Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROM A NIA

CURTEA DE APEL

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 99

Ședința publica din data de 24 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Georgescu Cristina JUDECĂTORI: Georgescu Cristina, Aida Liliana Stan Gabriela

-

GREFIER -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat in Rm. S, Bd. 1 - 2. -.2, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 479/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a respins ca nefondată contestația in anulare formulată de contestator, cu privire la decizia penală nr. 434/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, in dosarul nr-.

La apelul nominal făcut in ședința publica a răspuns contestatorul recurent, personal, lipsă fiind intimatul pentru care răspuns avocat, din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 23/23.01.2008.

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care,

Curtea, din oficiu, pune in discuția părților inadmisibilitatea declarării recursului.

Recurentul contestator, susține că nu a formulat plângere penală împotriva numitei, motiv pentru care solicită admiterea recursului si trimiterea cauzei la instanța de fond, dat fiind faptul că așa cum a mai arătat nu a formulat plângere împotriva numitei.

Avocat pentru intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat, iar cu privire la inadmisibilitatea recursului lasă la aprecierea instanței. Cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca inadmisibil, dat fiind faptul că petentul contestator a formulat recurs împotriva unei decizii definitive.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față reține următoarele:

Prin decizia penală nr. 479/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Buzăus -a respins ca nefondată contestația in anulare formulată de condamnatul, domiciliat in Rm. S, Bd. 1 - 2. -.2, jud. B, cu privire la decizia penală nr. 434/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, in dosarul nr-, soluție definitivă.

A fost obligat contestatorul la 400 lei cheltuieli judiciare către intimata si la 15 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță, analizând contestația in anulare, pe baza motivelor invocate, a actelor si lucrărilor dosarului nr- in care s-a pronunțat decizia penală nr. 434/19.10.2007, a reținut că cererea este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta in continuare:

Potrivit art. 386 C.P.P. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație in anulare pentru cazurile limitativ prevăzute la lit. a-

Din interpretarea acestor situații expres prevăzute de lege rezultă caracterul de cale extraordinară de atac a contestației in anulare ce are drept temei numai nulitatea actelor de procedură efectuate, nu si greșita soluționare a fondului cauzei.

Art. 386 al.1 lit. a si bpp revede drept motive de contestație in anulare: situația in care procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost in imposibilitatea de a se prezenta si de încunoștința instanța despre această împrejurare.

Potrivit părții introductive a deciziei penale nr. 434/2007, recurentul a fost prezent la judecata recursului, fapt confirmat si de către acesta astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 386 al.1 lit. a,b

Necitarea experților contabili, care nu au figurat ca părți in proces, nu poate fi invocată drept temei al contestației in anulare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea recursului si trimiterea cauzei la instanța de fond, dat fiind faptul că nu a formulat plângere împotriva numitei.

In cazul în speță, ne aflăm in prezența declarării unui recurs împotriva unei hotărâri pronunțată de către tribunal ca instanță de recurs, respectiv o contestație in anulare, formulată împotriva deciziei tribunalului, soluția fiind definitivă si pe cale de consecință, nesupusă recursului.

Dispozițiile art. 385/1 arată C.P.P. limitativ care sunt hotărârile supuse recursului,alineatul 1 lit. "e" indicând deciziile pronunțate ca instanțe de apel d e tribunale, ori in cazul in speță, ne aflăm in fața unei decizii pronunțate de instanța de recurs, soluția fiind definitivă, situație in care nu există posibilitatea exercitării unui nou recurs, motiv pentru care în ședința publică din data de 24.01.2008 s-a pus in discuție inadmisibilitatea recursului formulat de către contestator.

In contextul dispozițiilor art. 385/1 care C.P.P. arată expres care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs și a dispozițiilor art. 386 și următoarele C.P.P. care arată expres procedura de soluționare a contestației in anulare, curtea in baza disp. art. 385/15 pct.1 lit. b p va respinge recursul declarat de contestatorul, ca inadmisibil.

Văzând si disp. art. 192 al.2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul, domiciliat in Rm. S, Bd. 1 - 2. -.2, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 479/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Obligă recurentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.01.2008

Președinte, JUDECĂTORI: Georgescu Cristina, Aida Liliana Stan Gabriela

Grefier,

Red. /

2 ex/13.02.2008

f-- Tb.

jud. fond - G si

Operator de date cu acaracter personal

Nr. Notificare 3113/2006

Președinte:Georgescu Cristina
Judecători:Georgescu Cristina, Aida Liliana Stan Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Ploiesti