Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 45/R/2010
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Vasile Goja
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - --
Ministerul public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj -
reprezentat prin procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de petenta împotriva sentinței penale nr. 464 din data de 03.11.2009 a Tribunalului Cluj în dosar nr-, având ca obiect plângerea împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în rechizitoriul Ministerului Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Cluj.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al petentei, avocat, lipsă fiind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul petentei, întrebat fiind, arată că dosarul de fond nu a existat la Tribunalul Cluj când s-a soluționat plângerea pe fond și apreciază că plângerea nu putea fi soluționată față de lipsa dosarului. Mai precizează că a solicitat comunicarea dosarului în copie de la parchet, însă nu s-a comunicat deși la prelungirea măsurii arestării preventive a fost pus la dispoziție acel dosar.
Reprezentanta Parchetului arată că este real aspectul invederat de apărătorul petentei. Cauza a fost suspendată la Tribunalul Cluj, în prezent dosarul aflându-se la Curtea Constituțională.
Curtea acordă cuvântul părților pe excepție și pe fond.
Apărătorul petentei solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj având în vedere că în plângere se face referire la niște acte care nu sunt la dosar, ori conform art. 2781.proc.pen. plângerea împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului se soluționează de către judecător pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei.
Pe fond solicită admiterea plângerii, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să se dispună schimbarea temeiului de neîncepere a urmăririi penale în cel prevăzut de art. 10 lit.a proc.pen. întrucât fapta de favorizarea infractorului reținută în sarcina petentei nu există. Petenta avea firma SC SRL în administrație din punct de vedere juridic, iar soțul acesteia, faptic sens în care petenta a emis o împuternicire pe numele său, a cărei copie o depune la dosar.
În soluția de neîncepere a urmăririi penale s-a motivat că favorizarea nu se pedepsește, însă apreciază că mai întâi trebuia să se stabilească dacă este vorba de o favorizare și apoi că nu se pedepsește. Petenta nu a comis nici un act de favorizare și nu a încercat aflarea adevărului având în vedere că a depus acte care exprimă adevărul. Mai arată că între soți operează contractul tacit conform Codului familiei; nimeni nu a contestat faptul că era împuternicit al firmei, nici măcar acuzarea; petenta nu putea fi acuzată de favorizarea infractorului în lipsa unei hotărâri definitive din care să rezulte că a comis o infracțiune.
Reprezentanta Parchetului, având în vedere că Tribunalul Cluja soluționat plângerea în lipsa dosarului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în consecință trimiterea cauzei spre rejudecare; cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința penale nr. 464/03.11.2009 a Tribunalului Cluj în baza art. 278/1 al.8 lit. a proc.pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta,. în C-N,- și s-a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în rechizitoriul Ministerului Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciu Teritorial Cluj, dos. nr.19/P/2009 din 25.03.2009.
În temeiul art.192 al.2 proc.pen. a fost obligată petenta să plătească 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus, petenta a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună schimbarea temeiului neînceperii urmăririi penale în ce privește fapta de favorizare a infractorului prev. de art.264 al.1 pen. rap. la art.17 lit.a din Legea nr.78/2000 cu art.10 lit.i ind.1 proc.pen.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA Serviciul Teritorial Cluj din 25.03.2009 s-a dispus trimiterea în judecată penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 257.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu art.37 lit.b pen. Prin același act de sesizare a instanței s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, de art.26 rap. la art.257 pen. cu art.6 din Legea nr.78/2000 și favorizarea infractorului prev. și ped. de art.264 al.1 pen. rap.la art.17 lit.a Legea nr.78/2000.
Prin plângerea formulată, în temeiul art.278/1 proc.pen. petenta a solicitat instanței schimbarea temeiului în baza căruia, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în cel prevăzut de art.10 lit. a proc.pen. Și-a motivat plângerea pe considerentul că înscrisul întocmit era adevărat, având împuternicire din partea soțului (inculpatul ) să administreze firma, astfel încât actul respectiv nu era pro-causa, nu îl favoriza pe inculpat.
S-a reținut că plângerea formulată în cauză nu este întemeiată, deoarece niciuna dintre piesele dosarului nu o sprijină probator. În temeiul art.10 lit. a proc.pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de această petentă pentru infracțiunea de complicitate la trafic de influență deoarece din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta nu l-a sprijinit material sau moral pe inculpatul în activitatea infracțională pe care a desfășurat-o în cauză, deși aceasta avea calitatea de asociat unic și administrator la SC SRL. Pe cale de consecință, față de infracțiunea de favorizare a infractorului, singura soluție care se putea pronunța era cea a neînceperii urmăririi penale, temeiul legal și just fiind cel prev. de art.10 lit.i ind.1 proc.pen. întrucât favorizarea săvârșită de soț sau altă rudă apropiată nu se pedepsește.
În consecință, în temeiul art.278/1 al.8 lit. a proc.pen. plângerea formulată de către petenta a fost respinsă, menținând dispoziția din rechizitoriul menționat.
În baza art.192 al.2 proc.pen. petenta a fost obligată să plătească 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs petenta, criticând soluția atacată ca fiind nelegală și netemeinică și a solicitat casarea hotărârii instanței de fond și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în secundar, admiterea plângerii și schimbarea temeiului care stă la baza soluției de neîncepere a urmăririi penale.
Recursul a fost motivat arătându-se că judecata cauzei s-a făcut în lipsa dosarului de urmărire penală astfel că nu se poate verifica care sunt actele la care se face referire generic în conținutul sentinței. Pe fond, petenta a arătat că soluția de neîncepere a urmăririi penale a motivată pe considerentul că favorizarea nu se pedepsește, însă mai întâi trebuia să se stabilească dacă s-a comis vreun act de favorizare și apoi că se rețină cauza de nepedepsire. S-a mai arătat că petenta nu a comis nici un act de favorizare și nu a încercat ascunderea adevărului având în vedere că a depus acte care exprimă adevărul, că între soți operează contractul tacit conform Codului familiei, că nimeni nu a contestat faptul că era împuternicit al firmei, nici măcar acuzarea și că petenta nu putea fi acuzată de favorizarea infractorului în lipsa unei hotărâri definitive din care să rezulte că a comis o infracțiune.
Procedând la judecarea recursului prin prisma motivelor invocate Curtea constată că este fondat deoarece Tribunalul, soluționând cauza în lipsa dosarului de urmărire penală, a pronunțat o hotărâre prin încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil al petentei.
Potrivit art.6 paragraf 3 lit.d din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale la care România este parte -astfel că, potrivit art.11 și art.20 din Constituție, aceste dispoziții fac parte din dreptul intern -încă înainte de a stabili temeinicia demersului judiciar al unei persoane, aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.
În înțelesul unui proces echitabil intră, în accepțiunea textului arătat și cum relevă jurisprudența CEDO, asigurarea dreptului persoanei aflate în fața instanței de a i se admite probe care să se administreze în mod nemijlocit și contradictoriu cu celelalte părți, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
În speță, procedura reglementată de art. 278/1 proc.pen. statuează că "osarul va fi trimis de parchet instanței în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul", și că "instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Or, procedând la soluționarea cauzei fără a dispune de dosarul de urmărire penală și fără a administra nemijlocit probe, instanța de fond a încălcat dispozițiile legale menționate, existând îndoială că petenta s-a bucurat de un proces echitabil relativ la cerințele convenției,
Pe de altă parte, referindu-se în art. 385/6 proc.pen. la efectul devolutiv și limitele recursului, în alineatul ultim al acestui text se precizează că "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385/9, iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.
Așa fiind, recursul, ca singură cale de atac în această procedură, dobândește carater devolutiv, consecința fiind că se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă, și a altor probe pertinente concludente și utile administrate pentru prima dată la judecata în fond. Efectul devolutiv nu poate fi însă înțeles ca o administrare a întregului material probator și deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătorești de către instanța de recurs căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătorești în primă instanță. În caz contrar, s-ar putea ajunge la situații inacceptabile în care, prima instanță, în lipsa unei cercetări judecătorești, soluționează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanța superioară va administra ea însăși probele pe care tribunalul nu le-a administrat în mod nemijlocit.
Pe de altă parte, Curtea constată și o nemotivare a soluției pronunțate
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.
Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc exponențialul în motivarea hotărârii judecătorești.
Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr.7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această obligație este reliefată și de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că "judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți".
Prin nepronunțarea tribunalului asupra apărărilor invocate în plângerea introductivă și neargumentarea soluției adoptate se aduce o vătămare a drepturilor petentei care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii primei instanțe.
Pentru aceste motive, curtea va admite ca fondat în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c proc.pen. recursul declarat de petentă împotriva sentinței penale 161/18 martie 2008 Tribunalului Cluj, pe care o va casa în întregime și va dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Potrivit art. 192 al. 3 proc.pen. cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta. în C-N,-, împotriva sentinței penale nr.464 din 3 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj, pe care o casează în întregime și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond - Tribunalul Cluj.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.H/Dact.
4 ex./01.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Luminița Hanzer Vasile Goja
