Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 59/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 59/2009
Ședința publică din 28 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petenții și împotriva rezoluției din 21 ianuarie 2009 dispusă de procuror în dosarul nr.51/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, menținând rezoluția atacată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenta, asistată de avocat, apărătorul desemnat din oficiu, la cererea acesteia.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care petenta depune la dosar un set de acte civile.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru petenta solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, pentru motivele expuse de petentă pe larg, în scris.
Petenta solicită admiterea plângerii și a se trimite cauza la procuror în vederea continuării cercetărilor, privind pe intimată.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii ca nefondată și a se menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate.
CURTEA DE APEL
Asupra plângerii penale de față
Constată că petenții și au formulat, în temeiul art.278/1 Cod procedură penală plângere împotriva rezoluției procurorului din 21 ianuarie 2009, dată în dosarul nr. 51/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.289 și art.291 Cod penal de către notarul public .
Plângerea a fost înregistrată la această instanță sub nr-, iar petenții și au solicitat instanței admiterea plângerii prin sentință, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Examinând actele și materialul probator din dosar, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din 21 ianuarie 2009 dată de procuror în dosarul nr.51/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAs -a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art.288 alin.4 și art.10 lit.g Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, prev. și ped. de art.289 Cod penal și 291 Cod penal.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele:
Persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva susnumitei pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art.289 Cod penal și uz de fals, prev. de art.291 Cod penal, arătând că aceasta, în calitatea precizată anterior, în anul 1989 eliberat în fals certificatul de moștenitor nr.418/30.05.1989 prin care s-a stabilit că numita este unicul moștenitor al defuncților și.
Față de starea de fapt expusă, s-a observat că în ceea ce privește faptele reclamate, a intervenit prescripția răspunderii penale.
Împotriva rezoluției procurorului au formulat plângere petenții, iar în temeiul art.278 Cod procedură penală plângerea a fost soluționată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, dispunându-se respingerea plângerii contra rezoluției procurorului, apreciindu-se că nu se pot continua procedurile pentru falsul posibil săvârșit în urmă cu 20 de ani, deoarece răspunderea penală este prescrisă.
Verificând rezoluția atacată, instanța va respinge plângerea prin sentință, ca nefondată menținând soluția atacată ca legală și temeinică din următoarele considerente:
Falsul intelectual se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar uzul de fals de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial.
Termenul prescripției răspunderii penale pentru aceste infracțiuni este de 5 ani, iar termenul prescripției speciale este de 7 ani și 6 luni.
În cauză, fapta a fost săvârșită în anul 1989.
Potrivit art.121 Cod penal raportat la art.124 Cod penal, în cauză a intervenit prescripția specială.
În mod corect procurorul, constatând existența cazului care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, prev. de art.10 lit.g Cod procedură penală, dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, instanța va respinge plângerea prin sentință, ca nefondată, menținând soluția din rezoluția atacată.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea plângerii, potrivit deciziei nr.LXXXI (81) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, vor fi suportate de către persoanele cărora le-a fost respinsă plângerea.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și împotriva rezoluției din 21 ianuarie 2009 dispuse de procuror în dosarul nr. 51/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, menținând rezoluția atacată.
Obligă pe fiecare petent să plătească statului suma de câte 10 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 150 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu petenta și de la comunicare cu celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE,GREFIER
- - - -
Red.
Dact. 2 ex/19.05.2009
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș