Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 484/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 484/

Ședința publică din 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier - I

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal declarat de contestatorul - domiciliat în Hârșova,-, -. 2,.B,.1,.23, județ C, împotriva deciziei penale nr. 501/21.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului contestator.

Procedura legal îndeplinită, cu respectarea disp. Art. 176-181 cod pr. penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Curtea, pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că decizia recurată este definitivă.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil, acesta fiind declarat împotriva unei decizii definitive.

Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA

Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 501/CEA din 21.05.2009, Tribunalul Constanța, în temeiul prevederilor art. 391 cod pr. Penală, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 111 din 06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, tribunalul a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr.622/P/2007 din data de 29.07.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșovas -a dispus scoaterea de sub urmărire penala a invinuitului G pentru infracțiunea prev. de art.215/1 alin.(l) pen. si aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ - amenda de 400 lei, precum și neinceperea urmăririi penale impotriva făptuitorului G, sub aspectul infracțiunilor prev. de art.214 alin. 1,2.pen. art.215 alin.1,2,3 pen. art.246 pen. art.290-291.pen si art.43 din Legea nr.82/1991.

La data de 20.08.2008 petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 622/P/2007 din data de 29.07.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, ce a fost adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, conform art. 278 alin. 1. Pr. Pen. Plângerea formulată a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârșova în data de 21.08.2008 sub nr. 37/II/2/2008.

Prin rezoluția nr. 37/II/2/2008 din data de 02.10.2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșovaa fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 622/P/2007 din data de 29.07.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.

Rezoluția nr. 37/II/2/2008 din data de 02.10.2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșovaa fost comunicată petentului la data de 30.10.2008, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a rezoluției.

Petentul a sesizat instanța cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. art. 278 ind. 1. Pr. Pen. la data de 13.11.2008.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșovaa soluționat plângerea prin rezoluției nr. 622/P/2007 din data de 29.07.2008, cu depășirea termenului de 20 zile, prevăzut de art. 277. Pr. Pen. în care trebuia soluționată plângerea împotriva rezoluției de netrimitere în judecată.

Deoarece plângerea la prim - procuror a fost înregistrată în data de 21.08.2008, iar prim - procurorul nu a soluționat plângerea în 20 zile, rezultă vă petentul trebuia să sesizeze instanța de judecată, conform art. 2781alin. 2. Pr. Pen. după expirarea termenului de 20 zile în care prim procurorul trebuia să soluționeze plângerea, respectiv începând cu data de 12.09.2009 și până la data de 03.10.2008 inclusiv, pentru a respecta termenul procedural de 20 zile.

Petentul a formulat plângerea la data de 13.11.2008, cu depășirea termenului procedura de 20 zile prevăzut de art. 2781alin. 2. Pr. Pen. motiv pentru care în mod corect prima instanță a respins plângerea ca tardivă.

Întrucât petentul nu a respectat termenul procedural de 20 zile, este decăzut din dreptul de a mai uza de dispozițiile art. 2781. Pr. Pen. sancțiune ce operează în temeiul art. 185 alin. 1. Pr. Pen. în atare situație, petentul nu mai poate invoca critici care vizează fondul faptelor reclamate de acesta în dosarul nr. 622/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova și nici instanța nu poate examina cauza pe fond, întrucât sesizarea instanței s-a făcut în temeiul unui act nul, consecință directă a decăderii petentului din dreptul de a mai formula plângere împotriva rezoluției nr. 622/P/2007 din data de 29.07.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.

Susținerile petentului privind incidența dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 1. Pr. Pen. nu sunt întemeiate, întrucât emiterea unei rezoluții de către prim procuror după expirarea celor 20 zile prevăzute în art. 277. Pr. Pen. nu atrage incidența acestui text de lege. Prevederile art. 278 ind. 1 alin. 2. Pr. Pen. sunt suficient de clare în sensul că se aplică în toate cazurile când procurorul ierarhic superior nu soluționează în termenul de 20 zile prev. de art. 277C. Pr. Pen. fără a face distincție după cum procurorul ierarhic superior soluționează în cele din urmă plângerea sau aceasta rămâne nesoluționată. Ca atare, dispozițiile art. 278 ind. 1 alin. 1. Pr. Pen. se aplică doar în ipoteza în care procurorul ierarhic superior soluționează plângerea în termenul de 20 zile prev. de art. 277C. Pr. Pen. iar nu și atunci când soluționarea plângerii se face cu depășirea termenului de 20 zile.

În concluzie, prima instanță a reținut întemeiat că plângerea petentului este tardivă, fiind formulată cu încălcarea termenului prev. de art. 278 ind. 1 alin. 2. Pr. Pen.

Împotriva deciziei penale 11/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 3 aprilie 2009 declarat contestație în anulare petentul care a invocat dispozițiile art. 386 lit. c Cod proc.pen. având în vedere că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 lit. f-i Cod proc.pen. cu privire la care existau probe în dosar.

Instanța, procedând conform art. 391 Cod proc.pen. a examinat admisibilitatea în principiu a cererii,verificând dacă s-a respectat termenul prevăzut de lege,dacă motivul pe care se sprijină este dintre cele prevăzute art. 386 Cod proc.pen. iar dovezile pe care se sprijină contestația sunt la dosar.

Termenul în cauza de față era de 30 de zile având în vedere dispozițiile art.388 alin.l Cod proc.pen. precum și obiectul dosarului - plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 622/P/2007 din data de 29.07.2008 a Parchetului de pe langa Judecătoria Harsova respectiv nr. 37/II/2 din 2.10.2008, data de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Harsova.

Apreciem că petentului nu îi este aplicabilă prima teza prevăzută de art. 388 Cod proc.pen.ce reglementează termen de introducere a contestației de 10 zile de I la începerea executării, având în vedere că această ipoteză vizează executarea dispozițiilor penale sau civile cuprinse în decizia penală atacată și nu dispoziția privind obligarea la cheltuieli judiciare,singura la care se poate raporta în cauza de față instanța dat fiind și obiectul dosarului, în acest sens concluzionând și jurisprudența ICCJ.

Petentul contestator a fost prezent personal la termenul din 6 februarie 2009 când s-a pronunțat decizia penală 111/ 06.02.2009 de Tribunalul Constanța,aceasta fiind și data de la care curge termenul de 30 de zile, astfel că nu a fost respectată condițiile preliminare prevăzute de lege pentru promovarea acestei căi extrordinare de atac.

Pentru aceste motive, urmează a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale 111/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar penal -.

În baza art. 192 alin. 2 Cod proc.pen. va obliga pe contestatorul la suma de 60 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 501/CEA din 21 mai 2009 Tribunalului Constanțaa formulat recurs contestatorul, fără a indica motivele acestuia.

Deși legal citat, recurentul nu s-a prezentat în instanță pentru motivarea recursului.

În conformitate cu prevederile art. 302 cod pr. penală, curtea din oficiu, a ridicat excepția inadmisibilității recursului declarat de împotriva deciziei penale nr. 501/CEA din 21 mai 2009 Tribunalului Constanța.

Raportat la actele și lucrările dosarului, curtea reține că, prin decizia penală nr. 501/CEA din 21 mai 2009 Tribunalului Constanțas -a soluționat contestația în anulare formulată de, împotriva deciziei penale nr. 111 din 6.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, și prin care s-a soluționat recursul declarat de împotriva sentinței penale nr. 71/P din 9 decembrie 2008 Judecătoriei Hârșova, județ

Potrivit prevederilor art. 392 al. 4 cod pr. penală, hotărârea instanței investită cu soluționarea contestației în anulare este supusă acelorași căi de atac prevăzute de lege pentru hotărârea contestată.

În speță, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 111 din 6 februarie 2009 Tribunalului Constanța, decizie pronunțată în recurs și care este definitivă potrivit prevederilor art. 417 lit. c cod pr. penală. Drept urmare, în temeiul prevederilor art. 392 al. 4 cod pr. penală, decizia penală nr. 501/CEA din 21 mai 2009 Tribunalului Constanța este și ea definitivă, neputând fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele menționate, curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de împotriva deciziei penală nr. 501/CEA din 21 mai 2009 Tribunalului Constanța.

Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2 cod pr. penală, curtea îl va obliga pe contestatorul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 250 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit.b cod pr. penală;

Respinge recursul ca inadmisibil, declarat de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 501/21.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

În baza art. 192 al. 2 cod pr. penală;

Obligă contestatorul la 250 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 10 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

-


GREFIER,

I

Jud. recurs / /

Red. dec. jud. /08.10.2009

Tehnodact. Gref -

2 ex./22.10.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Zoița Frangu, Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 484/2009. Curtea de Apel Constanta