Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 141/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.141
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art. 278/1 Cod procedură penală de petentul G, domiciliat în P,-, -.1,.A,.5,.19, județul P, împotriva rezoluțiilor nr. 517/P/2007 și nr. 1233/II/2/2008 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul G și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Petentul G, intimata și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Petentul G având cuvântul, arată că rezoluțiile adoptate în cauză sunt nelegale și netemeinice, deoarece intimata se face vinovată de comiterea infracțiunii de înșelăciune pentru faptul că l-a indus în eroare, la începutul anului 2007 cu ocazia încheierii unui contract de asistență juridică și reprezentare într-un proces civil - partaj succesoral în care s-a judecat în contradictoriu cu fratele său, respectiv i-a încasat suma de 500 lei reprezentând onorariu, dar nu i-a emis în schimb nici un document justificativ și nici nu și-a îndeplinit obligațiile specifice funcției.
Solicită instanței admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor adoptate în cauză și obligarea intimatei să-i restituie suma de 500 lei.
Intimata având cuvântul, solicită instanței respingerea plângerii formulată ca nefondată și menținerea rezoluțiilor ca fiind legale și temeinice, întrucât contractul de asistență juridică a fost încheiat la începutul anului 2007 numai cu fratele petentului, respectiv, privind acțiunea civilă având ca obiect partajarea averii succesorale rămasă de pe urma părinților lor, aflată pe rolul Judecătoriei Câmpina, încasând de la acesta din urmă cu titlu de onorariu suma de 500 lei.
De asemenea, a menționat că formal, petentul G nu a beneficiat de asistență juridică în cadrul acestui proces, nu a încasat de la acesta suma de 500 lei așa cum susține, iar cei doi frați au convenit în mod amiabil partajarea averii, astfel că procesul s-a finalizat prin tranzacția lor, concepută de aceasta și consfințită prin pronunțarea hotărârii de expedient nr.938/02.04.2007 a Judecătoriei Câmpina.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a plângerii ca nefondată și menținerea rezoluțiilor ca fiind legale și temeinice, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că făptuitoarea a săvârșit faptele sesizate de petent.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin plângerea formulată, petentul domiciliat în P,str.- -, nrt.70, -.A,.5, apart.19, județul P, este nemulțumit de faptul că intimata în calitatea sa de avocat nu i-a asigurat asistența juridică necesară cu toate că pentru această activitate i-a dat suma de 500 lei, fapt pentru care solicită admiterea plângerii și obligarea intimatei la restituirea sumei respective.
În vederea soluționării cauzei, s-a atașat dosarul nr.517/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și lucrarea nr.1233/II/2/2008.
Din verificarea lucrărilor dosarului, s-a constatat următoarele:
Persoana vătămată G și numitul sunt frați iar în luna decembrie 2006 au introdus pe rolul Judecătoriei Câmpinao acțiune civilă având ca obiect partajarea averii succesorale rămasă de pe urma părinților lor (mai multe terenuri).
Cei doi frați au contractat-o pe avocata ce a fost de acord să le acorde asistență juridică specializată în vederea finalizării cu succes a acestui proces.
S- încheiat contract de asistență juridică și reprezentare doar între făptuitoare și numitul - prima solicitând și încasând de la acesta din urmă cu titlu de onorariu suma de 500 lei.
Formal, G nu a beneficiat de asistență juridică în cadrul acestui proces.
Cei doi frați au convenit în mod amiabil partajarea averii, astfel că procesul s-a finalizat prin tranzacția lor, concepută de făptuitoare și consfințită prin pronunțarea hotărârii de expedient nr.938/02 aprilie 2007.
În a doua Jaa nului 2007, Gas esizat Consiliului Baroului P arătând, în esență, faptul că avocata nu și-a îndeplinit obligațiile profesionale de asistență și reprezentare a sa în proces deși la rândul său i-a remis, încă de la bun început, suma de 500 lei cu titlu de onorariu plus 30 lei cu titlu de consultație.
Baroul Prahovaa respins sesizarea precizată ca fiind neîntemeiată.
În cauză nu s-au evidențiat elemente caracteristice unor acțiuni de inducere în eroare din partea av. asupra lui Nu există suficiente date care să confirme ipoteza că făptuitoarea a mai încasat 530 lei și de la autorul prezentei plângeri. Varianta persoanei vătămate este susținută în mod indirect de către fratele său care a afirmat că avocatei iau dat împreună suma de 1.000 lei. Prin prisma relației de rudenie dintre cei doi și a faptului că nu sunt în conflict - această afirmație nu poate fi primită ca reprezentând realitatea. Chiar dacă așa ar fi stat lucrurile tot nu erau întrunite condițiile pentru calificarea faptei ca înșelăciune întrucât activitatea desfășurată de făptuitoare pe parcursul procesului a profitat deopotrivă celor doi frați.
În acest context nu trebuie omis faptul că, potrivit art.44 alin.1 din Legea nr.51/1995 (republicată și modificată) făptuitoarea nu putea să-și îndeplinească atributele profesionale prin raportare la ambii frați simultan, întrucât aceștia aveau calitatea de părți cu interese contrare. Nici speculând astfel nu se poate însă concluziona că făptuitoarea a încasat, într-adevăr, 530 de lei și de la
Din susținerile petentului rezultă nemulțumirea că intimata nu i-a restituit suma pretinsă; că a fost înșelat de aceasta.
Se mai constată că intimata în calitatea sa de avocat nu putea reprezenta concomitent în instanță două părți care în procesul de partaj succesoral aveau interese contrare, de aceea aceasta a încheiat contract de asistență juridică numai cu una din părți pe care de altfel a și reprezentat-o în instanță.
Prin urmare, Curtea, apreciază că rezoluțiile date în dosarul nr.517/P/2007 și în lucrarea nr.1233/II/2/2008 sunt temeinice și legale, fapt pentru care în temeiul art.278/1 alin8. lit.a Cod procedură penală va respinge plângerea formulată, ca nefondată.
Văzând și disp.art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza disp.art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluțiilor nr.517/P/2007 din 26 iunie 2008 și nr.1233/II/2/2008 din 23 iulie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, intimată fiind numita.
Menține rezoluțiile atacate ca legale și temeinice.
Obligă petentul la plata sumei de 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 septembrie 2008.
Președinte
Grefier
Red.ȘF
Tehnored.EV
2 ex./30.09.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru