Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1180/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
1901/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1180
Ședința publică din data de 18 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu
JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu
JUDECĂTOR 3: Mihai Oprescu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI
este reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta - petentă ARTS împotriva Sentinței penale nr.662/14.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-petentă, reprezentată juridic de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.63378/31.07.2009, aflată la fila 6 dosar și intimații INTERNET CLUB 2003 și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat depunerea la dosar a motivelor scrise formulate de recurenta - petentă, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentei solicită instanței să examineze cauza sub toate aspectele, fiind aplicabile prevederile art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală.
Invocă cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 din Codul d e procedură penală, considerând că s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art.72 din Codul penal, astfel că solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre judecare.
Subliniază existența unor împrejurări agravante în ceea ce o privește pe intimata, în sensul că nu este la prima abatere de acest gen, fiind cercetată anterior pentru fapte similare, în alte două dosare penale.
Solicită a se avea în vedere că încălcarea proprietății intelectuale, piratarea și folosirea neautorizată a programelor de calculator echivalează cu infracțiunea de furt.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului - ca nefondat, considerând că, în mod corect, atât Parchetul, cât și instanța de fond, au apreciat că aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este îndestulătoare, având în vedere, pe de o parte, că prin fapta comisă s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, învinuita a recunoscut și regretat fapta săvârșită, iar, între timp, a cesionat societatea comercială și, nemaiavând funcția de administrator, nu mai poate comite astfel de fapte, iar pe de altă parte, că este căsătorită și are patru copii în întreținere.
Apărătorul ales al recurentei, în replică, consideră că cesionarea firmei de către intimată nu are relevanță în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.662 din 14 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, n temeiul dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit.a Cod procedură penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta ARTS, prin reprezentant împotriva ordonanței nr. 5092/P/ 2006 din 04. 02. 2009 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
În temeiul dispozițiilor art.192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligată petenta la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că, prin cererea sa, petenta a solicitat infirmarea ordonanței nr.5092/P/2006 din 4 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei Al, administrator al INTERNET CLUB 2003 pentru cazul prevăzut de art. 10 lit.1Cod procedură penală, cu motivarea că intimata se face vinovată de săvârșirea unor activități ilegale în cadrul INTERNET CLUB 2003, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de reproducere neautorizată de sisteme de calcul a programelor pentru calculator precum și pentru închirierea acestora, prejudiciul nu a fost recuperat, iar sancțiunile aplicate nu și-au atins scopul preventiv-educativ.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că Ordonanța nr. 5092/P/2006 din 4 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București este legală și temeinică.
Astfel, s-a reținut că în urma controlului efectuat la data de 21 august 2006 de către organele de cercetare din cadrul Poliției Sector 3 - Serviciul de Investigare a Fraudelor la punctul de lucru al INTERNET CLUB 2003 din-, sector 3 s-a constatat că unitatea desfășoară activități de difuzare a jocurilor de calculator și internet pentru care nu avea licențe, pe un număr de 27 calculatoare din care 18 erau folosite pentru închiriere.
În calculatoarele oferite spre închiriere s-au identificat mai multe programe pentru calculator - conform procesului verbal încheiat - pentru care reprezentantul societății nu deținea licențe.
Reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator întrunește elementele constitutive al infracțiunii prevăzute de art.139/9 din Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe modificată prin Legea nr. 285/2004 și nr. OUG123/2005 aprobată prin Legea nr. 329/2006 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Aprecierea făcută de către parchet, în sensul că fapta învinuitei nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii menționate este o împrejurare de fapt care are la bază criteriile prevăzute de art.181alin.1 Cod penal.
Potrivit acestui text de lege, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă și de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana sau conduita făptuitorului.
Dintre reprezentanții titularilor drepturilor de autor ai programelor identificate în cele 18 calculatoare folosite, doar petenta Electronic Arts. a solicitat daune.
Învinuita a recunoscut că nu deținea licențe pentru programele de calculator folosite, a cesionat ulterior societatea, astfel că nu a mai îndeplinit funcția de administrator, este integrată social (căsătorită, are patru copii în întreținere), date care nu justifică tratarea faptei în condițiile legii penale, fiind respectate cerințele legale referitoare la lipsa gradului de pericol social concret specific infracțiunii.
A mai arătat instanța de fond că împrejurarea că învinuita a mai fost anterior sancționată administrativ nu este de natura să influențeze aplicarea criteriilor prevăzute de art.181Cod penal.
În plus, s-a mai reținut și că învinuita nu mai are calitatea de administrator al INTERNET CLUB 2003, iar cuantumul maxim al sancțiunii administrative aplicate se apreciază că este de natură să prevină un comportament similar pentru viitor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petenta ARTS, prin reprezentant, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei aplicări a sancțiunii stabilite, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, susținând că față de circumstanțele reale și personale, pedeapsa aplicată nu își va atinge scopul preventiv educativ.
Verificând probele administrate în cauză și analizând motivele recursului declarat, precum și hotărârea pronunțată de Tribunalul București, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins.
Criticile aduse - și care, formal se încadrează în dispozițiile art.3859pct.14 Cod procedură penală - sunt nefondate.
otrivit art.72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor, se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă și de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana sau conduita făptuitorului.
În speță, în mod corect, s-a apreciat că prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, aceasta este lipsită în mod vădit de importanță, astfel că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, aplicându-se învinuitei o sancțiune cu caracter administrativ, respectiv amenda în cuantum de 1.000 lei.
Din analiza dosarului cauzei, Curtea reține că la stabilirea pedepsei aplicate, au fost avute în vedere toate elementele ce circumstanțiază persoana inculpatei și fapta, pedeapsa aplicată - în cuantum și modalitate de executare - fiind de natură a-și atinge scopul, astfel cum este prevăzut în art.52 Cod penal.
Față de toate aceste considerente, nefiind identificate nici motive care să poată fi luate în considerare din oficiu, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.
Constatând că recurenta petentă este cea care se află în culpă procesuală, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta ARTS, prin reprezentant împotriva sentinței penale nr.662 din 14 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Obligă recurenta petentă la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--II.
Președinte:Raluca MoroșanuJudecători:Raluca Moroșanu, Antoaneta Nedelcu, Mihai Oprescu