Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 91/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR. 91
Ședința publică de la 12 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea cauzei penale directe privind pe petentul G, având ca obiect plângere împotriva rezoluției nr. 33/P/2008 din 06.06.2007 și a rezoluției nr. 375/II/2/2008 din 05.05.2008 date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei penale de față au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2008, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
Curtea,
Asupra plângerii de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, petentul Gaf ormulat plângere împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale în dosar nr. 375/II/2/2008.
Prin plângere solicită cercetarea penală a procurorului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art. 246 Cod penal întrucât nu a ținut cont de o sentință penală definitivă și nu a pus-o în aplicare. Sentința penală nr. 492 Judecătoriei Vaslui nu este facultativă ci obligatorie și trebuia să fie aplicată.
Procurorul avea obligația de a începe urmărirea penală în baza dispoziției instanței dată prin hotărâre. În speță, procurorul nu s-a conformat dispozițiilor sentinței penale nr. 492/20 martie 2007 rămasă definitivă prin nerecurare.
Prin plângere la parchet a susținut că prim procurorul a mușamalizat probe în dosarul respectiv de cercetare.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Prin rezoluția din 20 martie 2008 dată în dosar nr. 33/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe magistratul, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art. 246 Cod penal.
Pentru a pronunța rezoluția, procurorul a reținut următoarele:
"Magistratul procuror îndeplinește funcția de prim - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. Printre cauzele penale înregistrate în cursul anului 2006 pe rolul acestui parchet figurează și dosarul nr. 438/P/2006, având ca obiect plângerea formulată de către persoana vătămată G, împotriva făptuitorilor, și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de denunțare calomnioasă - prev. de art. 259 Cod penal și mărturie mincinoasă - prev. de art. 260 Cod penal.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui nr. 438/P/2006 din data de 17.10.2006, a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 228 al. 6 rap. la art. 10 lit. d Cod de procedură penală, față de făptuitorii, și. Împotriva soluției menționate a făcut plângere persoana vătămată G, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui la nr. 1261/II/2/2006. Prin rezoluția primului procuror din data de 15.12.2006, a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluției din dosarul nr. 438/P/2006. persoana vătămată G s-a adresat Judecătoriei Vaslui cu o plângere, formulată în baza disp. art. 278 ind. 1 Cod de procedură penală, înregistrată la nr-. Prin sentința penală nr. 492 din 20.03.2007, pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus, instanța de judecată a admis, în parte, plângerea persoanei, cu privire la infracțiunea de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 al. 1 Cod penal și a dispus trimiterea la procuror, în vederea începerii urmăririi penale. Totodată, instanța de judecată a dispus reaudierea făptuitorilor sus-numiți și confruntarea lor cu persoana vătămată, precum și audierea martorilor propuși de ea: și. După completarea cercetărilor în sensul celor dispuse de către instanța de judecată prin hotărârea cu nr. de mai sus, prin rezoluția nr. 438/P/2006 din data de 15.08.2007, în temeiul art. 10 lit. d Cod de procedură penală, rap. la art. 228 al. 6 Cod de procedură penală, a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii, și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 Cod penal. Împotriva acestei soluții a formulat plângere persoana vătămată G, respinsă prin rezoluția magistratului procuror nr. 1435/II/2/2007 din data de 31.10.2007.
La data de 31.01.2008 persoana vătămată G s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI cu o plângere, prin care arată, pe de o parte, că făptuitorul a tergiversat începerea urmăririi penale în dosarul cu nr. 438/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, că i-a respins plângerea nr. 1435/II/2/2007, că a ignorat dispozițiile sentinței penale nr. 492/2007 a Judecătoriei Vaslui, aspecte ce ar constitui infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 Cod penal.
S-au efectuat acte premergătoare, însă nu s-a confirmat existența acestei infracțiuni.
Din examinarea probelor administrate în cauză a rezultat că dosarul nr. 438/P/2006 a fost soluționat de către magistratul procuror, după reluarea cercetărilor dispuse prin sentința penală nr. 492/2007 a Judecătoriei Vaslui, el având, în exclusivitate, responsabilitatea temeiniciei și legalității soluției pronunțate, făptuitorul neavând nicio atribuție cu privire la actele premergătoare efectuate în acest dosar.
Referitor la soluția de respingere a plângerii nr. 1435/II/2/2007, formulată împotriva soluției dosarului nr. 438/P/2006, se constată că magistratul procuror a pronunțat-o cu respectarea normelor de procedură penală aplicabile, prevăzute de art. 275-278, Cod de procedură penală.
Împotriva ei, persoana vătămată avea dreptul procesual de a formula plângere la Judecătoria Vaslui, așa cum a procedat și în cazul plângerii nr. 1261/II/2/2006.
Faptul că soluția plângerii nr. 1435/II/2/2007 este nefavorabilă persoanei vătămate G nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, sub aspectul laturii subiective, întrucât el nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale persoanei vătămate. Așadar, în cauză nu poate fi pusă în mișcare acțiunea penală față de magistratul procuror."
Prin rezoluția din 5 mai 2008 dată în dosar nr. 375/II/2/2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa respins plângerea petentului G împotriva soluției dispuse în dosarul penal nr. 33/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
Pentru a pronunța rezoluția, Procurorul General a reținut:
"Împotriva soluției emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 275 Cod de procedură penală, numitul G, care a susținut că rezoluția din data de 20.03.2008 este nelegală și netemeinică, întrucât sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate, în condițiile în care, cu ocazia soluționării lucrării nr. 1435/II/2/2007, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui - - a ignorat probele de vinovăție existente în cauză, precum și dispoziția Judecătoriei Vaslui, de continuare a cercetărilor și de administrate a unor noi probe.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că numitul Gaf ormulat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui mai multe plângeri împotriva numiților, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor "denunțare calomnioasă" și "mărturie mincinoasă", prev. de art. 259 și art. 260 Cod penal.
Prin rezoluția din data de 17.10.2006, emisă în dosarul nr. 438/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală față de cele trei persoane cercetate.
Prin rezoluția nr. 1261/II/2/2006, prim procurorul a respins plângerea formulată de numitul G împotriva soluției emise în dosarul nr. 438/P/2006.
Urmare a plângerii numitului G, Judecătoria Vasluia dispus desființarea soluțiilor dispuse în dosarul nr. 438/P/2006 și continuarea cercetărilor în vederea lămuririi cauzelor sub toate aspectele.
La data de 15.08.2007 a fost confirmată din nou propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală față de numiții, și, iar prin rezoluția nr. 1435/II/2/2007 din data de 31.10.2007, prim - procurorul a respins plângerea formulată împotriva rezoluției.
În raport de cele expuse, se constată că magistratul procuror, prin soluționarea plângerii formulate de numitul G împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 438/P/2006, și-a exercitat atribuțiile prevăzute de art. 278 Cod procedură penală.
În cuprinsul rezoluției nr. 1435/II/2/2007, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și-a exprimat opinia profesională în raport de probele administrate în cauză și prin interpretarea normelor procedural penale.
Actul de dispoziție al prim - procurorului este supus căilor de atac prevăzute de art. 278 ind. 1 Cod de procedură penală, astfel încât, o eventuală eroare de apreciere a probelor ori de interpretare a normelor legale poate fi invocată, constatată și îndreptată de magistrații judecători.
Împrejurarea că soluția dispusă de magistratul procuror este nefavorabilă numitului G nu este de natură să declanșeze tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate, în lipsa elementelor obiective de săvârșire a unei fapte penale ori subiective, de vinovăție.
Nu în ultimul rând, este nefondată critica numitului G, potrivit căreia nu au fost depuse, pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei, documentele atașate de petent plângerii formulate împotriva soluției.
Respectivele documente sunt înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui împreună cu plângerea petentului sub nr. 1435/II/2/2007 și au fost depuse, în copie, la dosarul nr. 33/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, pentru a fi avute în vedere la emiterea soluției."
Situația de fapt este cea reținută prin rezoluțiile atacate.
Critica formulată de petent privind efectul hotărârii penale nr. 492/20 martie 2007 nu este fondată.
Prin sentința penală nr. 492/20 martie 2007 s-a admis plângerea în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b pr.pen. împotriva rezoluției nr. 438/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui care a fost desființată în parte, și s-a dispus trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, față de numiții, și cu privire la comiterea infracțiunii de denunț calomnios.
Primind cauza în vederea începerii urmăririi penale s-au efectuat cercetările dispuse de instanță dar s-a pronunțat rezoluția din 15 august 2007 prin care s-a propus confirmat propunerea de neînceperea urmăririi penale împotriva numiților, și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 259 alin. 1.pen. rezoluția prim procurorului, din 31 octombrie 2007 în dosar nr. 1435/1/2.
Soluția pronunțată de procuror este supusă în continuare căilor de atac la instanța de judecată care au fost folosite de petent și prin hotărârea penală nr. 676 din 6 mai 2008 Judecătoriei Iașiis -a admis plângerea, rezoluțiile au fost desființare și s-a trimis cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de numiții, și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal.
Prin această nouă sentință penală s-a stabilit că trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale se referă la faptul că începerea urmăririi penale se va face obligatoriu conform dispozițiilor procedurale în această materie.
Față de sentința pronunțată de instanță, este real că rezoluțiile procurorului acuzat, prin care se confirmă neînceperea urmăririi penale în urma unei hotărâri penale anterioare de trimitere a cauzei la procuror în vederea urmăririi penale, sunt rezoluții nelegale, însă conțin opinia profesională a magistraților care le-au pronunțat și nu pot avea conotații penale și nu intră în sfera ilicitului penal.
Procurorul și-a exercitat atribuțiile profesionale în limitele competențelor stabilite de lege cu bună credință, și-a exprimat opinia profesională în raport de probele administrate în cauză și prin interpretarea normelor legale procedurale penale.
Soluția nefavorabilă petentului adoptată nu poate atrage răspunderea penală a magistratului.
Pentru actul de justiție înfăptuit cu bună credință, magistratul beneficiază de protecția legii.
Nu există indicii în cauză de mușamalizare de probe sau nedepunere în dosar de acte, actele încriminate prin plângere fiind documente înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui așa cum se reține prin rezoluția nr. 375/II/2/2008.
Așa fiind, conform art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a pr.pen. va respinge ca nefondată plângerea petentului G și va menține rezoluția atacată.
Văzând și disp. art. 192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul G, domiciliat în V, str. - cel M,. 131,. A,. 4,. 37, jud. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 20 martie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, dată în dosar nr. 33/P/2007, menținută prin rezoluția Procurorului General din 5 mai 2008, rezoluție pe care o menține.
Obligă pe petent să achite statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimat.
Pronunțată în ședință publică azi 12 septembrie 2008.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex. 30.09.2008
Președinte:Tatiana JuverdeanuJudecători:Tatiana Juverdeanu