Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 117/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Ședința publică de la 17 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Dublea

Grefier - -

SENTINȚA PENALĂ Nr. 117

Ministerul Public reprezentat prin procuror - petenta

S-a luat spre examinare plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din data de 29 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 348/P/2009 și a rezoluției procurorului din 09 mai 2009 dată în dosarul nr. 463/II/2/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsă intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Petentul depune la dosar motivarea plângerii formulată în scris și acte în susținerea plângerii.

Interpelate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Petentul solicită admiterea plângerii pentru motivele arătate în scris și desființarea rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Cercetările efectuate de polițiști, au fost incomplete și neglijente și au condus la stabilirea unei situații care nu era conformă cu realitatea în legătură cu proprietarul și folosirea ilegală a apartamentului cu nr. 13 din imobilul în care locuiește. Lucrătorii de poliție se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, deoarece au confirmat o situație, fie din culpă fie cu vinovăție, abuz în serviciu și neglijență în serviciu.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a plângerii, soluția parchetului fiind legală și temeinică.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării:

CURTEA DE APEL

Analizând actele și lucrările dosarului constată:

Prin rezoluția din 29.04.2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, constatându-se existența în cauză a dispozițiilor art. 10 lit. "c" și art. 10 lit. "a" Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi față de comisarul de poliție judiciară și subcomisarii de poliție judiciară -, sub aspectul faptelor de fals intelectual prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal.

Pentru a dispune în sensul celor de mai sus procurorul a reținut în raport cu plângerea formulată de persoana vătămată, urmare a actelor premergătoare administrate în cauză că, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de comisarul șef de poliție judiciară deoarece, infracțiunea nu a fost săvârșită de către acesta având incidență cazul reglementat de prevederea art. 10 lit. "c" Cod procedură penală și nici față de subcomisarul de poliție judiciară -, comisarul șef de poliție judiciară, subcomisarul de poliție judiciară, deoarece faptei sesizate "falsul intelectual" îi lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, atât ale laturii obiective cât și ale laturii subiective fiind aplicabil cazul prevăzut de art. 10 lit. "d" Cod procedură penală, din următoarele motive de fapt:

Comisarul șef de poliție judiciară a funcționat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean I îndeplinind funcția de conducere de adjunct al șefului inspectoratului. În cursul anilor 2005-2006 și-a desfășurat activitatea în cadrul Poliției Municipiului I având funcția de conducere de șef al subunității de poliție cât și gradul profesional de comisar.

Adresele nr. -/28.10.2005 emisă de Poliția Municipiului I, -(26.05.2006 emisă de Poliția Municipiului I - Secția a III-a Poliție, au purtat mențiunea reprezentantului legal al susmenționatei subunități de poliție, în calitate de șef, respectiv "Subcomisar de poliție " (primele 2 (două) adrese) și "Comisar de poliție ", însă semnătura existentă pe fiecare nu este a comisarului șef de poliție judiciară ci a fost executată în numele acestuia de către comisarul șef de poliție judiciară în virtutea funcției de conducere de adjunct al șefului Poliției Municipiului

Comisarul șef de poliție judiciară în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Municipiului I având funcția de conducere de adjunct al șefului Poliției Municipiului

de poliție judiciară - funcționează în prezent în cadrul Poliției Municipiului I îndeplinind funcția de conducere de șef al subunității de poliție.

În cursul anului 2006 și-a desfășurat activitatea în cadrul Poliției Municipiului I - Secția a III-a Poliție având funcția de conducere de șef al secției de poliție cât și gradul profesional de inspector principal.

de poliție judiciară funcționează în prezent în cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Teritorial Anticorupție

În cursul anului 2006 și-a desfășurat activitatea în cadrul Poliției Municipiului I - Secția a III-a Poliție având funcția de conducere de adjunct al șefului secției de poliție.

Adresa nr. -/26.05.2006 emisă de Poliția Municipiului I - Secția a III-a Poliție a purtat mențiunea reprezentantului legal al susmenționatei secții de poliție, în calitate de șef, respectiv "inspector principal de poliție " însă semnătura existentă nu este a subcomisarului de poliție judiciară - ci a fost executată în numele acestuia de către subcomisarul de poliție judiciară în virtutea funcției de conducere de adjunct al șefului Secției a III-a Poliție - Poliția Municipiului

Consemnările din cuprinsul adreselor de comunicare nr. -/28.10.2005 emisă de Poliția Municipiului I către petenta, -/26.05.2006 emisă de Poliția Municipiului I - Secția a III-a Poliție către petentul și -/10.08.2006 emisă de Poliția Municipiului I - Secția a III-a Poliție - Compartiment Siguranță Publică și către petentul, reflectă realitatea verificărilor efectuate pe teren de polițiștii de proximitate desemnați pentru rezolvarea lucrărilor înregistrate urmare a scrisorilor/sesizărilor celor doi petenți anterior menționați, necuprinzând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și nici omisiuni a unor date care s-ar fi impus a fi menționate în mod obligatoriu.

În cuprinsul adresei nr. -/28.10.2005 emisă de Poliția Municipiului I către petenta s-a consemnat "în ceea ce privește datele de identificare ale proprietarului apartamentului nr. 13, vă comunicăm din nou că acest apartament aparține cetățeanului italian, care în prezent nu se află în țară, apartamentul fiind nelocuit, urmare a verificărilor pe care polițistul de proximitate din cadrul Secției a III-a Poliție -Biroul Ordine Publică (actualmente Compartiment le-a efectuat atât la Asociația de proprietari - 9 de care aparțin apartamentele amplasate în Municipiul I,-, - 1,. B, unde s-a pus la dispoziție lista de plată la întreținere, în care era consemnat numerele proprietarului apartamentului situat la nr. 13 în forma " " cât și 1 (una) persoană pentru plata cheltuielilor, din considerente de securitate în vederea evitării expunerii la comiterea de fapte antisociale a respectivei locuințe.

De asemenea, mențiunile efectuate sunt urmare a discuțiile purtate cu locatarii scării blocului anterior menționat, inclusiv cu șeful de scară, care au susținut împrejurarea că, apartamentul nu este locuit, proprietarul fiind plecat din România în acea perioadă.

În cuprinsul adresei nr. -/26.05.2006 emisă de Poliția Municipiului I - Secția a III-a Poliție către petentul s-a consemnat în forma "În urma verificărilor efectuate și cu această ocazie, s-a constatat că apartamentul susmenționat (apartamentul nr. 13) este nelocuit, așa cum vi s-a comunicat și la sesizările anterioare cu nr. - și - din cursul anului 2005", împrejurări care reflectă adevărul și nu pot fi considerate din punct de vedere al legii penale ca fiind necorespunzătoare realității și cauzatoare a unei alterări a înscrisului care le cuprind.

Faptul nelocuirii efective a apartamentului nr. 13 fost constatat cu prilejul verificărilor efectuate de polițistul de proximitate desemnat pentru rezolvarea lucrării cu nr. de mai sus, verificări care s-au materializat în cuprinsul raportului întocmit și care a fost aprobat de către șeful Poliției Municipiului I, comisarul de poliție judiciară.

În cuprinsul adresei nr. -/10.08.2006 emisă de Poliția Municipiului I - Secția a III-a Poliție - Compartiment Siguranță Publică și către petentul au fost menționate următoarele aspecte de fapt:

"- apartamentul nr. 13, situat în mu. I, Al. -, nr. 1, - 1,. B, aparține cetățeanului italian;

- acest apartament este lăsat în administrarea temporară a doamnei, care, uneori, se deplasează la adresa respectivă și efectuează activități de întreținere a apartamentului;

- având în vedere că numita nu locuiește efectiv în acel apartament, în sensul nr.OUG 97/2005 nu este necesară înscrierea în cartea de identitate a acesteia a vizei de reședință".

Consemnările anterior menționate sunt urmarea verificărilor pe care polițistul de proximitate din cadrul Secției a III-a Poliție -Biroul Ordine Publică (actualmente Compartiment ) le-a efectuat atât la Asociația de Proprietari - 9 de care aparțin apartamentele amplasate în Municipiul I,-, - 1,. B, unde s-a pus la dispoziție lista de plată la întreținere în care era consemnat numerele proprietarului apartamentului situat la nr. 13 în forma " " cât și 1 (una) persoană pentru plata cheltuielilor.

De asemenea mențiunile efectuate sunt urmare a discuțiilor purtate cu locatarii scării blocului anterior menționat, inclusiv cu șeful de scară, care au susținut împrejurarea că, apartamentul nu este locuit, proprietarul fiind plecat din România în acea perioadă. Consemnarea identității cetățeanului italian în forma "" constituie o eroare de dactilografiere deoarece, în cuprinsul raportului scris, întocmit de către polițistul de proximitate care a efectuat verificările în teren, numele cetățeanului italian este consemnat în forma "".

Raportul a fost aprobat de către șeful Poliției Municipiului I, comisarul de poliție judiciară.

Cu privire la cetățeanul italian proprietar al. nr. 13 în discuție, martora, audiată în prezenta cauză a declarat că, identitatea acestuia este " ", aceasta fiind persoanei anterior menționate.

Verificările efectuate, prin solicitarea de relații de la. - Direcția Poliției de Frontieră I - I, au dus la stabilirea faptului că la adresa-, - 1,. B,. 3,. 13 din municipiul I nu figurează în bazele de date privind străinii niciun cetățean italian.

Cetățeanul italian - născut la 08.11.1970 - figurează ca ieșit din țară în data de 13.10.2003 prin Aeroportul Începând cu data de 01.01.2007 cetățenii Uniunii Europene nu se mai implementează în baza de date intrări/ieșiri.

Verificările efectuate de către polițistul de proximitate au constat și în discuția pe care au purtat-o cu susnumita care, a susținut că se deplasează uneori la adresa în discuție și efectuează activități de întreținere a apartamentului, fapt consemnat în cuprinsul adresei nr. -/10.08.2006.

Numita nu figurează în evidențele Consiliului Local al Municipiului I - Direcția Locală de Evidență a Persoanelor - Serviciul de Evidență a Persoanelor - cu reședință ci numai cu adresa domiciliului stabil, ca fiind municipiul I,-,. 1005,. 6,. 24, evidențiat la data de 23.11.2004, fapt comunicat prin adresa nr. 64428/06.10.2008 a serviciului susmenționat, înregistrată în cadrul unității noastre la data de 10.10.2008.

În conformitate cu art. 30 din nr.OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, cu modificările ulterioare, " se înscrie în actul de identitate la cererea persoanei fiice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară. Mențiunea de stabilire a reședinței se acordă pentru perioada solicitată, dar nu mai mare de un an și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință". Aceste condiții nu erau îndeplinite în cazul persoanei, drept urmare consemnarea din cuprinsul adresei în discuție reflecta realitatea situației existente la data de 10.08.2006, adresa conținând date reale.

Cu privire la pretinsa reședință a lui la adresa "Al. -, nr. 1, - 1,. B,. 2,. 13" din municipiului I menționată în cuprinsul plângerii pe care aceasta personal a adresat- Poliției Municipiului I, unde a fost înregistrată sub nr. - la data de 13.05.2005, s-a apreciat că, declararea/consemnarea în cuprinsul acestei sesizări de către susnumită a acestei împrejurări nu are ab inițio valoare probantă și nu poate face prin ea însăși exhaustiv dovada faptului declarat, respectiv al locuirii în mod efectiv a acesteia în apartamentul cu nr. 13, care să determine solicitarea stabilirii reședinței.

actelor premergătoare administrate în cauză, apreciate în mod just, nu au dus la dovedirea manifestării intenției, în vreuna din formele sale, directă sau indirectă, de către nici unul dintre ofițerii de poliție judiciară -, și, de a falsifica, la data întocmirii, fiecare adresă pe care a semnat-o în virtutea calității și a funcției de conducere pe care o deținea la data emiterii acesteia, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări referitoare la identitatea cetățeanului italian cât și a nelocuirii acestuia în apartament, la nelocuirea efectivă de către vreo persoană și nici de către numita în apartamentul în discuție.

Împotriva rezoluției procurorului a formulat plângere petentul, la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluția din 09.05.2009 dată în dosarul nr. 463/II/2/2009, plângerea a fost respinsă ca nefondată.

Procurorul ierarhic superior a reținut că înscrisurile care au fost eliberate sub semnătura presupușilor făptuitori, nu conțin date nereale, conținutul acestora fiind realizat de polițiștii de proximitate desemnați pentru efectuarea verificărilor.

După faza prealabilă împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petentul, cu motivarea că apartamentul nr. 13 situat în imobilul în care locuiește, este folosit și locuit în continuare nelegal, că verificările efectuate au fost superficiale, nu au legătură cu situația reală a imobilului, răspunsurile primite sunt neconforme cu realitatea, că nu au fost trași la răspundere polițiștii care au făcut cercetări, că apartamentul este folosit în continuare contrar destinației, că acest aspect a avut "efecte dramatice" asupra numitei, mama petentului, ducând în final la deces.

Plângerea formulată nu este fondată.

Pentru existența infracțiunii de fals intelectual este necesar ca înscrisul oficial întocmit de funcționar, să ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori omisiuni făcute cu știință despre unele împrejurări.

Toate înscrisurile, respectiv cele cu nr. -/26.05.2006, -/28.10.2005, -/10.08.2006, care reprezentau răspunsuri la petițiile formulate de petenta, cu privire la proprietarul și persoana care folosește apartamentul nr. 13, situat în imobilul din I,-, - 1,. B, atestă împrejurări care corespund adevărului, împrejurări care au fost verificate de persoanele care aveau atribuții în acest sens.

În adresele de răspuns la petițiile formulate de petent s-au făcut precizări, de către cei care le-au eliberat, cu privire la situația de fapt reclamată indicându-se, fără a fi necesar, și instituția care trebuie sesizată în caz de nerespectare a normelor de conviețuire socială.

Din actele premergătoare efectuate, procurorul a reținut corect că nu există probe sau indicii temeinice pentru a dispune începerea urmăririi penale, existența cazurilor prevăzute de art. 10 lit. "c", respectiv litera "d" Cod procedură penală, obstaculând începerea urmăririi penale împotriva ofițerilor de poliție menționați în plângere penală a petentului.

Pentru aceste motive, în baza art. 2781alin. 8 lit. "a" Cod procedură penală, plângerea va fi respinsă ca nefondată, rezoluția atacată fiind legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 29.04.2009 dată în dosarul nr. 348/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care o menține.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul să achite suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 2009.

PREȘEDINTE,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

23.11.2009

2 ex.

Președinte:Aurel Dublea
Judecători:Aurel Dublea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 117/2009. Curtea de Apel Iasi