Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 193/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr. 3894/2/2009
984/2009
SENTINȚA PENALĂ NR. 193
Ședința publică din 29 iunie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
GREFIER - ---
Ministerul Public - PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale ce are ca obiect plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 479/II/P/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, personal și asistată de apărător ales, lipsă fiind intimata C, reprezentată de apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că petenta a depus la dosar, prin serviciul registratură la data de 25.06.2009, actele de stare civilă solicitate de instanța de judecată la termenul anterior (filele 33-37).
De asemenea, apărătorul petentei a depus la dosar copie după contractul de asistență juridică încheiat cu petenta (fila 32).
Apărătorul ales al petentei depune la dosar certificatul de deces al numitului, precizând că a fost depus și la Judecătoria Buftea, însă nu se mai regăsește la dosar.
Apărătorul ales al intimatei C invocă inadmisibilitatea plângerii în ceea ce o privește pe această intimată.
Apărătorul petentei solicită a se emite adresă către cabinetele notarilor publici C și pentru a comunica date care au stat la baza întocmirii contractelor.
Apărătorul ales al intimatei C nu consideră a fi utilă, pertinentă și concludentă cauzei administrarea acestei probe, prin urmare solicită a se respinge cererea petentei.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciind a nu fi utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei, în raport de disp. art. 2781alin. 7.pr.pen. solicită respingerea cererii formulate de petentă.
Curtea, întrucât cererea formulată de petentă, prin apărător, nu privește înscrisuri noi, o respinge ca inadmisibilă, având în vedere incidența disp. art. 2781alin. 7.pr.pen.
Apărătorul ales al intimatei C, în susținerea excepției invocate, apreciază plângerea ca fiind inadmisibilă, susținând că după decesul unei persoane, în materie penală nu există text de lege care să dea dreptul moștenitorilor la exercitarea acțiunii penale, astfel, apărătorul intimatei solicită respingerea plângerii ca inadmisibilă.
Apărătorul ales al petentei solicită respingerea excepției invocate de intimata C, prin apărător, susținând că atât, cât și au semnat plângerea formulată împotriva celor doi notari publici.
Reprezentantul Ministerului Public consideră excepția invocată de apărătorul intimatei ca fiind neîntemeiată, în raport de disp. art. 275.pr.pen. plângerea putând fi formulată de orice persoană ale cărei interese legitime au suferit o vătămare. În prezenta cauză, inițial a formulat plângere numitul G, ulterior pronunțării rezoluției acesta a decedat, iar plângerea împotriva rezoluției soluționate de procurorul general a fost formulată de către, soția acestuia.
Arată că în respectivele contracte, ce fac obiectul cauzei este vorba de un drept patrimonial al defunctului, drept care urmează a fi preluat, urmare a calității de moștenitor legal, de soție. Consideră astfel că petenta poate pretinde o vătămare a intereselor sale legale, având în vedere aspectele arătate și poate să se adreseze instanțelor pentru protejarea drepturilor patrimoniale ale defunctului.
În concluzie, apreciază excepția invocată ca fiind neîntemeiată și solicită a se respinge ca atare.
Apărătorul ales al intimatei C, în replică, arată că potrivit disp. art. 21.pr.pen. moștenitorul poate formula plângere, dacă este vătămat în drepturi, însă solicită a se observa că în ceea ce privește acțiunea penală, nu se transmite calitatea.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocate și, nefiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Apărătorul ales al petentei solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la Parchet pentru începerea urmăririi penale față de intimații C și.
Apărătorul ales al intimatei C solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, apreciind rezoluția procurorului ca fiind legală și temeinică, cu obligarea petentei la cheltuieli de judecată.
Susține că, analizând dosarul cauzei, se constată că actele autentificate au fost citite și semnate de bunăvoie de către părți, iar faptul că nu și-au împărțit în mod echitabil suma de bani pe care au primit-o în urma încheierii contractelor, nu atrage responsabilitatea notarului.
Mai mult, arată că plângerea a fost formulată împotriva notarului public, împotriva căreia Parchetul a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale.
Apărătorul ales al petentei, în replică, susține că respectivul contract care este contestat, nu a fost înmânat părților și în momentul când a solicitat contractul au fost amenințate de notar să părăsească biroul notarial pentru că altfel va chema poliția. Mai mult, în acel contract nu este menționată întreaga suprafață, nefăcându-se vorbire de suprafețele care beneficiază părțile și la sumele de bani pe care trebuie să-i primească fiecare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că rezoluția procurorului privește notarul public, având în vedere că la fila 22 dosarului de urmărire penală există declarația lui G prin care precizează la cine se referă plângerea și ce anume contestă.
Procurorul s-a pronunțat cu privire la persoana indicată în plângerea petentului, respectiv față de notarul public, astfel că este inadmisibil a se pune în discuție situația intimatei C, având în vedere că nu există o rezoluție a procurorului și nu a fost formulată plângere față de aceasta.
Apreciază că petenta trebuia să formuleze plângere separată cu privire la C, în situația în care considera că aceasta ar fi săvârșit vreo faptă penală.
În ceea ce privește intimata, reprezentantul Ministerului Public arată că apărarea nu a precizat data întocmirii contractului despre care a făcut vorbire și de către cine a fost autentificat.
În opinia apărării, rezoluția procurorului este legală și temeinică, la dosarul cauzei existând actele ce au fost avute în vedere la pronunțarea soluției, existând contractul de cesiune de drepturi întocmit de către intimata, în cuprinsul acestui contract nefiind menționat și numitul, acesta apare încheiat între, G în calitate de cedent și, în calitate de cesionar.
Mai mult, Gas emnat contractul respectiv, notarul constatând numai voința părților, acestea citind și semnând contractul de bunăvoie.
În concluzie, solicită respingerea plângerii față de intimata, ca neîntemeiată, cu obligarea petentei la cheltuieli de judecată.
Apărătorul ales al petentei, în replică, susține că plângerea a fost formulată de două persoane cu o vârstă înaintată, neavând cunoștințe juridice.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la 28.04.2009 petenta a solicitata desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI dispusă în dosarul nr. 479/II/P/2009 și a rezoluției din 10.12.2008 dispusă de același parchet în dosarul nr. 322/P/2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii C și.
În motivarea plângerii se arată că la efectuarea operațiunii de autentificare a unor contracte de cesiune cei doi notari nu au avut în vedere toate aspectele susținute de petentă, ceea ce a dus la obținerea unei sume de bani mai mici, fiind favorizat numitul (nepotul petentei).
În finalul plângerii petenta arată că notarului nu îi reproșează nimic, ci doar nepotului și notarului C.
De menționat faptul că petenta a fost asistată juridic de avocat ales (), plângerea fiind semnată de avocat, iar la termenul din 11.05.2009, petenta prezentă personal în fața instanță declară că își însușește plângerea formulată de avocat, semnând-o personal.
La același termen de 11.05.2009 avocatul petentei indică în mod expres că plângerea privește activitatea desfășurată de notarul C și doar aceasta trebuie să figureze în calitate de intimată.
La dosar s-au atașat dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI nr. 322/P/2008 și nr. 479/II/2/2009.
La termenul din 15.06.2009 avocatul petentei solicită citarea în cauză și stabilirea calității de intimat și a notarului, instanța dispunând în acest sens.
La dosarul cauzei petenta a depus înscrisuri doveditoare privind calitatea de soție supraviețuitoare a autorului G, cel care a inițiat acest proces prin formularea inițială a plângerii la procuror.
Curtea, examinând potrivit art. 2781alin. 7 Cod procedură penală, plângerea petentei, reține următoarele:
Prin plângerea formulată de numitul G (soțul petentei, decedat la data de 02.03.2009) acesta a solicitat începerea urmăriri penale față de notarul pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 289 Cod penal și art. 246 Cod penal, motivat de faptul că acest notar a modificat în fals actul autentificat, act în care acesta a trecut în mod eronat cinci persoane în loc de patru, încălcându-și atribuțiile de serviciu și cauzându-i un prejudiciu de 22.100.000 lei (ROL).
În urma efectuării de acte premergătoare, prin rezoluția din 10.12. 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI dispune măsura neînceperii urmăririi penale față de notarul sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal și art. 289 Cod penal, motivând că notarul și-a respectat atribuțiile de serviciu, actele autentificate fiind citite și semnate de parte, iar în realitate nemulțumirea petentului se referă la modalitatea în care s-a făcut plata în urma încheierii a două contracte de cesiune.
La data de 19.01.2009, petentul G formulează plângerea împotriva rezoluției din dosarul nr. 322/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, dar o depune la Judecătoria Buftea, care prin sentința penală nr. 30/4.02.2009 și în temeiul art. 42 Cod penal declină competența de soluționare în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
Instanța Curții de APEL BUCUREȘTI, prin încheierea din 09.03.2009 și făcând aplicare arat. 2781alin. 13 Cod procedură penală, trimite plângerea la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru a dispune în conformitate cu disp. art. 278 Cod procedură penală.
Prin rezoluția din 01.04.2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI respinge ca neîntemeiată plângerea petentului, reținând că nu se poate reține în sarcina notarului nicio faptă penală, actul notarial putând fi atacat, în caz de nemulțumire la instanța civilă.
Așa cum am menționat rezultă din actele depuse că petentul Gad ecedat la 02.03.2009 (fila 35), iar plângerea la instanță în temeiul art. 2781alin. 1 Cod procedură penală a fost formulată de petenta, ca moștenitoare soție supraviețuitoare a autorului
OGLa termenul din 29.06.2009 apărătorul ales al intimatei Cai nvocat excepția inadmisibilității plângerii petentei motivat de faptul că aceasta, chiar în calitate de soție supraviețuitoare nu poate continua procesul pornit de G, întrucât ar fi o continuare a acțiunii penale, acest drept nefiind reglementat în favoarea moștenitorilor.
Curtea, examinând această excepție o respinge ca neîntemeiată.
În cauză nu este vorba de o continuare a acțiunii penale, care nici nu a fost pusă în mișcare, actele efectuate de procuror fiind acte premergătoare de natura celor prevăzute de art. 224 Cod procedură penală.
De asemenea se constată că plângerea inițială împotriva actelor notarului a fost făcută de G (soțul petentei în această cauză), iar prin actele procurorului, care a respins plângerea, nu se poate susține lipsa oricăror vătămări a intereselor soției supraviețuitoare. Art. 2781alin. 1 Cod procedură penală când stabilește sfera persoanelor ce pot ataca la instanță actele procurorului (de natura celor menționate în textul arătat) include și "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate". Acest text referindu-se la orice altă persoană vătămată, poate fi aplicabil și persoanelor vătămate, din afara sferei familiale, deci cu atât mai mult,cele din familie, care au și calitatea de moștenitor, pot formula o asemenea plângere, considerându-și interesele vătămate. Astfel că petenta în condițiile speței este îndreptățită să formuleze o asemenea plângere.
Examinând însă plângerea petentei în raport cu calitatea procesuală de intimată a notarului C se constată inadmisibilitatea ei, motivat de faptul că actele premergătoare efectuate de procuror nu au privit-o pe aceasta ori activitatea desfășurată de ea, și nici actele procesuale ale procurorului de neîncepere a urmăririi penale nu o privesc pe aceasta.
De altfel, nici plângerea formulată de G la 01.08.2007 nu se referă la acest notar.
În ce privește plângerea formulată de petentă și care privește activitatea notarului se constată netemeinicia acesteia întrucât în mod corect s-a reținut lipsa oricărui elemente constitutiv al infracțiunii, dintre cele reclamate.
Din lucrările dosarului rezultă că acest notar a autentificat contractul de cesiune de drepturi nr.1658/15.05.2007 și contractul de mandat nr. 1659/15.05.2007, acte ce menționează în încheierea de autentificare că au fost citite și părțile au consimțit la autentificare lor, semnând toate exemplarele.
Pe înscrisurile autentificate se află semnăturile tuturor părților menționate în scris, inclusiv cea a lui
OGPrin plângerea depusă de G acesta reclamă modul în care s-a efectuat partajarea drepturilor cesionate, nearătând în ce constă activitatea frauduloasă a notarului.
Cum nici din celelalte înscrisuri aflate la dosar (nedepunându-se înscrisuri noi) nu rezultă că notarul a desfășurat o activitate defectuoasă ( prin depășirea atribuțiilor) ori frauduloasă, nu se poate reține existența de elemente ale infracțiunilor reclamate, motiv pentru care actele procurorului sunt legale și temeinice.
Pentru aceste considerente urmează a respinge ca neîntemeiată excepția formulată de intimata C și în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală urmează a respinge ca inadmisibilă plângerea petentei formulată în privința intimatei C și ca nefondată în privința intimatei.
Urmează ca potrivit art. 193 alin. 6 Cod procedură penală petenta să fie obligată către intimata C la plata sumei de 1059,1 lei cheltuieli de judecată.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității plângerii formulată de intimata C - prin avocat, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală
Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta în contradictoriu cu intimata C.
Respinge ca nefondată plângerea formulată de aceeași petentă împotriva rezoluției din 10.12.2008 dispusă în dosarul nr. 322/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției din 01.04.2009 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr. 479/II/2/2009, în contradictoriu cu intimata.
Obligă pe petentă către intimata C la 1059,1 lei cheltuieli de judecată.
Obligă pe petentă la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.06.2009.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER
- -
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan