Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 115/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR.115/
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Iulian Năstase
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petenta - domiciliată în C,-, împotriva rezoluțiilor nr.665/P/2008 din data de 7 aprilie 2009 și nr.163/II/2/2008, pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta - personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.71374/2009, emisă de Baroul Constanța - Cabinet de avocat.
Se constată lipsa intimaților, și.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Având cuvântul, avocat pentru petenta arată că în prezent -- - fiul petentei, este condamnat și se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 9 ani. Cele trei părți vătămate, și au fost audiate numai la poliție declarând numai ce au dorit cei trei polițiști. Cu toate că a insistat, urmare plângerii formulate cele trei părți vătămate nu au fost audiate. Chiat două dintre acestea și, au afirmat că au fost bătute să spună ceea ce au pus la poliție.
Apreciază că plângerea formulată de mama condamnatului - petenta nu a fost soluționată de către procuror. Acesta nu a făcut decât să le ia câte o declarație intimaților și. Solicită a se observa că nu a fost chemată niciuna dintre cele trei părți vătămate pentru a fi audiate, cu atât mai mult cu cât s-ar fi impus efectuarea și de confruntări. S-a dispus condamnarea unei persoane la o pedeapsă de 9 ani închisoare în baza unor declarații date de părțile vătămate sub presiuni exercitate de polițiști. Consideră că în cauză nu s-a efectuat nici un act de anchetă penală.
Solicită în temeiul dispozițiilor art.2781alin.(8) lit.b) Cod procedură penală, admiterea plângerii formulată de petenta și desființarea rezoluțiilor atacate, cu consecința trimiterii dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA pentru efectuarea urmăririi penale, respectiv audierea celor trei părți vătămate, și, care se află în țară.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca nefondată a plângerii penale formulată de petenta și menținerea rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, ca temeinice și legale. Învederează instanței că cercetarea care s-a solicitat a fi efectuată față de cei trei intimați, și, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, nu a confirmat plângerea mamei condamnatului. Solicită a se observa că în cursul judecății una dintre părțile vătămate a fost audiată, celelalte două nu s-au mai prezentat la organele judiciare și asta nu din culpa lucrătorilor de poliție. Nu există dovezi în sensul celor susținute de aceasta. Lucrătorii de poliție au fost audiați și au dat declarații, în detaliu cu privire la ancheta efectuată.
Solicită respingerea plângerii formulată de petenta.
- CURTEA -
Asupra cauzei penale de față:
Constată că pe rolul Curții de APEL CONSTANȚAs -a înregistrat plângerea formulată de către petenta Câteia împotriva rezoluției procurorului dată în dosar nr.665/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 07.04.2009, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA dată în dosar nr.163/II/2008 la data de 25.05.2009.
În motivarea plângerii s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.2781alin.(8) lit.b) Cod procedură penală, admiterea plângerii formulată de petenta și desființarea rezoluțiilor atacate, cu consecința trimiterii dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA pentru efectuarea urmăririi penale, respectiv audierea celor trei părți vătămate, și, care se află în țară, arătându-se că nu a fost chemată niciuna dintre cele trei părți vătămate pentru a fi audiate, cu atât mai mult cu cât s-ar fi impus efectuarea și de confruntări, chiar două dintre acestea și afirmând că au fost bătute să spună ceea ce au pus la poliție; în concluzie, s-a apreciat că plângerea formulată de mama condamnatului - petenta nu a fost soluționată de către procuror, acesta nefăcând decât să le ia câte o declarație intimaților și și în cauză nu s-a efectuat nici un act de anchetă penală, făcându-se precizarea că s-a dispus condamnarea unei persoane ( -, fiul petentei ) la o pedeapsă de 9 ani închisoare în baza unor declarații date de părțile vătămate sub presiuni exercitate de polițiști.
