Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 726/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.726/
Ședința publică de la 03 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale nr. 138 din 28.03.2008 a Tribunalului Galați privind pe făptuitorii și.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.11.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.11.2008, rtespectiv la 3.12.2008.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 138/28.03.2008, Tribunalul Galația admis plângerea formulată de petenta și în consecință:
desființat în totalitate rezoluțiile cu nr. 1935/P/2006 și respectiv 165/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
În baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. b pr.pen. în ref. la art. 273 al. 2.pr.pen. trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de făptuitorii și, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175.pen.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la nr. 4575 din 1.06.2007, petenta a contestat rezoluțiile cu nr. 1935/P/2006 și respectiv 165/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
În motivarea plângerii petenta a arătat că este mama victimei, ucisă la data de 23.11.2006, prin împușcare de către făptuitorii și, agenți de pază în zona SC
Petenta, prin apărător, a precizat că a formulat inițial plângerea penală la parchet față de cei doi făptuitori și, cu toate că existau probe de vinovăție s-a dispus prin rezoluția cu nr. 1935/P/2006 scoaterea acestora de sub urmărire penală, deoarece au acționat în stare de legitimă apărare.
S-a mai arătat că a fost contestată rezoluția inițială a parchetului, iar primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați prin rezoluția cu nr. 165/II/2/2007 a apreciat că rezoluția inițială dată de parchet este legală și temeinică.
În condițiile nr.2781din petenta C.P.P. prin apărător s-a adresat Tribunalului Galați contestând cele două rezoluții de scoatere de sub urmărire penală a făptuitorilor și.
În criticile aduse rezoluțiilor parchetului, s-a arătat că nu exista starea de legitimă apărare, victima nu prezenta nici un pericol real pentru cei doi făptuitori și cu toate acestea s-a făcut uz de armă și victima a fost împușcată mortal.
S-a mai arătat că victima nu era înarmată, iar făptuitorii au o construcție robustă, atletică și puteau să facă față victimei fără să facă uz de armă.
Reprezentantul parchetului și apărătorul celor doi făptuitori au solicitat respingerea plângerii formulată de petenta, deoarece cele două rezoluții ale parchetului sunt legale.
Verificând rezoluțiile cu nr. 1935/P/2006 și respectiv 165/II/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, prima instanță a constatat că acestea sunt nelegale și rețin o situație de fapt greșită deoarece:
Din probele existente la dosarul de urmărire penală rezultă că la data de 23.11.2006, făptuitorii și erau în serviciu ca agenți de pază ai firmei SC G, erau înarmați cu arme de foc și exercitau activitatea de pază în zona platformei industriale SC
La un moment dat, la halda de zgură a platformei au sosit mai multe persoane cu scopul de a sustrage fier vechi și bucăți de fontă (reziduri) printre acestea aflându-se și victima, în vârstă de 18 ani.
Din probe mai rezultă că în momentul în care agenții de pază au somat persoanele aflate la sustras fier vechi să plece din zonă, cele mai multe dintre ele au plecat rămânând în zonă victima și alte două persoane care au început să arunce cu pietre către agenții de pază.
Parchetul concluzionat greșit că nu se impune trimiterea în judecată a celor doi făptuitori deoarece aceștia ar fi acționat în stare de legitimă apărare fiind aplicabile disp. art. 44 din pen.
Apreciază că în cauză nu au existat condițiile legitimei apărări prev. de art. 44 din pen. deoarece nu a existat din partea victimei un atac material, direct și imediat asupra făptuitorilor și.
Pentru existența condițiilor prev. de art. 44 din pen. este necesar ca părțile aflate în conflict să fie poziționate foarte aproape iar partea agresată să nu aibă posibilitatea să se salveze în nici un fel (făptuitorii).
Din probe rezultă clar că victima se află la circa 40 metri față de făptuitori, deci o distanță foarte mare, arunca cu pietre către făptuitori și nu exista un pericol real pentru viața și integritatea corporală a făptuitorilor deoarece aceștia aveau posibilitatea reală să se deplaseze din acel loc pentru a se feri de eventualul atac cu pietre al victimei.
Mai mult decât atât făptuitorii erau înarmați cu arme de foc, au o construcție atletică, erau însoțiți de alți colegi și prin urmare grupul făptuitorilor era superior și numeric și ca forță față de grupul de 2-3 persoane din care făcea parte victima.
În condițiile în care făptuitorii au tras în linie orizontală focuri de armă către victimă în mod cert s-a urmărit uciderea acesteia sau cel puțin vătămarea gravă a integrității corporale.
Prima instanță a apreciat că există indicii reale de vinovăție a făptuitorilor și, dar materialul probator va trebui completat și stabilită o situație de fapt clară și o încadrare juridică corespunzătoare pentru fiecare din cei doi făptuitori.
Astfel, ambii făptuitori au recunoscut că au executat focuri de armă către victima, iar din probele existente la dosar ar rezulta că făptuitorul a tras două gloanțe către grupul victimei, un atingând corpul victimei și, conducând la decesul acesteia.
În aceste condiții prima instanță a apreciat că autor al omorului este făptuitorul, iar făptuitorul este complice la această fapta acesta executând primul foc de armă către victimă, dar nu a lovit-o, focul de armă fiind executat către picioarele victimei.
Prima instanță a indicat ca organele de urmărire penală să completeze materialul probator prin identificarea și audierea tuturor persoanelor care au fost la sustras de fier vechi pentru clarificarea situației de fapt, aceste persoane fiind din apropierea locului unde s-a comis fapta respectiv din satele sau.
De asemenea, a indicat să fie reaudiați martorii și, pentru stabilirea exactă a locului unde s-a comis fapta, deoarece din planșele existente la dosar ar rezulta că incidentul s-a produs lângă șinele de cale ferată sau pe șinele de cale ferată și în aceste condiții este discutabilă noțiunea de " loc public" și evident acest aspect are relevanță în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei.
De asemenea, prima instanță a considerat că pentru a se stabili cert dacă în zonă fapta s-a produs într-un " loc public", urmând ca făptuitorii să dea explicații la fața locului despre poziționarea lor și a victimei în timpul conflictului.
Va fi audiată și petenta în calitate de parte civilă pentru a-și preciza pretențiile civile cu privire la cei doi făptuitori, cu atât mai mult cu cât aceștia nu au înțeles să ajute financiar petenta, ca mamă a victimei și persoana care a suportat cheltuielile de înmormântare și pomenire a fiului său.
Totodată s-a indicat să fie administrate oricare alte probe pentru stabilirea certă a situației de fapt și a încadrării juridice pentru fiecare din cei doi făptuitori.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut că în mod greșit prima instanță dispus trimiterea cauzei la parchet pentru redeschiderea urmăririi penale deoarece activitățile de urmărire penală indicate de instanță fie au fost deja efectuate, fie nu sunt relevante pentru lămurirea cauzei.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția nr. 1953/P/12.02.2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.174 alin.1 din Codul penal, raportat la art.175 alin.1 lit.i din Codul penal, reținându-se că există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare.
Aspectul esențial care trebuie clarificat, în speță, pentru reținerea legitimei apărări este acela dacă grupul de persoane din care făcea parte victima exercitat asupra făptuitorilor un atac de natură să întrunească condițiile prevăzute de art.44 alin. 2 din Codul penal.
Parchetul a considerat că făptuitorii și s-au aflat în legitimă apărare, având în vedere situația de fapt stabilită exclusiv în baza declarațiilor acestora, precum și celorlalți agenți de pază care au participat la incidentul soldat cu moartea victimei. Din aceste declarații rezultă, în esență, că făptuitorii au fost nevoiți să facă uz de armă pentru a înlătura atacul material imediat, direct și injust exercitat asupra lor de grupul de 8-10 persoane surprinse la furat deșeuri metalice.
În condițiile în care se reține că atacul grupului din care făcea parte victima era să reprezinte un pericol real și grav pentru agenții de pază datorită superiorității numerice a atacatorilor, era absolut necesar să se lămurească în mod indubitabil dacă această superioritate numerică a existat în realitate.
Or, în urma cercetărilor efectuate, nu au fost identificate decât două persoane care au făcut parte din grupul victimei,respectiv martorii și.
Din declarațiile celor doi martori rezultă că la fața locului se afla și un alt grup, de 7-8 persoane de etnie rromă, care însă au fugit imediat la sosirea agenților de pază- fapt verosimil, deoarece persoanele respective nu-i cunoșteau pe cei din grupul victimei și nu aveau nici un interes să se alăture acestora și să atace agenții de pază, mai ales în condițiile în care aceștia au somat și au avertizat că vor face uz de armă.
În consecință, în mod corect prima instanță a considerat că pentru a verifica dacă făptuitorii s-au aflat în legitimă apărare, se impune, în primul rând, identificarea și audierea celorlalte persoane care, potrivit susținerilor agenților de pază, s-au alăturat grupului din care făcea parte victima și au exercitat asupra lor acte de violență.
Se impune, de asemenea, să se clarifice dacă au fost respectate dispozițiile Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, Legii nr. 17/1996, privind regimul armelor de foc și munițiilor, precum și instrucțiunile interne ( fila 134-dosar de urmărire penală)
Totodată, se impune clarificarea participației fiecăruia dintre învinuiți la săvârșirea faptelor și lămurirea celorlalte aspecte indicate în hotărârea recurată, pentru stabilirea certă a situației de fapt, a existenței sau inexistenței vinovăției făptuitorilor și a încadrării juridice a faptelor.
Față de aceste considerente, Curtea constată că hotărârea prime instanțe este legală și temeinică, urmând a dispune, în temeiul art.38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale nr. 138/28.03.2008 a Tribunalului Galați (pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, având ca obiect plângerea formulată de petenta - cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat - G,-, -.7, împotriva rezoluțiilor nr. 1935/P/2006 și nr. 165/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați privind pe făptuitorii, fiul lui și, născut la data de 19.01.1973 în G, domiciliat în G,-, -.1,.3, județ G, prin afișare la ușa Consiliului Local G, la ușa Consiliului și prin serviciul personal- firma de pază, CNP -, agent de pază la SC SRL, studii - școală profesională, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale și, fiul lui și, născut la data de 23.09.1975 în G, domiciliat în G,-, județ G, prin afișare la ușa Consiliului Local G, la ușa Consiliului și prin serviciul personal- firma de pază,CNP -, agent de pază la SC SRL, studii superioare, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.-
Tehnored./2 ex/12.12.2008
Jud.fond-Al.
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița