Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 26
Ședința publică din data de 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Samoilă Viorica
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror .
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul -, domiciliat în municipiul S,-, -. A,. 11, județul S, petentă fiind, domiciliată în municipiul S,-, -.22,. B,. 14, județul
La apelul nominal s-au prezentat recurentul -, identificat cu CNP - și petenta, identificată cu CNP -.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebată fiind petenta precizează că a avut oad oua cerere de strămutare care a fost respinsă pe motivul că este valabilă prima cerere de strămutare.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, declară recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, prin memoriul depus la dosar.
Intimata, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea începerii urmăririi penale față de intimat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, casare a deciziei și trimitere a cauzei la Tribunalul București spre competentă soluționare, în baza admiterii cererii de strămutare de către ÎCCJ.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.7 din 7.01.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, în baza în baza art. 2781al. 8 lit. b Cod procedură penală, s-a dmis plângerea formulată de petenta, și, în consecință:
S-au desființat rezoluțiile nr. 17/P/2005 din 27.09.2007 și nr. 1143/II/2/2007 din 08.11.2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și s-a trimis cauza procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea începerii urmăririi penale față de și efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 184 al. 2, 4 Cod penal, pentru:
- a se clarifica situația de fapt, a contradicțiilor și nepotrivirilor din probele administrate prin: efectuarea unei noi expertize tehnice auto, identificarea și audierea persoanelor ce însoțeau victima, reaudierea martorilor oculari, efectuarea unei noi expertize medico-legale prin care să se stabilească numărul real de zile de îngrijiri medicale, funcție de conținutul tuturor actelor medicale prezentate de către reprezentantul legal al victimei și expertizarea victimei, gradul de infirmitate, legătura de cauzalitate între leziuni și evenimentul rutier;
- a se aprecia în urma coroborării tuturor probelor necesare și utile aflării adevărului asupra existenței sau inexistenței culpei părților - conducător auto și victimă - în producerea accidentului.
Pentru a hotărî astfel,a reținut prima instanță că prin rezoluția nr.17/P/2005 din 27.09.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, dându-se eficiență juridică disp. art. 228 rap. la art. 10 lit. e Cod procedură penală combinat cu art. 47 Cod penal, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art. 184 al. 2 și 4 Cod penal.
S-a reținut că cel în cauză își desfășoară activitatea în cadrul S, având gradul profesional de agent principal de poliție și posedă permis de conducere pentru categoria B de autovehicule, iar la data critică, acesta nu făcea parte din structura poliției judiciare.
În fapt sus-numitul, la data de 24.12.2004, în jurul orelor 19,00 în timp ce se afla în afara orelor de program și conducea autoturismul marca " 1300" cu număr de înmatriculare -, proprietatea părinților săi, a fost implicat într-un eveniment rutier, în urma căruia minorul, în vârstă de 8 ani a suferit leziuni grave care i-au pus viața în primejdie, au necesitat pentru vindecare un număr de 130 - 150 zile de îngrijiri medicale și în urma cărora acesta a fost încadrat în "gradul II de handicap grav cu însoțitor", conform raportului de evaluare complexă nr. 5645/09.03.2005 eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că la data critică, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și, deosebit de aceasta, astfel cu rezultă din raportul de inspecție tehnică nr. 20183/2004, că autoturismul implicat în accident, corespundea din punct de vedere tehnic și avea poliția de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabilă.
S-a mai avut în vedere conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului din care reiese că la acea dată și oră, circulația în zona B-dului se desfășura doar pe sensurile de lângă axul drumului, întrucât pe primele benzi și chiar pe trotuar erau mai multe autovehicule parcate, carosabilul era umed, traficul era de intensitate medie, iluminatul public funcționa iar vizibilitatea în zona accidentului era bună.
Declarația martorului ocular, coroborată cu depozițiile celorlalți martori au relevat faptul că minorul s-a angajat în traversare din partea a sensului de deplasare a autoturismului condus de pătrunzând pe sensul său de deplasare din spatele unui bus aflat în mișcare, pe opusă, dintr-un grup de trei copii.
producerii accidentului rutier s-a stabilit prin expertiza tehnică auto efectuată în cauză de către un expert acceptat de ambele părți, ale cărei obiective au fost stabilite și completate în prezența acestuia de către procuror, la solicitarea conducătorului auto și a reprezentantului legale al victimei -.
S-a constatat, din conținutul lucrării, faptul că în zona accidentului nu erau amplasate indicatoare de restricție a vitezei sau circulației, traiectoria de deplasare a minorului a intersectat traiectoria autoturismului, în interiorul spațiului de oprire al acestuia, prima forță de impact s-a produs la nivelul barei de protecție și picior drept, după care a urmat impactul între și capul victimei, aspect care confirmă traiectoria victimei, în sensul că s-a angajat în traversarea părții carosabile din partea a sensului de deplasare a autovehiculului, a cărui viteză în momentul premergător accidentului a fost cuprinsă în limitele de 34 - 45 km/.
Concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 323/07.04.2005 au fost în sensul că accidentul rutier nu putea fi evitat de către conducătorul auto, fiind exclusă evitarea prin manevre de ocolire dreapta-stânga datorită celorlalte autoturisme staționate pe 1 de deplasare și circulației din sens invers, evitarea acestuia fiind posibilă numai în condițiile în care victima s-ar fi asigurat la traversare. Ori, minorul a încălcat prevederile privind circulația rutieră pe drumurile publice, angajându-se în traversare prin alte locuri decât cele marcate sau, în lipsa acestora, pe la colțul străzii, asigurându-se în prealabil, astfel încât, care de altfel adaptase autovehiculul la o viteză preventivă, inferioară vitezei maxime admise în localitate, s-a aflat în imposibilitate de a prevedea, cunoaște sau intui comportamentul imprevizibil al victimei.
În același sens au fost și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 7704 din 06.12.2006, efectuat din dispoziția Parchetului de pe lângă Tribunalul București, stabilindu-se că viteza de deplasare a autoturismului era de maxim 43 km/, "starea de pericol a fost creată de victimă prin manevra de traversare a străzii prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător", iar minorul putea preveni accidentarea dacă ar fi avut un comportament adecvat, în sensul de a se angaja în traversarea arterei circulate numai prin loc special amenajat și după o asigurare prealabilă corespunzătoare, așa încât să nu constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Totodată, s-a exclus posibilitatea ca accidentul să fie evitat de către conducătorul auto, indiferent de viteza de derulare a autovehiculului, întrucât durata de timp avută la dispoziție pentru decizie și manevră a fost inferioară duratei întârzierilor totale de frânare.
S-a mai avut în vedere că mențiunile din expertiza medico-legală au fost de natură a înlătura suspiciunile cu privire la călcarea minorului de către autovehicul dat fiind că s-a concluzionat faptul că "la primul impact cu autoturismul s-au putut produce fracturile la nivelul gambei și coapsei drepte, iar din proiectare și lovire de carosabil, au apărut leziunile cranio-cerebrale" și că "nu sunt elemente de călcare sau comprimare sub autovehicul".
În raport de probatoriul administrat în cauză, s-a considerat că minorul este vinovat în exclusivitate de producerea accidentului, conducătorul auto aflându-se în fața unui caz fortuit, deoarece nu a avut posibilitatea obiectivă de a prevedea, cunoaște sau intui comportamentul imprevizibil al victimei, care s-a angajat în traversarea carosabilului, în mod neregulamentar și total imprudent.
În atare situație, acțiunea minorului a înlăturat orice reacție de evitare a impactului din partea conducătorului auto, care nu a avut timpul minim necesar frânării, celelalte manevre de evitare a accidentului fiind excluse, așa încât procurorul, în baza temeiul legal mai sus-amintit, a dispus în consecință.
Plângerea formulată împotriva acestei soluții de petenta a fost respinsă motivat, ca nefondată, prin rezoluția nr. 1143/II/2/2007 a Prim- procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Împotriva acestei din urmă rezoluții și implicit, a rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 17/P/2005 din 27.09.2007, în temeiul art.2781Cod procedură penală, a formulat plângere petenta, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 28.11.2007 sub nr-.
În motivarea plângerii, petenta a invocat, pe de o parte, faptul că în mod nelegal s-a dispus prin ordonanța nr. 2508/P/2006 din 26.07.2007 a procurorului de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul București, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava (ulterior dosarul fiind trimis spre competență soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava ), soluția pronunțată în acest sens venind în contradicție, atât cu sentința penală nr. 1716/21.12.2005 a Tribunalului București cât și cu decizia penală nr. 333/7.03.2006 a Curții de Apel București.
Pe de altă parte, criticile aduse rezoluției nr. 1143/II/2/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pe fondul cauzei, vizează faptul că procurorul și-a fundamentat nejustificat soluția de neîncepere a urmăririi penale doar pe raportul de expertiză tehnică judiciară ale cărui constatări, de altfel, au fost însușite în mod automat, fără a fi analizate și coroborate cu celelalte probe existente.
Totodată, a supus atenției faptul că nu s-a ținut cont de obiecțiunile sale aduse raportului de expertiză tehnică efectuat de ing. în sensul că mențiunea din lucrare"înveliș asfaltic în stare umedă"vine în contradicție cu susținerile martorului care a precizat"carosabilul era uscat, nu ningea și nu erau precipitații", ale martorului, din depoziția căruia rezultă că "carosabilul nu era acoperit cu polei, afară nu ploua"și, mai mult decât atât, și cu cele ale intimatului care în declarațiile sale a afirmat, în cea dintâi că"carosabilul era curat"iar în cea de-a doua - dată la 12.04.2005- "carosabilul era relativ uscat". Nici obiecțiunile cu privire la viteza de deplasare a autoturismului în momentul impactului, nu au fost analizate, în acest context apreciind că la calcularea vitezei nu au fost avuți în vedere toți factorii de care ar fi trebuit să se țină cont și care ar fi modificat durata de timp avută la dispoziție pentru decizie și manevră și durata întârzierilor la frânare, situație în care, chiar dacă accidentul se producea, nu producea urmări atât de grave. În susținerea acestui punct de vedere a făcut trimitere și la precizările medicilor în atenția cărora s-a aflat minorul, care au afirmat că traumatismele pe care acesta le prezintă, nu au putut fi produse de un autoturism care circula cu o viteză de doar nu doar 43 km/.
A contestat, de asemenea, obiectivitatea expertului tehnic, susținând că în opinia sa acesta a dat dovadă de rea credință, în condițiile în care, a concluzionat că "în zona menționată nu existau indicatoare pentru restricție sau de avertizare pentru vehicule și nu existau marcaje sau indicatoare pentru reglementarea circulației pietonale" deși din procesul verbal întocmit de organele de poliție la fața locului rezultă că"în zona producerii accidentului a fost identificat, pe un stâlp de iluminat public un indicator "atenție copii",căutând în această modalitate să disculpe conducătorul auto.
A pus sub semnul întrebării și corectitudinea organelor de poliție, dat fiind că nu au folosit un aparat de determinare a alcoolemiei chiar la momentul critic, procedură care se aplică și în cele mai minore accidente de circulație, iar rezultatul probei biologice luată ulterior a fost dat abia în data de 6.01.2005 deși sângele s-a recoltat în 24.12.2004.
Nemulțumirea sa vizează și faptul că în rezoluția atacată se face referire la prevederile noului Cod rutier, intrat în vigoare la data de 1.12.2006, deși accidentul a avut loc în anul 2004, apreciind că se impunea ca intimatul să se conformeze dispozițiilor actului normativ în vigoare la acea dată, cu referire la conduita preventivă a conducătorului auto, în sensul de a reduce viteza până la evitarea oricărui pericol. Așa fiind, consideră că abordarea procurorului, din această perspectivă este partinică, căutând să accentueze vina minorului și implicit scoaterea din culpă a conducătorului auto.
În consecință, a solicitat reanalizarea cu obiectivitate a probelor din dosar și a se avea în atenție toate neclaritățile care rezultă din expertiza tehnică, obiecțiile pe care le-a ridicat în legătură cu aceasta, numărul real de îngrijiri medicale stabilit prin expertiza medico-legală efectuată de I, urmările resimțite de minor în urma acestui accident, precum și faptul că, pentru aceleași considerente ca cele expuse pe larg în scris, prin sentința penală nr. 1716/21.12.2005 a Tribunalului București au fost desființate și rezoluțiile anterioare date în cauză, respectiv nr. 17/P/2005 și nr. 739/II/2/2005 ambele ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
A concluzionat că, de altfel, prin strămutarea judecării cauzei la Tribunalul București prin încheierea nr. 5606/4.10.2005 s-a determinat și competența Parchetului de pe lângă această instanță în efectuarea urmăririi penale și, pe cale de consecință, consideră că s-ar impune ca același tribunal să fie investit cu soluționarea prezentei plângeri.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că, inițial, prin rezoluția nr. 17/P/2005 din 24.05.2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceavas -a dispus neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art. 184 al. 2 și 4 Cod penal, parte vătămată fiind minorul.
Împotriva acestei rezoluții, a formulat plângere petenta, reprezentanta legală a minorului, care a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 739/II/2/2005 din 10.06.2005 a Prim-procurorului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Prin sentința penală nr. 273 din 10.08.2005 a Tribunalului Suceava, plângerea formulată de către aceeași petentă, în temeiul disp. art. 2781Cod procedură penală împotriva celor două rezoluții menționate a fost respinsă ca nefondată.
La data de 4.10.2005, prin încheierea nr. 5605, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea petiționarei, formulată în calitate de reprezentant legal al minorului și a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1747/2005 al Tribunalului Suceava la Tribunalul București, menținând actele îndeplinite până la acea dată.
În considerarea acestei dispoziții, prin încheierea nr. 68/26.10.2005 pronunțată în dosarul nr. 256/2005 Curtea de APEL SUCEAVA, investită la acea dată cu soluționarea recursului promovat de sus-numita, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului spre competentă soluționare Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 6444/2005, iar prin sentința penală nr. 1716 pronunțată în acest dosar la data de 21.12.2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de necompetență materială pusă în discuția părților, considerându-se că, competența de soluționare a plângerii formulată de petenta - reprezentantul legal al minorului, a fost stabilită potrivit art. 60 Cod procedură penală, prin admiterea cererii de strămutare a cauzei, chiar dacă a intervenit după soluționarea, în primă instanță, a plângerii cu care a fost investit Tribunalul Suceava.
S-a constatat, în conformitate cu disp. art. 60 al. 4 Cod procedură penală, desființată sentința penală nr. 273/10.08.2005 a Tribunalului Suceava în dosarul nr. 1747/P/2005, prin efectul admiterii cererii de-/4.10.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în baza disp. art. 2781Cod procedură penală, s-a admis plângerea formulată de petenta sus-menționată, rezoluțiile atacate fiind desființate și trimisă cauza procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea începerii urmăririi penale, urmând ca acesta să efectueze cercetări complete și să administreze probatorii concludente și utile cauzei, în sensul celor arătate în considerentele hotărârii, conform art. 333 Cod procedură penală.
Sentința mai sus menționată a rămas definitivă prin decizia penală nr. 33 din 7.03.2006 a Curții de Apel București - secția a II-a penală, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de.
Pe fondul cauzei, analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile art. 2781al. 7 Cod procedură penală, potrivit căruia instanța, judecând plângerea verifică rezoluția atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanțele bucureștene au apreciat ca fondată plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției nr.17/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal și respectiv a rezoluției nr.739/ll/2/2005 emisă de prim-procurorul aceleiași instituții prin care s-a respins plângerea petentei.
În considerarea celor arătate, aceste instanțe au reținut că prin rezoluțiile contestate s-a apreciat că vinovat de producerea accidentului este în exclusivitate minorul, care la data de 24.12.2004, în jurul orei 19,00, s-a angajat în traversarea părții carosabile prin spatele unui autoturism aflat în mișcare, în fugă, fără a se asigura, apărând brusc în fața autoturismului condus de, care circula, datorită condițiilor obiective de trafic pe de lângă axul drumului, pe sensul opus.
În urma impactului, minorul în vârstă de 8 ani, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 130-150 zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în primejdie viața și fiind încadrat în gradul dehandicap grav cuînsoțitor.
Lipsa culpei conducătorului auto s-a considerat că rezultă din aceea că singura manevră oportună care putut fi efectuată fost oprirea autovehiculului, neexistând nicio altă soluție salvatoare pentru evitarea impactului. S-a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile legale, acolo unde încetează culpa, începe cazul fortuit, care este sinonim cu evenimentul neprevăzut, în sensul dispozițiilor art. 47 Cod penal.
Conducătorul auto a fost pus în fața unui caz fortuit, deoarece nu a avut posibilitatea obiectivă de a prevedea, cunoaște ori intui comportamentul imprevizibil al victimei, care s-a angajat în traversarea carosabilului în mod neregulamentar și total imprudent, înlăturând orice reacție de evitare a impactului din partea conductorului auto, care nu a avut timpul minim necesar frânării autoturismului în situația în care celelalte manevre de evitare accidentului erau excluse.
Instanțele au apreciat că sub aspect probator, nu au fost lămurite cu exactitate împrejurările faptei existând probe contradictorii, nu au fost adunate dovezi, prin care să se asigure aflarea adevărului, în sensul cerut de dispozițiile art.3 Cod procedură penală și nu au fost elucidate toate aspectele cauzei, în condițiile în care, în speță, singura probă pe care procurorul și-a fundamentat soluția de neîncepere a urmăriri penale, este raportul de expertiză tehnică auto, raport în care expertul ignoră datele esențiale culese la fața locului de către echipajul de poliție și care sunt menționate în procesul - verbal (filele 2-4 dosar urmărire penală ).
Din această perspectivă, s-a reținut că, deși lucrătorii de poliție au efectuat măsurători pentru a se stabili poziționarea autovehiculului față de axul drumului (linia continuă) de bordura din dreapta, față de locul în care s-a produs impactul și locul unde s-au identificat elementele materiale rezultate în urma impactului (fesul localizat la 22,0 în raport cu dreaptă spate a autoturismului, ceasul de mână localizat la 0,6 în raport de locul unde autoturismul a fost oprit, etc), expertul s-a rezumat să redea aceste date din procesul-verbal fără să le analizeze și să le interpreteze coroborat cu probele testimoniale, respectiv declarațiile martorilor oculari, (filele 31,32,33 dosar urmărire penală).
martori au declarat, fără nici un dubiu, că victima a fost lovită cu partea dreaptă față a autoturismului, a fost aruncat prin aer, a căzut pe carosabil, fiind prinsă sub scutul mașinii în zona roții dreapta față astfel că, pentru eliberarea copilului a fost necesară împingerea mașinii circa 50 cm, însă declarațiile lor sub aspectele menționate, au fost omise de către expert, astfel că nu s-a stabilit cu certitudine modul producerii accidentului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât victima, în deplasarea ei în fugă a traversat prima bandă de circulație, a ajuns la axul drumului și a reușit să facă câțiva pași tot în fugă spre cealaltă bandă, pe care circula autovehiculul în discuție, venind, astfel, din partea a șoferului.
În aceste condiții, a trecut chiar prin fața autoturismului, fiind acroșat cu partea dreaptă față a mașinii și nu cu partea aflată ca poziție imediat lângă axul drumului, ceea ce pune sub semnul îndoielii concluzia expertului tehnic că nu se mai putea interveni asupra desfășurării evenimentelor.
Direcția de deplasare a copilului, în fugă, avariile suferite de autoturism, declarațiile martorilor audiați au infirmat susținerea conducătorului auto în sensul că din partea dreaptă, dintre mașinile parcate, a sesizat "foarte aproape un corp", aspecte ce nu a fost avute în vedere de expert nerealizându-se corelare acestor probatorii pentru determinarea corectă dinamicii accidentului.
Aceste elemente, așa cum au fost analizate și asupra cărora nu s-a aplicat expertiza auto, pun în discuție aprecierile expertului asupra atenției de care a dat dovadă conducătorul auto la volan și manevrele de care dispunea pentru evitarea accidentului aceasta, cu atât mai mult cu cât (așa cum a rezultat din procesul - verbal de cercetare la fața locului și concluziile expertizei) victima a fost târâtă până la oprirea autoturismului, care pare că s-ar fi realizat după cca. 9. Nici acest aspect nu este elucidat cu claritate prin expertiza efectuată, distanța de oprire rezultând într-un fel, din modul în care se face calculul vitezei de deplasare a autoturismului, după cum nu determină, cu exactitate, nici locul impactului, acesta presupunându-se a fi cel în care s-a constatat îngrămădirea bucăților de plastic, deși fesul victimei a fost găsit la o distanță de 22 pe carosabil, distanță măsurată tot de la dreaptă spate a mașinii spre înapoi.
Pe de altă parte, deși victima era împreună cu alți doi tineri care nu s-au angajat în traversare, când au ajuns la axul drumului, organele de cercetare nu au identificat aceste persoane pentru a le audia cu privire la condițiile în care s-a petrecut accidentul.
În atare situație s-a apreciat că pentru clarificarea întregii stări de fapt, elucidarea tuturor aspectelor cauzei și lămurirea nepotrivirilor și contradicțiilor din probele administrate, care fac imposibilă coroborarea acestora în scopul aflării adevărului se impune completarea probatoriului, prin efectuarea:
- unei noi expertize tehnice auto în cadrul căreia, expertul desemnat, în baza probelor din dosar să determine dinamica producerii accidentului; cauzele, condițiile și împrejurările în care s-a produs, să stabilească cu certitudine locul pe unde s-a angajat minorul în traversare, locul impactului, având în vedere distanța unde a fost identificat fesul (22 spate), elementele materiale din masca de protecție (9 spate), ceasul victimei 0,60 (fața autoturismului); modalitatea în care s-a produs accidentul, pietonul fiind proiectat spre înainte, târât de autoturism nerezultând distanța aproximativă de proiectare, rostogolire, târâre; să stabilească distanta exactă parcursă de mașină din momentul impactului până la oprire în funcție de noile elemente rezultate din coroborarea probelor; n raport de direcția de deplasare a victimei se impune să se recalculeze timpul de reacție al conducătorului auto din momentul apariției victimei în câmpul vizual (distanța în metri) și până la impactul cu acesta, dacă conducătorul auto avea posibilitatea observării victimei din momentul apariției acestuia din spatele autoturismului ce circula în sens opus și până la lovirea frontală, dacă putea fi evitat accidentul și prin ce manevre, alte obiective propuse din oficiu sau de către părți care au legătură cu soluționarea cauzei.
- identificarea și audierea, în calitate de martori, a persoanelor ce însoțeau victima;
- reaudierea martorilor oculari și, care pot identifica locul pe unde s-a angajat minorul în traversare.
- expertiza medico-legală, prin care să se stabilească numărul real de îngrijiri medicale, în raport de intervențiile medicale suferite și noile acte medicale prezentate de reprezentantul legal al victimei, dacă acesta a rămas cu infirmitate, în ce procent dacă leziunile produse sunt și rezultatul târârii victimei până la oprirea autoturismului, dacă există legătură de cauzalitate între leziuni și impactul cu autoturism.
Prin ordonanța nr. 2508/P/2006 din 26.07.2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia declinat competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, apreciind, pe de o parte că strămutarea cauzei pe parcursul judecării plângerii împotriva soluțiilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nu are efect în privința stabilirii competenței teritoriale a organelor de urmărire penală, ce urmează să continue cercetările, instituția strămutării fiind reglementată doar pentru faza de judecată nu și pentru faza de urmărire penală, iar pe de altă parte că în speță sunt aplicabile dispozițiile privind competența comună, în condițiile în care făptuitorul, agent principal în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean S nu avea calitatea de organ al poliției judiciare la data săvârșirii faptei.
Prin adresa nr. 1070/II/6/16.08.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceavaa înaintat dosarul nr. 2508/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, privind pe având în vedere faptul că acesta în prezent face parte din structura poliției judiciare, astfel că, această din urmă instituție sesizată, prin procurorii desemnați a dispus asupra cauzei prin rezoluțiile contestate.
Cenzurând soluția procurorului, sub aspectul legalității și temeiniciei sale și, constatând erori în modul de adoptare a soluției, judecătorul, constatând incidența art. 2781al. 8 lit. b Cod procedură penală și trimițând cauza procurorului, are obligația de a indica, în mod expres, motivele pentru care a ajuns la o asemenea concluzie, arătând totodată faptele și împrejurările pe care procurorul urmează a le constata, prin ce mijloace de probă va efectua aceste constatări, cu alte cuvinte, judecătorul identifică, prin hotărârea sa, pârghiile, instrumentele de ordin procedural pe care procurorul trebuie să le aibă în vedere la adoptarea unei noi soluții.
Din această perspectivă, dispozițiile instanței sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală, sub aspectul elementelor de fapt, faptelor și împrejurărilor ce fac obiectul evaluării, dar și sub aspectul mijloacelor de probă ce vor fi folosite în acest sens.
Prin urmare, organul de urmărire penală va avea obligația să ducă la bună îndeplinire dispozițiile judecătorului, neavând posibilitatea de a interpreta în vreun sens sau altul hotărârea judecătorească. Astfel, în condițiile în care judecătorul a apreciat necesară completarea probațiunii, procurorul va proceda în acest scop, iar în cazul în care obiectul controlului jurisdicțional al instanței l-a constituit o soluție de neîncepere a urmăririi penale, instanța ar putea statua asupra necesității completării actelor premergătoare deja existente ori efectuării acestora, situație în care, de asemenea, organul de cercetare trebuie să se conformeze, în vederea începerii urmăririi penale.
Pe de altă parte, este de observat că instanțele din B s-au pronunțat și din perspectiva competenței completării actelor de cercetare, statuând că strămutarea judecării cauzei la B, prin încheierea nr. 5606/4.10.2005 determină și competența efectuării urmăririi penale conform art. 209 Cod procedură penală, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Ori, în maniera în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureștia procedat, a încălcat dispozițiile obligatorii ale judecătorilor instanțelor bucureștene care au statuat prin hotărârile judecătorești definitive începerea urmăririi penale față de și completarea probatoriului în sensul celor detaliate pe larg în considerente acestora, iar funcție de rezultatul cercetărilor penale să dispună fie trimiterea în judecată a acestuia, fie scoaterea de sub urmărire penală.
Pentru aceste motive, Tribunalul, constatând întemeiată plângerea, a admis-o, procedând conform celor mai sus - arătate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul, criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea recursului, acesta a arătat că greșit a apreciat instanța de fond că au fost încălcate dispozițiile obligatorii ale judecătorilor instanțelor bucureștene, în condițiile în care au fost efectuate în cauză actele dispuse de către acestea prin hotărârile pronunțate ( audieri martori, expertiză medico - legală traumatologică). A solicitat admiterea recursului și respingerea plângerii formulate de petenta.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza în conformitate cu dispozițiile art.3856al.3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este întemeiat, însă pentru următoarele considerente:
După cum a reținut dealtfel și prima instanță prin sentința penală nr.273/10.08.2005 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr.1747/2005, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției nr. 17/P/2005 din 24.05.2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, intimat fiind.
La data de 4.10.2005 prin încheierea nr.5605, ÎCCJ - secția penală a admis cererea formulată de petentă și a dispus strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1747/2005 al Tribunalului Suceava la Tribunalul București.
Prin sentința penală nr.1716/21.12.2005 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr- (6444/2005), s-a admis plângerea formulată de petentă, s-au desființat rezoluțiile nr.17/P/2005 și 739/II/2/2005 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și s- trimis cauza procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul .
Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 333/7.03.2006 a Curții de Apel București, prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de intimatul .
Prin ordonanța nr.2508/P/06 din 26.07.2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Prin adresa nr.1070/II/6/16.08.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceavaa înaintat dosarul, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Această din urmă instituție a pronunțat rezoluțiile nr.17/P/2005 din 27.09.2007, respectiv nr.1143/II/2/2007 din 8.11.2007 împotriva cărora petenta a formulat, în conformitate cu disp. art.2781Cod procedură penală, plângere, care formează obiectul prezentei cauze.
După cum mai-sus s-a arătat, la data de 4.10.2005, s-a admis cererea de strămutare formulată de petentă și s-a strămutat judecarea cauzei la Tribunalul București.
În temeiul art.55 al. 1 Cod procedură penală și a hotărârii instanței supreme, dată în baza legii, judecarea unei cauze, indiferent în ce fază se află este scoasă din competența prevăzută de lege a unei instanțe și dată în competența altei instanța egală în grad.
Odată strămutată judecarea cauzei, se produc două efecte: cauza a cărei judecată a fost strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția unde s-a strămutat, și instanța învestită inițial cu judecarea acesteia pierde definitiv competența de aoj udeca.
Competența specială determinată prin hotărârea de strămutare va subzista până la soluționarea definitivă a cauzei, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la o nesocotire a cauzelor ce au determinat derogarea de la regulile privind competența teritorială.
Prin urmare, se impunea ca Tribunalul Suceava să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanță devenită competentă să o soluționeze în baza încheierii de strămutare mai sus-arătată.
Așa fiind, Curtea, constatând întemeiat recursul declarat de intimat, în conformitate cu disp. art. 38515al.1 pct. 2 lit. c teza a II - a Cod procedură penală îl va admite.
Va casa în totalitate sentința penală atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București - secția penală.
Văzând și disp. art. 192 al. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimatul, fiul lui și, născut la 26.02.1977 în municipiul S, domiciliat în municipiul S,-, -. A,. 11, județul S, împotriva sentinței penale nr.7 din data de 7.01.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Casează în totalitate sentința penală mai sus-menționată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București - Secția penală.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 19.03.2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex./26.03.2008
Jud. fond
Președinte:Samoilă VioricaJudecători:Samoilă Viorica, Andronic Tatiana Luisa, Ilieș Titiana
