Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 95/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 95/2009
Ședința publică de la 01 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției din 22.10.2008 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 267/P/2008 menținută prin rezoluția din 07.04.2009 adoptată de procurorul general al Parchetului dep lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 329/II/2/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că la dosar a fost înregistrată o cerere din partea av. - apărător ales al petentului, prin care aduce la cunoștință instanței că a fost reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu acesta pentru neplata onorariului stabilit.
Față de cele de mai sus și nefiind alte cereri la dosar, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea plângerii formulate de petent ca nefondată și menținerea rezoluțiilor atacate ca temeinice și legale.
În mod corect prin soluțiile procurorului, s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care petentul a formulat plângere penală.
CURTEA DE APEL
Asupra plângerii penale de față:
Prin plângerea formulată și înregistrată la data de 9.05.2009 sub dosar nr- petentul a criticat ordonanța procurorului din 22.10.2008 dată în dosar nr. 267/P/2008 de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și rezoluția Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA din data de 07.04.2009 pronunțată în dosarul nr. 329/II/2/2009 și a solicitat admiterea acesteia, desființarea soluției procurorului și redeschiderea urmăririi penale.
În motivare, petentul a susținut în esență că soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal și neînceperea urmăririi penale pentru, și pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 și 291 Cod penal, este nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:
În mod greșit procurorul a dedus că dacă actul de cesiune a fost subscris valabil de către partea vătămată (petent), voința sa a fost să transfere aceste părți către, voință care a fost consemnată exact în procesul-verbal constatator al dezbaterilor și al hotărârii adunării generale. Voința acestuia a fost ca părțile cedate să fie 100.000 euro, însă cesiunea s-a făcut prin fals pentru suma de 140 lei.
În drept invocă dispozițiile art. 278/1 Cod pr. penală.
Examinând rezoluțiile atacate prin prisma criticilor formulate de petent, dar și prin raportare la prevederile art. 278/1 Cod pr. penală, Curtea constată următoarele:
Prin rezoluția adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 267/P/2007 la data de 07.08.2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii, și sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 289 și 291 Cod penal, invocându-se în drept, dispozițiile art. 10 lit. d Cod pr. penală raportat la art. 228 Cod pr. penală.
Prin ordonanța emisă în dosarul nr. 687/II/2/2007 din 18.10.2007, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA a admis plângerea formulată de petentul, infirmând rezoluția pronunțată în dosarul nr. 267/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, dispunând reluarea cercetării penale în cauză, prin efectuarea actelor de cercetare penală dispuse prin ordonanță.
Urmare cercetărilor efectuate în cauză prin ordonanța din 22.10.2008 pronunțată în dosarul nr. 267/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în temeiul art. 11 pct.1 lit. b raportat la art. 10 lit. a și Cod pr. penală, art. 228 alin. 4 raportat la art. 10 lit.a și d Cod pr. penală și art. 165 Cod pr. penală s-a dispus:
1. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal
2. Neîceperea urmăririi penale față de, și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290. 291 Cod penal.
S-a respins cererea părții vătămate - de luare a măsurilor asiguratorii în cauză.
În baza probelor administrate s-a constatat de procuror cu că petentul împreună cu făptuitorii și au fost asociați în cadrul Sc SRL Sibiu.
La data de 07.11.2006, petentul a formulat plângere penală împotriva celorlalți asociați, arătând că aceștia, fără consimțământul său au redactat în fals o hotărâre a Adunării Generale a Asociaților prin care s-a stabilit că părțile sociale ale acestuia (de 35%) să fie cesionate în favoarea martorei, precum și actul adițional de modificare a actului constitutiv al societății redactate de învinuitul avocat, iar ulterior actele au fost depuse la Registrul Comerțului Sibiu spre a se face mențiunile corespunzătoare.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 35002C/11.01.2007 efectuat de Serviciul criminalistic de pe lângă Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și raportul de expertiză criminalistică nr. 184/22.09.2008 efectuat în cauză de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C, rezultă că semnătura de la rubrica cedent și de pe actul adițional a fost executată de petentul, iar semnăturile de pe cele patru exemplare ale înscrisului denumit " adițional" la actele constitutive ale SC SRL datat la 18.11.2005 aparține numitei.
De asemenea, este de observat că însăși petentul și-a manifestat dorința de a cesiona părțile sociale, sens în care printr-o adresă din 3.05.2005 a cerut administratorului să-i prezinte actele contabile ale societății arătând că solicită 100.000 euro contravaloarea părților sociale.
Cererea privind luarea măsurilor asiguratorii a fost respinsă cu motivarea că acestea se pot lua în cazul infracțiunilor de rezultat nu și în cazul celor de pericol cum este în speța de față.
Rezoluția menționată a fost menținută prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA din 7.04.2009 pronunțată în dos. nr. 329/II/2/2009.
Verificând soluțiile adoptate de procuror, Curtea constată că acestea sunt legale și temeinice, în acord cu actele de cercetare efectuate, criticile aduse de petent fiind nefondate.
Din expertizele efectuate rezultă fără dubiu că actele de cesiune au fost semnate de către cedent, inclusiv actul de cesiune contestat. Or, actul de cesiune exprimă manifestarea de voință ce pune în executare hotărârea adunării generale.
Procurorul a dedus că dacă actul de cesiune a fost subscris valabil de către partea vătămată (petent) voința sa a fost să transfere aceste părți sociale către martora, voință care a fost consemnată exact în procesul-verbal constatator al dezbaterilor și al hotărârii adunării generale.
În mod corect s-a reținut că semnătura depusă pe documentul contestat denumit hotărâre a adunării generale nu are valoare juridică, semnificație penală, hotărârea în raport de modul în care s-a convocat adunarea generală, cum s-au dezbătut problemele abordate, de cum au votat deciziile și de cum s-au consemnat concluziile, poate fi validă sau nu, asociații pot dovedi prin orice mijloc de probă în cauză fiind vorba de un litigiu comercial.
Solicitarea petentului de a da semnificație penală acelei semnături imitate nu este întemeiată, procurorul s-a pronunțat în limitele prerogativelor sale, a stabilit că semnătura de pe documentul intitulat hotărârea adunării generale nu aparține lui și că această împrejurare nu are semnificație penală, semnătura dovedită a fi nu era nici obligatorie și nici necesară pe document.
Întrucât din întregul probatoriu administrat nu rezultă indicii că intimatul ar fi săvârșit infracțiunea de fals sub semnătură privată, în mod temeinic și legal s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia.
Cum actele de cesiune și cele adiționale nu s-au dovedit a fi fost semnate în mod fals, soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru intimații, și se privește a fi temeinică și legală.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că soluțiile contestate sunt temeinice și legale, Curtea va respinge plângerea petentului ca nefondată în baza art. 278/1 alin.8 lit. a Cod pr. penală, iar în baza art. 192 alin.2 Cod pr. penală va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 267/P/2007 din 22.10.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, menținută prin rezoluția nr. 329/II/2/2009 din 7.04.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 150 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 2009.
Președinte Grefier
- - - -
Red.
Tehnored.LS/2ex/09.10.2009
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt