Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 152/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 152
Ședința publică din data de 26.02.2009
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Elena Negulescu
: - -
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, de partea vătămată, domiciliat în T, str. - -.6,.A,.38, jud. D, la - și de făptuitorii ( ), domiciliată in T,-, - 11,.A,.3,.10, jud. D, ( ) și, ambii domiciliați in T, str. - -.6,.A,.1,.6, jud. D, împotriva sentinței penale nr. 637/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a admis plângerea formulată de către partea vătămată, s- desființat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 9.07.2007, dată in dosarul nr. 779/P/2006 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița si s-a trimis cauza procurorului in vederea începerii uirmăririi penale sub aspectul infracțiunii de înșelăciune( art. 215 ) față de făptuitorii, așa cum s-a sesizat de către persoana vătămată în plângerea penală înregistrată la organul judiciar la 24.08.2006 sub nr. 779/P/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul parte vătămată, personal și asistat de avocat din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 34/11.02.2009, recurenții făptuitori ( ) si ( ), personal și asistate de avocat din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 278/19.12.2008 si intimații făptuitori, și, personal și asistați de avocat din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 4/28.11.2009 și interpretul de limba, lipsă fiind recurentul făptuitor pentru care a răspuns avocat .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosar s-a depus o cerere din partea apărătorului, apărătorul ales al recurentului făptuitor, prin care se învederează că acesta din urmă nu se poate prezenta în instanță din motive medicale.
De asemenea, se învederează instanței că la dosar s-au depus motivele de recurs din partea recurenților făptuitori, si.
Avocat pentru recurentul parte vătămată, avocat pentru intimații făptuitori și, pentru recurenții făptuitori, precum și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat in cauză, solicitând acordarea cuvântului in dezbaterea recursurilor.
Curtea față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul in dezbaterea recursurilor, iar traducerea dezbaterilor va fi efectuată pentru partea vătămată recurent de către interpretul.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și critică sentința recurată pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.
Susține că, în cauză nu sunt probe din care să rezulte că făptuitorii au desfășurat cu intenție o activitate din care să rezulte cu certitudine că l-au înșelat pe persoana vătămată si că urma să înceapă urmărirea penală împotriva acestora.
Astfel, făptuitorii, și au recunoscut că au primite sume de bani în euro de la persoana vătămată prin ca urmare a rugăminții lui. Făptuitorii au declarat că au ridicat banii de la bancă în prezența făptuitorului, iar banii i-a luat acesta din urmă. Important de reținut este faptul că făptuitorii au precizat că nu știau că destinația banilor reprezenta demararea unei afaceri.
Tot astfel, suma de 45.000 euro la care face referire persoana vătămată a fost dată făptuitoarei cu titlu de împrumut pentru o operație chirurgicală, iar nu pentru import carne, împrejurare ce nu poate fi interpretată ca activitate ilicită.
Referitor la suma de 125.000 euro pe care persoana vătămată pretinde că i-a depus într-un cont al făptuitorului la Banca, pentru demararea activității comerciale, la dosar nu există înscrisuri sau alte probe care să dovedească acest fapt, precum si astfel de documente care să confirme retragerea acestei sume de către făptuitor.
Pe de altă parte relațiile apropiate dintre persoana vătămată si făptuitoarea în timpul căsătoriei acesteia cu, cât după divorțul acesteia, ridică serioase dubii cu privire la destinația sumelor pretins împrumutate de soții si.
De asemenea, inconsecvența declarațiilor făptuitoarei si a declarației ulterioare a persoanei vătămate prin care precizează că nu mai are nici o pretenție de la pune la îndoială seriozitatea sesizării persoanei vătămate.
Cum în cauză nu s-a început urmărirea penală, audierea făptuitorului nu era obligatorie.
Un alt motiv de recurs este acela că instanța de fond a procedat la soluționarea plângerii formulată de partea vătămată fără a verifica data la care acesta a formulat plângere.
In opinia sa, partea vătămată a formulat plângere la instanța de fond cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru formularea acesteia, astfel încât s-ar fi impus respingerea plângerii ca tardivă.
Față de aceste considerente, solicită în temeiul art. 385/15 pct.2 lit. a admiterea C.P.P. recursului, casarea sentinței penale nr. 637/2008 a Tribunalului Dâmbovița si menținerea rezoluțiilor 779/P/2006 și 1.031/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Avocat pentru recurenții făptuitori, si, critică sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, întrucât prima instanță a greșit esențial mai ales in ce privește interpretarea legii pe aspecte de administrare, încercând să se dovedească mai zelos decât magistratul din faza de urmărire penală în a găsi infracțiune si infractori acolo unde nu există decât poate cel mult un quasidelict civil.
Susține astfel, având în vedere situația următoare:
Hotărârea este greșită întrucât nu stabilește un prejudiciu cert, ci unul estimativ, așa cum rezultă din motivarea hotărârii recurate la pagina 6 paragraful al -II-lea și mai mult decât atât, este și contradictoriu în cuantumul lui si față de plângerile si pretențiile părții vătămate.
Nici scopul invocat în așa pretinsa infracțiune, pentru obținerea banilor nu este clar stabilit de instanță și este în contradicție flagrantă cu cele susținute de partea vătămată, judecătorul reținând ca obiectiv înființarea unui abator sau a unei unități de procesare a cărnii, pe când partea vătămată precizează în plângerea din 7.03.2007 depusă la parchet că o parte din bani erau pentru rezolvarea situației juridice a numitei, fie pentru a ajuta membrii familiei sale, fie pentru achiziționarea de animale.
Mai mult, în plângerea depusă la poliția din, partea vătămată menționează o intervenție medicală la rinichi pentru concubina de atunci a părții vătămate, respectiv - atât ca autoritățile elene i-au respins plângerea.
Ulterior, prin plângerea formulată la data de 24.08.2006 partea vătămată vorbește de cu totul altceva si anume de un împrumut.
Revenind la criticile aduse sentinței recurate, arată că judecătorul fondului își întemeiază hotărârea pe o interpretate personală a motivelor de fapt și pe o interpretare heteroclită a legii, contrar dispozițiilor din cod art. 91/3. Astfel, singurele motive si probe invocate de judecător sunt o pagină dactilografiată extrajudiciar ce ar reprezenta o traducere a unei convorbiri telefonice, dar fără a arăta instanței înregistrarea propriu-zisă nici măcar o certificare, autentificare, validare în vreun fel de către cineva, dacă nu desemnat de către instanță măcar o persoană autorizată în domeniu. Nu se face dovada nici măcar că ar exista o asemenea înregistrare. Iar al doilea motiv este depoziția nici mai mult nici mai puțin decât a logodnicii părții vătămate -, lucru afirmat chiar de partea vătămată in preambulul plângerii din 7.03.2007, persoana la care de altfel și-a declarat si domiciliul în România.
Din punct de vedere procedural - amăgirea poate fi realizată prin mijloace apte de a provoca o inducere in eroare. Simpla minciună ca si simpla reticență, pot fi mijloace de amăgire numai atunci când se produc în corelație cu împrejurările si faptele ce fac ca ele să capete aparență de veracitate, de concordanță cu realitatea.
In principiu un mijloc este considerat fraudulos atunci când are aparența unui mijloc veridic, adică a unui mijloc care în mod obișnuit inspiră încredere și înlătură orice bănuială: prezentarea unui act scris, oferirea unei garanții reale sau personale, exihibarea unor lucruri de valoare. Simpla minciună nu poate fi reținută ca element material al faptei.
Mai mult, România se obligă de altfel ca, odată cu aderarea la Consiliul Europei, prin legea 30/1994 să dezincrimineze înșelăciunea așa cum există in toate legislațiile statelor semnatare.
Spre deosebire de cele de mai sus, apreciază că față de împrejurarea că presupusa faptă se derulează intre doi greci, iar pretinsa infracțiune de amăgire a avut loc pe teritoriul, iar prejudiciul înregistrat într-un patrimoniu care se află tot pe teritoriul, locul săvârșirii infracțiunii se consideră a fi acolo unde acțiunea de amăgire și-a produs efectul.
In final, se solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița si pe fond respingerea plângerii, întrucât in cauză nu există latura subiectivă, ci numai latura materială, astfel încât clienții săi trebuie achitați in temeiul art. 11 lit. a rap la art. 10 lit. d
C.P.P.Cu privire la recursul parchetului solicită admiterea acestuia, urmând a se constata totodată că plângerea formulată de partea vătămată este tardivă.
Avocat pentru recurentul parte vătămată, susține că obiectul prezentei cauze este o plângere formulată de clientul său împotriva unei rezoluții dată de procuror, astfel încât apreciază că nu avea cum să se pronunțe instanța fondului asupra prejudiciului. Este cunoscut faptul că sunt cauze penale in care prejudiciul este stabilit după ani de zile prin efectuarea unor expertize. Mai mult, solicită a se observa că în cauză nu este vorba de un prejudiciu mic, ci de unul foarte mare, respectiv 300.000 euro. Se precizează in rezoluția procurorului că partea vătămată a dat banii făptuitorilor cu împrumut, situație.
La dosar există o declarație a numitului din care rezultă că dorea să-l înșele pe cu bani, iar din suma de 175.000 euro aceasta și-a cumpărat apartament, l-a mobilat si și-a luat mașină.
Față de conținutul acestei declarații, apreciază că aceasta este relevanță, motiv pentru care apreciază că trebuie avută in vedere, iar procurorul nu trebuia să analizeze elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215, ci trebuia să administreze probe.
Recursul declarat de partea vătămată vizează faptul că instanța de fond nu a dispus efectuarea de cercetări si pentru făptuitorii, si, iar din punctul său de vedere se impunea administrarea de probe si în ceea ce-i privește pe acești făptuitori, avându-se in vedere prejudiciul foarte mare.
Cu privire la recursul parchetului și al făptuitorilor solicită respingerea acestora, iar in ceea ce privește tardivitatea declarării plângerii, susține că soluția dată de procuror nu fost comunicată, astfel încât nu se poate calcula data de la care curgea termenul de formulare a plângerii.
Avocat pentru intimații făptuitori solicită admiterea recursurilor declarate de parchet si de făptuitori, urmând a se constata că plângerea formulată de partea vătămată este tardivă.
In situația în care instanța de recurs va trece peste această împrejurare, respectiv aceea a tardivității plângerii, să constate că recurentul parte vătămată recunoaște că a împrumutat făptuitorii cu o anumită sumă de bani, iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că această sumă de bani aparținea părții vătămate.
Cu privire la recursul părții vătămate solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat pentru recurenții făptuitori, având cuvântul pe recursul părții vătămate, susține că acesta încearcă pe baza unor declarații extrajudiciare să acrediteze ideea că, si au săvârșit infracțiunea de înșelăciune. Mai mult, solicită a se avea in vedere împrejurarea că este o persoană cu handicap de 67% din corp.
In opinia sa, partea vătămată prin plângerile formulate încearcă o îmbogățire fără just temei.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea recursurilor formulate de făptuitori și respingerea recursului declarat de partea vătămată.
solicita numai decontarea onorariului, fără decontarea transportului pentru că domiciliază in
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.261/27.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Târgoviște, a admis excepția de necompetentă materială și, în baza art.42 Cod procedură penală, cu referire la art.39 alin.1 și art.2781alin.1 Cod procedură penală, a declinat competența de soluționarea a plângerii formulată de persoana vătămată, cu domiciliul în Targoviste, str.- -,.6,.A,.38, judetul Dambovita, împotriva rezoluției procurorului nr.779/P/2006 din 9.07.2007, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanța unde se va trimite dosarul cauzei.
Prin sentința penală nr. 637/16.12.2008 Tribunalul Dâmbovița a admis plângerea formulată de către persoana vătămată, fiul lui și, născut la data de 25.03.1959 în Mun., cetățean, cu domiciliul stabil în, Mun. -, cu domiciliul ales la doamna -, din T, str.- -,.6,.A,.38, județul
A desființat Rezoluția de neîncepere a urmării penale din 9.07.2007, dată în dosarul nr.779/P/2006 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmării penale sub aspectul infracțiunii de înșelăciune (art.215 Cod penal) față de făptuitorii (fostă ), (fostă ), așa cum s-a sesizat de către persoana vătămată în plângerea penală înregistrată la organul judiciar la 24.08.2006 sub nr.779/P/2006 (fila 6 din dosarul nr.779/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița ).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate următoarele:
Din plângerea formulată conform art.2781Cod procedură penală la data de 25.04.2008, a rezultat că persoana vătămată s-a plâns împotriva rezoluției procurorului din 9.07.2007, prin care s-a dispus în dosarul nr.779/P/2006 neînceperea urmării penale față de (), (), pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,3 și 5 Cod penal, motivându-se că îi lipsește infracțiunii unul din elementele constitutive, anume intenția de a induce în eroare.
A motivat persoana vătămată în conținutul plângerii că,nu au fost efectuate în mod corect cercetările, acestea au fost de altfel tergiversate, iar soluția dispusă a fost dată fără a fi audiați vreodată (fostă ) și cetățeanul și că de asemenea, documentele depuse la dosar nu au fost avute în vedere, cu toate că aceste înscrisuri confirmă intenția inculpaților de a înșela partea vătămată.
S-a mai reținut de instanța de fond că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la 24.08.2006 sub nr.779/P/2006 (fila 6 dosar urm.pen.), persoana vătămată, a investit autoritatea judiciară competentă, cu plângere vizând o anumită situație de fapt, anume, că în anii 2005-2006, un grup organizat infracțional, format din (), () l-au înșelat cu circa 300.000 euro.
Această sumă pe care a trimis-o în România în conturile primilor doi făptuitori în vederea începerii, conform înțelegerii anterioare cu aceștia, a unor afaceri comerciale (carmangerie, desfacere produse din carne, import de carne din România în ).
Astfel, a reținut instanța de fond că autoritatea judiciară respectivă a fost obligată să verifice susținerile din plângere și să raporteze situația de fapt la încadrarea juridică.
Însă, în urma actelor premergătoare efectuate - declarațiile persoanei vătămate, înscrisuri provenite de la autoritățile judiciare grecești (fila 10), de la cele bancare (filele 16-21 și 68-71), de la apărătorul părții vătămate, din 29.06.2007, conținând copia unei convorbiri dintre și familia acesteia (pagini nenumerotate), declarațiile făptuitorilor () (fila 91), (filele 61-65), declarația numitei - (fila 88-90), s-a dispus prin rezoluția atacată, neînceperea urmării penale față de (), (), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1,3 și 5 Cod penal, în baza art.10 lit.d Cod procedură penală, lipsind un element constitutiv al acestei infracțiuni, anume intenția de a induce în eroare.
Apreciind cu privire la probele administrate în dosarul penal respectiv, coroborate și cu înscrisurile noi depuse în instanță, mai sus arătate, tribunalul a constatat că aceste probe nu au fost suficiente pentru a fundamenta soluția organului de cercetare penală, observând că nu au fost audiați făptuitorii () și, că s-a făcut abstracție de înscrisul depus de persoana vătămată, prin apărător, la data de 29.06.2007, privind "copie după convorbirile dintre și membrii familiei acesteia." și de asemenea că, s-a făcut abstracție de declarația numitei -, în sensul că nu s-a apreciat asupra lor în ansamblul probator administrat în cauză - deși o asemenea obligație era impusă de disp. art.62,63 Cod procedură penală.
Sub acest aspect, s-a apreciat de instanța de fond că organului de urmărire penală îi revine obligația de a lămuri faptele și împrejurările conținute de aceste probe, evident, prin evaluarea fiecăreia în parte și valorificate în ansamblul probator.
S-a apreciat că se impune ca organul de urmărire penală să analizeze înscrisurile depuse, mai ales că ele conțin relatări contradictorii privitoare la situația de fapt reclamată, fiind indicate în acest sens, depozițiile contradictorii ale făptuitoarei () din 1.02.2007 (fila 91 dosar urm.pen.) și din 5.05.2007 (filele 61-65), cele ale făptuitorului (filele 46,respectiv, 66-73), în prima declară că în martie 2005 persoana vătămată îi datora 45.000 euro, în cealaltă declarație arată că a cunoscut-o pe aceasta abia în vara anului 2005 când ( ) i-a propus organizarea activității de înșelare cu sume de bani, a persoanei vătămate.
Și sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că organului de urmărire penală îi revine obligația reaudierii făptuitoarei (), audierea făptuitorilor () și, confruntarea acestora între ei, dar și cu persoana vătămată, iar în final să aprecieze aceste cercetări în urma examinării tuturor probelor administrate și să dispună o soluție legală și temeinică.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, partea vătămată, cât si făptuitorii (), (), criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In recursul parchetului s-a susținut, sub un prim motiv de recurs că, în ceea ce privește fondul cauzei sentința tribunalului este nelegală și netemeinică deoarece, în speță, nu sunt probe care să confirme că făptuitorii au desfășurat cu intenție o activitate din care să rezulte cu certitudine că au înșelat pe partea vătămată si ca atare nu ar fi fost necesară începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor.
S-au invocat în acest sens, declarațiile făptuitorilor, și care au afirmat că au primit sume de bani in euro de la partea vătămată, urmare a rugăminții făptuitorului, fără a cunoaște însă destinația acestora.
De asemenea, s-a mai arătat că suma de 45.000 euro la care face referire partea vătămată in declarația sa a fost dată făptuitoarei cu titlu de împrumut si nu pentru desfășurarea unei activități comerciale de import de carne, iar privitor la suma de 125.000 euro pe care partea vătămată pretinde că i-a depus intr-un cont bancar pentru inițierea unei activități comerciale nu există la dosar nici înscrisuri si nici alte mijloace de probă care să confirme acest fapt.
A mai fost invocată și relația apropiată dintre persoana vătămată și făptuitoarea, relație care s-a desfășurat in timpul căsătoriei făptuitoarei precizate cu făptuitorul, astfel că natura acestei relații ridică serioase dubii in legătură cu destinația sumelor pretins împrumutate de soții ( la acea dată) si.
Toate aceste argumente au fost invocate în sensul neconfirmării susținerilor părții vătămate, astfel că în cauză nu a fost începută urmărirea penală, ceea ce nu atrăgea audierea obligatorie făptuitorului, solicitându-se pe fond admiterea recursului, casarea sentinței si menținerea rezoluțiilor atacate.
C de al doilea motiv de recurs invocat de parchet, vizează o condiție prealabilă admiterii plângerii si anume condiția termenului prevăzut de lege în care aceasta să fie exercitată, susținându-se că plângerea părții vătămate împotriva soluției procurorului ierarhic superior a fost formulată la instanță după expirarea termenului de 20 de zile prevăzut de art. 278/1 al.1 lit. a C.P.P. astfel că prima instanță trebuia să analizeze cu prioritate acest aspect și să respingă plângerea ca tardivă, fără a mai intra in cercetarea fondului cauzei.
Recurenții făptuitori au criticat hotărârea primei instanțe tot sub aspecte de nelegalitate si netemeinicie, susținându-se că au fost greșit interpretate dispozițiile legale ce incriminează infracțiunea de înșelăciune și că in speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Astfel, s-a arătat că prejudiciul pentru care partea vătămată s-a plâns organelor judiciare nu este cert, fiind contradictoriu in cuantumul lui, iar instanța de fond nu a stabilit cu claritate cuantumul acestui prejudiciu, aceasta fiind o condiție de bază a existenței infracțiunii de înșelăciune.
De asemenea, s-a mai susținut că afirmațiile părții vătămate nu sunt în nici un fel confirmate probator, singurul mijloc de probă constituindu-l o pagină dactilografiată extrajudiciar, ce ar reprezenta o traducere a unei convorbiri telefonice, fără insă a se indica înregistrarea propriu-zisă cu atât mai puțin certificarea acesteia.
Sub aspect procedural, au invocat recurenții făptuitori pe de o parte necompetența teritorială a organelor judiciare române, ca urmare a faptul că pretinsa acțiune de amăgire a avut loc pe teritoriul statului, că prejudiciul a fost înregistrat într-un patrimoniu situat tot pe teritoriul acestui stat, că eventuala faptă s-a desfășurat între doi cetățeni greci, astfel încât locul săvârșirii infracțiunii nu ar putea fi situat decât pe teritoriul acestui stat.
Pe de altă parte, s-a invocat inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, observând că potrivit interpretărilor conferite în doctrina penală, simpla minciună nu ar putea fi reținută prin ea însăși ca un mijloc de amăgire, in absența unor corelări cu împrejurări si fapte, care să-i confere aparență de veracitate si de concordanță cu realitatea.
In raport de aceste argumente s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței și pe fond respingerea plângerii părții vătămate.
Recurentul parte vătămată a criticat sentința, sub aspectul faptului că in mod greșit prima instanță nu a dispus efectuarea de cercetări si față de făptuitorii, și, față de care se impunea de asemenea administrarea de probatorii, avându-se in vedere cuantumul foarte mare al acestui prejudiciu, solicitându-se admiterea recursului și trimiterea cauzei la procuror pentru a desfășura acte de urmărire penală și in legătură cu faptele comise de aceștia.
Curtea, examinând sentința recurată, in raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat și de dispozițiile legale incidente in materie, constată că recursurile sunt nefondate după cum se va arăta in continuare:
Instanța de fond a apreciat in mod corect asupra necesității desființării rezoluției procurorului si implicit rezoluției procurorului ierarhic superior, deoarece in cauză au fost efectuate o serie de acte premergătoare care însă sunt insuficiente pentru lămurirea completă în fapt și in drept a plângerii părții vătămate, cât și pentru rezolvarea raporturilor juridice dintre părți, având în vedere necesitatea aflării adevărului.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, organele judiciare române au fost sesizate de partea vătămată, cetățean, domiciliat actualmente pe teritoriul României, in T, cu săvârșirea împotriva sa de către mai mulți făptuitori, cetățeni români și un cetățean, a infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1,2,3, plângerea sa fiind înregistrată la data de 21.08.2006( fila 6 dosar ).
In esență, partea vătămată a susținut că in luna noiembrie 2004 in, a cunoscut-o pe făptuitoarea, la acea dată căsătorită cu făptuitorul, iar aceștia, împreună cu făptuitoarea ( ), sub pretextul desfășurării împreună a unei activități comerciale de import produse de carne și carmangerie, au determinat-o pe partea vătămată să le remită în repetate rânduri, importante sume de bani in valută, fără însă a derula nici una dintre activitățile comerciale în considerarea căreia fuseseră remiși acești bani, pe care i-au folosit in cu totul alte scopuri, refuzând apoi să-i mai restituie.
In cuprinsul plângerii sale, partea vătămată a făcut referire la locurile, momentele si contextele in care au fost remiși acești bani,detaliind toate aspectele legate de acest lucru, afirmând că in total a remis făptuitorilor suma de 172.200 euro.
Ulterior, la 30.03.2007 ( fila 11 dosar ) partea vătămată detaliat din nou aspectele legate de modul și împrejurările in care s-au derulat faptele, solicitând antrenarea răspunderii penale a celor trei făptuitori si a făptuitorilor, și, prin intermediul cărora au fost expediate în România o parte din aceste sume de bani.
In mod judicios, prima instanță a observat că organul de urmărire penală sesizat in condițiile art. 222 C.P.P. nu a procedat decât la efectuarea unor acte premergătoare in cauză, care însă, nu sunt pe deplin lămuritoare și nu sunt de natură să stabilească in mod corect si complet raporturile juridice dintre părți, necesare pentru rezolvarea plângerii cu care a fost investit.
Astfel, în speță nu au fost audiați făptuitorii ( ) și, fiindu-le luate declarații pe coală albă și nu pe formular tipizat doar făptuitorilor, si, cât si martorei - și în aceleași condiții făptuitoarei .
In plus, trebuie observat că partea vătămată, după formularea plângerii sus amintite, a depus la dosar o serie de înscrisuri pentru dovedirea acuzațiilor formulate, parte din acestea fiind traduse în limba română și certificate de către traducători autorizați.
Ținând seama de împrejurarea că făptuitorii audiați in condițiile expuse mai sus și-au negat intenția de inducere in eroare a părții vătămate, este evident că organul de urmărire penală era dator să procedeze la cercetări mai aprofundate, pentru lămurirea deplină a situației de fapt și eventualei încadrări juridice, prin reaudierea tuturor făptuitorilor și prin audierea părții vătămate, dar si principalilor făptuitori, și ( ), cât și prin confruntarea acestora, atât intre ei, cât si eventual cu persoana vătămată.
Este adevărat că, susținerile părții vătămate in legătură cu cuantumul prejudiciului sunt în parte contradictorii, insă organul de urmărire penală nu poate reține că in cauză nu sunt probe din care să rezulte că făptuitorii ar fi desfășurat cu intenție o activitate de inducere in eroare a părții vătămate, câtă vreme nu a depus toate diligențele pentru a epuiza probatoriul în vederea lămuririi existenței sau inexistenței acestei activități de inducere in eroare.
Toate argumentele expuse de către parchet in legătură cu fondul cauzei reprezintă de fapt elemente ce formează convingerea curții, in sensul că in cauză se impunea desfășurarea unor cercetări ample, din care să rezulte în mod indubitabil raporturile dintre părți și pe baza cărora să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției făptuitorilor.
Or, așa cum in mod judicios a constatat prima instanță, actele premergătoare derulate nu pot stabili cu certitudine dacă in speță există sau nu vreo cauză de împiedicare a punerii in mișcare a acțiunii penale, neputându-se aprecia astfel asupra vinovăției făptuitorilor, insuficiența probatoriilor neputând fi invocată chiar de către parchet pentru a se dispune o soluție de neurmărire penală în cauză.
Un argument în plus în acest sens îl constituie si cuantumul important al sumelor de bani despre care face vorbire partea vătămată, in plângerile si declarațiile sale, sume despre care afirmă că au fost virate inclusiv prin transfer bancar, aspecte care nu au fost in nici un fel lămurite pe parcursul actelor premergătoare desfășurate, chiar dacă în privința transferurilor bancare există instituții și mijloace ce pot confirma realitatea expedierilor desfășurate.
In legătură cu criticile formulate in prezenta cauză, curtea observă că primul motiv de recurs al parchetului este nefondat, atâta vreme cât in cauză nu au fost administrate in totalitate mijloacele de probă utile si concludente pentru lămurirea in fapt si in drept a cauzei, ținând seama de principiul primordial al aflării adevărului.
In legătură cu cel de al doilea motiv de recurs la parchetului, care vizează tardivitatea plângerii formulată la instanță de către partea vătămată, curtea constată că și acesta este nefondat după cum se va expune in continuare:
Potrivit art. 278/1 al.1 termenul C.P.P. de introducere a plângerii la instanță este de 20 de zile de la data comunicării de către procurorul ierarhic superior a modului de rezolvare a plângerii formulate conform art. 278
C.P.P.Or, in speță, rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale nr. 779/P/2006 din data de 9.07.2007 a fost atacată de către partea vătămată la procurorul ierarhic superior, in condițiile art. 278.
C.P.P.Rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost rezolvată această plângere, a fost dată la 6.08.2007 sub nr. 1031/II/2/2007 și a fost comunicată părții vătămate la data de 7.08.2007, potrivit procesului verbal, nenumerotat, aflat la dosarul de urmărire penală.
Deși in acest proces verbal, ce constituie dovada indeplinirii procedurii de comunicare, este indicată "strada - - -.6/38", drept adresă la care s-a făcut comunicarea rezolvării plângerii către partea vătămată, curtea constată că această comunicare nu s- efectuat cu respectarea exigențelor impuse de art. 176 C.P.P. referitor la conținutul comunicărilor actelor procedurale in cursul procesului penal.
Astfel, în plângerile depuse, partea vătămată și-a declarat domiciliul procedural ales in T, str. - -.6.38, jud. D, dar comunicarea sus menționată s-a făcut fără indicarea localității, iar numărul apartamentului este greu lizibil, indicându-se ".6/38", fără a se preciza in mod distinct numărul apartamentului, procedura fiind îndeplinită prin afișare si nu prin semnare personală de primire.
Aceasta nu constituie o garanție a îndeplinii dispozițiilor sus menționate si nici a faptului că partea vătămată a luat la cunoștință de conținutul soluției procurorului ierarhic superior.
Ca atare, deși această comunicare poartă data de 7.08.2007, iar plângerea adresată de partea vătămată Judecătoriei Târgoviștea fost înregistrată la 25.04.2008 ( fila 3 din dosarul judecătoriei), curtea observă că depășirea termenului de 20 de zile prevăzut de legiuitor nu poate fi sancționată cu respingerea ca tardivă a plângerii, câtă vreme comunicarea soluției procurorului ierarhic superior nu s-a făcut cu respectarea tuturor dispozițiilor legale amintite mai sus, astfel că prin urmare nu devin aplicabile in speță dispozițiile art. 185 referitoareC.P.P. la consecințele nerespectării termenului.
Privitor la celelalte recursuri declarate in cauză, curtea observă că acestea sunt nefondate, deoarece susținerile recurenților făptuitori vizând inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune nu pot fi valorificate in absența epuizării tuturor mijloacelor de probă pe baza cărora să se poată lămuri, în mod corect și complet raporturile juridice dintre părți, inclusiv aspectele legate de existența și cuantumul prejudiciului.
Nici aspectele invocate de recurenții făptuitori referitoare la necompetența teritorială a organelor de urmărire penală nu sunt fondate, câta vreme in cauza devin aplicabile disp. art. 4 cod penal referitoare la principiul personalității legii penale române, ținând seama de împrejurarea că din elementele ce rezultă până in acest moment, din probatoriile administrate pe parcursul actelor premergătoare se poate desprinde concluzia incidenței acestor dispoziții legale.
Așa fiind, curtea observă că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, astfel încât recursurile urmează a fi respinse ca nefondate conform art. 385/15 pct.1 lit. b
C.P.P.Văzând si disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, de partea vătămată, domiciliat în T, str. - -.6,.A,.38, jud. D, la - și de făptuitorii ( ), domiciliată in T,-, - 11,.A,.3,.10, jud. D, ( ) și, ambii domiciliați in T, str. - -.6,.A,.1,.6, jud. D, împotriva sentinței penale nr. 637/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurenții făptuitori la câte 30 lei si pe partea vătămată la 30 lei, ambele reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Dispune ca plata onorariului interpretului de limbă in sumă de 160 lei să fie avansate din fondurile Curții de Apel Ploiești.
Definitivă.
Pronunțata in ședința publica din data de 26.02.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Elena Negulescu
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. GC/
2ex/6.03.2009
f-- Tb.
jud. fond G
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Elena Negulescu
