Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 232/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-(1957/2009)

SENTINȚA PENALĂ NR.232

Ședința publică de la 28 septembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Rog

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect plângerea formulată de către petentul, împotriva rezoluției nr.1041/II-2/2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat petentul personal.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că a fost atașat dosarul de urmărire penală.

Punându-i-se în vedere să precizeze plângerea, petentul arată că este nemulțumit de modul în care procurorul a instrumentat dosarul și de faptul că procurorul a refuzat să îi înainteze dosarul în instanță. Depune la dosar acte.

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Petentul, având cuvântul, solicită desființarea rezoluției.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată având în vedere motivarea care este dată în cuprinsul acesteia. Consideră că, în raport de actele premergătoare, nu se confirmă cele precizate în plângerea formulată de petent.

CURTEA,

Prin rezoluția nr.217/P/2009 din data de 27.04.2009, pronunțată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și, procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 Cod penal, întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, la data de 10.02.2009, sub nr.217/P/2009 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI plângerea numitului împotriva reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B care au refuzat să trimită instanței de judecată dosarul penal nr. 11817/P/2007 în care are calitatea de persoană vătămată, precum și împotriva procurorului, din cadrul aceleiași unități de parchet, în raport de modul de soluționare a dosarului penal nr.11817/P/2007, privindu-i pe numiții și.

Din actele premergătoare efectuate în cauză parchetul a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr.11817/P/2007 din data de 18.07.2008 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bac onfirmat, în temeiul disp. art.228 alin.6 proc.pen. rap. la art.10 lit. a și f proc.pen. propunerea organelor de cercetare penală ale poliției de a nu se începe urmărirea penală față de și pentru infracțiunile prev. de art.292 Cod penal, art.260 Cod penal, art.290 Cod penal art.192 Cod penal, art.217 Cod penal, art.215 Cod penal, art.195 Cod penal, art.208 - 209 Cod penal, art.220 Cod penal și art.320 Cod penal.

Împotriva rezoluției procurorului a formulat plângere la Judecătoria Sectorului 4 B care a solicitat, în mai multe rânduri, dosarul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

Întrucât în cuprinsul rezoluției procurorului din data de 18.07.2008 s-a strecurat o eroare materială în sensul că, în loc de dosar nr.11817/P/2007 s-a redactat nr. 1817/P/2007, conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B nu a putut înainta dosarul solicitat de instanța de judecată întrucât dosarul nr. 1817/P/2007 se referea la o altă persoană decât.

Ulterior, la data de 10.02.2009 procurorul a procedat, conform art.195 proc.pen. la îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul rezoluției nr. 1817/P/2007, dosarul nr. 11817/P/2007 fiind trimis instanței de judecată.

Referitor la plângerea persoanei vătămate care și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care procurorul a soluționat dosarul penal nr.11817/P/2007 precum și față de prim-procurorul care ar fi refuzat, în mod repetat, să înainteze instanței de judecată dosarul nr.11817/P/2007 s-a constatat că activitatea celor doi procurori nu se circumscrie laturii obiective a vreunei fapte penale astfel că față de aceștia s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. S-a arătat că verificarea legalității și temeiniciei soluției adoptate de către procuror într-un dosar penal este atributul instanțelor de control judiciar, și chiar petentul a apelat la dispozițiile art. 2781.proc.pen. atacând soluția la instanța de judecată.

Plângerea formulată de către petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI prin rezoluția 1041/II/2/2009 din 22 iulie 2009.

Petentul a urmat procedura prevăzută de dispozițiile art. 2781.proc.pen. formulând, în termen, plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimații și, procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, Curtea constată corectă soluția pronunțată de către parchet, în cauză neputându-se reține comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către niciunul dintre cei doi intimați.

Cu privire la intimatul, prim procuror al parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, se constată că refuzul acestuia de a înainta în fața instanței dosarul 1817/P/2007 nu poate fi calificat ca o îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care, parchetul comunica că respectivul dosar nu îl privea pe petentul, solicitând instanței informații suplimentare în vederea identificării acestuia dosar (fila 39 dos.pen.). De asemenea, Curtea reține că imediat după ce instanța a comunicat parchetului o copie de pe rezoluția atacată, s-a constatat că intervenise o eroare materială cu privire la numărul dosarului (1817 în loc de 11817), eroare ce a fost îndreptată în procedura prevăzută de art. 195.proc.pen.(fila 43 ) și dosarul înaintat instanței (fila 42 ).

În ceea ce o privește pe intimata, Curtea reține că petentul nu face altceva decât să critice prin formularea unei plângeri penale, soluția dispusă de către procuror în dosarul nr. 11817/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Nu s-a arătat de ce intimata nu și-a îndeplinit sau și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, nu a fost indicat nici măcar un indiciu din care să reiasă comiterea vreunei infracțiuni de către aceasta.

Or, controlul legalității și temeiniciei soluției pronunțate, revine în speță instanței (petentul a formulat plângere în temeiul dispoz. art. 2781.proc.pen. și în respectiva cauză), și nu parchetului, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, nu există nici un indiciu privind săvârșirea vreunei infracțiuni.

În raport de aceste considerente, conform art. 278/1 alin. 8 lit. a proc.pen. Curtea va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată, iar conform art. 192 alin. 2.proc.pen. îl va obliga pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul împotriva rezoluției nr.217/P/2008 din 27.04.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Menține rezoluția atacată.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 septembrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. 16.10.2009

Dact. 4 ex./ 1.10.2009

Președinte:Lucia Rog
Judecători:Lucia Rog

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 232/2009. Curtea de Apel Bucuresti