Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 64/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ Nr. 64
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Liana Balaci judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petentul - în prezent, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva ordonanței nr. 879/P/2008 de la 02 februarie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția nr. 359/II/2/2009 din 26 februarie 2009 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul (arestat în altă cauză), lipsind intimații G și.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei,după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța a constatat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Petentul, având cuvântul, a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată, desființarea rezoluției atacate, întrucât procurorul care a instrumentat cauza a influențat martorii și nu a avut în vedere actele existente la dosar, precizând că a mai fost trimis în judecată într-o altă cauză de același procuror, iar aspectele reținute în rechizitoriu nu corespund adevărului, solicitând astfel trimiterea cauzei pentru a se efectua cercetări cu privire la procuror și comisarul de poliție pentru infracțiunile reclamate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea plângerii ca nefondată, întrucât rezoluția atacată este legală și temeinică, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Constată că prin rezoluția nr.879/P din 2 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror G și comisarul de poliție, pentru infracțiunile prev.de art.246 Cod penal și art.261 alin.1 Cod penal, la plângerea petentului .
S-a reținut că petentul a formulat plângere penală împotriva celor doi intimați menționați mai sus, precum și împotriva agentului, din cadrul IPJ G, solicitând a fi cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.246 Cod penal și art.261 alin.1 Cod penal.
Din plângerea formulată rezultă că magistratul procuror ar fi influențat martorii A, iar numiții și ar fi amenințat pe martorii, și A care nu au spus adevărul în dosarul în care petentul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
La data de 21 noiembrie 2008, DNA - Biroul Teritorial Târgu J i a înaintat plângerea petentului formulată împotriva comisarului de poliție, care a fost conexată la prezenta cauză.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că procurorul G prin rechizitoriul nr.259/P/2008 a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru infracțiunile prev.de art.20 Cod penal, rap.la art.174, 175 lit.i Cod penal, art.176 lit.c Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, respectiv infracțiunea prev.de art.321 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal și art.33-34 Cod penal, constând în aceea că acesta a lovit cu un fragment de sticlă spartă în zona abdominală pe partea vătămată, într-un local public, producându-i plagă penetrantă abdominală.
În cauză au fost audiați martorii și, care au declarat că nu au fost amenințați sau influențați de lucrătorii de poliție sau de procurorul, în declarațiile pe care le-au dat în cauza menționată mai sus.
Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluția nr.359/II/2/26 februarie 2009, a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune infirmarea soluției dată de procuror în cauză.
Petentul a formulat plângere în condițiile art.2781Cod pr.penală la instanța competentă, criticând rezoluția atacată ca nelegală și netemeinică, întrucât nu este mulțumit de soluția dată de procuror, apreciind că se impune cercetarea intimaților pentru infracțiunile reclamate, completarea acestor cercetări în sensul audierii tuturor martorilor și reaudierii numiților și, arătând totodată, că s-a dispus trimiterea acestora în judecată fără a se ține cont de concluziile contraexpertizelor efectuate în cauză.
Analizând plângerea petentului pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, se constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Din actele premergătoare efectuate în cauza ce a format obiectul dosarului nr.879/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existența elementelor constitutive ale infracțiunilor sesizate de către petentul, pretins săvârșite de către intimații G și, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în baza art.10 lit.a Cod pr.penală, este temeinică și legală.
Criticile formulate de către petent cu privire la o insuficientă activitate de cercetare penală desfășurată de către procuror, nu pot fi avute în vedere deoarece în faza actelor premergătoare, procurorul este singurul în măsură să aprecieze asupra necesității efectuării acestora sub aspectul felurilor în funcție de natura infracțiunii, în vederea dispunerii unei soluții legale și temeinice.
De altfel, în considerentele rezoluțiilor dispuse în cauză, au fost analizate toate aspectele invocate de către petent, cu privire la pretinsa influență exercitată de către intimați asupra martorilor din cauza în care petentul are calitatea de inculpat, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale legii, martorii respectivi declarând că nu au fost influențați sau amenințați în vreun fel cu ocazia audierilor.
Nemulțumirea petentului cu privire la soluția adoptată de procuror, în sensul trimiterii în judecată a acestuia, nu poate constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratului procuror sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra interesului persoanelor, deoarece pentru a săvârși această faptă este necesar ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori să- îndeplinească în mod defectuos, iar acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei și care a produs vătămări intereselor unor persoane să fie săvârșite cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea sa cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui.
În cauză, nu s-a constatat o atare conduită, soluția dispusă de către magistratul procuror este dată cu respectarea legilor în vigoare, în virtutea atribuțiilor care-i revin, iar nemulțumirea petentului cu privire la modul de apreciere a probelor urmează a fi invocat în fața instanței de judecată, sesizată prin rechizitoriu emis în cauza în care acesta are calitatea de inculpat, instanța obligată de altfel, să verifice legalitatea și temeinicia actului de inculpare, iar inculpatul petent va avea totodată posibilitatea să solicite în dovedirea nevinovăției sale oricare dintre probele prevăzute de lege pe care le consideră utile pentru aflarea adevărului.
În raport de aceste considerente, plângerea petentului este nefondată, astfel încât în baza art.2781alin.8 lit.a Cod pr.penală, va fi respinsă, menținându-se rezoluția ca legală și temeinică.
Văzând și dispoz.art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul - în prezent, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva ordonanței nr. 879/P/2008 de la 02 februarie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția nr. 359/II/2/2009 din 26 februarie 2009 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Menține ordonanța atacată, ca legală și temeinică.
Obligă petentul la 20 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2009.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Dact. 2 ex./ 7 mai 2009
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci