Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 167/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

SENTINȚA NR.167

Ședința publică din data de 15 octombrie 2008,

PREȘEDINTE: Cristina Georgescu

Grefier: - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art.278/1 pr.penală de petenta SOCIETATEA AGRICOLĂ, cu sediul în, sat, județul P, împotrivareferatului nr.29/VIII/1/2007din data de 02.02.2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit petenta Societatea Agricolă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosar, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus o cerere ce a fost înregistrată sub nr.12108/13.10.2008, formulată de reprezentantul petentei, ing. -, acesta solicitând amânarea cauzei întrucât nu se poate prezenta în instanță, aflându-se în campania de întocmire a listelor susținătorilor pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Curtea pune în discuție cererea depusă la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public se opune amânării cauzei întrucât petentei i s-a mai acordat un termen la data de 25.09.2008.Declară că nu are alte cereri de formulat.

Curtea, respinge cererea formulată de petentă prin reprezentant -, considerând că motivul invocat nu are legătură cu soluționarea cauzei, iar la data de 25 sept.2008, președintelui i s-a acordat un termen pentru pregătirea apărării. Constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a plângerii formulate de petenta Societatea Agricolă împotriva referatului nr.29/VIII/1/2007 din data de 02.02.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești deoarece nu este un dosar penal ci o lucrare generală, înregistrată pe opisul general, iar potrivit art.278/1 p pot fi atacate în fața instanței numai rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, deci numai soluțiile pronunțate de procuror într-o cauză penală și nu într-o lucrare cu caracter petiționar.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, la data de 4.09.2008, Societatea Agricolă a formulat plângere împotriva rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr.29/VIII/1/2007 susținând că această rezoluție, cât și rezoluția procurorului sunt " rezoluții ilegale, netemeinice, favorizează infractorii reprezentați de procurori și cadre ".

S-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală în care a fost dispusă rezoluția atacată, fiind înaintat dosarul de urmărire penală nr.38/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, din conținutul căruia rezultă următoarele:

Prin rezoluția nr.38/P/2007, din 23.04.2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieștis -a dispus neînceperea urmăririi penale față de ofițerul de poliție G, și, din cadrul P, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 art.264 art.289 p și art.291, constatându-se că potrivit art.10 lit.d pr.penală, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate.

Prin rezoluția nr.527/II/2/2007 din data de 30.05.2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de către Societatea Agricolă, împotriva soluției adoptate în dosarul nr.38/p/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Verificându-se din oficiu evidențele instanței, s-a constatat că prin sentința penală nr.110/25.08.2008, curtea de Apel Ploieștia respins ca nefondată plângerea formulată de către Societatea Agricolă și a menținut ca legale și temeinice soluțiile adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.38/P/2007.

Această sentință a fost recurată, iar de la 30 sept.2008, dosarul a fost înaintat instanței de recurs, potrivit evidențelor curții.

Încă înainte de pronunțarea de către Curtea de Apel a sentinței sus menționate, în urma plângerii formulate de către aceeași petentă, a fost întocmit referatul nr.29/VIII/1/2007 din data de 2.02.2007 (fila 29 dosar urmărire penală), împotriva căruia s-a exercitat plângerea de față, referat în care se face referire la aspectele învederate de petentă, precum și la situația de fapt rezultată din actele aflate la dosar.

Acest referat a constatat că în plângerea sa, societatea își exprimă nemulțumirea față de faptul că deși au fost sesizate mai multe fapte de furt din patrimoniul său, totuși, poliția și parchetul nu au dispus măsurile legale ce se impuneau.

Verificându-se aspectele invocate de petentă, în cuprinsul acestui referat, s-a constatat că plângerea petentei este neîntemeiată, dispunându-se respingerea acesteia și comunicarea soluției către societatea petentă.

Din examinarea actelor și lucrărilor acestui dosar, rezultă deci că, rezoluția de neurmărire penală dispusă de procuror în dosarul 38/P/2007, cât și rezoluția Procurorului ierarhic superior dată în același dosar (fila 48 dosar urmărire penală), au fost supuse controlului instanței de judecată care, în primă instanță a pronunțat sentința nr.110/25.08.2008, înaintată instanței de recurs.

Obiectul cauzei de față, îl constituie plângerea formulată de societatea petentă împotriva referatului nr.29/VIII/1/2007 din data de 2.02.2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, referat indicat în mod expres în conținutul plângerii adresate instanței de judecată.

Însă, acest referat nu reprezintă o soluție de neurmărire penală în înțelesul prevăzut de art.278/1 pr.penală ci, constituie răspunsul întocmit ca urmare a verificărilor efectuate în baza plângerilor petentei, ținând cont de faptul că, în cauză, fusese deja dispusă rezoluția de neurmărire penală nr.38/P/2007.

Potrivit disp. art.278/1 alin.1 pr.penală, după respingerea plângerii făcute conform art.275 - 278 p împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetarea urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice altă persoană ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, n termen de 20 de zile, de la data comunicări de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art.277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată, cuprinsă în rechizitoriu.

Așadar, rezultă cu claritate că sunt supuse procedurii jurisdicționale instituite de art.278/1 pr.penală numai rezoluțiile sau ordonanțele de scoatere de sub urmărire penală, de neînceperea urmăririi penale sau de, clasare ori încetare a urmăririi penale, nu și celelalte acte emise de procuror în exercitarea atribuțiilor sale.

Cum în speță, petenta nu a formulat plângere împotriva unei atare rezoluții sau ordonanțe a procurorului (deoarece formulase anterior o astfel de plângere ce i-a fost soluționată prin sentința penală 110/2008 a Curții de Apel Ploiești ), ci împotriva unui referat întocmit de procuror ca urmare a verificărilor efectuate în baza plângerii petentei, rezultă că obiectul plângerii nu se circumscrie categoriei actelor menționate expres și limitativ în conținutul art.278/1 alin.1

C.P.P.

Așa fiind, plângerea formulată de societatea petentă împotriva referatului întocmit de procuror, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, constatându-se că obiectul acestei plângeri nu face parte din categoria actelor supuse controlului jurisdicțional instituit în procedura prevăzută de art.278/1 alin.1 p, fără a se mai proceda la analiza termenului de introduce a plângerii, câtă vreme problema inadmisibilității este prioritară în raport de problema tardivității unei atare plângeri.

Văzând și disp.art.192 pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta SOCIETATEA AGRICOLĂ, cu sediul în comuna, sat, județul P, împotriva referatului nr.29/VIII/I/2007 din data de 02.02.2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Obligă petenta la 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare, iar pentru părțile lipsă de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Cr.

MM

2 ex./20.10.2008

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3113/2006

Președinte:Cristina Georgescu
Judecători:Cristina Georgescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 167/2008. Curtea de Apel Ploiesti