Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 691/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 691
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată - art.278 ind.1 Cod procedură penală " promovată de recurentul împotriva încheierii de ședință din data de 24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă recurentul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este primul termen de judecată, că la dosar, s-a depus prin Serviciul de Registratură al instanței, o cerere din partea recurentului prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării și angajarea unui apărător, cerere care este însoțită de un extras din practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Recurentul, depune la dosar, un memoriu prin care contestă notele grefierului de ședință de la Tribunal.
Curtea, pune în vedere recurentului că instanța a fost investită cu acest recurs prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.303 din Codul d e procedură penală și prin urmare această solicitare nu poate fi admisă.
Recurentul, având din nou cuvântul, solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru pregătirea apărării și angajării unui apărător.
Curtea, pune în vedere recurentului că, potrivit normelor legale recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale are un termen limită de 3 zile. Tribunalul Iașia rămas în nelucrare cu dosarul datorită faptului că a fost formulat acest recurs.
Curtea de Apel a acordat un termen mai pentru a se putea realiza procedura de citare, situație în care această cerere de amânare a cauzei nu poate fi admisă.
Nemaifiind de formulat alte cereri, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii recurată și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională României întrucât i-au fost încălcate drepturile prev.de art. 6 CEDO, 24 și 21 din Constituția României.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, încheierea recurată fiind legală și temeinică.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare și în deliberare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 24 noiembrie 2008, Tribunalul Iașia respins în temeiul art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, cererea formulată de petentul recurent privind sesizarea Curții Constituționale a României, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 Cod procedură penală.
A reținut prima instanță că potrivit art. 29 alin. 6 din "Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale" (republicată): "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale".
La o primă vedere, date fiind dispozițiile acestui text și prevederile alineatelor 1-3, aparent excepția de neconstituționalitate invocată ar fi admisibilă. Dar numai aparent, pentru că, în realitate, așa cum se va arăta argumentat mai jos aceasta nu este admisibilă în cauză.
Pe de altă parte, se mai impune și precizarea că potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În aplicarea acestui text, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa constantă, că excepții de neconstituționalitate cu care a fost sesizată și a căror fundamentare viza, în realitate, critica unei părți legată de faptul că textul de lege nu este complet ori suficient sau că ar trebui modificat, sunt inadmisibile. Tot inadmisibile au fost respinse de Curtea Constituțională și acele excepții prin care se dorea sau viza a se obține o anumită interpretare a textului de lege criticat, cu motivarea că interpretarea legii la o speță concretă este o operațiune în sarcina exclusivă a instanței investite cu soluționarea cauzei și nu a instanței de contencios constituțional. De asemenea, Curtea Constituțională a respins tot ca inadmisibile excepțiile prin care se invoca, practic, greșita aplicare a legii de către instanță.
Or, în speța de față, din contextul invocării excepției și din argumentele invocate de petentul, tribunalul constată că, practic, acesta este nemulțumit de faptul că textul criticat nu permite suspendarea judecării cauzei și în cazul invocat de acesta (respectiv pentru că pe rolul instanței de contencios ar exista o cauză a cărei soluționare ar avea - în opinia sa - legătură cu judecarea recursului de față), ci doar în cazurile limitativ prevăzute de art. 303 Cod procedură penală. Prin urmare, recurentul urmărește, în fapt, modificarea dispozițiilor criticate, prin completarea situațiilor în care e posibilă suspendarea judecării cauzelor penale, ceea ce nu deschide calea de acces la instanța de control constituțional, pentru că aceasta nu are atribuții în a arăta cum anume trebuie interpretează o normă juridică raportat la o speță concretă și nici nu poate să se transforme în legislator pozitiv pentru a modifica ori completa textele constituționale.
În ceea ce privește textul criticat efectiv, tribunalul apreciază că, raportat la acesta, excepția este inadmisibilă întrucât soluționarea recursului, la acest moment, nu depinde indisolubil de acesta. Apoi dispozițiile criticate nu încalcă în nici un fel dreptul la apărare consacrat de art. 24 de Constituție și nici dreptul la un proces echitabil ori dreptul de acces la o instanță, prevăzute de art. 6 paragraf. 1 Din cu referire la art. 20 din Constituție.
În cauză, instanțele în fața cărora se invocă o excepție de neconstituționalitate nu au doar un simplu rol decorativ, de suspendare a cauzei și de "expediere" a dosarului la Curtea Constituțională, ci au un rol de filtru, respectiv de a aprecia asupra oportunității și necesității sesizării Curții Constituționale, în special din perspectiva art. 6 paragraf. 1 din
Prin hotărârea din 08.09.2005 (asupra admisibilității) în cauza Cornel împotriva României, în legătură cu criticile reclamantului că i se încălcase dreptul la un proces echitabil prin aceea că îi fuseseră respinse, de instanțele interne, cererile de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibile, întrucât aceasta se mai pronunțase de mai multe ori asupra conformității unor texte cu Constituția, a arătat, printre altele, că refuzul instanțelor interne de a sesiza instanța constituțională "nu poate fi considerat unul arbitrar și de natură să aducă atingere principiului echității procedurii" din moment ce acestea se pronunțaseră în acest sens "prin hotărâri suficient de motivate", reținând că acele articole făcuseră de mai multe ori obiectul unui control al Curții Constituționale care, de fiecare dată, le declaraseră conforme cu Constituția astfel încât "un nou control era probabil inutil."
Dintr-o altă perspectivă, trebuie subliniat faptul că în sistemul de drept românesc unul din principiile fundamentale este acela că nimeni nu poate fi judecat după o lege care nu este conformă cu Constituția. Potrivit disp.art.142 și art.146 lit. "d" din Constituție, în România, Curtea Constituțională este cea în măsura să statueze asupra conformității legilor cu Constituția, având rolul de "garant al supremației" acesteia. Tocmai în acest scop a fost reglementată, în art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu corespondent pe plan procesual penal în art. 303 alin.6 Cod procedură penală, instituția juridică a excepției de neconstituționalitate, mijloc procesual prin care s-a oferit părților într-un proces posibilitatea de a critica aplicarea, în ceea ce le privește, a unui text de lege cu privire la care ele au motive plauzibile și rezonabile de a considera că înfrânge dispozițiile legii fundamentale.
Este deci evident că această instituție a excepției de neconstituționalitate a fost reglementată în scopul de a oferi protecție cetățenilor în fața unei eventuale legi neconforme cu Constituția.
În același timp este, de asemenea, evident că această instituție juridică nu a fost edictată în scopul de a împiedica instanțele să se pronunțe pe fond asupra unor cauze penale sau de altă natură ori de a tergiversa soluționarea cauzelor, până la ajungerea chiar la prescripția răspunderii penale. Jurisprudența a relevat în România o încercare de deturnare a scopului în care a fost reglementată instituția juridică a excepției de neconstituționalitate, ajungându-se chiar în situația în care, cu privire la același text de lege, Curtea Constituțională a fost sesizată de zeci de ori, de fiecare dată dispunând respingerea excepției, ca neîntemeiată, fără opinii separate. Practic s-a constatat că excepția de neconstituționalitate s-a transformat, în anumite situații, dintr-un "drept" de acces la justiția constituțională, într-un "abuz de drept", respectiv într-un instrument de tergiversare a cauzelor.
De aceea, rolul instanței în fața căreia se invocă o excepție de neconstituționalitate nu poate fi unul decorativ, de simplu spectator, ci de filtru, instituit legal, care trebuie să analizeze în ce măsură sesizarea Curții Constituționale este necesară și oportună și în ce măsură depinde soluționarea cauzei de textul criticat ca fiind neconform constituției [1]. De asemenea, instanța trebuie să stabilească și care este scopul real urmărit de cel ce invocă excepția de neconstituționalitate, pentru că în ipoteza în care se urmărește altceva decât ceea ce a avut în vedere legiuitorul la edictarea acestei instituții juridice este evident că excepția este inadmisibilă și nu se impune sesizarea Curții Constituționale.
Or, în speța de față, soluționarea recursului - așa cum s-a arătat - nu depinde în mod necesar de textele criticate. În plus, raportat la criticile concrete de neconstituționalitate invocate (unele generale) tribunalul apreciază că acestea nu se constituie în motive plauzibile, serioase pentru a se aprecia, în mod rezonabil, că ar putea fi vorba în cauză de texte asupra cărora să planeze o suspiciune semnificativă de neconformitate cu Constituția.
Mai mult, în condițiile în care până în prezent Curtea Constituțională a respins deja de mai multe ori excepțiile de neconstituționalitate similare, ce vizau același text, în care erau formulate același tip de critici, instanța apreciază că un nou control din partea acesteia este inutil. Nu trebuie ignorat nici faptul că dispozițiile legale în vigoare (inclusiv cele procesual-penale) se bucură de prezumția de conformitate cu Constituția.
Nu în ultimul rând, instanța apreciază că, în cauză, nu este întrunită nici condiția referitoare la scopul prevăzut de legiuitor pentru a se invoca o excepție de neconstituționalitate, argumentele prezentate de recurent, modalitatea și contextul de invocare a excepției, relevând că scopul invocării acestei excepții este altul și anume acela de a tergiversa soluționarea pe fond a recursului. Practic recurentul a invocat excepția, nemulțumit fiind de faptul că nu s-a dispus suspendarea recursului pentru a se aștepta soluționarea unui litigiu în materie de contencios-administrativ, de care nu depinde în nici un fel soluționarea recursului.
Pentru toate acestea, tribunalul a apreciat că, excepția de neconstituționalitate invocată nu este admisibilă și, pe cale de consecință, în temeiul art. 29 alin.6 din "Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale" (republicată), a respins cererea formulată de petentul de sesizare Curții Constituționale României, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 din Codul procedură penală.
În termen legal hotărârea astfel pronunțată a fost recurată de către petentul, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinice, motivat de faptul că prin respingerea excepției de neconstituționalitate invocate, respectiv respingerea solicitării sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției, au fost încălcate drepturile recunoscute prin art. 5 și 6 din CEDO, precum și art. 24 și 21 din Constituția României.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, oricare dintre părți poate ridica în fața instanței de judecată excepția de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Însă pentru a împiedica transformarea acestui drept constituțional într-un abuz de drept sau o modalitate de împiedicare a continuării cursului unui litigiu pendinte - prin suspendarea judecării cauzei, legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale conferă, prin dispozițiile art. 29 alin. 6, instanței de judecată de a aprecia cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei excepții ce a fost ridicată în fața ei.
Raportat atât la obiectul cauzei cu care a fost investită instanța de fond - plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, cât și la textul asupra căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate - art. 303 Cod procedură penală - în mod judicios prima instanță a apreciat că excepția de neconstituționalitate ridicată de petent nu este admisibilă, fiind contrară dispozițiilor art. 29 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 47/1992.
Nefiind îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale, dat fiind faptul că excepția invocatănu are legătură cu judecarea cauzei pe fond, în mod corect instanța de fond a respins solicitarea petentului de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea excepției invocate.
De altfel, instanța de fond a făcut în considerentele încheierii recurate o expunere exhaustivă a argumentelor și temeiurilor de drept și de fapt pe care și-a întemeiat soluția pronunțată, argumente pe care instanța de recurs urmează, având în vedere justețea acestora, să și le însușească în totalitate.
Astfel cum a reținut și instanța fondului, refuzul instanței de a sesiza Curtea Constituțională nu poate fi apreciat ca aducând atingere drepturilor constituționale ale petentului, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, câtă vreme dreptul instanței de a aprecia asupra admisibilității sau inadmisibilității unei excepții invocate și, pe cale de consecință, de sesizare a Curții Constituționale, este reglementat de lege, așa cum am arătat, fiind recunoscut și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența pronunțată în materie.
Pe cale de consecință, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă ca nefondat recursul formulat de petentul.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 24.11.2008, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
14.01.2009
Tribunalul Iași
jud.
jud.
Jud.
[1] Știut fiind că, exercițiul unor drepturi, nu este unul absolut, ci acesta ar putea fi restrâns sau limitat când acest lucru este necesar, printre altele,pentru "desfășurarea instrucției penale".
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Iulia Elena Ciobanu, Dan Anton
