Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 108/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINTA NR. 108/

Ședința publică din 04 2008

Curtea compusă din:

Președinte: dr.G --vicepreședinte

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

Procuror-

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, plângerea penală formulată de petentul F G, domiciliat în comuna, satul, județul A, împotriva rezoluției din 2 iulie 2008, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr. 93/P/2008.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio, potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat petentul G,intimatul A, lipsă intimațiiDobre și.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, la cererea instanței, petentul prezintă plicul prin care i-a fost comunicată ordonanța de către procuror.

Instanța pune în discuție termenul de introducere al plângerii, având în vedere că s-a făcut comunicarea la data de 11 august 2008, iar petentul a formulat plângere la instanță la data de 19 septembrie 2008.

Petiționarul G cu privire la formularea plângerii, arată că poștărița îi aduce scrisorile cu mult peste termen.Plângerea a depus-o personal la registratura Curții de APEL PITEȘTI.

Consideră că a formulat plângerea în termen, în raport de data când a primit plicul.

Solicită să fie restituit dosarul la procuror pentru face propunerea de trimitere în judecată a intimaților.

Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii ca tardiv formulată, având în vedere că s-a făcut comunicarea către petiționar la data de 11 august 2008, iar acesta a formulat plângere la 19 septembrie 2008.

CURTEA

Asupra plângerii penale formulate;

Din examinarea actelor dosarului, constată:

Petiționarul G, domiciliat în comuna, județul A, a formulat la data de 19 septembrie 2008, plângere penală împotriva rezoluției dată la 2 iulie 2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.93/P/2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații, A și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246 și art.272 Cod penal. In dezvoltarea motivelor, petiționarul arată că soluția parchetului este nelegală și netemeinică, deoarece faptele imputate intimaților există în materialitatea lor, astfel cum au fost descrise în plângerea inițial formulată.

Verificând rezoluția parchetului, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în sensul dispozițiilor art.278/1 alin.7 Cod pr.penală, Curtea reține următoarele:

Petiționarul Gaf ormulat la parchet plângere penală, solicitând a se efectua cercetări împotriva subinspectorului de poliție, agentului șef și agentului A, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 Cod penal, cu ocazia instrumentării dosarelor nr.3512/P/2006 și 188/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești; în dosarul nr.3512/P/2006, intimații au propus procurorului neînceperea urmăririi penale față de numitul, cercetat sub aspectul infracțiunilor de insultă și tulburare de posesie prevăzute de art.205 și art.220 alin.1 Cod penal; tot astfel, în dosarul nr.188/P/2007, privind tot pe numitul, intimații au propus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art.193 și 217 Cod penal.

Parchetul a reținut în rezoluția atacată că faptele imputate intimaților nu există în materialitatea lor, soluție menținută și în urma reexaminării dispusă prin rezoluția din 11 august 2008 în dosarul nr.713/II/2/2008.

După cum s-a precizat împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul a formulat, la Curtea de APEL PITEȘTI, plângere penală în conformitate cu dispozițiile art.278/1 Cod pr.penală.

Din examinarea plângerii formulate, se reține că aceasta este tardivă și va fi respinsă ca atare.

Se constată că petiționarul nu a respectat termenul de 20 de zile, prevăzut de art.278/1 alin.1 Cod pr.penală, pentru a se adresa instanței, formulând plângerea cu depășirea acestuia.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile textului citat "Persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art.277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță".

Or, din actele dosarului, rezultă că soluția pronunțată în dosarul de reexaminare nr.713/II/2/2008 a rezoluției de netrimitere în judecată, a fost comunicată petiționarului, prin scrisoare recomandată, la data de 13 august 2008, iar acesta a prezentat, personal, la instanță plângerea abia la data de 19 septembrie 2008, cu depășirea termenului de 20 de zile precizat.

Susținerea petiționarului în sensul că depășirea termenului de 20 de zile a fost cauzată de neindicarea în adresa trimisă de parchet termenului în care se poate formula plângerea, nu este întemeiată, deoarece petiționarul trebuia să cunoască legea care a fost adusă la cunoștința destinatarilor acesteia prin publicare.

Prin urmare, se va respinge ca tardiv formulată plângerea, în temeiul dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.a Cod pr.penală, iar pe cale de consecință, va fi obligat petiționarul, în temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 Cod pr.penală, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca tardiv formulată plângerea petiționarului G, domiciliat în comuna, sat, județul A, împotriva rezoluției dată la 2 iulie 2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.93/P/2008.

Obligă pe petiționar la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘE DINTE,

dr.G

Grefier,

Red.Gh.-

Tehnored.

Ex.4

6 2008

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 108/2008. Curtea de Apel Pitesti