au fost achitate la timp, iar din coroborarea lor cu declarația inculpatului se concluzionează că acesta a fost trecut în categoria rău-platnicilor la Biroul de credite.
În aceste împrejurări inculpatul s-a hotărât să achite creditul aferent contractului nr. 1035/11.05.2004 încheiat cu BCR - Sucursala B, cerere care i-a fost admisă, iar plata creditului s-a făcut conform ordinului de încasare nr. 49171/23.02.2005(67 ds. ). Ulterior, s-a procedat la radierea ipotecii instituită asupra imobilului din litigiu( 63,64).
Conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 204 din 24.02.2005, imobilul din litigiu a fost vândut de către inculpat numitului.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul a indus în eroare părțile vătămate cu prilejul încheierii și executării contractului nr. 889/12.05.2004.
Pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal, este necesară desfășurarea unei activități de inducere sau de menținere în eroare, fără de care persoana vătămată nu ar fi încheiat actul dăunător. Ambele acțiuni trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract. În speță, pentru existența infracțiunii, era necesar ca inculpatul să fi folosit la încheierea contractului vreun mijloc de inducere în eroare, însă din situația de fapt rezultă că părțile vătămate l-au determinat pe acesta să încheie contractul.
Contractul de vânzare cumpărare încheiat de părțile din dosar este un contract cu transmitere imediată a dreptului de proprietate, nefiind afectat de vreo condiție sau clauză specială și prin urmare nu suntem în prezența unei executări în timp a contractului. De asemenea, între părți nu s-a încheiat și un contract secret care să corespundă voinței reale a părților, în modalitatea arătată de părțile vătămate, pentru a ne afla în fața unei simulații. Faptul că ulterior, inculpatul a achitat creditul către bancă, a radiat ipoteca și a vândut apartamentul nu poate fi asimilat cu o activitate de inducere în eroare sau cu o manoperă frauduloasă de genul celor incriminate în art. 215 Cod penal. Singurul contract cu executare în timp era contractul de credit încheiat între inculpat și BRD și care nu este opozabil părților vătămate. Cum părțile au fost de bună credință cu ocazia încheierii contractului nu se poate vorbi de existența unei acțiuni frauduloase de inducere în eroare și deci nici de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții.
Prin urmare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală instanța va achita pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, ci este de natură civilă. Sentința civilă nr. 250/13.01.2006 a Judecătoriei Botoșani ( 89 ds. ) prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 889/2004 nu este definitivă și nu poate produce nici un efect în fața instanței penale.
În temeiul art. 346 alin. 4 Cod procedură penală va lăsa nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile.
Prin actul de sesizare s-a reținut că în cauză sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 291 și 292 Cod penal constând în aceea că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 304/24.02.2005, inculpatul a declarat că este proprietarul imobilului și s-a folosit în acest sens de contractul de vânzare cumpărare nr. 889/12.05.2004, cunoscând că în realitate nu era proprietarul imobilului și că actul notarial autentificat sub nr. 889/12.05.2004 era un act simulat.
Aceste acuzații nu vor fi reținute de instanță întrucât infracțiunea de fals în declarații presupune existența unei declarații necorespunzătoare adevărului. La data încheierii celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, cu martorul, inculpatul a precizat că este proprietarul apartamentului în baza contractului nr. 889/12.05.2004, contract care nu era anulat printr-o hotărâre definitivă, inculpatul achitase creditul către bancă, ipoteca era radiată, ceea ce denotă că imobilul nu era grevat de sarcini sau de alte drepturi reale. Așa cum s-a motivat mai sus, nu avem de-a face cu un contract simulat întrucât nu există un contraînscris încheiat de părți, în care să se precizeze care a fost voința reală a părților la încheierea contractului.
În consecință, declarația făcută de inculpat în fața notarului prin care precizează că este proprietarul apartamentului pe care dorește să-l vândă nu este o declarație necorespunzătoare adevărului, iar infracțiunea de fals în declarații nu există în materialitatea ei. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. Cod procedură penală instanța îl va achita pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art.292 Cod penal.
Pe cale de consecință, nefiind un înscris fals nu există nici infracțiunea de uz de fals și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. Cod procedură penală va achita pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals prev de art. 291 Cod penal.
În temeiul art. 346 alin. 3 Cod procedură penală respinge acțiunea civilă, relativ la anularea contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 889/12.05.2004 și nr. 304/24.02.2005, întrucât neexistând infracțiunile de uz de fals prev de art. 291 Cod penal și fals în declarații prev. de art.292 Cod penal în materialitatea lor, nu există factorul material care să fi generat prejudiciul, iar acțiunea civilă este lipsită de temei.
Întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 193 Cod procedură penală privind plata cheltuielilor judiciare făcute de părțile vătămate, instanța va respinge ca nefondată cererea părților civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
În temeiul art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală achită pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.02.1978 în municipiul D,-, -2,. C,.8, județul B, CNP: -, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal.
În temeiul art. 346 alin. 4 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. Cod procedură penală achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals prev de art. 291 Cod penal și fals în declarații prev. de art.292 Cod penal.
În temeiul art. 346 alin. 3 Cod procedură penală respinge acțiunea civilă, relativ la anularea contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 889/12.05.2004 și nr. 304/24.02.2005.
Respinge ca nefondată cererea părților civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare pentru părțile civile.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2009.
Președinte, Grefier,
Red./Tehnoredact.
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana
