Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 758/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 758
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă C & L, împotriva deciziei penale nr. 140/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- având ca obiect infracțiunea de tulburare de posesie (art. 220.Cod Penal)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru inculpatul, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Interpelate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Av., pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, soluția pronunțată de Tribunalul Iași fiind nelegală și netemeinică, deoarece nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea sancțiunii administrative. În ceea ce privește recursul părții civile, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpat și de partea civilă, soluția instanței de apel fiind legală și temeinică. În mod corect s-a constatat existența unei infracțiuni și a fost aplicată inculpatului sancțiunea amenzii administrative.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
INSTANȚA
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 282 din 31.01.2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. "a" și art. 10 lit. "d" Cod procedură penală achitarea inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 26.10.1977 în I, cu domiciliul în I,-, bloc 35, CA,. 3,. - pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă " prin administrator, cu sediul în I,-, --1,. A,. 5,. 22, județul
În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. "a" Cod procedură penală partea vătămată a fost obligată să plătească statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 199 Cod procedură penală s-a dispus scutirea de la plata amenzilor judiciare aplicate martorilor și Macela.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 29.11.2004, numitul, din municipiul I,-, administrator al " " I închiriat de la numita din I, -, spațiul comercial situat în municipiul I,-, - 2,. B, parter,. 4, fiind încheiat în acest sens între părți un contract de închiriere cu termen de valabilitate 29.11.2005.
Pe data de 13.06.2005, inculpatul, care este soțul încheiat cu aceasta din urmă contractul de închiriere pentru acest spațiu pe o perioadă de 49 ani, care este în vigoare si la această dată.
Contractul a fost întocmit la Biroul Notarului Public -, prin intermediul numitei, așa cum rezultă din încheierea de autentificare nr. 775/13.06.2005.
În cuprinsul antecontractului, numita a declarat că spațiul ce formează obiectul convenției nu este grevat de sarcini.
După închirierea apartamentului de pe strada -, - 2,. B, parter,. 4, pe o perioadă de 49 ani, C în cauză și-a manifestat intenția de a încheia el în mod direct un contract de închiriere " " L
-se la nici o înțelegere cu partea vătămată, pe data de 04.07.2005, inculpatul - a depozitat bunurile " " L I în scara blocului unde această firmă își desfășura activitatea si nu a mai permis accesul în interior reprezentanților firmei.
A doua zi, pe data de 05.07.2005, inculpatul a demontat firma luminoasă a societății.
Inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care fost trimis în judecată precizând că partea civilă plecat de bună voie din acel spațiu, singurul lucru pe care l-a făcut fiind demontarea firmei luminoase.
Martorul a declarat că inculpatul i-a pus în vedere cu câteva zile înainte să părăsească spațiul, dacă nu încheie un contract de închiriere cu firma sa.
Potrivit prevederilor art. 220 Cod penal, infracțiunea de tulburare de posesie se realizează prin ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobarea prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul.
Din actele si lucrările dosarului rezultă că la data la care se presupune că inculpatul a ocupat fără drept spațiul închiriat, acesta avea încheiat un contract de închiriere autentic pentru acel spațiu.
Mai mult, din declarațiile martorilor rezultă că inculpatul ar fi discutat cu reprezentantul părții civile pentru a-i subînchiria acel spațiu, dar acesta a refuzat.
În aceste condiții nu se poate reține în sarcina inculpatului că a ocupat fără drept acel spațiu atât timp cât avea un contract de închiriere autentic.
Pe cale de consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) si art. 10 lit. d) Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul - pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 al. 1 cod penal.
Partea civilă a solicitat de la inculpat suma de 65.000 lei reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat societății.
Potrivit dispozițiilor art. 14 al. 1 Cod procedură penală acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă inculpatului, fiind aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă a inculpatului este necesar să fie întrunite condițiile răspunderii civile delictuale sub aspectul existentei unei fapte ilicite, existenței unui prejudiciu cert si săvârșirii faptei cu vinovăție.
Din probele administrate în cauză a rezultat inexistenta unui prejudiciu cert precum si lipsa vinovăției inculpatului în comiterea faptei de ocupare.
Pe cale de consecință, în baza art. 346 Cod procedură penală si 998 Cod civil, a respins acțiunea civilă formulată.
Văzând si prevederile art. 192 al. 1 pct. 1 lit. a) Cod procedură penală si art. 199 Cod procedură penală.
În termenul prev. de art. 363 Cod procedură penală, hotărârea Judecătoriei Iași a fost apelată atât de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cât și de către partea vătămată și civilă " " L I, care au criticat-o sub aspectul netemeinicii, invocând, în esență, aceleași aspecte, și anume:
- nu s-au reținut corect toate circumstanțele situației de fapt, și anume nu s-a întreprins vreun demers pentru clarificarea poziției proprietarei spațiului, respectiv a numitei, soția inculpatului, aceștia fiind, de altfel, în divorț la data încheierii între aceste două părți a contractului de închiriere
- în cauză s-a făcut dovada situației premisă, și anume că partea vătămată avea posesia spațiului din-, în baza contractului de închiriere încheiat la data de 29.11.2004, cu o valabilitate de 24 de luni;
- chiar dacă inculpatul încheiase un contract de închiriere pentru același spațiu, înainte de a expira dreptul primului chiriaș, acesta nu avea nici un drept legitim să-l scoată pe chiriaș din spațiu, având posibilitatea de a rezolva litigiu în instanța civilă;
- mai mult, prin această aplicare greșită a legii s-ar deschide calea unor abuzuri din partea oricărei persoane care posedă un titlu asupra unui imobil, pentru a intra în posesia acestuia fără a apela la justiție, știut fiind faptul că prin incriminarea faptei de tulburare de posesie s-a avut în vedere de legiuitor apărarea posesiei asupra bunurilor imobile împotriva oricui, chiar și împotriva proprietarului.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de apelanți, precum și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că apelurile declarate sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Precizări prealabile
La data de 21.12.2000 a fost încheiată căsătoria între -, inculpat în cauza de față, și numita.
În anul 2001 soții înființează o societate comercială, cu denumirea " INTERENATIONAL CO" SRL, activitatea principală fiind selecția și plasarea forței de muncă, în care ambii au statut de asociați, cu o cotă de participare la beneficii/pierderi de 50%, persoana împuternicită ca administrator fiind inculpatul, fiind stabilit ca punct de lucru, imobilul situat în Mun. I, nr. 2, -2,. B, Parter,. 4, jud. I, dobândit prin închiriere ( a se vedea actul constitutiv depus la dosarul de fond filele 8183, precum și relațiile și înscrisurile înaintate de Oficiului Registrului Comerțului de la filele 125-134 dosar apel)
La data de 23.09.2002 numita, cumpără, ca bun propriu, cu banii donați irevocabil de numita, spațiul comercial situat în Mun. I, - nr. 2, -2,. B, Parter,. 4, jud. I, același spațiu la care era stabilit punctul de lucru al societății mai sus amintite (a se vedea contractul de vânzare-cumpărare de la filele 112-113 ds. apel).
La data de 27.09.2004 societatea soților își schimbă și sediul social în același spațiu de pe -, în cererea de mențiuni de la. precizându-se ca înscris ce face dovada sediului contractul de vânzare cumpărare al asociatei.
La data de 29.11.2004 se încheie între numita, în calitate de proprietar, și " " L I, parte vătămată în cauza de față, în calitate de chiriaș, un contract de închiriere al spațiului comercial situat pe calea -, pe o perioadă de 24 de luni, pentru ca locatarul să-și organizez un punct de lucru, stabilindu-se ca chiria să fie plătită lunar (a se vedea foto copia contractului de la fila 187 ds. apel).
Se constată că de la acest ultim moment în spațiul comercial situat pe calea -, două societăți funcționau, folosind spațiul ca și sediu social sau/și punct de lucru, una fiind " INTERENATIONAL CO" SRL, în care era asociat și inculpatul, iar cealaltă " " L
De precizat este și faptul că partea vătămată " " L I nu și-a înregistrat la ORC acest punct de lucru și nici nu și-a înscris în cartea funciară dreptul de închiriere (a se vedea relațiile comunicate de ORC și de Oficiu de cadastru și Publicitate Imobiliară I).
La data de 13.06.2005, după aproximativ 7 luni de la încheierea contractului de închiriere cu partea vătămată, numita, prin mandatar, tot în calitate de proprietar închiriază, același spațiu comercial situat în - soțului său, inculpatul -, pe o perioadă de 49 de ani, proprietarul garantând că bunul nu este gravat de sarcini și obligându-se să asigure folosința liniștită și utilă imobilului pe toată perioada locațiunii (a se vedea foto copia contractului autentic de la fila 114 ds apel), dreptul inculpatului de închiriere fiind înscris în cartea funciară prin încheierea nr. 15414/17.06.2005.
De precizat este faptul că ambilor chiriași, " " L I și -, proprietarul le-a acordat, prin contract, dreptul de a subînchiria spațiul, fără acordul său.
II.Cu privire la existența infracțiunii de "tulburare de posesie"
În ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță, și necontestată de către apelanți, tribunalul a apreciat că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenței faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul -, respectiv că, după ce nu a ajuns la o înțelegere cu partea vătămată cu privire la încheierea cu el a unui contract de subînchiriere, la data de 04.07.2005 a scos și a depozitat bunurile societății " " L în casa scării, nu a mai permis accesul reprezentaților societății, iar a doua zi a demontat și firma luminoasă.
Inculpatul - nu a recunoscut comiterea acestei fapte, declarând în fața primei instanțe că partea vătămată și-a scos bunurile și a părăsit spațiul comercial d e bună voie, dar susținerile acestuia sunt contrazise de declarațiile martorilor, angajat al societății " " L, și, angajată al SC " SRL, societate care subînchiriase o cameră de la partea vătămată) audiați în ambele faze procesuale, declarații care confirmă plângerea părții vătămate.
Dar, instanța a apreciat, în mod nefondat, că fapta de ocupare a spațiului comercial în litigiu și de evacuare a bunurilor părții vătămate societății " " L, a fost făcută cu drept în baza contractului de închiriere autentic încheiat cu proprietarul spațiului.
Astfel, potrivit disp. art. 220 al. 1 Cod penal, ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobarea prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul, constituie infracțiunea de tulburare de posesie.
Prin incriminarea acestei fapte, legiuitorul a urmărit asigurarea unei liniștite și netulburate posesii de fapt a bunurilor imobile.
Subiect activ al acestei infracțiuni poate fi și proprietarul imobilului, dacă în momentul săvârșirii infracțiunii, imobilul se afla în posesia legitimă a altei persoane (coproprietar, locatar -speța de față, uzufructuar).
În consecință, și un alt chiriaș, care la fel ca proprietarul poate invoca un drept de folosință asupra imobilului, poate fi subiect al infracțiunii dacă tulbură posesia legitimă a unei persoanei fizice sau juridice asupra unui bun mobil.
În speța de față, partea vătămată " " L, la data de 04.07.2005 avea în fapt posesia spațiului comercial situat în -, posesie care era legitimă având în vedere că spațiul i-a fost predat de către proprietar, în baza unui contract de închiriere, valabil încheiat.
În consecință, contractul de închiriere a inculpatului nu poate fi opus posesiei legitime a părții vătămate și, astfel, nici ocuparea imobilului stăpânit de aceasta nu s-a făcut cu drept.
Inculpatul trebuia să apeleze la justiție, pe calea unei acțiuni în evacuare, pentru a intra, în mod legal, în posesia imobilului.
Mai mult, inculpatul, în calitate de chiriaș, avea posibilitatea să ceară, pe cale amiabilă sau în justiție, proprietarului să-i asigure folosința liniștită și utilă a bunului imobil închiriat, aceasta fiind, de altfel prima obligație a proprietarului asumată prin contractul de închiriere.
Față de cele arătate, tribunalul a constatat că ocuparea spațiului comercial d e către inculpat, aflat în posesia părții vătămate, s-a făcut fără drept.
Cu toate acestea, tribunalul a constatat că, deși fapta comisă de către inculpatul - prezintă formal toate elementele constitutive ale infracțiunii de "tulburare de posesie", nu prezintă și gradul de pericol social al acestei infracțiuni, având în vedere atât atingerea minimă adusă valorii sociale încălcate cât și conținutul ei concret, care caracterizează această faptă a fi în mod vădit lipsită de importanță.
Potrivit disp. art. 181alin. 1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Totodată legiuitorul a stabilit în alin. 2 al aceluiași articol, la stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Astfel, partea vătămată " " s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 65000 lei, cu titlu de despăgubiri, dar pe tot parcursul procesului penal nu a precizat în ce ar consta daunele materiale suferite, legătura de cauzalitate cu fapta inculpatului și, C mai important, nu a dovedit, prin vreun mijloc de probă, existența acestor daune și cuantumul acestora.
O relevanță importantă la aprecierea lipsei de pericol social al faptei săvârșite de inculpat o au și împrejurările în care a fost comisă această faptă și care au fost amintite în detaliu mai sus.
Se observă că proprietarul spațiului comercial, respectiv numita, a închiriat mai întâi părții vătămate " " pe o perioadă de 2 doi acest spațiu, după care la scurt timp, aproximativ 7 luni, același imobil l-a închiriat, prin mandatar, inculpatului pe o perioadă de 49 de ani.
Atât partea vătămată cât și inculpatul au declarat în fața instanței că proprietarul spațiul comercial nu le-a spus, deși a fost întrebat, că acest spațiu este deja închiriat sau că a reziliat contractul inițial, ceea ce a condus la inducerea în eroare a ambilor chiriași care au crezut că sunt îndreptățiți să folosească spațiul.
Mai mult, faptul că două societăți funcționau, folosind spațiul în litigiu ca și sediu social sau/și punct de lucru, una fiind " INTERENATIONAL CO" SRL, în care era asociat și inculpatul, care avea și funcția de administrator, iar cealaltă " " LI( ulterior partea vătămată a subînchiriat o parte din spațiu altei societăți), a accentuat situația confuză creată.
Tribunalul a constatat a fi irelevante celelalte aspecte invocate de către partea vătămată apelantă, referitoare, la acțiunile proprietarului spațiului de retragere a mandatului dat pentru închirierea spațiului comercial, precum și de anulare a contractului de închiriere încheiat cu inculpatul, întrucât au survenit după comiterea faptei de către acesta din urmă.
În ceea ce privește persoana inculpatului, tribunalul a constatat că nu are antecedente penale, este integrat social, având un loc de muncă stabil și s-a prezentat atât în fața organului de urmărire penală cât și în fața instanței ori de câte ori a fost chemat.
Având în vedere toate aceste împrejurări de fapt, persoana inculpatului, precum și inexistența unui prejudiciu produs prin această faptă, tribunalul a constatat că soluția corectă ce se impune este cea de achitare, pe temeiul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În consecință, tribunalul constatând că apelurile formulate atât de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, cât și de partea vătămată și civilă " ", sunt fondate doar sub aspectele mai sus menționate, prin decizia penală nr. 140/20.03.2009, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 2, lit. "a" Cod procedură penală, admis apelurile și desființat în parte sentința penală nr. 282/31.01.2008 a Judecătoriei Iași, în latură penală, în sensul schimbării temeiului achitării inculpatului -, în ceea ce privește infracțiunea de "tulburare de posesie", prev. și ped. de art. 220 alin. 1 Cod penal și înlăturării dispoziției privind obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare.
În rejudecare, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. "a" rap. la art. 10 al. 1, lit. "1"Cod procedură penală cu referire la art. 18 Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de "tulburare de posesie", prev. și ped. de art. 220 alin. 1 Cod penal.
În temeiul disp. art. 18 al. 3 rap. la art. 91 lit. "c" Cod penal s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative, într-un cuantum orientat spre minim, respectiv 1.000 lei.
În baza disp. art. 192 al. 1, pct. 1, lit. "d" Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuielile judiciare în sumă de 300 lei, ocazionate de soluționarea în primă instanță a cauzei.
S-au menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentelor apeluri au rămas în sarcina statului.
În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală decizia penală pronunțată de tribunal a fost recurată de inculpatul - și de partea civilă " "
Motivele de recurs nu au fost formulate în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat în conformitate cu prev. art. 38510alin. 1 și 2 și 21Cod procedură penală.
Apărătorul desemnat din oficiu inculpatului în concluziile orale, cu ocazia dezbaterii recursurilor a susținut că instanța de apel a apreciat în mod eronat situația de fapt reținând că fapta comisă de inculpat ar prezenta elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate ce vor fi analizate prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 171Cod procedură penală precum și din oficiu pentru cazurile de casare prev. de alin. 3 al art. 3859Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a manifestat rol activ în aflarea adevărului, reținând în mod corect situația de fapt, însă în mod nefondat a apreciate că fapta inculpatului de ocupare a spațiului comercial în litigiu situat în I,-, --2,. B,. 4, parter și de evacuare a bunurilor părții vătămate " " a fost făcută cu drept în baza contractului de închiriere autentic încheiat cu proprietarul spațiului la data de 13 iunie 2005, după aproximativ 7 luni de la încheierea contractului de închiriere pe o perioadă de 24 de luni între același proprietar și partea vătămată " "
Instanța de apel pe baza propriului examen a procedat la o justă evaluare atât a împrejurărilor reale în care s-a comis fapta pentru care s- dispus trimiterea în judecată, cât și a circumstanțelor personale ale inculpatului, în raport de care sunt îndeplinite cerințele art. 181Cod penal.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 220 alin. 1 Cod penal constituie infracțiunea de tulburare de posesie ocuparea,în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobarea prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul.
Prin incriminarea acestei fapte, legiuitorul a urmărit asigurarea unei liniștite și netulburate posesii de fapt asupra bunurilor imobile.
În speță, la data de 04 iulie 2005 partea vătămată " " avea în fapt posesia spațiului comercial situat în -, posesie care era legitimă, având în vedere că spațiul i-a fost predat de către proprietar, în baza unui contract de închiriere pentru o perioadă de 24 de luni, valabil încheiat la data de 29 2004.
În baza contractului de închiriere a spațiului comercial situat în - încheiat între proprietar și inculpat la data de 13 iunie 2005, pe o perioadă de 49 de ani, inculpatul -, după ce nu a ajuns la o înțelegere cu partea vătămată " ", cu privire la încheierea unui contract de subînchiriere, a scos și depozitat bunurile societății în casa scării și nu a permis accesul reprezentanților societății în sediul firmei, fapta inculpatului prezentând formal toate elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie.
În conformitate cu dispozițiile art. 17 din Codul penal una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii este aceea a pericolului social.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social conform art. 181alin. 2 Cod penal se ține seama de mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Instanța de apel s-a raportat la toate criteriile menționate în art. 181alin. 2 Cod penal, în ansamblul lor, atunci când a stabilit gradul de pericol social concret al faptei comise.
În raport de modalitatea concretă de comitere a faptei în mod corect s-a apreciat că fapta a periclitat nesemnificativ valorile ocrotite de lege și a avut o slabă rezonanță socială, fiind lipsită în mod vădit de importanță.
Dar împrejurările în care a fost comisă fapta, urmările produse nu sunt singurele criterii de apreciere și nu trebuie analizate separat de celelalte, respectiv de împrejurările legate de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, este integrat social și a avut o bună conduită pe parcursul procesului penal.
Toate aceste elemente impun în mod just concluzia că fapta analizată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar reeducarea inculpatului poate fi realizată și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Sub aspectul laturii civile având în vedere că pe tot parcursul procesului penal partea vătămată nu a precizat în ce ar consta daunele materiale suferite, legătura de cauzalitate între activitatea infracțională a inculpatului și prejudiciul cauzat și nu a dovedit prin vreun mijloc de probă existența și întinderea acestuia, în mod just a fost respinsă acțiunea civilă, dispoziția instanței de apel fiind legală și temeinică.
Față de considerentele ce preced, criticile formulate de inculpat nu sunt fondate
Examinând și din oficiu decizia recurată în raport cu prevederile art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală nu se constată existența și a altor motive care să conducă la casare, astfel încât în baza art. 385 ind. 15, pct. 1, lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă recursurile declarate de inculpat și partea civilă.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat; onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului va fi avansat din fondurile statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul - și partea civilă " " împotriva deciziei penale nr. 140 din 20.03. 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenții la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care câte 100 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: -,
-
10.12.2009
2 ex.
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu, Mihaela Chirilă
