Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 634/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 634

Ședința publică din data de 7.11.2008

PREȘEDINTE: Mariana Ghena Președintele Curții de Apel

JUDECĂTOR 2: Dumitru Petruș Judecător

JUDECĂTOR 3: Ion Avram

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public - reprezentat de Procuror -

in cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 149 din data de 19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul petent și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul procurorului în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, întrucât soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, ținând seama de probele existente la dosar.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 149/2008 Tribunalul Brăilaa respins ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluțiilor parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila nr. 409/P/2008 și nr. 237/II/2/2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

La data de 18 martie 2008 s-a înregistrat sub nr. 409/P/2008 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, plângerea petentului împotriva agentului sef adjunct din cadrul Poliției Municipiului pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale prevăzută de art. 246 Cod penal.

Potrivit descrierii făcute de petent fapta lucrătorului de poliție ar consta în aceea că la data de 13 martie 2008 a emis o citație pe numele său fără a menționa un număr de dosar și fără ca în prealabil Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să-i facă cunoscută cauza ce ar fi investigată de acesta.

În urma actelor premergătoare efectuate în cauză Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăilaa reținut următoarele:

La data de 27.02.2008, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila prin care solicita să fie efectuate cercetări față de mama sa, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193 al.1 cod penal, întrucât în ziua de 26.02.2008 l-a amenințat că îi dă foc.

Plângerea a fost înregistrată sub nr. 821/P/2008 și a fost trimisă Poliției Municipiului B pentru a se efectua cercetări față de sub aspectul săvârșirii infracțiunii sus menționate.

Cauza penală a fost repartizată spre soluționare agentului șef adjunct din cadrul Biroului Investigații Criminale.

În data de 13.03.2008, agentul șef adjunct a emis citația nr.24 pe numele lui prin care "îl invita la sediul Poliției Municipiului B, camera nr.36 pentru ziua de 14.03.2008, orele 8,30 în calitate de reclamant". Dar acesta a omis să consemneze pe citație numărul dosarului.

Urmare acestei situații în data de 14.03.2008, s-a adresat cu o plângere Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila prin care solicita a fi efectuate cercetări față de făptuitorul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 cod penal, întrucât, acesta "a emis o citație pe numele său la data de 13.03.2008, într-o cauză de care nu avea cunoștință, fără a preciza numărul de dosar".

În data de 21.03.2008, persoana vătămată a fost audiată, ocazie cu care, aceasta, a menținut integral aspectele evidențiate în plângerea formulată și a precizat că agentul șef adjunct prin omisiunea de a consemna numărul dosarului penal pe citație i-a lezat dreptul său de a cunoaște obiectul dosarului cauzându-i astfel o vătămare a acestui drept.

În cauză a fost audiat și făptuitorul care a confirmat situația de fapt expusă mai sus, și a precizat că în cauză este vorba despre o eroare materială.

Analizând situația de fapt evidențiată mai sus și implicit actele de urmărire penală efectuate în cauză, s-a constatat că față de făptuitorul nu poate fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 246 cod penal întrucât din analiza citației nr. 24 prezentată de persoana vătămată, rezultă că pe acest act procedural nu a fost menționat și numărul dosarului conform prevederilor art. 176 al.1 lit. a cod procedură penală.

Dar, această încălcare a prevederilor legale prin omisiunea făptuitorului de a nu consemna pe citație și numărul dosarului, nu conduce la producerea unei vătămări în drepturile persoanei vătămate, aceasta din urmă având posibilitatea să ia cunoștință de obiectul dosarului cu ocazia prezentării sale la sediul Poliției Municipiului B în data de 14.03.2008.

S-a avut în vedere că mențiunea referitoare la "numărul dosarului" are, așa cum s-a stipulat și în literatura judiciară "caracter informativ și nu esențial".

În consecință, deși legea a fost încălcată în ceea ce privește datele pe care trebuie să le cuprindă citația, citarea rămâne valabilă deoarece nu s-a produs nici o vătămare în drepturile persoanei citate.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal petentul care apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că intimatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost reclamat, acesta recunoscându-și vina pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu în limita prevăzută de lege, Curtea reține următoarele:

În mod judicios instanța de fond a respins ca nefondată plângerea formulată de petent.

Faptul că intimatul - agent șef a omis a consemna pe citație numărul dosarului nu poate constitui infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal deoarece această omisiune nu a produs o vătămare în drepturile persoanei vătămate.

De altfel, chiar legea în dispozițiile referitoare la procedura de citare, prevede posibilitatea unor strecurări - omisiuni sau erori în procedura de citare, erori care pot conduce prin efectele sale la nulitatea absolută sau relativă a acestei proceduri, în funcție de interesele vătămate ale părții ce a fost citată.

Neindicarea numărului de dosar, poate constitui o vătămare a interesului petentului dar nu de natură a se considera că această omisiune a agentului de poliție ar echivala cu întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Astfel, primind citația, petentul avea posibilitatea de a se deplasa la sediul poliției Municipiului B și să se intereseze de ce a fost chemat, să se prezinte la această instituție pe data de 14.03.2008 și în consecință, vătămarea produsă ar fi fost înlăturată.

Față de aceste considerente, hotărârea recurată fiind legală și temeinică urmează ase respinge can efondat recursul declarat de petentul.

Văzând și art. 192 alin 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul ( domiciliat în B, str. -. - nr. 5, -uplex,. 34) împotriva sentinței penale nr. 149 din data de 19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul recurent la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 7.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Red. 13 2008

Tehn. 14 2008

Fond:

Președinte:Mariana Ghena
Judecători:Mariana Ghena, Dumitru Petruș, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 634/2008. Curtea de Apel Galati