Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 186/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 186

Ședința publică din data de 2.12.2009

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art. 278/1 pr.penală, de persoana vătămată SOCIETATEA AGRICOLĂ, cu sediul în com., sat, județul P, prin reprezentant legal, împotriva lucrării nr. 579/VIII/1/01.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana vătămată Societatea Agricolă, prin reprezentant legal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței că s-a atașat lucrarea nr. 579/VIII/1/01.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Persoana vătămată Societatea Agricolă, având cuvântul prin reprezentantul legal, arată că la acest termen de judecată este lipsă de procedură cu Statul român, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, -ul, a Procurorului General, pentru răspunderea civilă a acestora și pentru că păstrează structurile mafiote în rândurile lor.

Mai arată că la data de 16.09.2009 dosarul nr- al Judecătoriei Mizils -a soluționat fără a fi atașat dosarul de fond al instanței, cele trei volume ale dosarului de cercetare penală lipseau iar parchetul era obligat din oficiu să vadă cine a sustras aceste dosare.

Referitor la infracțiunile comise și pentru care a formulat plângere arată că acestea sunt evidente, deși a formulat contestație în anulare el nu a fost citat, primarul comunei a furat un miliard și J din banii publici, nu a pietruit decât o stradă, iar bunurile despre care se face vorbire că au fost distruse în totalitate în realitate ele au fost închiriate deși nu se încasează nicio chirie.

Solicită instanței atașarea dosarului nr- și a dosarelor de contestație și reținerea cauzei pentru rejudecare în fond, cu citarea magistraților de la judecătorie și tribunal care au soluționat cauza la data de 16.02.2009.

Depune la dosar notă de ședință.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că la termenul anterior s-a stabilit cadrul procesual, iar intimații la care persoana vătămată prin reprezentantul său legal a făcut referire nu au calitate procesuală.

Precizează că, invocă excepția inadmisibilității plângerii formulate de persoana vătămată Societatea Agricolă, sens în care urmează a se avea în vedere și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,ÎN RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII, PRIN CARE S-A CĂ PLÂNGERILE ÎNREGISTRATE SUB INDICATIVUL VIII/1 NU POT FI ÎN INSTANȚĂ.

Solicită respingerea plângerii ca fiind inadmisibilă.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față;

Petenta Societatea Agricolă cu sediul în comuna, județul P, prin reprezentantul său - inginer, s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sesizând faptul că ar fi fost sustras de pe rolul Tribunalului Prahova, dosarul de fond nr- al Judecătoriei Mizil, precum și dosarul nr.926/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil,la termenul din 16 februarie 2009.

S-a mai reținut că a fost "reținută pe aceeași filieră mafiotă" contestația în anulare formulată de Societatea Agricolă la data de 13 martie 2009.

Prin referatul din 01 iulie 2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești din dosarul nr.579/VIII/I/01 iulie 2009 s-a constatat că plângerea petentei este nefondată și s-a propus clasarea lucrării, deoarece cele sesizate de petentă nu corespund realității.

Petenta s-a adresat cu plângere Curții de Apel Ploiești,potrivit art.278/1 Cod procedură penală, susținând că soluția parchetului este nelegală și netemeinică.

Curtea constată că plângerea formulată de petentă este inadmisibilă.

Potrivit disp.art.278 alin.1 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.167 din Legea nr.281/2003, se prevede că plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, se rezolvă de Prim procurorul parchetului, sau, după caz, de Procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel, ori de Procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, în cazul când măsurile și actele sunt ale Prim procurorului ori ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel sau ale Procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

De asemenea, în art.278/1 alin.1 introdus în Codul d e procedură penală prin Legea nr.288/2003 și modificat ulterior prin Legea nr.356/2006, se mai prevede că după respingerea plângerii făcute conform art.275 - 278 Cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale cărei interese legitime sunt vătămate,pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art.277 și art.278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, precizându-se, în continuare că plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

Așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr.LVII (57) pronunțată în interesul legii din 24 septembrie 2007, din moment ce prin dispozițiile art.278/1 Cod procedură penală, este instituit, limitativ,controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului s-au efectuat pe baza dispozițiilor date de el,un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.

Așa fiind, în măsura în care nu sunt vizate de prev.art.278/1 Cod procedură penală, orice alte acte sau măsuri ale procurorului, cum este cazul și în speța dedusă judecății sau alte măsuri efectuate în baza dispoziției sale, nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa instanței în temeiul acestui text de lege.

În consecință, plângerea îndreptată de petenta Societatea Agricolă, județul P, împotriva măsurii luate sau actelor efectuate de procuror, cum este referatul din 19 ianuarie 2009 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art.278/1 alin.1 din Codul d e procedură penală, este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de SOCIETATEA AGRICOLĂ, cu sediul în com., sat, județul P prin reprezentant legal și obligă persoana vătămată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 2.12.2009.

Președinte, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./14.12.2009

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 186/2009. Curtea de Apel Ploiesti