Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 447/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
România
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR.447/ DOSAR NR-
Ședința publică din 11 iunie 2008
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Țînț- -- JUDECĂTOR 2: Laura Popa
- - - JUDECĂTOR 3: Alexandru Vasiliu
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 309/S din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind făptuitorii:, și.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosar, prin serviciul registratură, notă de ședință privind motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov formulată de petentul.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța în baza art.340 Cod procedură penală constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că s-a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 309/S din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr- pe motive de nelegalitate, în sensul că au fost nesocotite prevederile art.2781alin.1 Cod procedură penală și art.2781alin.8 Cod procedură penală. Arată că instanța de fond a soluționat plângerea petentului, calificând-o ca fiind împotriva ordonanței adoptate de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, ori textul art.2781alin.1 Cod procedură penală învederează că plângerea se îndreaptă împotriva rezoluției/ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, date de procuror, și nicidecum împotriva rezoluției/ordonanței adoptate de prim procuror cu prilejul soluționării plângerii petenților în condițiile art.275-278 Cod procedură penală. În concluzie solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale a Tribunalului Brașov și, rejudecând, trimiterea dosarului la Tribunalul Brașov pentru a se continua judecată pe fond relativ la plângerea petentului, depusă împotriva ordonanței din data de 30.10.2007 adoptată de procuror în dosarul penal nr.772/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Petentul, arată că achiesează la concluziile reprezentantului Parchetului, și este de acord cu trimiterea dosarului la Tribunalul Brașov pentru soluționarea plângerii.
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr.309/S/10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, a fost admisă plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 17.12.2007, nr.1101/II-2/2007 a prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, care a fost desființată, cauza fiind trimisă acestui prim procuror pentru aoa naliza în fond.
În baza art.192 lin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, faptul că, uzând de procedura prev. de art.2781Cod procedură penală, a formulat plângere împotriva rezoluției nr.101/II-2/2007 a prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea sa contra rezoluției procurorului dată în dosarul nr.772/P/2005. În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost prejudiciat în sensul art.275 Cod procedură penală de persoanele împotriva cărora a formulat plângere penală întrucât a fost acționat în judecată de lichidatorul SC Insolvency SRL în dosarul nr-, iar prin sentința judecătorului sindic nr.713//2007 a fost obligat la plata sumei de 21.381,65 lei către societatea menționată, dosarul fiind în recurs.
Pornind de la dispozițiile art.2781Cod procedură penală, prima instanță a constatat că orice persoană nemulțumită de actele și măsurile efectuate de procuror sau pe baza dispozițiilor acestuia se poate adresa cu plângere instanței, plângerea având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Întrucât interesul legitim al petentului în formularea plângerii a fost dovedit prin chiar declanșarea efectivă de cercetări, s-a apreciat că soluția dată de prim procuror este nelegală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, solicitându-se casarea și trimiterea dosarului la Tribunalul Brașov pentru a se continua judecata pe fond relativ la plângerea petentului depusă împotriva ordonanței din data de 30.10.2007 dată de procuror în dosarul nr.772/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că au fost nesocotite prevederile art.2781alin.1 și 8 Cod procedură penală, întrucât Tribunalul Brașovs -a pronunțat pe o plângere împotriva ordonanței adoptate de prim procuror și nu împotriva celei prin care s-a dispus soluția de scoatere de sub urmărire penală ori neîncepere a urmăririi penale.
De asemenea, soluția instanței de fond nu se regăsește în nici una dintre variantele prev. de art.2781alin. 8 Cod procedură penală, fiind contrară acestor prevederi legale.
La dosarul Curții de APEL BRAȘOV intimatul petent a depus o notă de ședință cuprinzând punctul de vedere al acestuia relativ la recursul formulat.
Din analiza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția din data de 19.02.2007, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 772/P/2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 145 alin. 1 din Legea nr.85/2006, precum și disjungerea și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul infracțiunilor prev. de art.217 alin.1 Cod penal, art.214 alin.1 Cod penal, art.242 Cod penal și art.37 din Legea nr.82/1991, față de, și.
În motivarea rezoluției se arată că faptele reclamate de nu se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 145 alin. 1 din Legea nr.85/2006, fiind incidente dispozițiile art.228 alin.4 rap. la art.10 lit. d Cod penal, art.38, art.25 și art.45 Cod procedură penală.
Prin ordonanța din data de 17.12.2007 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 1101/II-2/2007 s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de împotriva rezoluției din data de 19.02.2007, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 772/P/2005, apreciindu-se că a fost formulată de o persoană ce nu este îndreptățită prin prisma prevederilor art.275-278 Cod procedură penală, nefiind dovedit interesul legitim al petentului.
Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere, solicitând trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de, și, plângere ce a făcut obiectul dosarului penal nr- al Tribunalului Brașov.
Potrivit art. 2781Cod procedură penală, plângerea în fața judecătorului se face împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Astfel cum se arată în art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 Cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii să soluționeze cauza în fond.
În speță obiectul plângerii îl constituie rezoluția procurorului din data de 19.02.2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, rezoluție care a fost menținută prin ordonanța din data de 17.12.2007 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Este nerelevantă motivarea pentru care s-a dispus de către prim procuror respingerea plângerii formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, plângerea formulată la judecător vizând de fapt soluția de neîncepere a urmăririi penale.
Or, tribunalul, în sentința recurată, a examinat doar ordonanța dată de prim procurorului, nu și rezoluția prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de, argumentând, în considerentele hotărârilor, că prim procurorul nu a examinat în fond plângerea, apreciind nelegal că petentul nu o putea formula.
Tribunalul a omis însă faptul că plângerea cu care a fost învestit viza de fapt soluția inițială de neîncepere a urmăririi penale și nu a analizat cauza în fond.
De altfel, soluția pronunțată de tribunal excede celor prevăzute în mod limitativ de art. 2781alin.8 Cod procedură penală, în cazul admiterii plângerii instanța neputând dispune decât desființarea rezoluției sau ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, nicidecum trimiterea cauzei la prim procurorul parchetului în vederea pronunțării pe fondul plângerii, așa cum a hotărât tribunalul.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că tribunalul nu s-a pronunțat asupra plângerii formulate de petentul cu privire la rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, fiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală.
Pe cale de consecință, în baza art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr.309/S/10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o va casa și va trimite cauza Tribunalului Brașov, soluționarea plângerii petentului împotriva ordonanței procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în recurs urmează a rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr.309/S/10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o casează.
Trimite cauza la Tribunalul Brașov pentru soluționarea plângerii petentului împotriva ordonanței procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./dact.
Ex.3/16.06.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta ȚînțJudecători:Nicoleta Țînț, Laura Popa, Alexandru Vasiliu