Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1662/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
2213/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 1662
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11.-
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Luciana Mera
JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL B - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.319/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală -Cauze Generale în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de la 28.10.2009, au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, încheiere care face parte integranta din prezenta decizie penala, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 11.11.2009, când a decis următoarele:
CURTEA:
Asupra recursului penal
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 319/26 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Giurgiu, Secția Penală s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 11.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și s-a menținut ordonanța din 11.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, fiind obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la data de 26 ianuarie 2009 sub nr-, pe rolul Tribunalului Giurgiu, s-a înregistrat plângerea formulată de petentul, domiciliat în B,-, -. 5,. 46, sector 4, întemeiată pe prevederile art. 278/1 alin. 1.pr.pen.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că unchiul său (victima) a suferit între anii 2004 - 2007 trei accidente vasculare cerebrale în urma cărora și-a pierdut în totalitate discernământul, iar din anul 2006 acesta nu a mai putut percepe, realiza și discerne nici cu privire la perioada de timp, locul în care se afla, situația sa materială, bunurile ce-i aparțin ori drepturile ce i se cuvin, fapt pentru care de altfel, în calitate de singura rudă apropiată a și solicitat medicului de familie la care acesta era înscris o trimitere medicală în vederea internării acestuia într-un sanatoriu de specialitate în scopul de a fi stabilite și tratate afecțiunile psihiatrice de care victima era suferindă în mod evident.
A mai precizat totodată că făptuitorul a refuzat să-i permită să ia legătura cu victima, spunându-i că se va ocupa personal ca acesta să beneficieze de toate cele necesare. Deși, a întrebat pe făptuitor dacă are cunoștință despre afecțiunile medicale de care suferă victima, acesta i-a răspuns că nu-l interesează, dar că "îi va da de mâncare și-l va îngriji" și că "de medicamente nu mai are nevoie că oricum mai are puțin și moare".
A insistat să-l vadă pe unchiul său, deplasându-se la domiciliul acestuia, unde însă a constatat că nu se află decât făptuitorul care deja instituise un șantier în vederea amenajării și renovării locuinței acestuia, făptuitorul spunându-i că "aceea este casa lui care îi va rămâne în proprietate după ce moare și victima" așa încât se ocupă deja de amenajarea acesteia.
Urmare a solicitării sale, la fața locului s-a prezentat o ambulanță a firmei compusă din șofer, medic și asistent medical.
Examinând pacientul și actele medicale ce proveneau de la medicul de familie, medicul de pe ambulanța a recomandat internarea de îndată a victimei, afirmând în mod repetat că era în prezența unei urgențe majore și că se impunea internarea medicală imediată a acesteia, în caz contrar putând interveni decesul.
Toate acțiunile făptuitorului nu au urmărit decât lipsirea de medicație a victimei în scopul grăbirii decesului acesteia pentru a putea beneficia cât mai repede de "testamentul" pe care îl obținuse de asemenea prin fraude, de la victimă.
După decesul victimei, făptuitorul i-a prezenta un înscris denumit testament ca provenind de la victimă, fiind însă semnat prin amprenta digitală a victimei.
Este relevantă împrejurarea că la data încheierii acestui act, victima suferise deja trei accidente cerebrale, era în totalitate lipsit de discernământ, neputându-se îngriji, fiind singur, foarte dubioasă fiind împrejurarea că făptuitorul poseda două testamente, unul provenind de la soția victimei - numita, al doilea de la victimă, ambii testatori odată intrați în grija făptuitorului decedând la intervale foarte scurte de timp.
Din Raportul Medico - Legal de autopsie nr. 131/A/27.06.2007 - a rezultat că sângele numitului conținea 2,40 grame % alcool etilic.
Din actele de cercetare penală efectuate în cauză a rezultat faptul că victima era complet imobilizată la pat, neputându-și folosi nici mâinile, acesta fiind hrănit și administrându-i-se lichide doar de către persoanele ce se ocupau de îngrijirea sa.
În aceste condiții este evidentă împrejurarea că, aceastăconcentrație alcoolică descoperită cu prilejul autopsiei este rezultatul direct al administrării unei cantități apreciabile de alcool victimei de către autori necunoscuți, scopul neputând fi decât cel criminal al producerii decesului victimei pe fondul multiplelor și gravelor afecțiuni ale acestuia, preexistente și de care evident că persoana în cauză avea cunoștință, aceasta neputând fi decât una dintre persoanele ce aveau acces în locuința făptuitorului.
La prezentul dosar a fost atașat dosarul nr. 285/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Tribunalul, analizând plângerea formulată de petentul, constatat că este nefondată.
Prin ordonanța din 11.11.2008 dată în dosarul nr. 285/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de autori necunoscuți în cauza privind decesul numitului în baza art. 10 lit. b pr.pen. reținându-se că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în cauză, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, neexistând legătură între decesul numitului și alcoolemia existentă în sângele acestuia.
Prima instanță a reținut că prin rezoluția din 29.12.2008 dată în dosarul nr. 515/II/2/2008, primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiua respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței nr. 285/P/2007 din 11.011.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, reținându-se pe baza materialului probator administrat în cauză că moartea numitului a fost naturală.
Împotriva ordonanței din 11.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, dată în dosarul nr. 285/P/2007, petentul a formulat plângere potrivit art. 278/1,pr.pen.
Potrivit art. 62.pr.pen. organul de urmărire penală și instanța de judecată trebuie să lămurească cauza pe bază de probe.
Or, în speță, din cuprinsul materialului probator administrat nu a rezultat că moartea numitului nu s-ar datora unor cauze naturale, sau că ar exista o legătură între decesul numitului și alcoolemia existentă în sângele acestuia.
În cauză au fost audiați martorii, C, martori din declarațiile cărora nu rezultă că decesul numitului nu ar avea cauze naturale.
Astfel, martora prin declarația dată, a arătat că defunctul îi era unchi și că acesta în luna aprilie 2007 era în îngrijirea numitului, la care s-a dus în vizită pentru a-și vedea unchiul, ocazie cu care l-a găsit pe acesta într-o cameră, în pat, cameră în care era curățenie, unchiul său fiind îngrijit de o femeie pe nume, pe care o plătea.
Prin declarațiile date, martora a mai arătat că unchiul său era conștient, dar netransportabil, i-a spus că este bine îngrijit, că vine frecvent o asistentă pe nume, care îi făcea injecție, în camera acestuia aflându-se medicamente, fructe, portocale, banane.
Totodată, martora a mai relatat că familia a invitat-o să-i mai viziteze și altă dată, însă nu a mai reușit, deoarece a fost prinsă cu treburile gospodărești și se convinsese că unchiul său era bine îngrijit la familia.
La rândul său, martora, prin declarațiile date a arătat că în cursul lunii aprilie 2007 fost rugată de să-i îngrijească pe soții. După decesul numitei, defunctul a fost mutat la familia, într-o cameră spațioasă, cu Tv. covoare, lustre, fotolii, defunctul fiind imobilizat la pat, nu se putea întoarce de pe o parte pe alta, ea împreună cu numita îi schimba pamperșii, îl bărbierea, l-a tuns și îl hrănea cu lingurița.
Martora a mai precizat că numita venea aproape zilnic la familia pentru a-i face injecții defunctului, urmând tratamentul doctorului, de față la decesul lui fiind în afara sa, numita și și că pe toată perioada cât l-a îngrijit nu a văzut ca vreodată să i se dea băuturi alcoolice.
Prin declarațiile date, martora a precizat și faptul că după moartea lui, ea împreună cu numita și l-au spălat pe defunct și i-au pus pe gură litru de spirt medicinal, după care l-au pus în coșciug.
Martora zis, prin declarațiile date a arătat că în cursul lunii aprilie 2007 fost chemată de să îngrijească de o familie d e bătrâni în B V, propunere pe care a acceptat-o, bătrâni cărora le făcea curățenie, le spăla rufe, a săpat curtea casei, iar după decesul lui a avut în continuare grijă de ce fusese mutat în locuința familiei, căruia îi dădea să mănânce, îl spăla, îl schimba, îi dădea tratamentul prescris de medicul de familie, fiind ajutată și de o femeie pe nume, la domiciliul familiei venind și o asistentă medicală, care îi făcea defunctului tratamentul injectabil prescris de medic.
Martora a mai relatat prin declarațiile date că la un moment dat la familia a venit nepotul lui, de la B, care și-a văzut unchiul și a discutat cu acesta, la discuții asistând și ea, nepotul cerându-i unchiului său să-l interneze într-un azil de bătrâni, refuzând. Acest nepot ce a mai venit peste circa trei săptămâni când a solicitat o ambulanță și l-a transportat pe defunct la spital, de unde a fost adus tot la domiciliul familiei.
Martora în declarațiile date a relatat că după mutarea lui la familia, l-a vizitat pe acesta zilnic, deoarece îi făcea injecții, ocazie cu care a observat că defunctul era bine îngrijit, de acesta având grijă și, ce îl spălau, îl schimbau, îl hrăneau cu lingurița.
Totodată, martora a precizat că are cunoștință despre faptul că în zona B V, există obiceiul ca după instalarea morții, în timp ce este scăldat corpul, să i se toarne pe gât mortului J de litru de spirt medicinal, așa procedând și când a murit soțul său.
Martorul a arătat la rândul său că defunctul era bine îngrijit de familia, aceștia întreținându-i pe defuncții soți cu alimente, medicamente, și asistența medicală. De la defunctul a aflat că nu vrea să fie îngrijit de familia și nu era de acord ca acesta să-l moștenească.
Martora a arătat la rândul său că în luna martie 2007, aflat că familia, la rugămintea soților, i-a luat în îngrijire, asigurându-le acestora alimentele și medicamentele necesare, iar după decesul lui, familia l-a luat la ei acasă pe căruia a continuat să-i asigure alimentele, medicamentele, au tocmit o asistentă medicală care să-i facă tratamentul injectabil defunctului care personal i-a spus că este bine îngrijit de familia, cu ocazia vizitei pe care i-a făcut-o acestuia la familia, observând pe masă hrană și medicamente și că atunci când nepotul defunctului a venit în vizită la acesta, i-a solicitat unchiului său, să-l ducă la un azil, însă bătrânul a refuzat spunând că dorește să rămână la familia.
Coroborând declarațiile martorilor arătați mai sus, cu declarațiile intimatului date în fața organelor de cercetare penală, declarații prin care a arătat că în schimbul îngrijirilor acordate soților aceștia i-au făcut un testament prin care le lăsa întreaga lor avere, după decesul numitei, luându-l în domiciliul său pe numitul pentru a-l putea îngriji mai bine, la domiciliul său acordându-i defunctului toate îngrijirile necesare, inclusiv cele medicale, tribunalul reține că intimatul le-a asigurat defuncților soți și îngrijirile necesare reclamate de starea precară de sănătate a acestora, angajând o femeie care să aibă grijă în permanență de aceștia, și anume martora, iar din momentul în care intimatul l-a luat pe numitul la el la domiciliu i-a asigurat și asistența medicală necesară (martora ), fiind văzut în același timp și de medicul de familie.
De altfel, raportul medico - legal de autopsie nr. 131/A/27.06.2007 întocmit de Serviciul de Medicină Legală G concluzionează că moartea numitului a fost neviolentă, producându-se prin insuficiență cardio-respiratorie cronică decompensată cu edem pulmonar (acut) apărut pe fond de miocardoscleroză cu bronșită cronică, scleroenfizem pulmonar și nefroangiloscleroză favorizate și de consum mare de alcool.
În cuprinsul aceluiași raport medical s-a mai precizat că la autopsie nu s-au constatat leziuni de violență și că sângele defunctului conținea 2,40 gr. alcool etilic, raport ce a fost avizat de Comisia de avizare și Control din cadrul Institutului " Minovici"
Este adevărat că sângele defunctului conținea 2,40 gr. alcool etilic, însă din cuprinsul probelor administrate în cauză nu rezultă că asupra defunctului s-ar fi exercitat violențe fizice, nici raportul medico - legal de autopsie întocmit în cauză neconstatând existența unor leziuni care să fi dus la concluzia că moartea numitului ar fi fost suspectă, lipsa unor urme de violență fizică conducând la o singură concluzie și anume că defunctul nu a fost forțat să ingereze alcool și nici nu s-a putut stabili din cuprinsul probelor administrate că membrii familiei i-ar fi dat defunctului alcool care să determine agravarea stării de sănătate a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor atacate, urmând a se dispune administrarea de probe în vederea stabilirii naturii morții victimei și identificarea persoanelor ce urmează a fi trase la răspundere penală, având în vedere că victima, deși era imobilizată și nu-și putea autoadministra alcool, la necropsie s-a stabilit că sângele acesteia conținea 2,4 gr. %o alcool etilic.
Curtea analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856Cod procedură penală constată că recursul formulat este întemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că numitul, persoană în vârstă de 79 de ani, suferindă, imobilizată la pat, care nu-și putea folosi mâinile, se afla în îngrijirea numitului.
La data de 17 aprilie 2007 numitul a autentificat la notarul public un testament prin care își lăsa averea mobilă și imobilă numiților și.
La aceeași dată soția sa, a autentificat un act asemănător celui încheiat de soțul său și prin care lăsa întreaga avere soților și în a căror îngrijire se afla. La trei zile după încheierea acestui act aceasta a decedat.
Numitul a decedat la 27.06.2007, iar la insistențele nepotului său s-a făcut autopsia cadavrului.
Prin Raportul medico-legal nr. 131/A din 27.06.2007 aș Serviciului de Medicină Legală G s-a stabilit că moartea numitului este neviolentă.
Ea s-a produs prin insuficiență cardio-respiratorie cronică decompensată cu edem pulmonar (acut) apărut pe fond de miocardoscleroză cu bronșită cronică, scleroemfizen pulmonar și nefroangioscleroză favorizate și de consum mare de alcool.
La autopsie nu s-au constatat leziuni de violență. numitului conține 2,40 gr. %o alcool etilic".
În raport de aceste constatări, prin Rezoluția din 7.01.2008, s-a dispus începerea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunii de omor constând în aceea că i-au administrat băuturi alcoolice victimei ce au favorizat instalarea decesului.
În cursul cercetărilor au fost audiați mai mulți martori. Martora a declarat (fila 164 dos.up.) că îl cunoaște de 25 de ani pe numitul și nu l-a văzut niciodată consumând băuturi alcoolice, iar pe timpul cât l-a îngrijit nu a consumat niciodată băuturi alcoolice, mai ales că i se făcea tratament zilnic.
În aceeași declarație, martora arată însă că după decesul numitului, ea, și l-au spălat și l-au îmbrăcat și i-au pus în gură 1/2 de litru spirt medicinal pentru îmbălsămare.
Parchetul a solicitat printr-o adresă Serviciului Județean de Medicină Legală G să precizeze din ce organe, țesuturi s-a recoltat sângele pentru examenul toxicologic și dacă, în condițiile precizate de martor este posibil ca alcoolul să ajungă în conținutul stomacal și în sânge.
Prin adresa nr. 119/E din 18.03.2008 Serviciul de Medicină Legală Gar ăspuns " recoltat pentru examenul toxicologic s-a făcut din cutia craniană a cadavrului, unde nu putea ajunge alcool turnat prin gura decedatului de către aparținători prin deces.
Alcoolemia de 2,40 gr. %o alcool verosimilă, se putea realiza numai prin ingestia și absorbția alcoolului în timp ce susnumitul trăia, orice altă variantă de a obține această alcoolemie după deces fiind exclusă".
Raportul de expertiză a fost avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă prin Avizul E - din 20.06.2008 în care s-a reținut:
"1. nu poate fi prezent în sânge decât în cazul unui consum de băutura în timpul vieții. alcoolul nu se mai absoarbe.
2. In ceea ce privește posibila etiologie a alcoolemiei de 2,40 gr %o constată la autopsie si în raport cu datele de ancheta precizate în ordonanța, exista 2 variante.
a) alcoolemia respectivă ar putea fi consecința unui consum de băutura
alcoolica obișnuita (Ť. vodcă, etc.) într-o cantitate necesara
atingerii acestei alcoolemii. Aceasta cantitate de băutura nu poate fi
precizată, ea depinzând de multipli factori, care în ipoteza de față sunt
necunoscuți (respectiv interval de consum, felul si tăria băuturii, greutatea si înălțimea persoanei, secvența consumului de băutura etc).
b) alcoolemia de 2,40 gr%o ar fi putut sa provină si din ingestia de spirt care are si tărie de 80 grade, dar dintr-o cantitate de cel mult 200 ml spirt administrat cu cea 15 minute înainte de deces. Daca s-ar fi administrat o cantitate mai mare de alcool, restul ar fi rămas nemetabolizat, producându-se între timp decesul. In aceasta ipoteză moartea ar fi fost violentă, producându-se prin intoxicație acuta etilică, favorizată de afecțiunile preexistente precizate în documentația medicala si confirmate necroptic".
În cauză au fost audiați mai mulți martori (, zisă, zisă, ) care au declarat că numitul era bine îngrijit de familia, care angajase pentru întreținerea bătrânului pe și zisă, că acestuia i se administra medicamentația recomandată de medic.
Parchetul, prin Ordonanța de 11.11.2008 pronunțată în dosarul nr. 285/P/2007 a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de, în cauza privind decesul numitului întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. b Cod procedură penală, fapta nefiind prevăzută de legea penală, deoarece nu există legătură de cauzalitate între decesul acestuia și alcoolemia existentă în sânge. Soluția a fost menținută prin Rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu din 29.12.2008.
Împotriva acestor soluții a făcut plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală petentul, respinsă prin sentința penală nr. 319/26.06.2009 a Tribunalului Giurgiu.
Atât Parchetul, cât și prima instanță au concluzionat că, neexistând leziuni care să ducă la concluzia că moartea numitului a fost suspectă sau că acesta a fost forțat de membrii familiei să ingereze alcool, nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, deși sângele defunctului conținea 2,40 gr. %o alcoole etilic.
Parchetul n-a clarificat însă cum anume a ajuns numitul să ingereze o cantitate de alcool care, așa cum atestă raportul medico-legal a favorizat insuficiența cardio-respiratorie.
Aspectul că prin raportul medico-legal se reține că moartea numitului a fost neviolentă, nu poate conduce automat la concluzia că nu s-a săvârșit nici o faptă penală a cărei victimă să fi fost acesta.
Noțiunea de moarte neviolentă presupune inexistența unor factori externi care prin ei înșiși să fi determinat decesul unei persoane.
Este clar că numitul suferea de numeroase afecțiuni și se afla la o vârstă înaintată și că acea cantitate de alcool doar a favorizat moartea, nu a determinat-o, pentru că în această situație s-ar fi reținut intoxicație acută etilică.
Dar în condițiile de fapt în care s-a produs moartea numitului, și anume aspectul că era imobilizat la pat, că nu-și putea folosi mâinile (fila 164 dos. ) era esențial să se stabilească cine anume l-a ajutat sau l-a forțat să ingereze o cantitate mare de alcool, și în ce scop, mai ales că din declarațiile martorei rezultă că acesta nu consuma băuturi alcoolice.
Pe de altă parte nu este lipsit de relevanță că aceeași martoră încearcă să justifice prezența alcoolului în sânge printr-un așa-zis "obicei al locului" de a se turna în gura mortului spirt medicinal, motivare care a fost înlăturată de Serviciul de Medicină Legală G, care a precizat că administrarea unei cantități de alcool după deces nu ar fi condus la metabolizarea lui și că ingerarea s-a făcut câtă vreme persoana era încă în viață.
De altfel și Parchetul a avut îndoieli cu privire la veridicitatea celor afirmate de martoră, motiv pentru care a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice asupra comportamentului simulat având ca subiect pe.
Concluzia acestei constatări tehnico-științifice a fost aceea că s-au evidențiat modificări parțiale care sunt interpretate ca imposibilitatea pronunțării asupra comportamentului simulat al subiectului.
Parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, bazându-se exclusiv pe concluziile Raportului medico-legal în care se arată că moartea a fost neviolentă.
Raportul medico-legal este una din probele administrate în cauză, dar deși este o probă științifică, conform art. 63 Cod procedură penală "nu are o valoare mai dinainte stabilită" și "aprecierea ei trebuie făcută în urma tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".
În cauză există mai multe aspecte contradictorii care nu au fost elucidate de Parchet și care poate, ar fi putut servi la aflarea scopului pentru care numitului i-a fost administrată cantitatea de alcool.
Astfel la dosarul cauzei sunt depuse două "testamente", prin care și au dispus lăsarea întregii averi numiților și.
În încheierea de autentificare a acestor testamente se reține ca dată a autentificării 17 aprilie 2007, dată la care, fiecare s-a prezentat la sediul biroului notarului public din B,-, sector 1
După numai o lună, la 22.05.2007 numitul formulează însă o cerere adresată primarului orașului BVp rin care solicită numirea sa în calitate de curator pentru numitul pentru a-l reprezenta la Oficiul Poștal B V la ridicarea pensiei.
La 28.08.2007 numitul, fiind audiat în legătură cu moartea numitului a declarat că în luna decembrie 2006 observat că nu a mai ieșit prin curte, iar în ianuarie 2007 i-a adus la cunoștință ca acesta "a căzut la pat, nu poate să se mai ridice, nu poate să mai meargă la veceu și ea îl schimbă pentru că face pe el" (fila 149 și următ.).
Și din declarația martorei, nepoata numitei reiese că numitul nu se putea deplasa: "De Sf. G pe 23 aprilie 2007 am mers la unde se afla unchiul meu, așa cum aflasem de la soția lui.
L-am găsit pe unchiul meu într-o cameră în pat. Unchiul meu era conștient și mi-a cerut să-l ducem la mormântul soției sale, dar acesta era netransportabil".
Martora a declarat (fila 164 și următ.): "după ce a fost mutat în locuința soților, eu și îl schimbam de pamperși, îl spălam, eu îl bărbieream, l-am tuns, iar de hrănit îl hrăneau cu lingurița sau cu lingura, și. De fapt și eu îi dădeam câte un pahar cu apă, câte o fructă etc.".
Din aceste declarații rezultă că în perioada aprilie-iunie numitul a fost imobilizat la pat, fapt atestat și de asistenta medicală.
Se poate ridica atunci problema în ce condiții a fost autentificat testamentul lăsat de în biroul unui notar din B dacă acesta era netransportabil. Cum s-a putut deplasa până la B, dacă avea nevoie de un curator, pentru că nu se putea deplasa până la oficiul Poștal din localitatea unde domicilia ca să-și ridice pensia.
Relevantă este și declarația asistentei medicale care a arătat că numitul nu consuma băuturi alcoolice și deși suferea de afazie, se înțelegea totuși ce vorbește, " bâlbâit, dar dacă era cineva atent la înțelegea ce anume cere".
Cu toate acestea, despre starea fizică și mentală a numitului nu se face nici o referire în actul încheiat la notar, deși s-ar fi impus.
De menționat că ambele testamente și cel al lui și cel al lui sunt nesemnate, purtând doar amprenta digitală a testatorului, iar în declarații a motivat că numitului îi tremura mâna și de aceea nu a semnat, deși, din alte declarații rezultă că era paralizat și nu-și putea folosi mâinile.
Nu s-a clarificat de asemenea în ce condiții a decedat numita, la numai 3 zile după autentificarea testamentului. Din declarațiile numitului rezultă că și aceasta era bolnavă înainte de încheierea testamentului, însă acest aspect nu este confirmat de ceilalți martori.
Aspectul relevat de martori că numitul. era hrănit și îngrijit și stătea în condiții de curățenie, nu înlătură ipoteza ca cineva să-i fi administrat o cantitate de alcool, care, în raport de constituția acestuia și de starea de sănătate să îi grăbească moartea, cu că suspiciunile privind o astfel de intenție vor fi înlăturate tocmai de modul atent în care era îngrijit bătrânul.
Având în vedere că Parchetul nu a stabilit cine l-a ajutat sau l-a forțat pe numitul să ingereze o cantitate mare de alcool, ce a determinat prezența unei alcoolemii în sânge de 2,4 gr. %o și în ce scop s-a făcut acest demers, Curtea consideră că nu au fost elucidate condițiile în care a decedat acesta.
Raportul medico-legal întocmit în cauză stabilește cauza morții și precizează că moartea a fost favorizată de consumul mare de alcool, însă nu rezultă dacă între ingerarea alcoolului și moarte există legătură de cauzalitate.
Chiar în condițiile în care între moartea victimei și ingerarea cantității de alcool nu există legătură de cauzalitate, Parchetul urmează să stabilească cine anume a administrat cantitatea de alcool, dacă administrarea s-a făcut din culpă sau cu intenție și dacă, în condițiile în care era vizibil că numitul este foarte bolnav, o asemenea faptă are sau nu relevanță penală.
Față de toate aceste aspecte, Curtea, constatând că plângerea formulată de petent este întemeiată, va admite recursul, va casa sentința penală nr. 319/26.09.2009 a Tribunalului Giurgiu Secția Penală și rejudecând va admite plângerea, va desființa Ordonanța din 11.11.2008 pronunțată în dosarul nr. 285/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și va trimite cauza la Parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Parchetul urmează să dispună efectuarea unei noi expertize în cauză care să aibă drept obiective stabilirea cauzei morții și a faptului dacă există legătură de cauzalitate între ingerarea cantității de alcool și moartea numitului.
De asemenea Parchetul va audia persoanele care s-au ocupat de îngrijirea numitului, sau l-au vizitat pe acesta în zilele anterioare decesului, pentru a stabili cine i-a administrat alcool înainte de a deceda.
Se va stabili de asemenea pe bază de acte medicale și acte ale martorilor dacă victima era imobilizată la pat sau avea doar o semipareză, dacă își putea mâinile sau nu
Vor fi audiate de asemenea medicul de familie și asistenta medicală pentru a se stabili dacă numita era bolnavă și dacă se verifică afirmațiile numitului care a declarat că și aceasta a stat la pat cu câteva zile înainte de data de 17.04.2007 (data la care a fost autentificat testamentul).
Va fi audiată în calitate de martor persoana care a asistat la autentificarea testamentelor făcute de și, numita - pentru a oferi amănunte despre starea celor doi testatori (respectiv dacă se puteau deplasa, dacă puteau vorbi, dacă erau singuri sau însoțiți la momentul încheierii contractului.
Va fi de asemenea audiat notarul public în legătură cu modul în care au fost autentificate cele două testamente.
Parchetul urmează să administreze și alte probe pe care le consideră necesare în vederea aflării adevărului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de petentul împotriva sentinței penale nr. 319/26.09.2009 a Tribunalului Giurgiu, Secția Penală în dosarul nr-.
Casează sentința penală nr. 319/26.09.2009 a Tribunalului Giurgiu, Secția Penală, și rejudecând:
Admite plângerea formulată de petentul, desființează Ordonanța din 11.11.2008 pronunțată în dosarul nr. 285/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și trimite cauza la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.1.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-05.01.2010
Președinte:Luciana MeraJudecători:Luciana Mera, Viorica Costiniu, Cristina Rotaru