Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 164/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Sentința penală nr.164

Ședința publică din data de 13 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu

Grefier - - -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror C, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată potrivit art.278/1 Cod procedură penală, de petenții și ambii domiciliați în comuna, S de, județul P, împotriva rezoluției nr. 604/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și nr.1195/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenții și - și intimații - și.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Reprezentantul Ministerului Public, arată că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri,

Curtea, ia act că în cauză nu sunt cereri de formulat și analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a plângerii ca nefondată și menținerea celor două rezoluții ca legale și temeinice din toate punctele de vedere.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub numărul de mai petenții și, au solicitat, în temeiul disp. art.2781.pr.pen. desființarea rezoluției nr.604/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Deși au solicitat, printr-o cerere ulterioară amânarea cauzei, petenții nu s-au mai prezentat și nu au depus la dosar motivele plângerii formulate.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală atașat, Curtea va constata următoarele:

Prin rezoluția nr.604/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, în baza art.228 alin.4 și 10 lit. a Cod procedură penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de -, judecător la Judecătoria Ploiești și, avocat în cadrul Baroului P, pentru săvârșirea infracțiunii prev. deart. 246 Cod penal.

Pentru a dispune această soluție procurorul a reținut că:

Prin plângerea ce formează obiectul prezentei cauze persoanele vătămate N și, solicită să se facă cercetări față de făptuitorii susmenționați susținând mai întâi că, făptuitoarea - în calitate de judecător, cu ocazia cercetării judecătorești în dosarul civil nr- al Judecătoriei Ploiești, la termenul din data de 13.02.2008(care a fost ultimul, dându-se pronunțarea) în mod abuziv a schimbat obiectul cauzei "din partaj succesoral" în "obligația de a face".

Apoi, la același termen, tot în mod "abuziv și ilegal", făptuitoarea - a audiat martorii propuși de, respectiv și, cu toate că "i s-a atras atenția că nu are calitate procesuală activă".

De asemenea, este acuzat că în calitate de avocat ales al reclamantei, în mod "abuziv și ilegal" a tergiversat 1 an de zile judecarea cauzei, a susținut în instanță, de comun acord cu judecătorul - schimbarea obiectului cauzei dosarului nr-, iar la termenul din13.02.2008 a solicitat și a insistat pentru audierea martorilor propuși de reclamanta, fără să țină cont că reclamanta " nu are calitate procesuală activă".

În urma efectuării actelor premergătoare și examinării înscrisurilor din dosarul civil nr- al Judecătoriei Ploiești, a rezultat că în cauză nu se poate reține vinovăția judecătorului - și avocatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât faptele reclamate nu se confirmă, situația de fapt fiind următoarea:

După numirea ca judecător a doamnei - la Judecătoria Ploiești, în toamna anului 2007, prin hotărâre a Colegiului de Conducere i-au fost repartizate mai multe ședințe de judecată ale judecătorului -, inclusiv ședința din 18.10.2007, care avea inclus și dosarul nr-. Dosarul a avut ca obiect partaj succesoral, reclamantă fiind iar pârâți, și.

După preluarea cauzei, făptuitoarea - și-a îndeplinit atribuțiile legale, nedovedindu-se reală acuzația, că a schimbat prin abuz, obiectul cauzei, fără ca părțile să fie consultate.

Astfel, așa cum reiese din încheierea de amânare de pronunțare din 13.02.2008 și din sentința civilă nr.1777 din 22.02.2008, pronunțată în cauză de completul condus de -, obiectul cauzei a rămas același de la înregistrarea cererii până la finalizarea pricinii, respectiv - partajul averii succesorale.

s-a dovedit și acuzația persoanelor vătămate, aceea că făptuitoarea -, ar fi audiat în mod abuziv și ilegal martorii propuși de reclamanta. Din actele dosarului nr- al Judecătoriei Ploiești, a rezultat că instanța a încuviințat prin încheierea de ședință din data de 6.09.2006(când completul de judecată era condus de judecătorul -), audierea martorilor și și potrivit normelor de procedură civilă nu a existat nici un motiv ca reclamanta să fie decăzută din proba încuviințată.

Pentru acest motiv și în conformitate cu disp. art. 186 alin.1 Cod procedură civilă, făptuitoarea a ascultat martorii propuși de reclamantă și încuviințați de instanță.

Pe parcursul cercetării judecătorești în dosarul nr-, persoanele vătămate au formulat cerere de recuzare a făptuitoarei -, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din data de 4.02.2008.

În ce privește pretinsa activitate infracțională a făptuitorului, în calitate de avocat, de asemenea s-a dovedit a fi.

Acesta în calitate de apărător a încheiat contract de asistență juridică cu numita din comuna sat, căreia i-a acordat asistență juridică în dosarul civil nr- al Judecătoriei Ploiești, pe tot parcursul judecării acestuia, la dosarul cauzei aflându-se împuternicirea avocațială.

În cadrul acelui dosar, pe tot parcursul judecății, făptuitorul a formulat apărările pentru clienta sa, pe care le-a considerat de cuviință. Este dreptul și obligația avocatului să facă apărarea clientului în funcție de interesele profesionale, cu mijloace juridice specifice și în limitele legii. De altfel, art. 38 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată - prevede că."Avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredințate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanțele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituții conform mandatului încredința, să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională, să pledeze cu demnitate în fața judecătorilor și de părțile din proces, să depună concluzii scrise sau note de ședință ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanța de judecată dispune în acest sens."

Nu a existat nici o înțelegere între făptuitorul în calitate de avocat și completul de judecată, în sensul de a fi schimbat obiectul cauzei, iar cu privire la audierea martorilor propuși de clienta sa, această probă a fost încuviințată de instanță și conform legii trebuia administrată, așa cum s-a arătat mai.

În concluzie s -a constatat că persoanele vătămate și le-au fost respectate drepturile procesuale în cauză, soluția dispusă prin sentința nr.1777 din 22.02.2008 fiindu-le chiar favorabilă acestora.

Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere petenții și care, prin rezoluția nr.1195/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa fost respinsă ca neîntemeiată.

Examinând rezoluția atacată în raport de actele dosarului de urmărire penală, Curtea va aprecia că aceasta este legală și temeinică.

Astfel, în plângerea lor petenții invocă faptul că judecătorul ce a format completul de judecată al dosarului civile nr- al Judecătoriei Ploiești ar fi schimbat obiectul cauzei din partaj succesoral în "obligația de a face" și, acest lucru cu complicitatea și concursul avocatului, apărător ales al părții adverse.

Așa cum s-a constatat și prin rezoluția atacată obiectul cauzei nu a fost schimbat de completul de judecată, aceasta rămânând tot "partaj succesoral", aspect rezultat din sentința civilă nr.1777/22.02.2008 pronunțată în dosarul menționat (fila 103 și urm.)

De asemenea audierea martorilor propuși de reclamanta au fost încuviințați de instanță la termenul din 06.09.2006, anterior preluării dosarului de către completul format din judecătorul reclamat de petenți. Dar și în situația în care acest complet ar fi încuviințat proba cu martorii propuși de reclamanți, nu ar fi existat un act abuziv, deoarece administrarea probelor se face conform regulilor stabilite de procedura civilă, ce prevede proba testimonială ca mijloc de dovadă, iar respectarea acestor norme este cenzurabilă de către instanțele de control judiciar.

Simpla neregulă în administrarea unor probe de către instanța de judecată, nu conduce la concluzia că, completul de judecată a comis un act abuziv, întrucât aceste greșeli judiciare sunt îndreptate de instanțele superioare în cadrul căilor de atac, remedii procedurale instituite tocmai pentru acest scop.

Totodată infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal presupune îndeplinirea unui act de serviciu în mod defectuos ( acțiune), comis cu intenție, numai că actul respectiv nu există în cauză, iar intenția nici pe departe.

Așa cum s-a arătat, chiar și în situația existenței unui "act defectuos" în legătură cu administrarea probelor în cadrul unui proces judiciar, nu poate exista infracțiunea reclamată, în lipsa și a altor elemente ale conținutului constitutiv.

Partea nemulțumită de această procedură și soluția dată de instanță are la îndemână calea de atac pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

Nici activitatea avocatului - făptuitor nu poate fi circumscrisă unei activități abuzive, în condițiile în care acesta și-a susținut clienta (reclamanta ) pe parcursul procesului civil.

Față de aceste considerente, Curtea în baza art.2781alin.2 lit. a Cod procedură penală, va respinge ca nefondată plângerea petenților.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

In baza art.278/1 al.8, lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții, domiciliat în, sat S de, nr.65, județul P și, cu același domiciliu, împotriva rezoluției nr.6o4/P/2007 din 06.06.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Obligă recurenții la câte 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2008.

Președinte Grefier

- - - - -

Red.

Tehnored.

2 ex./3.11.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Paul Mihai Frățilescu
Judecători:Paul Mihai Frățilescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 164/2008. Curtea de Apel Ploiesti