Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 8/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA Nr. 8

Ședința publică din 29 februarie 2008

PREȘEDINTE: Ilieș Titiana

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 280/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.

La apelul nominal se prezintă petentul, lipsă fiind intimata.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Petentul, având cuvântul, a arătat că din punctul său de vedere a fost condamnat fără nici un temei, prin sentința penală nr.1209/2004 de către numita și a cerut admiterea plângerii așa cum a fost formulată în scris și scutirea sa de la amendă. A mai arătat că o acuză pe intimata de abuz în serviciu și solicită trimiterea cauzei la parchet pentru a fi cercetată.

Petentul a depus la dosarul cauzei un număr de 4 înscrisuri.

Procurorul, având cuvântul a pus concluzii de respingere a plângerii ca nefondată, din probele administrate în dosar nu rezultă vinovăția intimatei.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL SUCEAVA la data de 13.02.2008 petentul a solicitat desființarea rezoluției nr.280/P/2007 din 9.01.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA precum și a ordonanței nr.55/II/2 din 1.02.2008 a prim-procurorului aceluiași parchet.

În motivarea plângerii a arătat că la data de 7 aprilie 2004, aflându-se la Tribunalul Suceava pentru un proces cu, a fost acuzat că a insultat-o pe aceasta din urmă, care a depus plângere la Judecătoria Rădăuți.

Completul de judecată format din d-na judecător l-a condamnat la pedeapsa amenzii fără să ceară relații de la jandarmii care asigurau ordinea și liniștea la Tribunalul Suceava. Petentul consideră că hotărârea pronunțată împotriva lui este abuzivă întrucât este nevinovat.

Analizând plângerea Curtea reține următoarele:

Prin rezoluția din 9.01.2008 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa dispus neînceperea urmăririi penale față de numita pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art.246 Cod penal în temeiul art.228 alin.6 rap. la art.10 lit.a pr.pen.

Parchetul a reținut că petentul a formulat plângere împotriva numitei - judecător la Judecătoria Rădăuți - la data de 11.09.2007, solicitând efectuarea de cercetări, sub aspectul săvârșirii de către aceasta a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că în cursul anului 2004 cu toate că nu existau probe împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și insultă, l-a condamnat pe nedrept pentru aceste infracțiuni, aplicându-i o pedeapsă de 11 milioane lei amendă.

În cuprinsul plângerii petentul mai solicită reevaluarea probelor din dosarul penal în care el a fost condamnat pentru infracțiunile de amenințare și insultă, precum și administrarea altor probe din care ar rezulta nevinovăția sa în legătură cu faptele pentru care a fost condamnat.

Efectuându-se cercetări în legătură cu aspectele semnalate în plângere s-a constatat că acestea nu se confirmă, în sensul că din probele administrate nu a rezultat că persoana reclamată, respectiv judecătorul, ar fi comis vreo faptă de natură să atragă răspunderea penală.

Astfel, din cercetări a rezultat că în cursul anului 2004, printr-o plângere depusă la Judecătoria Rădăuți, partea vătămată l-a chemat în judecată pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și insultă prev. de art.193 și 205 Cod penal. Cauza a făcut obiectul dosarului penal nr.2014/2004 al Judecătoriei Rădăuți, ce a fost repartizat spre soluționare doamnei judecător.

După administrarea probelor solicitate de părți, instanța de judecată, prin sentința penală nr.1209/12.XI.2004 l-a condamnat pe inc. la pedeapsa de 10 milioane lei amendă pentru infracțiunile prev. de art.193 și 205 Cod penal, obligându-l totodată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1 milion lei.

Prin decizia penală nr.144/18.02.2005 a Tribunalului Suceava, s-a admis în parte recursul declarat de inc. împotriva sentinței penale nr.1209/2004, în sensul că s-a redus cuantumul amenzii la 5 milioane lei, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia penală nr.273/4.05.2005 a Curții de APEL SUCEAVAa fost respins ca inadmisibil recursul declarat de inc., iar prin decizia penală nr.379/20.06.2005 Curtea de APEL SUCEAVAa respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul.

Din considerentele sentinței penale nr.1209/12.11.2004 rezultă că pe timpul judecății inc. a avut o poziție procesuală necooperantă, respectiv că, deși legal citat a învederat instanței refuzul de a da declarații, rezumându-se doar la a depune memorii la dosar prin care nega existența faptelor din plângerea prealabilă a părții vătămate.

Față de cele arătate mai sus, se constată că prin formularea unei plângeri penale împotriva judecătorului, privind modalitatea de soluționare a unei cauze, se încearcă reanalizarea în fond a cauzei, ceea ce ar avea ca efect conferirea pentru organele de urmărire penală a unor atribuții ce exced competențelor acestora în sensul de soluționare a fondului dedus judecății, atribuții aflate exclusiv în competența instanței.

În prezenta cauză nu s-a dovedit în nici un fel o faptă de abuz în serviciu în legătură cu activitatea judecătorului, ci s-au exprimat numai nemulțumiri cu privire la soluționarea în fond a unei cauze deduse judecății, astfel încât faptele reclamate de petent nu sunt fapte prevăzute de legea penală.

În astfel de cazuri, doar căile de atac prevăzute de lege sunt singurele căi de reformare a hotărârilor judecătorești ce conțin erori judiciare și nu plângerea împotriva magistratului judecător pentru săvârșirea unor fapte penale în legătură cu emiterea hotărârii. Aceste principii referitoare la asigurarea independenței judecătorilor sunt consfințite și de prevederile art.124 alin.3 și 129 din Constituția României.

Plângerea formulată de petent la procurorul general conform art.278 pr.pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că răspunderea penală a unui magistrat nu poate fi antrenată pentru hotărârea pronunțată într-o anumită cauză, aceasta fiind supusă controlului judiciar.

Potrivit art.246 Cod penal abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se realizează, sub aspectul elementului material, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act.

Sub aspectul laturii subiective, această infracțiune se săvârșește numai cu intenție.

În speță, soluția de condamnare a inculpatului prin sentința penală nr.1209/12.XI.2004 a Judecătoriei Rădăuția fost motivată în fapt și în drept, iar prin decizia penală nr.144/18.02.2005 a Tribunalului Suceavas -a admis recursul inculpatului numai sub aspectul reindividualizării pedepsei.

Potrivit art.66 alin.2 pr.pen. inculpatul avea dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție existente împotriva sa. Ori acesta a învederat instanței, prin memoriile depuse la dosar că refuză să dea declarații. (12 ds. )

În consecință, prin pronunțarea hotărârii de condamnare a inculpatului în baza probelor existente la dosar, respectiv declarația părții vătămate coroborată cu declarația martorei nu se poate reține că judecătorul care a soluționat cauza nu a îndeplinit vreun act sau l-a îndeplinit în mod defectuos.

Constatând că rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA din 9.01.2008 de neîncepere a urmăririi penale față de numita este legală și temeinică, Curtea în temeiul art.2781alin.8 lit.a pr.pen. va respinge plângerea ca nefondată.

În temeiul art.192 alin.2 pr.pen. petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE

Respingerea plângerea formulată de împotriva rezoluției nr. 89/II/2 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.

Obligă petentul să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimat.

Pronunțată în ședința publică din 29.02.2008.

Președinte, Grefier,

Președinte:Ilieș Titiana
Judecători:Ilieș Titiana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 8/2008. Curtea de Apel Suceava