Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 96/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 96/
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător
GREFIER - I - - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea plângerii formulată în condițiile art.2781cpp de petentul, domiciliat în satul, nr.512, județul B, împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr.626/P/2008 din 13.02.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, astfel cum a fost confirmată prin ordonanța nr.281/II/2/2009 din 16.03.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în contradictoriu cu intimatul, executor judecătoresc.
La apelul nominal a răspuns petentul și intimații și, lipsă fiind intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că este primul termen de judecată și că s-au atașat dosarele de urmărire penală nr.-626/P/2008 și nr.281/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, după care;
Curtea constată că în cauză calitate de intimat are numai, executor judecătoresc, lucrătorii de poliție și neavând această calitate, ei fiind citați din eroare.
Petentulsusține că este nemulțumit de faptul că executorul judecătoresc nu a purtat o discuție necivilizată, a abuzat de funcție și a escaladat gardul, i-a distrus ușile de la locuință și chiar l-a lovit. Nu a avut martori asistenți.
S-a plâns împotriva executorului judecătoresc pentru că nu a avut niciun proces pe rolul instanțelor pentru a fi puse în executare, plângerea fiind formulată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, distrugere, violare de domiciliu, abuz în serviciu, purtare abuzivă. Să fie cercetat pentru faptele comise și să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Este adevărat că fiul său a avut un proces cu soția pentru încredințarea copilului.
Depune la dosar copii de pe certificatul medico-legal nr.965 din 29.09.2008, de pe titlu de proprietate nr.58899 - 5805 și de pe citația nr- emisă de Judecătoria Făurei, pe numele fiului său.
Mai arată că a mai formulat o plângere împotriva executorului judecătoresc care a fost cercetat în dosarul nr.363/P/2008.
Întrucât are probleme de sănătate înțelege să-și retragă plângerea formulată în cauza de față.
Procurorulsolicită a se lua act de retragerea plângerii.
CURTEA
Asupra plângerii de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Ordonanța nr.626/P/2008 din 13.02.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în temeiul art.228 alin.4 raportat la art.10 lit.f Cod procedură penală a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.250 Cod penal, art.246 Cod penal, art.247 Cod penal, art.192 alin.1și 2 Cod penal, art.217 alin.1 și 2 Cod penal.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus și disjungerea cauzei față de și din cadrul Poliției și, și a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Pentru a dispune astfel, au fost avute în vedere următoarele:
Persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.250 Cod penal, art.246 Cod penal, art.247 Cod penal, art.192 alin.1și 2 Cod penal, art.217 alin.1 și 2 Cod penal.
În motivarea plângerii a arătat că în ziua de 9.09.2009, executorul judecătoresc împreună cu agenții de poliție și, din cadrul Poliției orașului și cu, au pătruns fără drept în locuința sa, fără să se legitimeze și fără să-i precizeze motivul prezenței lor.
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit că în ziua de 9.09.2008, executorul judecătoresc, însoțit de cei doi agenți de poliție au pus în executare sentința civilă nr.9/9.01.2008 a Judecătoriei Făurei, care avea ca obiect încredințarea minorului.
Pentru punerea în executare a acestei hotărâri, executorul judecătoresc și lucrătorii de poliție au pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate întrucât minorul se afla în această locuință și l-au încredințat mamei sala,.
Aspectele reclamate de au făcut obiectul dosarului nr.363/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, soluționat la data de 3.11.2008.
Împotriva acestei ordonanțe, a formulat plângere petentul.
Prin Ordonanța nr.281/II/2/2009 din 16.03.2009, s-a respins plângerea formulată reținând că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc în condițiile în care prin ordonanța nr.363/P/2008 din 3.11.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul acelorași fapte sesizate de partea vătămată.
La termenul de astăzi, petentul după ce a arătat motivele plângerii sale, a înțeles să-și retragă plângerea formulată.
În conformitate cu prevederile art. 2781alin. (1) proc. pen. împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată persoana vătămată ori persoanele ale căror interese sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.
Din examinarea acestui text rezultă că persoana vătămată, în virtutea principiului disponibilității, poate uza de dreptul de sesizare a instanței, iar dacă a uzat de acest drept, nimic nu o împiedică să retragă plângerea formulată. În acest caz, instanța are obligația de a lua act de retragerea plângerii respective.
Față de poziția procesuală a petentei, Curtea, având în vedere și Decizia nr.27 din 2.06.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, va lua act de voința expres exprimată în sensul retragerii plângerii formulate.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală petentul va a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de retragerea plângerii formulată în condițiile art.2781Cod procedură penală de petentul, domiciliat în satul, nr.512, județul B, împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr.626/P/2008 din 13.02.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, astfel cum a fost confirmată prin ordonanța nr.281/II/2/2009 din 16.03.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
Obligă petentul la plata către stat a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 mai 2009.
Președinte,
Grefier,
I
Red.și tehnored. - 15.05.2009
2 ex
Președinte:Mița MârzaJudecători:Mița Mârza