Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1231/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1231

Ședința publică de la 09 2009

PREȘEDINTE: Aurel Ilie Președinte Secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Membri Onița Dumitru

- - VicePREȘEDINTE: Aurel Ilie

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva sentinței penale nr. 62 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta - & SA B și intimații - SRL M,.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, respingerea plângerii formulată de petenta - & B, ca tardivă.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 62 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, s-a admis plângerea formulată de petenta - & SA B împotriva rezoluțiilor nr. 530/P/l0.10.2008 și nr. 1695/II/2/24.11.2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj în contradictoriu cu intimata - SRL M, jud. G reprezentată de administrator domiciliat în municipiul M, -.4, se. 1,. 12, jud.

S-au desființat rezoluțiile nr. 530/ și nr. 1695/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmării penale pentru art. 140 alin. 1 din Legea 8/1996 privind pe făptuitorul.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin plângerea adresată organelor de urmărire penală, petenta - & SA Bas olicitat efectuarea de cercetări față de reprezentanții - SRL M pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.140 alin.1 lit.e din Legea 8/1996 deoarece, prin intermediul rețelelor de televiziune prin cablu aparținând acestei societăți, sunt retransmise în orașul M programele, și, fără a avea acordul titularilor drepturilor prevăzute de lege

Prin rezoluția nr.630/P/2008 din 10.10.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorja confirmat propunerea organelor de poliție, de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul pentru infracțiunea prev. de art.140 alin.1 lit.e din Legea nr.8/1996, cu următoarea motivare:

La data de 29.08.2008 a fost efectuată o verificare la - SRL M situată în municipiul M, în centrală, abonată a televiziunii prin cablu aparținând - SRL M, ocazie cu care s-a constatat că nu se retransmit programele TV l, TV 2 și TV 3.

Fiind audiat administratorul - SRL Mad eclarat că în rețeaua de cablu aparținând societății nu se retransmit programele TV l, TV 2 și TV 3, motiv pentru care în sarcina făptuitorului nu a fost rețintă săvârșirea infracțiunii prev. de art.140 alin.1 lit.e din Legea 8/1996, fiind aplicabile prevederile art.10 lit.a pr.pen.

Împotriva rezoluției procurorului, petiționara - & SA Baf ormulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, respinsă prin rezoluția nr.1695/II/2/2008 din 24 noiembrie 2008, motivat de faptul că soluția adoptată de procuror este temeinică și legală iar plângerea neîntemeiată, întrucât din probele administrate de organele de poliție nu s-a făcut dovada celor sesizate.

Și împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere la Tribunalul Gorj, criticând cele două rezoluții ca netemeinice și nelegale, solicitând desființarea acestora și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru art.140 alin. 1 din Legea 8/1996 privind pe făptuitorul.

S-a susținut că organele de urmărire penală au făcut doar o verificare de rutină, neefectuându-se practic o cercetare la fața locului ci doar un control la un singur abonat, respectiv - SRL M, luând o singură declarație martorului și o declarație făptuitorului, fără a administra și alte probatorii.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a mai reținut că, potrivit art.145 din Legea 8/1996 modificată, privind dreptul de autor și drepturile conexe, constatarea infracțiunilor prevăzute de această lege se face de către structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului general al Poliției de Frontieră.

Alineatul 2 al aceluiași articol din Legea 8/1996, prevede că, constatarea infracțiunilor prev. de art.1396, 1399și 143 se face și de către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informațiilor iar a celor prev. de art.1396, 1398și 1411se poate face și de către Jandarmeria Română în condițiile prevăzute de art.214 pr.pen.

Apreciind că sunt întemeiate criticile formulate în prezenta plângere, tribunalul a dispus completarea probatoriile și efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, urmându-se a se avea în vedere, după caz, și prevăzută art. 145 din Legea nr. 8/1996.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, susținând că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece organele de cercetare penală au administrat toate probele concludente și utile lămuririi cauzei sub toate aspectele iar din investigațiile efectuate rezultă cu certitudine că făptuitorul, în calitate de administrator al societății comerciale - SRL M, nu a retransmis ilegal programele audio vizuale TV 1, TV 2 și TV 3.

Oral, în ședința publică de la 14 octombrie 2009, fost invocat un motiv suplimentar de recurs, în sensul că plângerea formulată de petenta & este tardiv formulată.

Acest motiv a fost susținut și cu ocazia dezbaterilor din ședința publică de la data prezentei hotărâri.

Examinând hotărârea atacată, se constată că recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2781Cod procedură penală, după respingerea plângerii făcută conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță.

Din actele dosarului rezultă însă că acest termen a fost depășit.

Astfel, rezoluția de respingere a plângerii petentei nr. 1695/II/2/2008 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost comunicată acesteia, potrivit borderoului recomandatelor nr. 83, aflat la fila 13 dosar recurs, la data de 28 noiembrie 2008 iar plângerea introdusă la instanță poartă ștampila poștei din data de 31 2008 (fila 3 dosar fond), fiind formulată așadar peste termenul legal prevăzut mai sus.

Fiind prioritar acest motiv de casare, nu se va mai analiza motivul referitor la fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 38515pct.2 lit. d Cod procedură penală, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și, pe fond, se va respinge plângerea formulată de petenta - & ca tardivă formulată.

Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva sentinței penale nr. 62 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Casează sentința.

Respinge plângerea petentei & ca tardiv formulată

Obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 9 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.OD

IB/14.12.2009

Președinte:Aurel Ilie
Judecători:Aurel Ilie, Membri Onița Dumitru, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1231/2009. Curtea de Apel Craiova