Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 6/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 6

Ședința publică din data de 15 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram Judecător

Grefier - - -

-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

La ordine fiind soluționarea plângerii formulată de petentul (B, OP 4, CP 10,-) împotriva Rezoluției nr. 834/7.08.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

La apelul nominal au lipsit: petentul și făptuitoarea.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția tardivității plângerii formulată de petent în fața instanței de judecată, întrucât plângerea formulată la procurorul ierarhic superior, celui care a soluționat cauza, respectiv procurorul general al Parchetului Curții de Apel Galați, a fost realizată la data de 20.08.2009. Aceasta a fost soluționată la data de 14.09.2009, dar termenul de soluționare a acestei plângeri expira la data de 10.09.2009. Susține că aceea soluție trebuia adoptată în termen de 20 de zile de la data înregistrării la procuror.

Având în vedere ultimul recurs în interesul legii, dispozițiile date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că termenul respectiv este de decădere, petentul se putea adresa instanței în termen de 20 de zile de la data de 10.09.2009, dată la care expira primul termen în care procurorul general trebuia să se pronunțe.

Consideră că nu se poate lua în considerare termenul de 20 de zile de la data la care s-a comunicat rezoluția de respingere a plângerii și solicită să se constate că raportat la acest algoritm de calculare a termenului în care petentul se putea adresa instanței de judecată, acest termen expira la data de 1.10.2009, or petentul a formulat plângerea la instanță la data de 8.10.2009, condiții în care apreciază ca fiind tardivă plângerea și a se respinge ca atare.

Solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA,

Asupra plângerii penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

La data de 5.06.2009 petiționarul, din B, a formulat plângere penală împotriva lui, judecător la Tribunalul Brăila, solicitând efectuarea de cercetări față de aceasta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 246 Cod penal raportat la art. 248 Cod penal și fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal, întrucât la data de 14.04.2009, a depus o cerere la Tribunalul Brăila prin care solicita acordarea unui termen în dosarul nr-, în care avea calitatea de reclamant, deoarece la data de 16.04.2009 când avea termen la Tribunalul Brăila, avea termen și într-un alt dosar la Curtea de Apel Galați, aceasta nu a ținut cont de cererea sa pronunțând sentința nr. 262/ din 16.04.2009 prin care i-a respins acțiunea.

Din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat următoarele:

Petiționarul a formulat o acțiune de contencios administrativ în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 lei reprezentând daune interese pentru neîndeplinirea în termen legal a soluționării cererii formulată de el în data de 7.01.2009, cauza înregistrându-se pe rolul Tribunalului Brăila - Secția Comercială și Contencios Administrativ sub nr-.

Tribunalul Brăila prin sentința nr. 262/ din 16.04.2009 a respins ca netimbrată acțiunea formulată de petiționar în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

La data de 25.03.2009 petiționarul a fost citat punându-i-se în vedere să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei până la termenul din 16.04.2009. Ori, petiționarul nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbrul judiciar până la termenul de 16.04.2009.

La data de 4.06.2009 petiționarul a declarat recurs împotriva sentinței nr. 262/ din 16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Galați sub nr- având termen de judecată la data de 24.09.2009.

Potrivit dispozițiilor art. 114 Cod procedură civilă "la primirea cererii de chemare în judecată, președintele. va verifica dacă aceasta întrunește cerințele prevăzute de lege".

În conformitate cu prevederile art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare prevăzute de această lege astfel "cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege - cererea cu caracter patrimonial prin care se solicită și repararea pagubelor suferite - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei".

Dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 din aceeași lege arată că taxele judiciare se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, s-a pus în vedere petiționarului achitarea ei până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, conform prevederilor art. 20 alin.3 din aceeași lege.

Întrucât petiționarul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale de plată a taxelor menționate pentru termenul ce i-a fost acordat în acest sens, instanța, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă în referire la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1007, a anulat ca netimbrată acțiunea.

Din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că judecătorul de la Tribunalul Brăila nu a săvârșit nicio faptă penală cu prilejul pronunțării sentinței nr. 262/ din data de 16.04.2009 în dosarul nr-, motiv pentru care se va dispune neînceperea urmăririi penale față de aceasta pentru infracțiunile reclamate de petiționar, întrucât acestea nu se confirmă.

Văzând și dispozițiile art. 228 alin.6 raportat la art. 10 lit.a Cod procedură penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, judecător la Tribunalul Brăila, față de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 246 Cod penal raportat la art. 248 Cod penal și fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal, întrucât faptele reclamate nu se confirmă.

Soluția fiind dată cu drept de plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați în termen de 20 de zile de la comunicare.

Împotriva acestei soluții, petentul a formulat plângere la Curtea de Apel, la data de 8.10.2009, solicitând desființarea rezoluției parchetului și soluționarea cauzei pe baza probelor existente în dosar.

Plângerea petentului este tardiv formulată.

Verificând actele dosarului se constată că termenul în care petentul se putea adresa instanței de judecată, expira la data de 1.10.2009.

Se constată că plângerea a fost formulată la procurorul general al Parchetului Curții de Apel Galați, la data de 20.08.2009 și că aceasta a fost soluționată la data de 14.09.2009.

Având în vedere recursul în interesul legii, respectiv dispozițiile date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că termenul respectiv este de decădere, se apreciază că petentul se putea adresa instanței în termen de 20 de zile de la data de 10.09.2009, dată la care expira primul termen în care procurorul general trebuia să se pronunțe.

Nu se poate lua în considerare termenul de 20 de zile de la data la care s-a comunicat rezoluția de respingere a plângerii, și cum petentul a formulat plângerea la instanță la data de 8.10.2009, condiții în care se apreciază ca fiind tardivă plângerea formulată.

Având în vedere aceste considerente, se constata că plângerea formulată de petent este tardivă și, în baza disp.art.2781al.8 lit. a Cod procedură penală, urmează să respingă plângerea, ca tardivă și să oblige petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca fiind tardiv introdusă plângerea formulată de petentul (B, OP 4, CP 10,-) împotriva Rezoluției nr. 834/7.08.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petentul (B, OP 4, CP 10,-) și făptuitoarea ( prin serviciul personal al Tribunalului Brăila ).

Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2010.

PREȘEDINTE,

Grefier,

- -

Red. 18 Ianuarie 2010

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 6/2010. Curtea de Apel Galati