Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 145/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Otilia Susanu

Grefier - -

SENTINȚA PENALĂ Nr. 145

Ministerul Public reprezentat de procuror -

Pe rol judecarea plângerii formulate de petenta, împotriva ordonanței nr. 340/P/02.09.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași prin care s-a dispus a nu se începe urmărirea penală împotriva notarilor publici: și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta, lipsă fiind intimații și .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Petenta depune la dosar un memoriu formulat în scris ( 2 file ) și acte în susținerea plângerii, respectiv xerocopii de pe adresa nr. 7289/06.11.2008 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - I,după certificatul medico-legal nr. 1457/19.06.2002 și după pe citația emisă de Curtea de APEL IAȘI în dosarul civil nr. 5949/2005.

Interpelate fiind, părțile arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petenta solicită admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției date de procuror și anularea celor două certificate de moștenitor întocmite de notarii publici și. Arată că cele două certificate de moștenitor sunt false întrucât conțin informații nereale cu privire la datele de stare civilă ale numitei, care nu poate avea calitate de moștenitor și respectiv cu privire la numărul imobilului aflat în litigiu, imobil care a fost dat soțului său cu titlu de locuință de serviciu, existând în acest sens un contract de închiriere.

Reprezentantul Ministerului Public arată că plângerea petentei vizează rezoluția dată de procuror în dosarul de urmărire penală nr.340/P/2008, prin care s-a dispus a nu se începe urmărirea penală împotriva notarilor publici și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal. Legalitatea acestei rezoluții a fost verificată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI prin ordonanța dată în dosarul nr. 917/II/2/2008. Față de actele dosarului și aportat la motivele invocate de petentă, plângerea este nefondată și solicită respingerea acesteia.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării:

INSTANȚA

Asupra plângerii penale de față;

La data de 21.10.2008 a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI plângerea promovată de petenta, domiciliată în satul, comuna, județul I, împotriva ordonanței nr.340/P/02.09.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și prin care s-a dispus a nu se începe urmărirea penală împotriva notarilor publici: și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 alineat 1 Cod penal.

În motivarea plângerii petenta a susținut că cele două certificate de moștenitor întocmite în cauză de notarii și sunt false și conțin mențiuni nereale cu privire la datele de stare civilă ale numitei, care nu poate avea calitatea de moștenitor; tot nereale sunt și mențiunile referitoare la numărul imobilului aflat în litigiu și care a fost dat soțului său cu titlu de locuință de serviciu, aspect ce rezultă din contractul de închiriere.

A solicitat petenta reaprecierea materialului probator aflat la dosar, desființarea rezoluției pronunțate în cauză și anularea celor două certificate de moștenitor întocmite de notarii publici și.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate constată următoarele: prin ordonanța nr.340/P/02.09.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici (foști notari de stat) și, din cadrul Camerei Notarilor Publici I, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței materiale, pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii de către numita și funcționarii din cadrul Primăriei, județul I, persoane fără calitate specială, a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal și fals în declarații, prevăzută de art.292 Cod penal.

În motivarea ordonanței s-a arătat că, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de notarii publici și, pentru activitate desfășurată în perioada cât au funcționat în calitate de notari de stat, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea "falsul intelectual" prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal, fiind incidente prevederile art.10 lit. "g" Cod procedură penală, din următoarele motive:

Certificatul de moștenitor nr.118/1986 a fost eliberat de către notarul șef de stat din cadrul notariatului de Stat Județean I, la data de 28.01.1986, în dosarul nr.91/1986, urmare a dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului, cu ultimul domiciliu în sat Pădureni, comuna, județul I, fiind declarați moștenitori "" - soție supraviețuitoare - și - în calitate de fiică.

Data eliberării certificatului de moștenitor sus-menționat este data considerată a săvârșirii de către notarul de stat (actualmente notar public), respectiv 28.01.1986.

Certificatul de moștenitor nr.384/1990 a fost eliberat de către notarul de stat, din cadrul Notariatului de Stat Județean I, la data de 22.03.1990, urmare a dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului, cu ultimul domiciliu în municipiul I,-,.4,.19, județul

Data eliberării certificatului de moștenitor anterior menționat este data considerată a săvârșirii infracțiunii de către notarul de stat (actualmente notar public), respectiv 22.03.1990.

În conformitate cu prevederile art.121 Cod penal, prescripția înlătură răspunderea penală.

Termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 (cinci) ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 (unu) an dar care nu depășește 5 (cinci) ani, termenul socotindu-se de la data săvârșirii infracțiunii, reglementare prevăzută în art.122 alin.1 lit. "d" și alin.2 Cod penal.

În cauză nu există învinuit sau inculpat și nu a fost efectuat nici un act care, potrivit legii, să fi trebuit a fi comunicat învinuitului/inculpatului.

