Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 56/
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea contestației în anulare formulată de, prin procurist, împotriva deciziei penale nr. 622 din 14.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns pentru contestatoare procurist, lipsă fiind intimata.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că procurist a depus la dosar procura judiciară autentificată sub nr. 537/13.06.2006, copia încheierii din 30.11.2006 a Judecătoriei Galați, adresa nr. 6/IP/2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, adresa nr. 1089/VIII/1/2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și adrea nr. 4/31A/2008 din 17.01.2008 emisă de din cadrul Curții de APEL GALAȚI, după care;
invederează instanței că nu s-a citat făptuitoarea prin notă telefonică.
Se prezintă în instanță numitul, tatăl intimatei și depune la dosar procura judiciară autentificată sub nr. 420 din 05.03.2007 și rezoluția de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale nr. 1501/P/2007 din 23.11.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
Reprezentantul Parchetului solicită să se constate că intimata este reprezentată de tatăl său. Invocă excepția necompetenței materiale de judecare a cauzei, aceasta fiind o cale extraordinară de retractare și competent în cauză este Tribunalul Galați și nu Curtea de APEL GALAȚI.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare, procedura fiind completă cu intimata care este reprezentată de tatăl său, conform procurii judiciare depuse la dosar și acordă cuvântul cu privire la excepția invocată de reprezentantul Parchetului:
Reprezentantul Parchetului invederează instanței că prezenta contestație vizează decizia penală nr. 447/28.08.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, instanță care poate judeca asemenea căi de atac și solicită,potrivit art. 42 Cod pr.penală, ref. la art. 386 cod pr.penală, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.
precizează că este de acord cu concluziile reprezentantului Parchetului.
de asemenea este de acord cu declinarea competenței de soluționare a cauzei.
La sfârșitul dezbaterilor se prezintă avocat care depune la dosar împuternicirea avocațială, fără număr, privind pe D-na avocat.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr- din 15.11.2007 -, prin procurist, a formulat contestație în anulare cu privire la decizia penală nr. 622/R/14.11.2007 a Curții de APEL GALAȚI.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 2683/17.11.2006 a Judecătoriei Galația fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta - împotriva rezoluțiilor cu nr. 5360/P/2005 și respectiv 429/II/2/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
Prin decizia penală nr. 447/28.08.2007 a Tribunalului Galația fost respins ca nefondat recursul declarat de petenta - împotriva sentinței penale mai sus menționate și s-a dispus obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Deși această hotărâre era definitivă petenta a atacat-o cu recurs, cale de atac ce a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia penală nr. 622/R/14.11.2007 a Curții de APEL GALAȚI.
Potrivit art. 386 Cod pr. penală se poate formula contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive iar din examinarea cazurilor în care o astfel de contestație este admisibilă rezultă că această cale de atac poate provoca un autocontrol judecătoresc care poate duce la o rejudecare a cauzei de către instanța care a dispus în mod definitiv asupra fondului cauzei.
Cu alte cuvinte contestația în anularea apare ca fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi folosită doar când o cauză a fost definitiv judecată și care provoacă o amplificare a procesului penal dincolo de limita ordinară a acestuia.
Așa fiind Curtea constată că în speță contestația formulată poate viza doar hotărârea prin care s-a respins cu titlu definitiv plângerea formulată de petenta - împotriva rezoluțiilor cu nr. 5360/P/2005 și respectiv 429/II/2/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați - respectiv decizia penală nr. 447/28.08.2007 a Tribunalului Galați - și nu hotărârea prin care recursul petentei a fost respins ca inadmisibil - respectiv decizia penală nr. 622/R/14.11.2007 a Curții de APEL GALAȚI.
În consecință Curtea își va declina competența de soluționare a contestației în anulare formulată de -, prin procurist, în favoarea Tribunalului Galați, instanță care a pronunțat decizia penală nr. 447/28.08.2007 prin care s-a soluționat definitiv fondul cauzei.
Văzând și prevederile art. 192 al. 3 Cod pr. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulată de, domiciliată în G,-, - 5,. 10, jud.galați, prin procurist, în favoarea Tribunalului Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. /11.02.2008
Tehnored./2 ex./13.02.2008
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Maria Tacea, Marcian Marius