Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 143/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 2781Cod Procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 143

Ședința publică de la 29 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu Judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petentul - domiciliat în sat, comuna, județ M - împotriva rezoluției nr. 587/P/2008 din 28 august 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, confirmată prin rezoluția nr. 1025/II/2/2009 din 18 mai 2009 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, privind pe intimații -, și - magistrați în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S, Judecătoria Orșova, respectiv judecător în cadrul Judecătoriei Orșova.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, lipsind intimații.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii pentru motivele invocate în plângere.

Procurorul solicită respingerea plângerii ca nefondată, arătând că solicitările petentului sunt de competența instanței civile, singura în măsură să analizeze legalitatea actelor de punere în posesie, precum și dreptul părților asupra proprietății revendicate.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra plângerii penale de față;

Prin rezoluția nr. 587/P/2008 din 28 august 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 6 rap la art. 10 lit. a Cod Procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații -, și - din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova, Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S, respectiv Judecătoria Orșova, cercetați pentru infracțiunea prev de art. 246 Cod penal.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul de caz a constatat în esență că petentul, contrar susținerilor din cuprinsul declarației dată la 12 august 2008, sesizat Judecătoria Orșova conform dispozițiilor art. 2781Cod Procedură penală, cu plângere - redactată de către avocat, în baza împuternicirii avocațiale - îndreptată împotriva soluțiilor adoptate de parchet, această plângere fiind ulterior depusă chiar la instanța de judecată și nu la parchet, astfel încât, nu magistratul procuror - este cel care a sesizat instanța, din proprie inițiativă, acesta în condițiile în care a făcut în cuprinsul memoriului înaintat instanței prin adresa nr. 904/III/7/2008 referiri la rezoluția nr. 79/II/2/2007 și a fost deci calificat ca fiind plângere îndreptată împotriva acesteia.

Pe de altă parte, magistratul procuror a participat la judecarea cauzei cu nr- a Judecătoriei Orșova, dar susținerea petentului că acest magistrat nu ar fi manifestat rol activ excede incidenței legii penale deoarece, procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză.

În final, s-a menționat că actele premergătoare efectuate în cauză au relevat faptul că procurorul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în conformitate cu dispozițiile legale.

De asemenea, s-a constatat că soluția de obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat prin sentința penală nr. 8 din 11.02.2008 pronunțată de judecătorul, s-a dispus în conformitate cu art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, probele administrate în această speță evidențiind fără putere de tăgadă împrejurarea că instanța de judecată a fost sesizată la 12.11.2007 de către, prin avocat, deci în mod legal, respingându-i-se plângerea promovată împotriva rezoluțiilor parchetului, se impunea și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare.

Rezoluția procurorului de caz a fost criticată de petentul prin plângerea adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA care, prin rezoluția nr. 1025/II/2/2009 din 18 mai 2009, în baza art. 275 - 278 Cod Procedură penală, s-a dispus respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată.

În acest sens, s-a constatat că neînțelegerile manifestate de petiționar, precum și aprecierile nefondate ale acestuia cu privire la mecanismele procesual penale după care se desfășoară urmărirea penală și contestarea unei soluții, nu incubă răspunderea magistraților reclamați sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu prev de art. 246 Cod penal, cu atât mai mult cu cât doctrina juridică de specialitate, cât și practica în materie au statuat că magistratul este independent în raport de soluția pe care o dispune în baza probelor administrate.

În speță, rezoluția contestată de către petiționar răspunde exigențelor procesual penale privind motivarea corectă în fapt și în drept de către procurorul de caz.

Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere petentul, apreciindu-le ca nelegale și netemeinice, determinate de atitudinea magistraților ce au pronunțat soluțiile față de colegii magistrați împotriva cărora s-a formulat plângerea, pe de o parte, iar pe de altă parte, sunt invocate drepturile moștenitorilor autorului asupra suprafețelor de teren, drepturi ce nu au fost clarificate și nici valorificate de către cei îndreptățiți.

Analizând motivele invocate în plângere, precum și rezoluțiile împotriva cărora se formulează plângere, se constată că acestea sunt nefondate, astfel încât, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod Procedură penală, urmează aor espinge.

Se constată că magistrații împotriva cărora s-a formulat plângere pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 246 Cod penal, au exercitat toate actele impuse de atribuțiile de serviciu ale acestora, astfel cum sunt ele stabilite prin lege.

Magistrații - procurori - și, care înaintează dosarul cu rezoluția Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova spre soluționare instanței competente - respectiv participarea la ședința de judecată a procurorului cu ocazia judecării cauzei înregistrată sub nr- - au executat întocmai atribuțiile de serviciu, astfel cum sunt ele stabilite de legea penală.

De asemenea, fapta judecătorului de a-l obliga pe petent la plata cheltuielilor de judecată, prin hotărâre judecătorească, nu se poate circumscrie faptelor penale atâta timp cât obligațiile instanței sunt abilitate de lege, iar obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată se face în conformitate cu art. 189 și următoarele Cod Procedură penală.

De aceea, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimați este legală și temeinică, motivele invocate de către petent fiind nefondate.

Se constată totodată că revendicările petentului în ceea ce privește proprietatea unor imobile deținute de autorii acestuia, litigiile dintre acesta și ceilalți moștenitori, nu pot fi finalizate decât prin intermediul instanței de drept civil, potrivit regulilor specifice, cale la care petentul urmează să apeleze în viitor.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul - domiciliat în sat, comuna, județ M - împotriva rezoluției nr. 587/P/2008 din 28 august 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, confirmată prin rezoluția nr. 1025/II/2/2009 din 18 mai 2009 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, privind pe intimații -, și - magistrați în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S, Judecătoria Orșova, respectiv judecător în cadrul Judecătoriei Orșova.

Obligă petentul la 120 lei, cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Dact. 2 ex./ - 17 2009

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 143/2009. Curtea de Apel Craiova