Examinând rezoluția atacată în raport cu motivele plângerii și actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentei este întemeiată, pentru următoarele:
Petenta Câteia a formulat plângere împotriva numiților, și pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, arătând că, în calitatea lor de polițiști, au efectuat presiuni deosebite fizice și psihice asupra părților vătămate, și pentru a declara ceea ce au dorit polițiștii, situație în care s-a creat o gravă eroare judiciară și fiul petentei, -, a fost condamnat pe nedrept la 9 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de persoane prev. de art. 13 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 ( 2 fapte ) și prev. de art. 13 alin. 2, 3 din Legea nr. 678/2001 ( 1 faptă ) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Prin rezoluția procurorului, dată în dosar nr. 665/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 07.04.2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, reținând că acești lucrători de poliție, în baza delegării dată de procuror, au desfășurat activități de identificare și conducere la sediul DIICOT C, în vederea audierii de către procuror a tinerelor despre care existau date că sunt victime ale traficului de persoane; astfel, s-a constatat că lucrătorii de poliție nu au desfășurat nici un fel de activități sau operațiuni prin care să încalce drepturile inculpatului -, activitatea acestora neputându-se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, întrucât a fost desfășurată în exercitarea firească și legală a atribuțiunilor lor de serviciu.
Petenta Câteia a formulat, potrivit art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, plângere împotriva acestei rezoluții a procurorului solicitând audierea unor persoane care au dat declarații de martor în dosarul în care fiul său - a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, plângere care a fost respinsă prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA dată în dosar nr.163/II/2008 la data de 25.05.2009 și s-a menținut ca temeinică și legală soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de lucrătorii de poliție, și, întrucât în cauză nu există probe sau indicii temeinice de săvârșire a unor fapte penale care să antreneze răspunderea penală.
Analizând actele efectuate de către procuror, în soluționarea plângerii formulate de către petenta Câteia împotriva numiților, și pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, constând în faptul că, în calitatea lor de polițiști, ar fi efectuat presiuni deosebite fizice și psihice asupra părților vătămate, și pentru a declara ceea ce au dorit polițiștii iar fiul petentei, -, a fost condamnat pe nedrept la 9 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de persoane, Curtea constată că procurorul a audiat doar pe petentă și pe numiții și pe, s-a depus la dosar, în copie, rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului -.
Curtea constată că nu s-au efectuat nici un demers în vederea audierii părților vătămate, și, pentru a se constata dacă cele afirmate de către petentă în plângerea sa se confirmă sau nu.
Curtea mai constată că în plângerea formulată de către petentă împotriva rezoluției procurorului, dată în dosar nr. 665/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 07.04.2009, a solicitat audierea numiților ( susținând că este persoana care a determinat pe și să depună plângere la poliție ), ( fratele lui, persoana care ar fi știut ce activități a desfășurat ) și a numitelor, și, însă Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA nu a apreciat utilă audierea acestor personae, a respins plângerea petentei și menținut ca temeinică și legală rezoluția procurorului, fără a efectua alte acte de cercetare.
Curtea reține, în ceea ce privește caracterul adecvat al anchetei efectuate de către procuror în soluționarea plângerii formulate de către petentă, că potrivit practicii constante a CEDO, această anchetă oficială trebuie să fie "adecvată, aprofundată și efectivă", mai ales în cazul plângerilor formulate împotriva unor polițiști, cercetări care să înlăture orice suspiciune a lipsei de imparțialitate a procurorului în cercetarea unor polițiști care colaborează cu procurorii în desfășurarea unor anchete penale ( cauzele împotriva României, împotriva României, și alții împotriva României, împotriva României, împotriva României, împotriva României, împotriva României ).
Potrivit practicii CEDO, o anchetă este "adecvată, aprofundată și efectivă" dacă organele competente să efectueze cercetări supune faptele aduse în atenția lor la "examenul cel mai scrupulos pentru ca faptele să fie elucidate și adevărații responsabili identificați".
Examinând actele și lucrările efectuate de către procuror în verificarea faptelor menționate de către petentă în plângerea formulată împotriva lucrătorilor de poliție, și, Curtea constată că singurele mijloace de probă administrate de către procuror au fost audierea petentei și a lucrătorilor de poliție și.
Mai mult, Curtea reține că deși petenta a solicitat audierea numiților ( susținând că este persoana care a determinat pe și să depună plângere la poliție ), ( fratele lui, persoana care ar fi știut ce activități a desfășurat ) și a numitelor, și, procurorul nu a considerat necesară audierea acestor persoane și nu s-a efectuat nici un demers în vederea citării acestora pentru a fi audiate ( deși a indicat și adresa acestora).
Curtea constată că față de faptele menționate în plângere de către petentă, este necesară și utilă audierea numitelor, și ( acestea fiind persoanele asupra cărora petenta pretinde că lucrătorii de poliție au exercitat presiuni fizice și psihice pentru a da declarații care să-l incrimineze pe numitul - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane ) precum și a numiților și ( pentru verificarea aspectelor menționate mai sus ).
Prin urmare, procurorul audiind doar pe petentă și pe doi lucrători de polițiști și fără administrarea mijloace de probă indicate de către petentă, care servesc în mod evident la stabilirea existenței sau inexistenței faptelor menționate de către petentă în plângere, Curtea constată că anchetă efectuată în cauză nu este "adecvată, aprofundată și efectivă", procurorul nesupunând faptele aduse în atenția lui la "examenul cel mai scrupulos pentru ca faptele să fie elucidate", creîndu-se astfel o suspiciune a lipsei de imparțialitate a procurorului în cercetarea unor polițiști care colaborează cu procurorii în desfășurarea unor anchete penale.
Față de considerentele expuse, în baza art.2781alin.(8) lit.b) Cod procedură penală, Curtea va admite plângerea formulată de petenta Câteia împotriva rezoluției procurorului dată în dosar nr.665/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 07.04.2009, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA dată în dosar nr.163/II/2008 la data de 25.05.2009.
Curtea va desființa rezoluția atacată și va trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii, și pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 Cod penal, urmând a fi audiate următoarele persoane:
-, și - pentru a se constata dacă vreunul dintre lucrătorii de poliție, și au exercitat presiuni fizice și psihice aupra lor pentru a da declarații care să-l incrimineze pe numitul - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de personae;
- - pentru a se constata dacă este persoana care a determinat pe și să depună plângere la poliție împotriva numitului -;
- - pentru a se constata dacă a știut ce activități a desfășurat .
În baza art.192 alin.(3) Cod procedură penală cheltuieli judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
TĂRĂȘTE:
În baza art.2781alin.(8) lit.b) Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentaCÂTEIAdomiciliată în C,-, împotriva rezoluției procurorului dată în dosar nr.665/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 07.04.2009, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA dată în dosar nr.163/II/2008 la data de 25.05.2009, pe care o menține.
Desființează rezoluția atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii, și pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 Cod penal.
În baza art.192 alin.(3) Cod procedură penală cheltuieli judiciare avansate de către stat rămân în sarcina statului.
Conform art. 309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Cu drept de recurs în 10 zile, de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Tehnored.hot.jud.: -
2 ex./23.10.2009
CURTEA DE APEL CONSTANTA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar penal nr-
______________2009
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat dosarul penal nr-, privind,în calitate de petentă șiA,și, în calitate de intimați, având ca obiect plângere în temeiul dispozițiilor art.2781Cod procedură penală, întrucât prin sentința penală nr.115/P din data de 15 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, s-a admis plângerea formulată de petentă, s-a desființat rezoluția atacată și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitori.
Dosarul are file.
Dosare atașate: nr.665/P/2008 și nr.163/II/2/2009, ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
- - - - -
Președinte:Dan Iulian NăstaseJudecători:Dan Iulian Năstase