Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 569/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 569

Ședința publică din data de 17.10.2008

PREȘEDINTE: Dumitru Petruș Judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

JUDECĂTOR 3: Ion Avram

Grefier - - -

Ministerul Public - reprezentat de Procuror -

in cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de petentul în calitate de administrator al - SRL G cu sediul în G,-, județul G, împotriva deciziei penale nr. 372/R/20.06.2008 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns pentru societatea petentă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că cererea de abținere formulată de d-na judecător - - a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din camera de consiliu din data de 17.10.2008, după care:

Reprezentantul societății petente solicită termen pentru a fi atașat dosarul nr. 5478 și pentru a fi citați legali cei 18 făptuitori pentru care s-a comunicat către Ministerul Justiției - în atenția d-nului.

Susține că această decizie privește pe 18 făptuitori și trebuie evidențiați care sunt aceștia, și că prin decizia 372 s-au folosit alte nume privind pe alți făptuitori.

Reprezentantul Ministerului Public solicită mai înainte a se stabili cadrul procesual - care este calea de atac în prezenta cauză - recurs ori apel, întrucât în cauză există un recurs respins ca inadmisibil pe motiv că nu are mandat de a reprezenta societatea petentă, hotărârea respectivă este irevocabilă și s-a formulat recurs la recurs și ulterior se retrage recursul declarat.

Solicită a se stabili cadrul procesual în cauza de față.

Reprezentantul societății petente susține că a formulat contestație împotriva deciziei penală nr. 372 /2008 a Curții de Apel Galați, întrucât nu au fost citați făptuitorii, în care și-a retras recursul, în baza actelor trimise de către și d-na președintă care a precizat că la data de 23.08.2008 a rămas definitivă sentința penală nr. 737.

Susține că procurorul invocă niște probleme care au fost judecate de către Înalta Curte de Casație și Justiție și va depune dovezi că s-au respins cele ce se invocă astăzi.

Susține că în cauza de față este vorba despre prima contestație depusă împotriva deciziei penale nr. 372/2008.

Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare de față, excepție ce poate fi soluționată fără a se mai dispune atașarea dosarului și fără citarea părților, având în vedere că este vorba despre o cauză în care s-a retras un recurs. Această cauză nu mai poate fi supusă unei căi de atac, a contestației în anulare, nici măcar în baza art. 386 lit. a Cod procedură penală întrucât reprezentantul petentei a fost prezent în sală.

Referitor la presupusa lipsa de procedură privind cei 18 făptuitori, consideră că aspectul invocat este irelevant, și-a retras recursul și în consecință contestația este inadmisibilă și solicită a fi respinsă ca atare.

Solicită obligarea numitului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Reprezentantul societății petente solicită termen pentru atașarea dosarului la acest prim termen de judecată.

Curtea, respinge cererea reprezentantului petentei, față de excepția de inadmisibilitate invocată în cauză la acest termen de către reprezentantul Ministerului Public.

Reprezentantul societății petente susține că în decizia penală nr. 372 se menționează numele altor făptuitori care nu au legătură cu cauza.

În ce privește excepția de inadmisibilitate susține că atâta timp cât există o sentință penală definitivă cu nr. 737 din 4.4.2008 și există contradicții în conținutul acesteia, precizează că înțelege să-și retragă această contestație dacă se folosește în mod ilegal numele persoanelor respective.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA

Asupra contestației în anulare formulată în cauză;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată cele ce urmează:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel Galați petenta - SRL Gaf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 372/20.06.2008 a Curții de Apel Galați prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de recurenta - SRL G - prin administrator unic, recurneta fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, decizia fiind definitivă.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 737 din 4.04.2007, a Judecătoriei Galați pronunțată în dosar nr-, s- admis plângerea formulată de petenta - SRL G și în baza art. 2781Cod procedură penală au fost desființate rezoluțiile cu nr.6028/P/2004 și 1273/II/2/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

S-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de făptuitorii, -, -, a, - și.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată inițial organelor de urmărire penală - SRL G prin administrator a solicitat cercetarea penală și trimiterea în judecată a celor 28 de făptuitori sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals material, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătura privată prev. de art. 246,288,291 și 290 din pen.

În motivarea plângerii petenta a arătat ca făptuitorii în calitate de funcționari publici angajați ai statului au falsificat mai multe înscrisuri pe care le-au folosit cu scopul de a aduce prejudicii materiale petentei - SRL

În urma cercetărilor efectuate de parchet s-a constatat că nu se impune trimiterea în judecată a făptuitorilor deoarece în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamante de petentă fiind aplicabile disp. art. 288 al. 6 Cod procedură penală în ref. la art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Rezoluția inițială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați nr. 6028/P/2004 a fost menținută de Primul procuror al Parchetului care a emis ordonanța din 11.09.2006 de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției inițiale.

În condițiile art. 2781Cod procedură penală. petenta - SRL Gaf ormulat plângere la Judecătoria Galați criticând rezoluția și ordonanța parchetului ca fiind nelegale și solicitând trimiterea în judecată a făptuitorilor pentru infracțiunile comise, fapte penale care sunt dovedite.

În baza probelor analizate Judecătoria Galația reținut că plângerea petentei este fondată și se impune desființarea rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și trimiterea cauzei la același parchet pentru redeschiderea urmăririi penale față de toți făptuitorii.

Instanța de fond a reținut că în faza de urmărire penală nu s-au administrat toate probele pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, iar un control al judecătoriei este imposibil deoarece la dosar nu se află înscrisuri originale ci doar copii ale unor înscrisuri.

Împotriva sentinței penale nr. 737 din 4.04.2007, a Judecătoriei Galați în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și făptuitorii, a, -, și.

În motivarea cererii de recurs, Parchetul a precizat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece a dispus redeschiderea urmării penale față de făptuitori în condițiile în care rezoluțiile parchetului nu au constatat o începere a urmăririi penale care ulterior să fie redeschisă.

S-a mai arătat că instanța de fond nu a motivat corespunzător hotărârea pronunțată iar pe fondul cauzei nu se impunea admiterea plângerii formulată de petenta - SRL G și s-a solicitat trimiterea cauzei în rejudecare la instanța de fond.

În motivarea cererilor de recurs făptuitorii recurenții au arătat că nu au fost citați la Judecătoria Galați, nu au nici o vină față de cele arătate de petentă iar soluția pronunțată de Judecătoria Galați este nelegală deoarece nu au fost respectate disp. art. 2781Cod procedură penală.

Verificând sentința penală, recurată prin prisma motivelor invocate de parchet și făptuitori, dar și din oficiu conf. art. 385 ind. 6 al. 3Cod procedură penală tribunalul a constatat că Judecătoria Galația pronunțat o hotărâre nelegală deoarece:

Potrivit art. 291 Cod procedură penală judecata poate avea loc numai dacă părțile au fost legal citate și procedura este îndeplinită iar conf. art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, în recurs cauza se trimite în rejudecare la instanța care a soluționat în fond cauza și atunci când se constată că părțile nu au fost legal citate.

Din analiza dosarului de fond s-a constatat că Judecătoria Galația pronunțat o hotărâre lovită de nulitate în condițiile în care nu au fost citați la judecarea cauzei făptuitorii și, iar pentru alți făptuitori procedura de citare este incompletă în condițiile în care s-au citat " prin afișare" până să fie indicat în concret motivul afișării citației.

S-a apreciat că se impune trimiterea întregii cauze în rejudecare deoarece în speță este vorba despre o situație tipică de indivizibilitate din cele prev. de art. 33 lit. "a" din pen. și pentru emiterea pronunțării unor hotărâri diferite.

Pe de altă parte instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită de redeschidere a urmăririi penale în condițiile în care față de făptuitori nu s-a dispus niciodată deschiderea urmăririi penale care ulterior să fie închisă.

În concret instanța de fond în analiza plângerii, putea doar să trimită cauza la Parchet, pentru începerea urmăririi penale față de toți făptuitorii sau față de aop arte dintre aceștia, știut fiind faptul că organele de urmărire penală prin cele două soluții au dispus neînceperea urmăririi penale în condițiile art. 228 al.6 din în C.P.P. ref. la art. 10 lit. "d" din

C.P.P.

S-a apreciat că instanța de fond nu a motivat clar hotărârea pronunțată din această nerezultând clar, pentru ce motiv se impune trimiterea cauzei la pachet și ce acte de urmărire penală trebuie să efectueze în concret organele de poliție sau personal reprezentanții parchetului; nu a atașat dosarul de urmărire penală, cu toate volumele existente, trăgând concluzia că nu se poate face verificare a soluțiilor pronunțate de parchet, pe baza unor copii de pe unele înscrisuri.

Prin decizia penală nr. 145/28.03.2008 a Tribunalului Galați au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe langă Judecătoria Galați și făptuitorii-recurenți:; a;;;;;;;; -;;;;; -; -; și în consecință:a fost casată în totalitate sentința penală nr.737 din 04.04.2007 a Judecătoriei Galați și s-a dispus trimiterea cauzei în rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat "apel" petenta - SRL G prin administrator.

Curtea, având în vedere că prezenta cauză are ca și obiect o cale de atac promovată împotriva unei decizii a Tribunalului Galați,a calificat această cale de atac - recurs și față de împrejurarea că decizia pronunțată de Tribunalul Galați, în complet de trei judecători, este definitivă, pus în discuție inadmisibilitatea prezentului recurs.

Petenta, prin administrator a precizat că înțelege să renunțe la apelul formulat având în vedere că s-a înaintat un act de către conducerea Tribunalului Galați prin care se confirmă că sentința penală nr. 737/4.04.2007 este definitivă.

Față de aspectele relevate Curtea a luat act de retragerea recursului declarat de recurenta - SRL G urmând a fi obligată aceasta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei decizii definitive a formulat o nouă contestație în anulare la Curtea de Apel Galați reprezentantul petentei.

La termenul de judecată din data de 17.10.2008 reprezentantul Ministerului Publica invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare de față, solicitând a se pronunța asupra acesteia, fără a se mai dispune atașarea dosarului și fără citarea părților, având în vedere că este vorba despre o cauză în care s-a retras un recurs. S-a arătat că această cauză nu mai poate fi supusă unei căi de atac, a contestației în anulare, nici măcar în baza art. 386 lit. a Cod procedură penală întrucât reprezentantul petentei a fost prezent în sală.

Referitor la presupusa lipsa de procedură privind cei 18 făptuitori, s-a apreciat că aspectul invocat este irelevant, având în vedere că numitul și-a retras recursul și în consecință contestația este inadmisibilă și se impune a fi respinsă ca atare.

Față de aceste considerente, Curtea a apreciat că RECURSUL DE FAȚĂ ESTE INADMISIBIL, ntrucât în cauză s-a promovat calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei hotărâri vizând tot o contestație în anulare pronunțată de instanța de recurs care a luat act de retragerea recursului.

Văzând și prevederile art. 192 Cod procedură penală, urmează a fi obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul în calitate de administrator al - SRL G cu sediul în G,-, județul G, împotriva deciziei penale nr. 372/R/20.06.2008 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr-.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurent la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Red. 22 Octombrie 2008

Președinte:Dumitru Petruș
Judecători:Dumitru Petruș, Maria Tacea, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 569/2008. Curtea de Apel Galati