Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 82/R/2008
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei
JUDECĂTORI: Săndel Macavei, Monica Șortan Valentin Chitidean
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 691/22.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, cauza având ca obiect plângerea împotriva rezoluției procurorului pronunțată în dosar nr. 72/P/20207 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și a rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ formulată de petentul Al.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul Al, intimatul și apărătorul ales al intimatului, av., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind intimații și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța constată închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Petentul Al solicită admiterea recursului așa cum acesta a fost formulat, în temeiul art. 385/9 alin. 1 punctul 5 și 10.pr.pen. Solicită a se avea în vedere că intimații nu au fost prezenți la instanța de fond și nu au fost audiați martori. De asemenea, apreciază că în mod eronat instanța de fond nu a avut în vedere prevederile CEDO, întrucât membru de familie al unui cetățean român are dreptul de a avea reședința în România, iar el are doi copii născuți în România.
Solicită condamnarea celor trei intimați pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, sens în care solicită audierea unor martori sau trimiterea dosarului la Parchet pentru efectuarea unor cercetări.
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de Tribunalul Cluj. Apreciază că petentul nu a înțeles că este vorba de o chestiune civilă, arătând în acest sens că există mai multe procese civile, iar desființarea unor acte administrative la care petentul face referire nu este infracțiune, neexistând latură obiectivă și subiectivă a unei infracțiuni.
Solicită a se avea în vedere că petentul acuză faptul că a fost agresat ca urmare a depunerii a două cereri de a rămâne în România, prima pentru motive comerciale și cea de-a doua cu indicarea faptului că este căsătorit în România, fără a face și precizarea că era în proces de divorț la acea dată. Apreciază că neînțelegerile sunt de natură civilă și nu au legătură cu partea penală, deoarece polițiștii și-au făcut datoria, iar când petentul a îndeplinit toate condițiile pentru a rămâne în România i s-a recunoscut acest drept. De asemenea, solicită a se avea în vedere la dosarul cauzei există suficiente probe, care pot fi reținute.
Cu cheltuieli judiciare în recurs conform chitanței pe care o depune la dosar, precum și cu cheltuieli conform chitanței de la fila 26 dosar -, în care s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Cluj.
Reprezentantul Parchetului constată că petentul a solicitat cercetarea celor trei polițiști intimați, iar în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei, împotriva acestei soluții petentul formulând plângere la procurorul general, care a respins plângerea formulată. Împotriva acestei soluții petentul a formulat plângere, care a fost respinsă de Tribunalul Cluj. Apreciază că din verificările efectuate în cauză și din probele administrate rezultă că intimații nu au săvârșit faptele față de care se face vorbire, soluțiile pronunțate în cauză fiind temeinice și legale, astfel că solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză.
Intimatul solicită respingerea recursului, cu precizarea că la momentul la care a fost citat petentul nu s-a prezentat la Poliție, ci s-a prezentat soția acestuia, astfel că nu avea cum să fie torturat. Ulterior, în calitate de polițist de proximitate s-a întâlnit de mai multe ori cu petentul, dar niciodată nu s-a întâmplat nimic. Mai mult, solicită a se avea în vedere că s-a prezentat la fiecare termen și că dorește să se termine această cauză.
Petentul Al învederează instanței că atunci când intimatul l-a citat să se prezinte la Poliție, nu avea nici o competență în acest sens. De asemenea, arată că a prezentat un certificat de căsătorie legalizat la notar când a formulat cerere să rămână în România.
CURTEA
Prin sentința penală nr.691 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în baza art.278/1 alin. 8 lit. a pr.pen. a fost respinsă plângerea formulată de petentul, domiciliat în C-N,-,. 1, jud. C împotriva rezoluției din dosarul 72/P/2007 din 2.05.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și a rezoluției nr. 569/II/2/2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 300 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Analizând materialul probator furnizat de actele premergătoare efectuate în cauză, instanța a apreciat că soluția procurorului este legală și temeinică, neexistând indicii de comitere a faptelor imputate, făptuitorii acționând în limita prerogativelor conferite de lege, fișa postului si statut.
Din actele premergătoare începerii urmării penale a rezultat că în baza procesului verbal -/12 decembrie 2002 și a Dispoziției de părăsire a teritoriului României nr. -/3 februarie 2003 (123 ) emise de - Biroul pentru al Județului C, în mod voluntar, Al a părăsit România la data de 3 mai 2003, prin Punctul de Frontieră G, neexistând amenințări din partea polițiștilor pentru executarea dispozițiilor autorității pentru străini, astfel încât faptele reclamate în sarcina făptuitorului nu au existat în materialitatea lor.
Astfel, la data de 28 octombrie 2002, Al a solicitat Biroului pentru al Județului C prelungirea dreptului de ședere în România în calitate de asociat al C-N cu sediul social în municipiul C-N,-. 3, județul C (om de afaceri) și nu în calitate de cetățean străin căsătorit cu o cetățeană română domiciliată pe teritoriul României.
Pentru că nu îndeplinea prevederile art. 28 lit. e și art. 29 alin. lit. a din 476/2001 (emis în aplicarea Legii nr. 123/2001 - abrogată prin art.137 din OUG 194/12.12.2002), s-au întocmit procesul verbal -/12 decembrie 2002 și Dispoziția de părăsire a teritoriului României nr. -/3 februarie 2003, care au fost predate cetățeanului străin și prin care i se punea în vedere să părăsească teritoriul României, inițial până la 29 decembrie 2002 și, ulterior, în termen de 90 de zile de la emiterea dispozitiei.
În aplicarea strictă a dispozițiilor 476/2001 și a OUG194/2002 care a abrogat Legea nr. 123/2001, funcționarii Biroului pentru al Județului C au concluzionat, pe baza documentelor puse la dispoziție de Al și a obiectului cererii formulată de acesta, că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 28 alin.1 lit. e și art. 29 alin.1 lit. a din 476/2001 și pentru acest motiv au respins cererea de prelungire a dreptului de ședere în România.
Petentul a contestat ulterior această dispoziție în instanță iar prin decizia 491/6 februarie 2004, pronunțată în dosarul 1911/2003 a Sectiei de contencios Administrativ din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a anulat procesul verbal nr.-/12 decembrie 2002 și Dispoziția nr. -/3 februarie 2003 cu motivarea că Al este căsătorit cu o cetățeană română domiciliată în România și, conform nr.OUG 194/2002 îndeplinea, pentru acest motiv, condițiile de prelungire a dreptului de ședere în țară, neacordarea vizei de ședere de către funcționarii Biroului pentru al Județului Instanța a apreciat însă că desființarea actelor administrative susmenționate în urma unor acțiuni în instanță nu este similară cu săvârșirea unui "abuz" în sensul legii penale întrucât cetățeanul străin
formulat cererea de prelungire a dreptului de ședere în calitate de comerciant, iar la momentul emiterii celor două acte (procesul verbal -/2002 și dispoziția -/2003), acesta nu îndeplinea condițiile pentru care a solicitat viza și care erau expres prevăzute în art. 28 alin. 1 lit. e și art. 29 alin. 1 lit. a din 476/2001.
Este necesar pentru a se stabili existența unor infracțiuni de abuz în serviciu sau purtare abuzivă să fie stabilite toate elementele constitutive ale acestora, ceea ce ar presupune ca organele de cercetare penală să pornească de la un minim de date că persoanele acuzate și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, nu le-au îndeplinit sau le-au îndeplinit în mod defectuos. O hotărâre în materie de contencios administrativ care stabilește contrariul celor statuate într-un proces verbal sau un alt act emis de autoritățile competente nu reprezintă un indiciu în sensul stabilirii împrejurării că reprezentanții administrației publice ar fi acționat cu intenție la momentul emiterii lui, cu atât mai mult cu cât orice astfel de act este supus controlului și cenzurii instanței de judecată.
Se poate concluziona deci că în acest caz a existat doar culpa petentului Al la momentul în care a formulat cererea pentru prelungirea dreptului de ședere în România cu mențiunea expresă "pentru comerț", depunând și actele cerute de lege pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 28 alin. 1 lit. e și art. 29 alin. 1 lit. a din 476/2001. Neîndeplinirea cerințelor legale au avut ca rezultat neprelungirea
dreptului de ședere în România și drept consecință părăsirea teritoriului României de către Al la 3 mai 2003.
Ca atare, procurorul în mod corect a concluzionat că nu a existat nici o intenție din partea polițiștilor, și a celorlalți funcționari cu statut special din cadrul Biroului pentru al Județului C pentru îngrădirea sau vătămarea drepturilor lui Al, o persecutare a acestuia cu scopul de a-i produce suferințe psihice lui personal sau membrilor de familie sau o discriminare în sensul legii penale, nerealizându-se nici amenințări la adresa cetățeanului străin.
In conformitate cu prevederile art. 49 din nr.OUG 194/2002, la 19 iunie 2003, Al a reintrat în România pe baza unei vize de lungă ședere pentru străin căsătorit cu o cetățeană română. Ulterior, pe bază de cereri aprobate și a documentației complete, cerută de lege și depusă la Biroul pentru al Județului C, Al a beneficiat de prelungirea dreptului de ședere în România cu motivația "căsătorie", ultima prelungire expirând la 26 august 2005.
Este de precizat că prin sentința civilă 7662/2005 din 26 iulie 2005, pronunțată în dosarul civil 3327/2005 al Judecătoriei Cluj -N, s-a hotărât desfacerea căsătoriei încheiată între Al și Al, la 20 august 1992, hotărârea judecătorească rămânând definitivă prin decizia civilă nr. 32/ A/2006 din 18 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul civil 7337/2005 al Tribunalului Cluj.
În luna iulie 2005, Al a solicitat la Biroul pentru al Județului C prelungirea dreptului de ședere în România în calitate de "cetățean străin căsătorit cu cetățean român". Întrucât acesta nu a depus certificatul de căsătorie în original (la acel moment era în proces de divorț cu soția sa) și pentru că astfel nu a îndeplinit prevederile art. 63 alin. 2 lit. a pct. i din OUG194/2002 (la acel moment cerința legiuitorului impunea cetățeanului străin să depună în original certificatul de căsătorie), s-a emis Dispoziția de părăsire a teritoriului României nr. -/6 septembrie 2005 de către Biroul pentru al Județului Dispoziția a fost înmânată lui Al la 6 septembrie 2005 și acesta a contestat-o în dosarul 17348/2005 al Secției Comerciale de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de APEL CLUJ.
În cursul cerc tării judecătorești, Al a prezentat, în original, certificatul de căsătorie, astfel că prin sentința civilă nr. 763/2005 din 21 noiembrie 2005, s-a dispus anularea Dispoziției de părăsire a teritoriului României nr. -/6 septembrie 2005 emisă de Biroul pentru al Județului C din cadrul Autorității pentru străini.
La 21 noiembrie 2005, la momentul când Biroul pentru al Județului Cal uat la cunoștință de dispozitivul sentinței civile 763/2005, s-a anulat Dispoziția de părăsire a teritoriului României nr. -/6 septembrie 2005 și pentru că Al era în divorț cu Al și solicitat, inițial, prelungirea dreptului de ședere în România cu motivația "cetățean străin căsătorit cu un cetățean român" s-au făcut demersuri de către funcționarii cu statut special din cadrul Biroului pentru al Județului C ca să se rezolve în mod favorabil prelungirea șederii în România a cetățeanului străin cu motivația "a fost pronunțată desfacerea căsătoriei" prevăzută de art.65 lit.c din nr.OUG194/2002, iar Al să beneficieze de un drept de ședere temporară în mod independent.
De la pronunțarea sentinței civile 763/2005 a Curții de APEL CLUJ și până la data de 26 ianuarie 2006, s-a purtat corespondență între Biroul pentru al Județului C cu Autoritatea pentru din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrației, și pe baza documentelor prezentate de Al și a recomandărilor Biroului Juridic din cadrul Autorității pentru, doar la data de 26 ianuarie 2006 cererea a putut fi soluționată favorabil și cetățeanului străin i s-a emis permisul de ședere în România nr. 66630 valabil de la 8 decembrie 2005 până la 7 iunie 2006 (drept de ședere temporară În mod independent).
Pentru că s-a pronunțat o hotărâre judecătorească de divorț, Al nu a mai putut beneficia de prelungirea dreptului de ședere în România conform art. 63 din OUG194/2002, iar demersurile realizate de comisarii de poliție, și funcționarii cu statut special din cadrul Biroului pentru al Județului C de a emite permisul de ședere în România nr. 66630, valabil pe o perioadă de 6 luni, conform art. 65 din nr.OUG 194/2002, demonstrează că aceștia nu au acționat în scopul îngrădirii și vătămării drepturilor cetățeanului străin, pentru a-i produce suferințe psihice sau discriminări, neîntrunindu-se elementele constitutive ale vreunei infracțiuni. Inițial, la 7 ianuarie 2007, Al a formulat o acțiune la Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de APEL CLUJ, chemând în judecată Autoritatea pentru, Biroul pentru al Județului C și pe comisarii de poliție și, cerând instanței de judecată să oblige instituțiile statului și pe cei funcționari cu statut special la plata de despăgubiri materiale și morale în sumă de 400.000 lei invocând aceleași motive ca și în plângerea penală formulată.
Prin sentința civilă 173/21 martie 2007, pronunțată în dosarul - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de APEL CLUJa respins acțiunea ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale a Serviciului pentru a Județului C și a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Prin urmare, raportat la modul de derulare al evenimentelor, nu se poate reține un caracter abuziv raportat la conduita făptuitorilor, nefiind probată în sarcina făptuitorilor nici una dintre acțiunile care intră În conținutul alternativ al infracțiunilor reclamate, respectiv nici o încălcare cu știință sau intenție a vreunei atribuții de serviciu sau vreo neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a vreunui act legat de activitatea lor, condiții în care lipsește atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a tuturor infracțiunilor reclamate.
În consecință, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a pr.pen. tribunalul a respins plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din dosarul 72/P/2007 din 2.05.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și a rezoluției nr. 569/II/2/2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
Potrivit art. 192 alin. 2.pr.pen. a dispus obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 300 lei.
Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal petentul Al solicitând casarea soluției atacate și trimiterea cauzei Tribunalului Cluj spre judecare pe baza probatoriului administrat și a cercetării efectuate de către organele de cercetare penală, iar în subsidiar trimiterea cauzei la Parchet pentru completarea cercetării cu declarațiile martorilor solicitați.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate a probatoriului administrat și a dispozițiilor art. 385/6 alin.3 C.P.P. Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea constând în aceea că în mod voluntar petentul a părăsit România la data de 3 mai 2003 prin punctul de trecere a frontierei G neexistând amenințări din partea polițiștilor astfel încât faptele reclamante în sarcina făptuitorului nu există în materialitatea lor deoarece inițial la data de 28.10.2002 petentul a solicitat Biroului pentru a județului C prelungirea dreptului de ședere în România în calitate de asociat al SRL C-N și nu în calitate de cetățean străin căsătorit cu o cetățeancă româncă domiciliată pe teritoriul statului nostru.
Făptuitorii au considerat că nu sunt îndeplinite condițiile legale în vigoare motiv pentru care s-a întocmit procesul verbal nr. -/12 decembrie 2002 și dispoziția de părăsire a teritoriului României nr.-/3 februarie 2003 care au fost predate petentului și i s-a pus acestuia în vedere să părăsească teritoriul României.
Această dispoziție a Biroului pentru a județului fost contestată în instanță și a fost anulată cu motivarea că petentul este căsătorit cu o cetățeancă română.
Ulterior, în luna iulie 2005, petentul a solicitat din nou Biroului pentru a județului C prelungirea șederii în România în calitate de cetățean străin căsătorit cu o cetățeancă română.
Deoarece nu a depus certificatul de căsătorie în original, întrucât la acel moment se afla în proces de divorț cu soția sa, s-a emis dispoziția de părăsire a teritoriul României nr.-/6 septembrie 2005. Această decizie a fost contestată de către petent iar cu ocazia cercetării judecătorești acesta a prezentat în original certificatul de căsătorie, astfel că s-a dispus prin sentința civilă nr. 763/2005 anularea dispoziției de părăsire a teritoriului României.
Când Biroului pentru a județului Cis -a comunicat sentința mai sus menționată s-a anulat dispoziția de părăsire a teritoriului României și s-a solicitat prelungirea șederii în România a cetățeanului străin cu motivația "a fost pronunțată desfacerea căsătoriei". În data de 26.01.2006 cererea a fost soluționată favorabil și cetățeanului străin i s-a emis permisul de ședere în România valabil până în 7 iulie 2006.
Petentul a considerat că prin actele lor făptuitorii au comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, șantaj, purtare abuzivă, tortură și instigare la discriminare.
Considerăm asemenea organelor de urmărire penală și a instanței de fond că faptele reclamate fie nu există în materialitate lor, fie le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
Astfel, împrejurarea că instanțele de judecată au infirmat dispozițiile emise de către făptuitori în calitate lor de funcționari ai Biroului pentru a județului C nu conduc în mod automat la concluzia că aceștia au comis fapta de natură penală deoarece, la momentul emiterii deciziilor contestate, aceștia au avut în vedere cererile formulate de petent și înscrisurile depuse de acesta în susținerea lor.
În fața instanței de judecată petentul și-a modificat motivul cererii (pentru prima dispoziție de părăsire a teritoriului României ) și a depus actele necesare pentru justificarea celei de a doua cereri.
În aceste condiții considerăm că în mod corect s-a constatat că făptuitorii nu au acționat cu vinovăției și că faptele lor nu au un caracter abuziv deoarece nu au încălcat cu știință vreo atribuție de serviciu și nici nu și-au îndeplinit defectuos vreun act legat de activitatea lor.
Cu privire la infracțiunea de șantaj, purtare abuzivă, tortură și instigare la discriminare din materialul probator administra nu rezultă probe că astfel de fapte au fost comise de către făptuitori
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.b p Cod Penal, va respinge ca nefondat recursul declarat conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către petentul, domiciliat în C-N,-.1, jud. C, împotriva sentinței penale nr. 691 din 22 noiembrie 2007 Tribunalului Cluj.
Obligă pe recurentul petent să plătească intimatului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe recurentul petent să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./4.02.2008
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Monica Șortan Valentin Chitidean
