Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 759/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 759
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 687/06.10.2009, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.P.P.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța din oficiu, invoca excepția de inadmisibilitate recursului declarat de petentul, având în vedere că decizia recurată este definitivă, fiind pronunțată de o instanță de recurs.
Recurentul solicită admiterea recursului, arătând că imobilul aflat în litigiu a fost construit prin forțe proprii, pe terenul său și vrea să câștige doar ceea ce îi aparține.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției și de respingere a recursului ca fiind inadmisibil, având în vedere că în cazul plângerilor împotriva rezoluției procurorului există o singură cale de atac.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării.
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Judecătoria Pașcani prin sentința penală nr. 235/06.07.2009 a respins ca nefondată plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 1820/P/2008 din 10.02.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, pe care a menținut-
Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 50 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 235/6.07.2009, Judecătoria Pașcania dispus următoarele:
Din cercetările efectuate in cauza se retine ca inițial petentul a formulat o plângere împotriva membrilor Comisiei locale de fond funciar, al cărui președinte era primarul localității, arătând în mod greșit terenul casei sale a fost înscris in titlului de proprietate emis pe numele tatălui său și de asemenea, soției sale, nu i-a fost eliberat titlu de proprietate pe numele sau pentru suprafața la care aceasta era îndreptățită.
Din cercetările efectuate în cauză instanța retine că petentul și-a ridicat o casă de locuit pe terenul tatălui sau, în timpul vieții acestuia. Ulterior lui i s-a emis TP nr. -/17.06.2002 pentru suprafețe atât în intravilan cat si in extravilan, cuprinzându-se și terenul folosit de petent, în intravilan.
Așa cum rezultă din adresa Consiliului Local, suprafața de 0,15 ha din intravilan nu poate fi atribuită petentului, așa cum acesta solicită, întrucât acesta nu a făcut dovada proprietății, terenul aparținând tatălui său de la care îl poate moșteni. De asemenea, se mai arată că nu i se poate constitui dreptul de proprietate cu privire la nici o suprafață de teren întrucât petentul nu a lucrat in cadrul CAP perioada prevăzută de Legea nr. 18/1991.
Instanța constată ca petentul solicitat pe calea unei acțiuni civile anularea TP emis pe numele tatălui său și eliberarea pe numele sau unui TP privind terenul aferent case, prin sen. civ. nr. 1201/15.05.2007 a Judecătoriei Pașcani, acțiunea fiindu-i respinsă, cu motivarea că numitului îi fusese reconstituit TP, la cererea sa, acesta fiind îndreptățit în acest sens. Se mai reține că petentul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul înscris în acest titlu și nu a parcurs toate etapele procedurii speciale de constituire a dreptului de proprietate și, de asemenea, că nu există dovezi din care să rezulte că este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate privind acest teren.
Aceeași situație apare și în sentința civilă nr. 1134/16.05.2008 a Judecătoriei Pașcani.
In ceea ce privește pe soția sa, instanța constată că pe numele acesteia a fost emis TP nr. -/22.08.2002 privind suprafața de 0,30 ha in extravilan. De asemenea, instanța reține că la dosar se află fișa suprafețelor primite in proprietate nr. 86/25/60, privind suprafața de 0,30 ha, fișa semnată de către, fapt recunoscut de aceasta prin declarația sa.
Instanța constată că nu rezultă nereguli la întocmirea celor două titluri de proprietate sus-menționate.
De asemenea, se constată că nu rezultă nici un indiciu că intimații, în calitate de membrii ai Comisiei locale de fond funciar, nu și-ar fi îndeplinit cu intenție atribuțiunile sale de serviciu privind eliberarea actului solicitat, pentru a vătăma interesele petentului. De asemenea, în cauză nu există probe privind existenta infracțiunilor de fals intelectual, săvârșite de către intimați, așa cum a reclamat petentul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală petentul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 687 din 06.10.2009 a respins ca nefondat recursul petentului împotriva sentinței penale nr. 235/06.07.2009 a Judecătoriei Pașcani și a obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de sat în recurs în cuantum de 50 lei.
Instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Hotărârea instanței de fond cuprinde pe larg motivele pe care se fundamentează, cu evocarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, urmare unei analize temeinice și complete probatoriului cu înscrisuri administrat în faza actelor premergătoare.
Din analiza coroborată înscrisurilor aflate la dosar rezultă că în mod judicios instanța de fond și-a însușit argumentele din rezoluția procurorului de a nu se începe urmărirea penală împotriva intimaților, întrucât faptele de abuz în serviciu și fals intelectual reclamate de petent nu există în materialitatea lor.
Astfel, din cercetări s- stabilit că petentul a ridicat un imobil în anul 1971 pe terenul dat în folosință la acel moment tatălui său.
Drept urmare, după apariția Legii 18/1991, pe numele tatălui său fost emis un titlu de proprietate ce cuprinde și suprafața de teren aflată în posesia petentului.
Refuzul autorităților locale de a reconstitui sau constitui, potrivit Legii 18/1991 dreptul de proprietate în favoarea petentului pe suprafața în litigiu nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu și nu poate fi apreciată ca o faptă aflată în sfera ilicitului penal.
În condițiile în care petentul nu a fost înscris în registrul agricol cu nici o suprafață de teren pentru beneficia de dreptul de reconstituire proprietății și nici nu a avut calitatea de membru pentru a-i fi constituit un asemenea drept, Tribunalul apreciază că soluțiile pronunțate de procuror și menținute de prima instanță, prin care se constată îndeplinirea corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de către intimați în calitate de membrii ai Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991, sunt legale și temeinice și în deplină concordanță cu situația de fapt reținută și obiectivată prin probatoriul administrat.
Totodată, apare ca fiind pe deplin justificată și soluția de neîncepere urmăririi penale pentru infracțiunea de fals intelectual reclamată de petent, ca urmare faptului că titlurile de proprietate emise pe numele tatălui petentului și, respectiv a soției acestuia cuprind mențiunile corespunzătoare din registrul agricol și evidențele care au stat la baza emiterii acestor două înscrisuri oficiale și nu atestă date nereale.
Față de cele ce preced, Tribunalul constată că hotărârea primei instanțe nu prezintă nici un viciu în stabilirea situației de fapt și în aplicarea dispozițiilor legale, astfel că în baza art. 38515pct. 1 lit. Cod procedură penală va respinge, ca nefondat recursul formulat de petentul împotriva sentinței penale nr. 235/6.07.2009 pronunțată de Judecătoria Pașcani, ce va fi menținută ca legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recursul declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 687/06.10.2009 a Tribunalului Iași este inadmisibil.
Potrivit art. 278 ind. 1 alin. 10 Cod procedură penală, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs.
Sentința instanței de fond a fost recurată de petentul fiind soluționată definitiv prin decizia penală nr. 687/06.10.2009 a Tribunalului Iași, nemaifiind prevăzută de lege o altă cale ordinară de atac împotriva acesteia.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "a" Cod procedură penală, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 687/06.10.2009 a Tribunalului Iași.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul, împotriva deciziei penale nr. 687/06 octombrie 2009 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
-,
09.12.2009
2 ex.
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu, Mihaela Chirilă