Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 278 Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 25

Ședința publică din 16 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Sandovici Vasilica

JUDECĂTOR 2: Ghertner Artur

JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana Luisa

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de petentul, fiul lui și, născut la data de 13 februarie 1972, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 328 din 30 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția penală - dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă petentul recurent, asistat de avocat care substituie pe avocat și intimații, și.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru petentul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că petentul consideră că asupra sa a fost săvârșită infracțiunea prev. de art. 174 Cod penal, respectiv cea de tentativă la omor, intimații cauzându-i grave leziuni care i-au pus viața în pericol. Față de aceste considerente, în temeiul art. 38515Cod procedură penală, solicită casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reprezentantul Ministerului Public arată că din certificatul medico-legal nu rezultă că leziunile suferite de petent i-ar fi pus viața în primejdie și pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Intimații, având pe rând cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedură penală.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, petentul, deținut în Penitenciarul Botoșani, a solicitat efectuarea de cercetări și trimiterea în judecată a deținuților, și, colegi de cameră, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, reclamând că în noaptea de 10/11.12.2006, a fost agresat de aceștia, fiind lovit cu pumnii, picioarele, cu o bancă și obiecte ascuțite improvizate.

Prin rezoluția dată în dosarul nr. 8/P/2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșania dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuită, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal, întrucât din actele de cercetare prealabilă s-a constatat că fapta reclamată de petent nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, ci ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 Cod penal, așa cum rezultă din actul medico-legal, iar asupra acestora se fac cercetări în dosarul nr. 4485/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul s-a adresat cu plângere procurorului ierarhic superior, care, prin ordonanța nr. 605/II/2 din 30 martie 2007, a respins, motivat, plângerea formulată.

Împotriva rezoluției prim-procurorului ierarhic superior, petentul a formulat plângere la instanță, în conformitate cu disp. art. 2781Cod procedură penală, solicitând trimiterea în judecată a intimaților pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

Motivându-și plângerea, petentul a arătat că intimații, colegi de cameră cu el, au vrut să-l omoare, întrucât loviturile primite i-au pus viața în primejdie, și că în prezent se simte amenințat de ei, solicitând trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

Investită cu soluționarea plângerii, secția penală a Tribunalului Botoșani, prin sentința penală nr. 328 din 30 noiembrie 2007, respins ca nefondată plângerea, menținând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

S-a reținut că, potrivit certificatului medico-legal depus la dosarul de urmărire penală, rezultă că loviturile aplicate petentului nu au fost de natură să-i pună viața în pericol petentului și nu vizează zone vitale ale corpului, așa încât încadrarea juridică nu poate fi cea de tentativă la infracțiunea de omor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, reiterând motivele arătate în petitul plângerii, în sensul că intenția celor 4 intimați a fost aceea de a-l omorî, solicitând trimiterea lor în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

La primul termen de judecată fixat la instanța de recurs, petentul a solicitat un apărător, arătând că nu-și poate face singur apărările.

Având în vedere starea de arest în care se afla petentul, dar și înscrisurile medicale existente la dosar, în care se consemnează anumite afecțiuni de care suferă petentul, și pentru a nu fi vătămat în drepturile sale procesuale, Curtea a apreciat că acesta nu și-ar putea face singur apărarea, așa încât a desemnat un apărător din oficiu.

Examinând recursul declarat, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate, Curtea îl constată nefondat pentru considerentele următoare:

Pentru existența tentativei la infracțiunea de omor, se cere, sub aspectul laturii subiective, intenția de a ucide victima, iar sub aspectul laturii obiective, ca leziunile produse să fi pus în primejdie viața victimei, iar făptuitorul, producându-le, nu a urmărit să-i provoace numai vătămări corporale.

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală privind pe recurent, efectuat de Serviciul de Medicină Legală B și având nr. 185/R din 29.12.2006, acesta a prezentat un politraumatism cu echimoze, excoriații, fractură de mandibulă, leziunile putându-se produce prin lovire cu mijloace și obiecte contondente pe data de 10/11.12.2006 și necesitând 38-40 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Prin urmare, aceste lovituri nu au pus în pericol viața petentului și nu vizează zone vitale ale corpului, și în niciun caz nu se poate concluziona că s-a acționat cu intenția de a fi ucis.

În consecință, în mod corect s-a stabilit că fapta reclamată de petent nu constituie infracțiunea prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal, ci infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal, soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de prim-procuror fiind legală și temeinică, în condițiile în care la data sesizării cu prezenta plângere, se efectuau cercetări în dosarul nr. 4485/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

În altă ordine de idei, în acest dosar, organele judiciare vor administra probele ce se impun, petentul având posibilitatea, de asemenea, să-și propună și alte probe, în completarea probatoriului, inclusiv noi reexaminări medico-legale, așa încât, funcție de situația de fapt reținută, se va da faptei încadrarea juridică corespunzătoare.

Față de cele ce preced, cum decizia tribunalului este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate și cum nu sunt date alte motive de casare, ce se pot invoca din oficiu, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul, fiul lui și, născut la data de 13 februarie 1972, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 328 din 30 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția penală - dosar nr-.

Obligă petentul - recurent să plătească statului suma de 240 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției către

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

Ex. 2/22.01.2008

Jud. fond -

Președinte:Sandovici Vasilica
Judecători:Sandovici Vasilica, Ghertner Artur, Andronic Tatiana Luisa

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Suceava