Infracțiunea "falsul intelectual" prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Din considerentul că a solicitat prin plângerile penale formulate în cauză și cercetarea penală a numitei pentru "fals material în înscrisuri oficiale", "uz de fals", "fals în declarații" cât și a funcționarilor din cadrul Primăriei, județul I - fără a le declara identitatea - pentru "fals intelectual", s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței materiale de efectuare a cercetării penale și de soluționare în favoarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași în baza prevederilor art.45 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art.38 Cod procedură penală; art.45 alin.1 și alin.12Cod procedură penală raportat la art.42 Cod procedură penală cu referire la art.25 Cod procedură penală combinat cu art.209 alin.4 Cod procedură penală, deoarece nu s-a constatat existența vreunei legături între infracțiunea pretins a fi fost săvârșită de către notarii publici (foști notari de stat), și cele sesizate împotriva lui și nici între faptele acestora și cele ale funcționarilor din cadrul Primăriei, județul I, prevăzută de art.34 lit. "d" Cod procedură penală.

Împotriva acestei ordonanțe, petenta formulat plângere, iar aceasta i-a fost respinsă prin ordonanța nr.917/II/2/07.10.2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.

În motivarea acestei ultime ordonanțe s-a arătat că din materialul probator existent la dosar rezultă că soluția dispusă față de notarii publici și este legală și temeinică și nu se impune a fi infirmată întrucât sunt incidente dispozițiile art.10 lit. "g" Cod procedură penală cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Potrivit art.121 alin.1 Cod penal, la împlinirea unui anumit interval de timp prevăzut de lege, se stinge dreptul statului de a pedepsi și obligația unei persoane de a suporta consecințele săvârșirii unei fapte penale.

S-a mai precizat în conținutul acestei ultime ordonanțe că în conformitate cu dispozițiile art.228 alin.1 Cod procedură penală, organul de urmărire penală dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, respectiv declanșarea procesului penal în vederea administrării probelor necesare aflării adevărului și stabilirii vinovăției persoanei cercetate atunci când din conținutul plângerii ori al actelor premergătoare, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.

Prin urmare, în cauză neputându-se începe urmărirea penală, nu pot fi făcute aprecieri cu privire la existența probelor care să demonstreze caracterul fals al înscrisurilor contestate, respectiv cele două certificate de moștenitor.

Curtea, verificând actele aflate la dosarul penal nr- constată că rezoluția nr.340/P/02.09.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și menținută prin ordonanța nr.917/II/2/07.10.2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI este temeinică și legală.

Potrivit dispozițiilor art.228 alineat 1 Cod procedură penală, organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art.221 Cod procedură penală dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art.10, cu excepția celui de la litera1.

În articolul 10 alin.1 lit. "g" Cod procedură penală se arată că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit, printre altele, prescripția.

În articolul 121 alineat 1 Cod penal se precizează că prescripția înlătură răspunderea penală.

Aceasta înseamnă că după trecerea unui anumit interval de timp, prevăzut expres în art.122 Cod penal, se stinge dreptul statului de a pedepsi și obligația unei persoane de a suporta consecințele săvârșirii unei fapte penale.

Cum certificatul de moștenitor nr.118/1986 a fost eliberat de notarul șef de stat din cadrul Notariatului de Stat Județean I la data de 28.01.1986, în dosarul nr.91/1986, urmare a dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului, fiind declarați moștenitori: - în calitate de soție supraviețuitoare și - în calitate de fiică, iar certificatul de moștenitor nr.384/1990 a fost eliberat de notarul de stat din cadrul Notariatului de Stat Județean I, la data de 22.03.1990, urmare a dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului, în mod corect organul de urmărire penală a constatat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art.122 lit. "d" Cod penal, respectiv 5 ani.

Față de cele expuse anterior, Curtea constată că rezoluția nr.340/P/02.09.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și prin care s-a dispus a nu se începe urmărirea penală împotriva persoanelor cercetate și, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal este legală și temeinică, urmând a fi menținută.

Pe cale de consecință și în baza art.2781alin.8 Cod procedură penală urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată plângerea promovată de petenta, domiciliată în satul, comuna, județul

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea promovată de petenta domiciliată în satul, comuna, județul I, împotriva ordonanței nr.340/P/02.09.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și prin care s-a dispus a nu se începe urmărirea penală împotriva notarilor publici: și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal.

Obligă petenta să plătească statului suma de 40 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2008.

PREȘEDINTE,

Grefier,

Red.

Tehnored.

12.XII.2008.-

2 ex.-

Președinte:Otilia Susanu
Judecători:Otilia Susanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 145/2008. Curtea de Apel Iasi