Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 57/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR.57/
Ședința publică din data de 24 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petenții și - cu domiciliul procesual ales în municipiul B,-, -C1, Sc.1, parter,.6, Sector 3, împotriva ordonanței nr.3513/P/2001, din data de 31 ianuarie 2003 Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 23 aprilie 2009 și 24 aprilie 2009, când a pronunțat următoarea sentință.
- CURTEA -
Asupra acțiunii penale de față:
La data de 4 iunie 2001, petenții G și au depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, împotriva intimaților, și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.323 Cod penal, art.288 Cod penal, art.290 Cod penal, art.291 Cod penal, art.292 Cod penal, art.293 Cod penal și art.260 Cod penal și pentru instigare la comiterea acestor fapte prin aceea că intimata a intentat o acțiune civilă în constatare pentru intimatul și soția acestuia (decedată) a calității de constructori în contradictoriu cu Consiliul Local cu privire la imobilul din Constanta,- și aceea de titulari ai dreptului de superficie asupra terenului, proces civil în care, instigați de intimata, intimatii și au declarat ca martori în mod fals, petenții fiind proprietarii imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de Stat sub nr.4189/21.06.1977.
Cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Prin ordonanța nr.3513/P/2001 din 31.01.2003, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanțaa dispus:
"Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea prevăzută de art.292 Cod penal întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă.
Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și pentru infracțiunea prevăzută de art.260 Cod penal deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă și subiectivă.
Neînceperea urmăririi penale față de pentru infracțiunile prevăzute de art.323 Cod penal, art.288 Cod penal, art.289 Cod penal, art.290 Cod penal, art.291 Cod penal și art.293 Cod penal, întrucât aceste fapte nu există.
Neînceperea urmăririi penale față de pentru infracțiunile prevăzute de art.288, art.292 și art.261 Cod penal deoarece aceste fapte penale nu există.
Neînceperea urmăririi penale față de pentru infracțiunile prevăzute de art.25 raportat la art.288 și art.292 Cod penal precum și art.260 Cod penal, deoarece aceste fapte penale nu există."
Plângerea formulată, în temeiul art.278 Cod procedură penală, a fost respinsă prin rezoluția nr.283/II/2/2003.
Prin sentința penală nr.241 din 28.01.2005, pronunțată în dosarul penal nr.2852/2004, Judecătoria Constanțaa respins, în baza art.2781alin.(8) lit.a) Cod procedură penală, plângerea formulată de petenții G și și a menținut soluția de scoatere de sub urmărire penală și neînceperea urmăririi penale dispusa de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța față de cei 5 intimați.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea, conform art.38515pct.1) lit.b) Cod procedură penală, a recursului formulat de petenții G și ( conform deciziei penale nr.267 din data de 8 aprilie 2005 pronunțată de în dosarul nr.355/2005 de Tribunalul Constanța ).
La data de 17 noiembrie 2008, împotriva ordonanței Parchetului nr.3513/P/2001 din 31.01.2003, cei doi petenți au formulat o nouă plângere la Judecătoria Constanța, în baza art.2781Cod procedură penală - dosar nr-.
Constatând că unul dintre intimați era avocat față de care competența s-a modificat, prin sentința penală nr.10 din data de 7 ianuarie 2009, Judecătoria și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA.
Verificând actele dosarului, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, rezulta că soluțiile procurorului de netrimitere în judecată prin ordonanța nr.3513/P/2001 din 31.01.2003 au fost supuse controlului judecătoresc în termenele și condițiile prevăzute de lege-art.2781Cod procedură penală, instanța competentă pronunțându-se prin hotărâre judecătorească definitivă (sentința penală nr.241 din 28.01.2005, pronunțată în dosarul penal nr.2852/2004, de Judecătoria Constanța ), numai schimbarea competenței, după pronunțarea hotărârii, în raport de calitatea unuia dintre intimați nu poate declanșa o nouă procedură de verificare în temeiul aceluiași text legal a ordonanței emisă de procuror.
Prin urmare, neexistând temeiuri legale pentru un nou control judiciar, pentru a nu se încălca principiul securității raporturilor juridice, plângerile formulate de cei doi petenți vor fi respinse.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, petenții vor fi obligati la plata sumei de câte 50 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.2781 alin.8 lit.a) Cod procedură penală modif. respinge plângerile penală formulată de petenții G și - cu domiciliul procesual ales în municipiul B,-, -C1, Sc.1, parter,.6, Sector 3, împotriva ordonanței nr.3513/P/2001, din data de 31 ianuarie 2003 Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, ca nefondate.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petenții la plata sumei de câte 50 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Face aplicarea art.309 alin. ultim Cod procedură penală.
Cu recurs, în termen de 10 zile de pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 aprilie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.hot.jud.: -
Tehnored.gref.
2 ex./12.05.2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas