Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 666/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 666
Ședința publică de la 06 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Membri George Ciobanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și petentul, împotriva sentinței penale nr. 226 de la 28 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, lipsind intimații, și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, respingerea plângerilor formulate.
A arătat că în cauză a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea de luare de mită și au fost audiate toate persoanele implicate.
A mai arătat că urmărirea penală efectuată în cauză este completă și că cele dispuse de instanță, sunt lipsite de eficiență cu privire la faptele și persoana învinuitului.
A solicitat respingerea recursului formulat de petent ca nefondat.
Petentul a solicitat admiterea recursului și anularea amenzii aplicate precum și respingerea recursului formulat de parchet.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința penală nr. 226 de la 28 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în baza art.2781pct.8 lit.b C.P.P. s-a admis plângerea petentului domiciliat în B,-, -.1,.4, sector 5, s-a desființat ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt dispusă în dosarul nr.323/PA/2007 la data de 31 iulie 2007 și ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr.955/II/2/ 17.09.2007 și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat pe parcursul soluționării cauzei în cuantum de 50 lei au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 11.10.2007 petentul a formulat plângere împotriva soluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt de scoatere de sub urmărire penală împotriva sa, fiind cercetat sub aspectul infracțiunilor de luare de mită prev. de art.254 alin.1 cu Cod Penal aplic. art.33 lit. a și Cod Penal aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 1000 RON în baza art.249 rap la art.10 lit.1Cod Penal, plângerea fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Olt sub nr-
În motivarea plângerii petentul a arătat că ordonanța nu este motivată iar soluția dispusă în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt este neîntemeiată întrucât probatoriul este sumar, lipsit de consistență și forță probantă, soluția bazându-se numai pe declarațiile subiective ale unor martori aflați în legături afective cu persoanele care ar fi dat mită petentului.
Cu privire la fapta de a fi primit suma de 20 RON de la numitul petentul a arătat că s- reținut în ordonanța parchetului, că la data de 19.04.2007, numita aas esizat Biroul Anticorupție despre faptul că fratele său - i-ar fi dat suma de 20 RON pentru a nu fi sancționat contravențional, fapte petrecute în august 2006, că declarația acestei persoane - a este singura probă în sprijinul acuzației respective, persoana fiind audiată ca martor la data de 11 iunie 2007 iar tot ceea ce a declarat aceasta sunt fapte pe care nu le-a văzut și auzit în mod nemijlocit ci le-ar fi aflat de la fratele său.
A mai susținut petentul, că existența acestei fapte a fost dovedită cu declarația aceleiași persoane care a făcut și sesizarea, alta decât persoana direct implicată (mituitorul ) și care nu a fost la fața locului invocându-se și faptul că nu s-a lămurit împrejurarea că sora păgubitului a fi sesizat Biroul Anticorupție după trecerea a cca. 8 luni de la întâmplarea evenimentelor (august 2006 - 19 aprilie 2007).
Cu privire la fapta de a fi primit suma de 50 RON de la numitul petentul a menționat că deși în ordonanța parchetului s-a arătat că și aceasta ar fi avut loc la sfârșitul lunii august 2006 iar despre această faptă reclamantul i-a relatat tatălui său care la rândul său l-ar fi anunțat pe șeful de post, contrar acestei susțineri din ordonanță, șeful de post ar fi menționat că a luat cunoștință despre această faptă la începutul lunii martie 2007 și nu de la tatăl lui ci de la soția acestuia - -.
S-a mai arătat că a depus plângere la data de 13 iunie 2007 și a devenit astfel parte vătămată a infracțiunii de luare de mită, s-a constituit parte civilă cu suma pe care a susținut că a dat-o cu titlu de mită (50 RON), iar pentru probarea acestei fapte a fost audiată ca martor soția lui care făcuse inițial sesizarea la șeful de post, persoană care și în cazul anterior nu a fost la fața locului ci a aflat totul din spusele soțului său, invocând și faptul că în mod similar cazului menționat anterior sesizarea a fost formulată la o perioadă foarte mare de timp de la data faptelor (10 luni).
Astfel, petentul a arătat că dovada existenței faptelor de luare de mită s-a făcut în cauza dedusă judecății în prima situație prin declarația unui martor care întrunește și calitatea de denunțător - a care cunoaște totul din spusele fratelui său, iar în a doua situație prin declarația soției părții vătămate de asemenea denunțătoare care cunoaște totul din spusele soțului său și a susținut că aceste probe sunt insuficiente pentru a face dovada existenței unei fapte atât de grave cum este luarea de mită întrucât probele testimoniale au fost făcute pro-cauza și sunt subiective.
În susținerea plângerii formulate, petentul a depus la dosar ordonanța nr. 955/II/2/ 17.09.2007, în xerocopie.
Analizând plângerea formulata de petent în raport de motivele invocate, actele de cercetare penală efectuate în cadrul dosarului nr.323/PA/2007 în care s-a dispus soluția contestată de petent, instanța a constatat următoarele:
La data de 19.04.2007 numita aas esizat Biroul Anticorupție pentru jud. O cu privire la faptul că "în cursul anului 2006, luna august (probabil)" fratele său ar fi fost oprit pe raza comunei, jud.O de agentul de poliție care i-ar fi pretins suma de 20 RON pentru a nu verifica documentele și încărcătura autoturismului pe care îl conducea, numita - a sesizat șeful postului de Poliție cu privire la faptul că agentul de poliție i-ar fi pretins soțului său suma de 50 lei pentru faptul că l-ar fi depistat în trafic fără să poarte centura de siguranță, iar la data de 13.06.2007 potrivit procesului verbal încheiat de Biroul Anticorupție pentru județul O numitul a fi sesizat faptul că în luna august 2006 în timp ce se afla la volanul autoturismului 1310 aparținând părinților săi pe raza comunei, jud. O, a fost oprit în trafic pentru control de către agentul de poliție care i-a solicitat documentele pe care denunțătorul nu le avea asupra sa iar agentul de poliție i-ar fi pretins suma de 50 RON pentru a nu aplica măsurile legale ce se impuneau, sumă care i-a fost oferită acestuia.
S-a mai arătat că după ce a ajuns acasă, denunțătorul a povestit tatălui său cele întâmplate iar acesta l-a sunat pe șeful de post din comuna, jud. relatându-i faptele.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din data de 31.07.2007 în dosarul nr.323/PA/2007 în baza art.249 rap. la art.10 lit.1C.P.P. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art.254 alin.1 cu Cod Penal aplic. art.33 lit.a și Cod Penal aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ -amenda în cuantum de 1000 RON, iar în baza art.254 alin.3 confiscarea de la acest învinuit a sumei de 20 RON primită cu titlul de mită de la denunțătorul.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus, în baza art.249 rap. la art.10 lit. a scoaterea C.P.P. de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită prev. de art.255 alin.1 Cod Penal, înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și Cod Penal mărturie mincinoasă prev. de art.260 întrucât Cod Penal faptele reclamate nu există.
Pentru a se dispune această soluție, s-a reținut că la data de 3 mai 2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Olta fost sesizat de Biroul Anticorupție pentru județul O despre faptul că în anul 2006 agentul de poliție din cadrul Postului de Poliție, care îndeplinește funcția de ajutor șef de post din data de 15.02.2006 la postul de poliție, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins de la 2 persoane sumele de 50 și respectiv 20 RON ca urmare a unor abateri de la normele ce reglementează circulația rutieră.
S-a mai arătat că la data de 6 martie 2007, șeful postului de poliție a sesizat conducerea IPJ O despre aceste abateri săvârșite de agentul de poliție, iar în raportul înaintat IPJ acesta ar fi menționat că agentul de poliție, numit prin dispoziție responsabil cu activitățile pe linie de circulație și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins în anul 2006 de la suma de 20 RON pentru a nu-i verifica documentele și mărfurile pe care le transporta cu un autoturism, iar de la a pretins suma de 50 RON, pentru că l-a depistat în trafic fără a purta centura de siguranță și fără a avea asupra sa documente de identitate.
În ordonanța dispusă de procuror, s-a precizat că probele administrate în cauză au confirmat această situație de fapt, s-a expus cuprinsul denunțurilor formulate de a și și s-a concluzionat că faptele comise de agentul de poliție nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Au fost de asemenea expuse dispoz. art.18 și Cod Penal art.181și Cod Penal s-a arătat că la stabilirea în concret al gradului de pericol social al faptelor comise de agentul de poliție menționat, s-a ținut seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Împotriva acestei soluții, a formulat plângere petentul, soluționată potrivit art.278 de C.P.P. prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, care prin ordonanța nr.955/II/2/ 17.09.2007 a dispus respingerea plângerii, apreciind că soluția procurorului este temeinică și legală.
S-a constatat că au fost respectate dispoz.art.278, 2781alin.1 privind C.P.P. plângerea contra actelor procurorului.
Ulterior, petentul s-a adresat în temeiul art.2781.C.P.P. în termen legal, instanței de judecată - Tribunalul O l t, cu plângere împotriva soluției procurorului dispuse în cauză, plângere care, având în vedere și decizia penală nr.2446/ 7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care s-a reținut că "plângerea întemeiată pe dispoz. art.2781are C.P.P. ca obiect rezoluția sau ordonanța procurorului de netrimitere în judecată, nu numai actul prin care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior a soluționat plângerea formulată potrivit art.275-art.278 C.P.P. că este nelegală hotărârea prin care judecătorul s-ar pronunța doar asupra acesteia din urmă, întrucât nu pot fi modificate limitele legale în care judecătorul este învestit să soluționeze plângerea formulată în temeiul art.2781alin.1 C.P.P. restrângându-le la actul conducătorului parchetului sau al procurorului ierarhic superior, și nici obiectul plângerii, care rămâne rezoluția sau ordonanța procurorului de netrimitere în judecată", determină incidența acelorași argumente și în cauza dedusă judecății în care petentul a formulat plângere exprimându-și nemulțumirea față de soluția de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art.249 și C.P.P. art.10 lit.1p Cod Penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ-amenda în cuantum de 1000 lei dispusă în dosarul nr.323/PA/2007.
Aceasta având în vedere și denumirea marginală a art.2781C.P.P. "plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată", precum și motivele invocate în plângerea formulată, dar și celelalte considerente reținute în decizia instanței supreme în sensul că învestirea instanței nu este limitată soluționării numai a plângerii petiționarului împotriva rezoluției prim procurorului, întrucât această limitare nu ar corespunde cadrului procesual instituit prin dispozițiile art.2781alin.1 C.P.P. câtă vreme și manifestarea de voință a petiționarului, în sensul că este nemulțumit de rezoluția de scoatere de sub urmărire penală rezultă cu claritate și din demersurile pe care le-a efectuat pe parcursul judecării cauzei, acesta parcurgând toate etapele prevăzute în dispozițiile art.275-art.2781
C.P.P.Examinând motivele invocate de petent în cuprinsul plângerii în raport de toate actele premergătoare urmăririi penale efectuate în dosarul de cercetare penală nr.323/PA/2007, instanța a apreciat că soluția de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ dispuse de procuror împotriva petentului în baza art.249 și art. 10 lit.1C.P.P. nu reprezintă o justă soluționare a cauzei, plângerea fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Un prim aspect al nelegalității soluției de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art.249 și C.P.P. art.10 lit.1p Cod Penal dispuse prin ordonanța procurorului. față de "învinuitul" și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ-amenda în cuantum de 1000 RON, a constat în aceea că în cauză nu există învinuit, nefiind începută urmărirea penală, astfel că nici soluția de scoatere de sub urmărire penală nu se putea dispune.
Potrivit art.228 alin.1 p Cod Penal, "organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art.221 p Cod Penal, a dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale.", rezoluția fiind deci actul procesual prin care organul judiciar își manifestă voința de a declanșa procesul penal. Din momentul începerii urmăririi penale, făptuitorul din raportul de drept penal substanțial dobândește, în raportul juridic de drept procesual penal,calitatea de învinuit potrivit art.229C.
Rezultă că întocmirea unei rezoluții reprezintă punctul de plecare al urmăririi penale, iar lipsa unei asemenea rezoluții are drept consecință constatarea că urmărirea penală și, implicit procesul penal, nu s-a declanșat iar făptuitorul nu a dobândit calitatea de învinuit.
În cauză s-a constatat că în dosarul de cercetare penală nr.323/PA/2007 înaintat cu adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt la data de 18 octombrie 2007, nu s-a regăsit nicio rezoluție de începere a urmăririi penale cu privire la vreuna dintre cele două infracțiuni de luare de mită reținute în sarcina petentului, nefiind respectate dispoz.art.228 sub C.P.P. acest aspect, și în consecință nici dispoz. art.229
C.P.P.În lipsa rezoluției de începere a urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor de luare de mită prev. de art.254 Cod Penal, numitul, la data întocmirii ordonanței prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ avea doar calitatea de făptuitor și nu de învinuit, neexistând deci în cauză învinuit. A rezultat astfel că această ordonanță a fost întocmită și cu încălcarea dispoz.art.249 și art.11pct.1 lit.b și.C.P.P. care prevăd expres că "scoaterea de sub urmărire penală are loc când există învinuit sau inculpat în cauză", condiție care nu este realizată în speță.
Pe de altă parte, organele de urmărire penală nu au administrat toate probele necesare și utile cauzei pentru lămurirea acesteia sub toate aspectele în vederea unei juste soluționări, existând contradicții între aspectele relatate de denunțătorul în cuprinsul denunțului și al declarației date pe de o parte, și declarația martorului și raportul întocmit de acesta la data de 06.03.2007, iar pentru elucidarea acestor contradicții, s-ar impune reaudierea acestor persoane cu privire la data și persoana care a sesizat efectiv organele de urmărire penală, faptele reclamate și pentru care a fost cercetat petentul.
De asemenea este necesar a fi reaudiați denunțătorii și a cu privire la stabilirea cauzelor care au determinat ca denunțurile să fie efectuate după trecerea unui interval mare de timp de la data la care s-a susținut că ar fi fost comise faptele (8-10 luni), denunțătorul și cu privire la motivele ce au determinat sesizarea organelor de poliție de către soția sa și nu de acesta care a formulat un denunț oral după trecerea a 10 luni de la data la care se pretinde comiterea faptelor reclamate, iar denunțătoarea a și sub aspectul împrejurării care a determinat ca sesizarea să nu fie formulată de fratele său, persoana căreia petentul i-ar fi pretins suma de 20 lei.
S-ar impune și reaudierea denunțătoarei -, audiată ca martor, pentru lămurirea aspectelor precizate anterior, respectiv a cauzelor care au determinat ca aceasta și nu soțul său să sesizeze șeful Poliție cu privire la faptul că agentul de poliție i-ar fi pretins soțului său suma de 50 lei pentru faptul că l-ar fi depistat în trafic fără să poarte centura de siguranță, data la care s-ar fi comis această faptă, data sesizării și modul în care a cunoscut împrejurările comiterii acestei fapte.
De asemenea s-ar impune a se localiza și audia și numitul și a se solicita atât acestuia cât și denunțătorului să precizeze dacă au fost persoane care să fi observat faptele pretins a fi fost comise de agentul de poliție și în caz afirmativ a se identifica și audia aceste persoane pentru a se stabili dacă a existat vreo discuție între aceștia și agentul de poliție despre sume de bani pentru evitarea unor sancțiuni contravenționale.
Având în vedere împrejurarea că denunțătorul s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500.000 lei ROL și dispoz. art.75 conform C.P.P. cărora "declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză", era necesar pentru a se putea dispune o soluție de natura celei contestate de petent, să se fi stabilit cu certitudine existența faptelor sesizate, a elementelor constitutive ale infracțiunii cărora se circumscriu faptele sesizate, a împrejurărilor în care aceasta s-au petrecut precum și toate consecințele produse, prin administrarea tuturor probelor concludente și utile în vederea realizării scopului procesului penal reglementat expres de art.1 potrivit C.P.P. căruia" procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală ".
Din examinarea soluției dispuse de organele de urmărire penală, s-a observat însă că nu a fost stabilită cu certitudine existența faptelor reclamate, că în cauză declarațiile persoanelor care au sesizat organele de urmărire penală au fost singurele mijloace de probă administrate pe parcursul cercetărilor efectuate care au stat la baza reținerii existenței faptelor sesizate ca element material al infracțiunilor de luare de mită, iar pe de altă parte că, deși faptele reclamate astfel cum au fost descrise implicau și cercetarea persoanelor care au dat sumele de bani agentului de poliție sub, aspectul infracțiunii de dare de mită prev. de art.255 C.P.P. nu s-a dispus nicio soluție în raport de acestea, chiar dacă ar fi fost de neîncepere a urmăririi penale, fie să se motiveze dacă faptele nu se impuneau a fi examinate prin prisma acestei infracțiuni.
Conform art.4 organele C.P.P. de cercetare și de urmărire penală trebui-au să manifeste rol activ, iar activitatea lor este guvernată de principiul aflării adevărului. Este necesar ca acestea conform art.3 C.P.P."să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului", iar în desfășurarea activității de cercetare penală, să ia toate măsurile necesare și să dispună toate probele necesare pentru a stabili dacă a fost săvârșită vreo faptă prevăzută de legea penală și dacă sunt întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii penale a făptuitorului sau făptuitorilor.
Această obligație este instituită de altfel și de dispoz.art.202 dar C.P.P. și de dispoz. art.62 conform C.P.P. cărora "în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe ".
Era necesar a se proceda conform tuturor acestor dispoziții legale, iar pentru scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, a se stabili cu certitudine existența faptelor reclamate și vinovăția celui sancționat, aceasta fiind necesar și pentru respectarea dreptului persoanei acuzate la un proces echitabil, având în vedere și prezumția de nevinovăție prevăzută atât de art.66 alin.1C. conform cărora "învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția", sarcina probei revenind celui care acuză potrivit principiului "actori incumbit probatio".
Pe de altă parte, din examinarea cuprinsului ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, s-a constatat că s-a reținut că "probele administrate în cauză au confirmat faptul că agentul de poliție, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a pretins și primit de la cei doi denunțători sumele de 20 și respectiv 50 lei pentru a nu-i sancționa contravențional și pentru a nu efectua cercetări împotriva acestora pentru abaterile de la normele ce reglementează circulația rutieră". Aceasta, contrar celorlalte mențiuni din ordonanță și a înscrisurilor atașate la dosar potrivit cărora, în prima situație, agentul de poliție ar fi primit suma de 20 RON nu de la denunțătoare, ci de la fratele acesteia, iar referirea la probele administrate este doar generică, fără a se preciza care sunt aceste probe în baza cărora procurorul ar fi reținut situația de fapt precizată anterior.
Pe lângă considerațiile expuse anterior s-a impus a fi reținute și cele desprinse din analiza dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene în ceea ce privește garanțiile procesuale pe care trebuie să le îndeplinească o anchetă penală, instanța europeană statuând că o anchetă trebuie să fie în primul rând efectivă și completă.
Acesta este un alt motiv pentru care s-a impus admiterea plângerii petentului și anume, lipsa unor argumente convingătoare pentru soluția de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ întrucât s-a constatat că ancheta efectuată în cauză nu a fost una efectivă și completă în sensul cerut de dispozițiile art.6 din CEDO și a jurisprudenței Curții Europene.
Mai mult, în ceea ce privește prima faptă reținută ca fiind comisă de petent, aceea de a fi pretins și primit de la numitul suma de 20 lei în luna august 2006, pentru a nu i se efectua control cu privire la actele de proveniență a mărfurilor pe care le transporta, s-a constatat nu doar că această persoană nu a reclamat asemenea faptă, nu a fost audiat, că sora sa care a denunțat fapta pe de o parte a relatat numai aspecte pe care i le-ar fi spus fratele său, fără a cunoaște vreun aspect direct în legătură cu acestea, dar și împrejurarea că deși fratele său i-ar fi făcut cunoscute aceste fapte chiar în seara zilei în care s-ar fi petrecut, aceasta a formulat denunțul după trecerea unui interval de aprox.8 luni și nu a precizat cu exactitate în cuprinsul denunțului luna în care s-ar fi petrecut aceste fapte.
În declarația dată ulterior în calitate de martor, denunțătoarea a susținut că s-a întâlnit cu șeful de post-agentul de poliție chiar în ziua comiterii faptelor și i-ar fi relatat faptele săvârșite de agentul în sensul că acesta i-ar fi pretins fratelui său suma de"20 lei cu prilejul unui control efectuat pe linie de circulație".
Cu toate acestea, agentul de poliție audiat de asemenea ca martor nu precizat data la care ar fi fost sesizat în legătură cu aceste fapte, iar dacă aceasta s-a efectuat potrivit susținerilor denunțătoarei a, era necesar a se stabili care au fost cauzele pentru care agentul de poliție -șeful Postului de Poliție, a întocmit raportul către șeful IPJ O după mai mult de 7 luni, respectiv la data de 06.03.2007, în mod similar fiind și situația celui de-al doilea denunț formulat de numita - -soția celui ce ar fi dat mită-, existând inadvertențe și cu privire la acesta, cauza nefiind deplin lămurită sub niciunul dintre aceste aspecte așa cum am precizat și anterior.
În dosarul de cercetare penală nu există nici o probă concludentă care să confirme susținerile denunțătorilor, iar persoana acuzată nu a recunoscut săvârșirea celor două infracțiuni de luare de mită.
Materialul probator administrat până în prezent de organele de urmărire penală examinat în conformitate cu dispoz. art.63 al.2 C.P.P. nu a demonstrat cu certitudine implicarea numitului în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art.254C.p., astfel că la data dispunerii ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea a amenzii-sancțiune cu caracter administrativ, nu erau îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii persoanei cercetate, având în vedere și prezumția de nevinovăție consacrată expres de dispoz. art.52C.P.P.art.23 alin 11 din Constituție dar și de dispoz. art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce o reglementează ca pe o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, întrucât aceasta nu a fost răsturnată prin probe concludente.
Și jurisprudența Curții Europene este în acest sens, reținându-se că dispunerea condamnării unei persoane în lipsa unor probe temeinice, convingătoare și ferme care să fie de natură a înlătura cea mai mică îndoială și care să susțină temeinicia în fapt și în drept a acuzației reprezintă o nerespectare a dreptului unui inculpat la un proces echitabil (cauza Telfner contra Austriei/ 20 martie 2001,cauza Austria Italia), iar în hotărârea Adolf că o constatare de vinovăție conținută într-o soluție prin care se punea capăt procesului penal pe motivul că infracțiunea pentru care se efectuaseră cercetări era minoră, ar fi fost de natură să antreneze o violare a prezumției de nevinovăție și deci incompatibilă cu dispoz. art.6 paragraful 2 din CEDO.
S-a mai statuat de către instanța europeană că aceste dispoziții se aplică tuturor procedurilor în care este vorba despre determinarea unei acuzații în materie penală, că "art.6 din Convenție nu distinge între faptele ilicite nepedepsibile penal datorită lipsei gradului de pericol social și infracțiuni; el se aplică de fiecare dată când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni".
Astfel, în ceea ce privește motivul prin care s-a criticat soluția procurorului întrucât acesta nu a administrat probe care să justifice soluția dispusă și a apreciat greșit probele existente la dosar, care nu justificau reținerea vinovăției petentului, s-a constatat că este întemeiat.
De asemenea și susținerea petentului că în mod greșit procurorul și-a întemeiat soluția exclusiv pe declarațiile martorilor denunțători, fără a lămuri toate aspectele privind comiterea faptelor și sesizările efectuate de persoane care nu au fost implicate, care nu au fost de față și numai după trecerea mai multor luni de la data evenimentelor sesizate și contradicțiile existente, s-a constatat a fi întemeiată.
Pentru înlăturarea tuturor acestor omisiuni și contradicții, se impuneau activități judiciare în scopul verificării veridicității susținerilor denunțătorilor, a lămuririi tuturor condițiilor și împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele sesizate, organele de urmărire penală trebuiau să întreprindă toate activitățile judiciare specifice etapei procesuale a actelor premergătoare și a tuturor dispozițiilor legale privind urmărirea penală și să dispună o soluție bazată pe un material probator complet, legal și temeinic administrat.
Față de cele de mai sus, s-a constatat necesar a se impune reluarea cercetărilor de către organele de urmărire penală, stabilirea tuturor circumstanțelor producerii faptelor descrise prin administrarea unor mijloace de probă pertinente, concludente și utile în vederea realizării scopului procesului penal prev. de art.1 C.P.P. relevant în acest sens fiind și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin decizia penală nr.944/ 9.02.2005 a reținut că procurorul nu a întreprins toate activitățile judiciare specifice etapei procesuale a actelor premergătoare, nu a motivat corespunzător rezoluția și deciziile penale 279/ 14.01.2005 și 2166/ 30.03.2005 privind soluții dispuse de procuror pe baza unor cercetări incomplete și fără ca anumite aspecte să fi fost lămurite pe deplin.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că soluția dispusă prin ordonanța din dosarul nr.323/PA/2007/ 31.07.2007 este netemeinică și nelegală, fără respectarea dispozițiilor legale privind începerea și scoaterea de sub urmărire penală(art.11pct.1lit.b și art.249 C.P.P. art.228 și art.229 C.P.P.), a dispoz. art.1, art.3, art.4, art. 62 și art.202 C.P.P. respectiv fără a avea la bază un material probator complet și temeinic administrat, cercetările efectuate fiind insuficiente și inapte a fundamenta o soluție de natura celei dispuse și fără a se ține seama și de dispoz. art.5/2,art.66C. art.23 alin 11 din Constituție și art. 6 paragraf 2 din CEDO.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și petentul.
Prin motivele de recurs, Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, respingerea plângerilor formulate, arătând că în cauză a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea de luare de mită și au fost audiate toate persoanele implicate.
A mai arătat că urmărirea penală efectuată în cauză este completă și că cele dispuse de instanță sunt lipsite de eficiență cu privire la faptele și persoana învinuitului și a solicitat respingerea recursului formulat de petent ca nefondat.
Petentul nu s-a prezentat pentru a formula motive de recurs și a le susține.
Recursurile sunt nefondate.
Instanța de fond a apreciat în mod corect să în cauză se impune începerea urmăririi penale și completarea cercetărilor în sensul reaudierii denunțătorilor, - și a martorului, având în vedere contradicțiile dintre declarațiile persoanelor audiate în cauză.
Sunt nefondate criticile formulate de parchet în sensul că, readierea și confruntările dispuse de instanță sunt lipsite de finalitate, în condițiile în care instanța a apreciat că nu există probe concludente care să confirme susținerile denunțătorilor, iar audierea denunțătorilor și martorilor se impune pentru a se stabili circumstanțele producerii faptelor.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală, va respinge recursul ca nefondate, iar în temeiul art. 192 alin.2 cod pr.penală, va fi obligat recurentul petent la 30 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și petentul, împotriva sentinței penale nr. 226 de la 28 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, ca nefondate.
Obligă recurentul petent la 30 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 6 octombrie 2008.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.GC.
IB/24.10.2008
Președinte:Doru FilimonJudecători:Doru Filimon, Membri George Ciobanu, Valentina
