Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 821/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - revizuire -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 821
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe
- - - - JUDECĂTOR 3: Mircea
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 161/D din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - revizuient, lipsind intimații, și.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, recurentul - revizuient depune la dosar "notă de ședință" învederând că renunță la apărătorul angajat, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate cereri noi, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Recurentul - revizuient, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, admiterea în principiu a excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, motivând că excepția respectivă vizează soluționarea fondului cauzei, întrucât se invocă neconstituționalitatea unor prevederi din Legea nr. 656/2002 cu efect direct asupra soluționării plângerii întemeiată pe art. 2781Cod procedură penală, precum și suspendarea judecării cererii de revizuire
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivând că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cursul unei căi de atac inadmisibile, situație în care nu se mai pot formula apărări, inclusiv excepții de neconstituționalitate privitor la soluționarea cauzei în fond, cauza la care se referă revizuirea fiind plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată, căreia îi este aplicabilă o singură cale de atac, ordinară, recursul, iar nu și căi extraordinare de atac.
Având cuvântul în replică, recurentul - revizuient a arătat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în recurs, iar cererea de revizuire este admisibilă, întrucât invocă elemente noi care ar fi atras modificarea soluției în fond, în sensul admiterii plângerii întemeiată pe art. 2781Cod procedură penală.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin cererea formulată la data de 22 ianuarie 2008 și înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr-, condamnatul a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 558/D/02.11.2006 pronunțată în dosarul cu nr. 447/2006 al aceleiași instanțe.
Prin sentința penală nr. 161/D din 20 martie 2008 Tribunalului Bacău - Secția Penală, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuient și respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire privind sentința penală nr. 558/D din 02.11.2006 a Tribunalului Bacău.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat revizuientul la plata sumei de 40 lei cheltuieli judiciare statului, iar conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, la plata sumei de 1.000 lei către intimatul, reprezentând onorariul apărătorului ales al acestuia.
Verificând hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat în cauză, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 558/D/2006, în baza art. 2781lit. a Cod procedură penală, a fost respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 184/P/2005 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, privind pe intimații, și.
Astfel, instanța de fond a constatat că, prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, nu a fost dispusă o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, ci s-a soluționat doar plângerea promovată de petent împotriva soluției procurorului.
Pe de altă parte, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2781alin. 11 Cod procedură penală, în situația prevăzută la alin. 8 lit. a, adică în cazul în care plângerea împotriva rezoluției procurorului a fost respinsă ca nefondată, persoana în privința căreia judecătorul a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute de art. 10 Cod procedură penală.
Astfel, deși descoperirea de fapte sau împrejurări noi, necunoscute, constituie motiv de revizuire - conform art. 393 Cod procedură penală - numai pentru hotărârile judecătorești prin care a fost pronunțată pe fond una din soluțiile prevăzute de art. 345 Cod procedură penală, în general, în privința hotărârilor prin care se soluționează o plângere împotriva unei soluții dată de procuror, calea de atac a revizuirii prevăzută de art. 393 Cod procedură penală este inadmisibilă. Împotriva acestor din urmă hotărâri pot fi exercitate numai căile ordinare de atac prevăzute de lege.
De asemenea, s-a constatat și că petentul a invocat în speță și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2781alin. 11 Cod procedură penală și a cerut sesizarea Curții Constituționale, dar dispozițiile legale menționate prevăd drepturi de petiționare, exercitarea acestora fiind liberă și fără vreo legătură cu obiectul prezentei cauze, apreciindu-se deci că soluționarea cererii de revizuire de față nu este dependentă de textele legale a căror neconstituționalitate a fost invocată.
În vederea verificării constituționalității dispozițiilor legale invocate, s-a menționat că petiționarul poate sesiza, separat, instanța constituțională.
Împotriva acestei sentințe cu nr. 161/D a Tribunalului Bacău, a formulat recurs revizuientul, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău - Secția Penală, Cauze cu Minori și Familie, sub nr-, la data de 09 mai 2008.
În recursul formulat de revizuient, s-a criticat soluția instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, invocându-se în drept dispozițiile art. 3041, art. 304 alin. 7, 8, 9 Cod procedură penală și Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, fără a fi dezvoltate însă motivele.
Prin Încheierea pronunțată în ședința publică de la 11 septembrie 2008, în dosarul cu nr-, Curtea de Apel Bacău a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Curtea de Apel Craiova, avându-se în vedere în acest sens că, prin Încheierea nr. 1484 din 05 septembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, stată în dosarul cu nr-, s-a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul recursului formulată în speță de revizuientul.
Primind cauza spre competenta soluționare a recursului promovat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 161/D din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul cu nr-, Curtea de Apel Craiova - Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori a înregistrat-o la data de 22 septembrie 2008, sub nr-.
Analizând recursul din speță, în raport de lucrările cauzei și criticile recurentului - revizuient care, în "notele scrise de ședință" depuse cu ocazia dezbaterilor, formulează critici asupra greșitei soluționări în fond, a plângerii întemeiată pe art. 2781Cod procedură penală, se reține:
Promovarea unei excepții de neconstituționalitate se poate realiza numai în condițiile expres delimitate în art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, respectiv în cadrul unei proceduri jurisdicționale aflată în curs de desfășurare și instrumentată d către o instanță judecătorească.
Ori, în speță, excepția de neconstituționalitate invocată de recurent privește dispoziții referitoare la o procedură specială - plângerea îndreptată contra soluțiilor de netrimitere în judecată adoptate de procuror, reglementată în art. 2781Cod procedură penală - deja finalizată, prin hotărâri judecătorești intrate în putere de lucru judecat, căreia nu- este aplicabilă calea extraordinară de atac a revizuirii, excepția fiind promovată consecutiv formulării cererii de revizuire împotriva hotărârii definitive.
În aceste condiții, prima instanță a reținut corect împrejurarea că procedura jurisdicțională aleasă de petent, revizuientul din speță, este o procedură inadmisibilă, după cum rezultă din interpretarea dată în recursul în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 17/2007, a prevederilor art. 393 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 2781alin. 8 lit. a și b Cod procedură penală.
Astfel, în mod justificat s-a reținut că, în cazul hotărârilor prin care s-a pronunțat o soluție conform art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală (de respingere, ca nefondată, a plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată), nefiind vorba de o rezolvare a fondului cauzei prin pronunțarea unei soluții de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, nu este admisibilă calea extraordinară de atac a revizuirii, care presupune ca etapă preliminară desfășurarea unui ciclu procesual complet (urmărire penală și judecată în primă instanță și în căi ordonare de atac - apel și/sau recurs), în care se analizează fondul cauzei.
În aceste condiții, cererea de revizuire trebuie să valorifice cel puțin unul din cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. a - e Cod procedură penală, fără a exista identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a Cod procedură penală ("s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei") și dispoziția prevăzută în art. 2781alin. 11 teza a II-a Cod procedură penală, conform căruia urmărirea penală poate fi reluată sau începută dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, însă prin formularea unei noi plângeri penale adresată organului de urmărire penală.
Reținând în consecință că, pentru soluțiile de respingere a plângerii întemeiată pe art. 2781Cod procedură penală, calea de atac recunoscută de lege este numai recursul, iar revizuirea este inadmisibilă, se concluzionează că procedura jurisdicțională în cursul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate nu are caracterul de litigiu, în sensul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, fiind inițiată cu încălcarea prevederilor legale din materia revizuirii.
Față de acestea, se constată că excepția de neconstituționalitate a fost promovată cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, fiind astfel inadmisibilă, după cum dispune art. 29 alin. 6 din aceeași lege, același caracter având și cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Pentru aceste considerente, soluția pronunțată de Tribunalul Bacău este legală și temeinică, recursul promovat de revizuientul fiind astfel nefondat și, în conformitate cu prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 161/D din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul cu nr-.
Obligă recurentul - revizuient la 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - --- -- -
Grefier,
red. Jud.: ---
jud. fond:
dact. 2 ex./ 12 decembrie 2008
Președinte:Mihai MarinJudecători:Mihai Marin, Mirela Ciurezu Gherghe, Mircea