Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 9/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR. 9
Ședința publică de la 29 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anton Dan
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea cauzei directe având ca obiect "plângere împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată" - art. 278 ind.1 pr.pen. promovată de către petentul împotriva rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI nr.141/P/2008 din data de 07.07.2008, precum și a rezoluției nr. 775/II/2/2008 din 15.09.2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții, G și.
Conform art. 297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane chemate în proces, constatându-se că se prezintă personal petentul, lipsă fiind intimații, G și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de azi, că la termenul de judecată anterior cauza a fost amânată pentru a se îndeplini în mod corect și legal procedura de citare cu toate părțile, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Petentul arată că nu mai are de formulat alte cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul solicită admiterea plângerii și începerea urmăririi penale cu privire la persoanele față de care a formulat plângere penală, respectiv intimații din prezenta cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că petentul este nemulțumit de soluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI într-o cauză în care a făcut plângere față de procurorii, G și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246, 249, 264, 263, 289 al. 1, 324 Cod penal,cu privire la modalitatea de administrare a probelor într-un alt dosar. Din actele premergătoare efectuate rezultă că în contestația formulată petentul se arată nemulțumit pentru cum s-a dispus în cauză, însă, urmează a se constata că nu se poate ajunge la concluzia că persoanele cercetare, în exercitarea mandatului de serviciu ar fi săvârșit vreun abuz cu conotație penală. În plus, petentul avea posibilitatea de a formula plângere pentru tergiversarea cauzei. Consideră că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, constatându-se incidența art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a și d Cod procedură penală. Soluția procurorului de caz a fost verificată și menținută prin rezoluția nr. 775/II/2/2008 din 15.09.2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, prin care s-a constatat că aspectele pe care e întemeiată soluția concordă cu probele existente la dosar. Față de acestea, solicită a se constata că plângerea petentului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Petentul solicită instanței să i se comunice hotărârea.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea de Apel,
Asupra plângerii penale de față.
Sub numărul -, pe rolul Curții de APEL IAȘI, s-a înregistrat plângerea petentului, împotriva Ordonanței Procurorului din 07.07.2008, dată în dosarul nr. 141/P/2008, al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate:, G și - magistrați -procurori,- împotriva cărora petentul a făcut plângere pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, 249, 264,289,263 și 324 Cod penal, pe timpul când funcționau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
În motivarea plângerii petentul susține că probele depuse de el la dosar nu au fost corect analizate și solicită instanței să înceapă urmărirea penală împotriva acestor persoane cercetate, pe baza probelor de la dosar.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Petentul a formulat plângere penală împotriva celor trei persoane cercetate reclamând săvârșirea infracțiunilor amintite mai sus, constând în aceea că, în dosarul cu nr. 3922/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cei trei procurori și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu și i-au vătămat interesele legale, prin soluționarea cu întârziere și părtinitoare a cauzei respective.
Examinând și cercetând aspectele semnalate, procurorul de caz a dispus în baza art. 228 al. 6 și art. 10 lit. a și d Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate cu motivarea că din actele premergătoare efectuate a rezultat că cei trei magistrați -procurori nu și-au exercitat atribuțiunile lor în mod necorespunzător și abuziv, cu ocazia instrumentării dosarului pe care îl aveau de soluționat în virtutea atribuțiilor de serviciu.
Pe de altă parte faptele comisive sau omisive trebuiau să cauzeze o vătămare a intereselor legale a petentului, pentru a antrena vreo răspundere penală. Nu s-a dovedit această vătămare.
Soluția dispusă în dosarul amintit mai sus a fost dată în virtutea legii și cu aprecierea probatoriului de la dosar, administrat în conformitate cu normele procedural legale, procurorii exercitându-și în mod legal atribuțiunile de serviciu.
Petentul a formulat plângere împotriva acestei soluții la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și prin rezoluția din 15.09.2008, plângerea i-a fost respinsă ca neîntemeiată, cu aceeași motivare că, trei magistrați nu și-au exercitat atribuțiunile lor în mod necorespunzător sau abuziv, cu ocazia soluționării dosarului cu nr. 3922/P/2006, care îl aveau de soluționat în virtutea atribuțiunilor de serviciu. Dimpotrivă, ei au dat soluția pe baza probatoriului de la dosar cu respectarea normelor procedural penale.
Instanța de judecată constată că plângerea petentului este nefondată, din următoarele motive:
Așa cum a motivat și reprezentantul parchetului, din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat din vreun mijloc de probă că cei trei procurori, când au avut de soluționat dosarul amintit mai sus și-au exercitat abuziv sau necorespunzător atribuțiunile de serviciu și că au vătămat în vreun fel interesele legale ale petentului.
Și instanța de judecată are convingerea că cei trei procurori și-au exercitat atribuțiunile lor de serviciu, în conformitate cu legea care guvernează desfășurarea procedurii de soluționare a cauzelor penale.
Neputându-se stabili vinovăția acestor persoane cercetate, în mod corect și legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție care a fost menținută și de Prim procurorul parchetului în privința acestor persoane cercetate.
În atare situație Ordonanța procurorului de caz verificată și menținută de prim procurorul ierarhic, este legală și temeinică și nu se im pune desființarea ei așa cum solicită petentul.
În baza acestor considerente, plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781al.8 lit. a, cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul, împotriva Ordonanței din 07.07.2008 dată în dosarul nr.141/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
Menține rezoluția atacată.
In baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obliga petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29. 01. 2009.
PREȘEDINTE
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
05.02.2009
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan