Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Pitesti

Dosar nr-.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR. 2/

Ședința publică din 13 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

Președinte: dr. - -, judecător

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, plângerea formulată de petiționarul domiciliat în, județul A, împotriva rezoluției din data de 09 octombrie 2008, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr. 236/P/2008.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

În baza disp.art.304 alin.1 cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Grefierul de ședință învederează instanței că s-a depus la dosar prin Serviciul Arhivă o cerere din partea penetului prin care solicită suspendarea prezentei cauze.

Reprezentantul parchetului arată că nu mai are cereri.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea plângerii acordând reprezentantului parchetului cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a plângerii și de menținere a rezoluției parchetului.

CURTEA:

Constată că, petiționarul a formulat plângere potrivit art.278/1 Cod procedură penală împotriva rezoluției din data de 9 octombrie m2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr.236/P/2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului de la Tribunalul Argeș.

În esență, în motivarea plângerii, petiționarul apreciază că rezoluția este nelegală și netemeinică.

La termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2009, deși nu a fost prezent, petiționarul a depus la dosar o cerere prin care solicită suspendarea cauzei.

O astfel de cerere este inadmisibilă, deoarece normele legale aplicabile în materie nu prevăd o asemenea posibilitate.

Din probatoriul administrat în cauză, curtea constată următoarele:

a formulat o plângere penală împotriva judecătoarei - de la Tribunalul Argeș, solicitând cercetarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.246 Cod penal.

Petiționarul susține că, magistratul, în perioada în care a activat ca judecător la Judecătoria Topolovenia pronunțat în dosarul civil nr.1073/2003, încheierea din data de 22.08.2003 cu nerespectarea normelor procedurale în materie.

Din cercetările prealabile efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa ajuns la concluzia că fapta reclamată nu există, deoarece magistratul și-a exercitat atribuțiile de serviciu în conformitate cu normele legale.

În consecință, prin rezoluția cu numărul de mai sus, în temeiul disp.art.10 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistratului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.246 Cod penal, deoarece fapta nu există.

Această rezoluție a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, prin rezoluția din 26 noiembrie 2008 dată de procurorul general adjunct în dosarul nr.941/II/2/2008. S-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționarul împotriva rezoluției nr.236/P/2008 din 9 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.

Curtea constată că plângerea formulată de petiționar este nefondat.

Rezoluția atacată este legală și temeinică.

În mod corect s-a constatat de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI fapta penală reclamată nu există, deoarece magistratul și-a exercitat în mod corespunzător atribuțiile de serviciu.

Judecătorii care instrumentează cauze civile sau penale nu pot fi trași la răspundere penală sau civilă pentru interpretările date legii și pentru hotărârile pe care le pronunță.

Petiționarul este nemulțumit de soluția pronunțată de magistrat în dosarul civil nr.1073/2003 al Judecătoriei Topoloveni.

În conformitate cu dispozițiile legii, petiționarul poate folosi căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii judecătorești și în nici un caz nu poate fi justificată formularea unei plângeri penale împotriva magistratului, cu motivarea că soluția pronunțată de acesta nu este apreciată ca fiind legală.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul disp.art.2781al.8 lit.a Cod procedură penală, se va respinge ca nefondată plângerea și se va menține rezoluția atacată.

În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, petiționarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, domiciliat în localitatea, județul A, împotriva rezoluției din data de 09 octombrie 2008, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr. 236/P/2008, rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE: Marius Andreescu

dr.

Grefier,

Red.: dr.

Tehn.

2 ex.

26.01.2009.

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Pitesti