Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 184 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 12 martie 2008

PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda

JUDECĂTOR 3: Rusu Maria

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror.

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpatul, inculpatul - parte civilă, de părțile civile -, -, garantul - SA - Societate de - reasigurare Sucursala S, partea responsabilă civilmente - SRL împotriva deciziei penale nr. 482 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală (dosar nr-).

La apelul nominal s-au prezentat inculpatul - recurent, asistat de avocat, inculpatul - parte civilă - recurentă, asistat de avocat, părțile civile - recurente - și, asistate de avocat, care reprezentă și părțile civile - recurente lipsă și avocat, pentru partea responsabilă civilmente - recurentă - SRL S, lipsă fiind recurentul - garant - SA - Sucursala S, intimatul - garant - Reasigurare SA - Sucursala S, partea responsabilă civilmente - SRL S, părțile civile Spitalul Județean de Urgență S, Spitalul Clinic de Urgență I și Spitalul Clinic B.

Procedura de citare fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebați fiind inculpați recurenți precizează că nu mai doresc să dea o nouă declarație, menținându-și declarațiile date la celelalte instanțe.

Avocat pentru partea responsabilă civilmente - SRL S, precizează că nu există un contract de închiriere de închiriere a autoutilitarei, acesta fiind folosită de mai multe persoane, proprietar fiind, societatea folosind-o rar pentru transportul de persoane. Același lucru rezultă și din declarația inculpatului, care a precizat că o conducea ca șofer.

Instanța a adus la cunoștința părților notele grefierului de ședință, care au fost depuse la dosar.

Partea civilă - recurentă -, precizează că în instanță s-a constituit parte civilă cu daune morale, civile și despăgubiri periodice, dar având în vedere timpul scurs nu mai ține minte exact cum a formulat cererea.

Partea civilă - recurentă, precizează că nu mai ține minte exact cum a formulat dar a solicitat daune morale, materiale și despăgubiri periodice.

Avocat depune o copie de pe cererea de apel pe care se află notată data la care a fost depusă.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat, declară recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru inculpatul - parte civilă - recurent și pentru părțile civile - recurente -, și, solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate. În motivare precizează că, în mod greșit, instanța de apel a stabilit că ambii conducători auto au fost vinovați de producerea accidentului. Inculpatul se deplasa înspre municipiul S și a constatat că a rămas fără benzină și a virat spre stânga pentru a intra în stația. Nu s-a stabilit că în acea zonă era linie continuă, care nu i-ar fi dat voie să facă această manevră. Inculpatul conducea cu viteză foarte mare, acesta neputând opri, la fața locului nefiind prezente nici urme de frânare. Inculpatul a fost doar o parte pasivă la producerea accidentului, partea activă fiind inculpatul, deci vina nu poate fi împărțită în mod egal între cei doi. De asemenea un al motiv de recurs este și faptul că instanța de fond și cea de apel nu au lămurit cuantumul despăgubirilor solicitate, deci nu s-au pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere. Pentru aceste motive se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe fond a sentinței penale cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Avocat, pentru partea responsabilă civilmente - recurentă - SRL S, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, desființarea parțială a sentinței în sensul înlăturării obligării la plata despăgubirilor civile. În motivare precizează că, în mod greșit instanța a reținut că societatea ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente, atâta timp cât între inculpat și aceasta nu există nici un contract. Din nici o probă de la dosar nu rezultă că ar exista între inculpatul i și - SRL vreun contract de prepușenie care să atragă răspunderea societății în solidar cu inculpatul. Din adresa depusă la dosar rezultă că nu exista nici un contract de muncă între inculpat și societate, iar acesta nu a susținut niciodată că ar fi angajatul societății. Mai mult chiar în instanța de apel inculpatul a precizat că, conducea autovehiculul la cererea proprietarului . Societatea a folosit autovehiculul pentru efectuarea unor transporturi ocazionale. Pentru aceste motive se impune înlăturarea obligării societății,în solidar cu inculpatul, de la plata despăgubirilor civile. Cu privire la recursul declarat de inculpatul, solicită respingerea acestuia ca nefondat. Este demonstrată vina acestuia la producerea accidentului, virarea la stânga făcându-se fără a se asigura și a ceda prioritate autovehiculelor care veneau din sens opus. Nu a respectat regulile de circulație și deci nu poate fi redusă culpa acestuia la producerea accidentului. Poziția părților civile în ceea ce privește daunele materiale și morale solicitate, a fost oscilantă, neputând fi imputat instanței faptul că nu a soluționat niște cereri care au fost permanent schimbate și modificate. Nu se impune casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare.

Avocat, pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivare precizează că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare, prin neacordarea cuvântului cu privire la celelalte apeluri. Apelul a fost declarat în termen, iar pe dovada depunerii apelului data este înconjurată cu pixul. Cu privire la recursul declarat de - SA - Sucursala S, solicită respingerea acestuia ca nemotivat. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că acesta este vinovat de producerea accidentului și se încarcă achitarea acestuia. Din declarația lui rezultă că, cunoștea faptul că nu are voie să vireze la stânga fiind linie continuă, având în vedere că lucrează în zona bazarului. Acesta a rămas fără benzină și a decis să facă un viraj la stânga, fără a lua în calcul faptul că din sens opus venea un autovehicul, a cărei viteză nu a putea stabili. Mai mult, din raportul de expertiză rezultă că, chiar dacă inculpatul i circula cu viteza regulamentară impactul nu ar fi putut fi evitat, doar consecințele ar fi fost diminuate. Cu privire la recursurile declarate de părțile civile solicită respingerea acestora ca nefondate, având în vedere că instanța de fond a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor. Privitor la recursul declarat de - SRL lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia, având în vedere declarațiile depuse la dosar.

Avocat, cu privire la recursul declarat de i, solicită ca instanța să lămurească faptul dacă apelul a fost declarat în termen.

Avocat lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de inculpatul și solicită respingerea ca nemotivat a recursului declarat de - SA - Sucursala S.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpatul i. Cu privire la recursul declarat de inculpatul pune concluzii de admitere a acestuia doar cu privire la latura civilă a cauzei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond doar cu privire la daune. De asemenea admiterea recursurilor declarate de părțile civile -, și și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, cu privire la stabilirea daunelor. Recursul declarat de garantul - SA- Sucursala este nemotivat, deci pune concluzii de respingere a acestuia ca nemotivat. Cu privire la recursul declarat de - SRL S pune concluzii de admitere a acestuia, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se stabili exact cine era proprietarul autovehiculului și cine este partea responsabilă civilmente.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile avocatului său și precizează că inculpatul circula cu viteză foarte mare pe timp de ceață și nu l-a văzut când a virat la stânga.

Inculpatul i, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile avocatului său și precizează că la acea dată conducea autovehiculul angajat de.

CURTEA,

Din lipsă de timp pentru deliberare,

DISPUNE:

Amână pronunțarea asupra cauzei la data de 19 martie 2008.

Dată în ședința publică din data de 12 martie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Notă: dezbaterile asupra cauzei au fost înregistrate pe sistem audio conform disp. art. 304 Cod procedură penală.

Dosar nr- - art. 184 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.25

Ședința publică din 19 martie 2008

Președinte - - -

Judecător - -

Judecător - -

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror.

Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpatul, inculpatul - parte civilă, de părțile civile -, garantul - SA - Societate de - reasigurare Sucursala S, partea responsabilă civilmente - SRL împotriva deciziei penale nr. 482 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală (dosar nr-).

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 12 martie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 19 martie 2008.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 293/20.04.2007, Judecătoria Suceavai -a condamnat pe inculpații:

1., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al. 2, 4 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, parte vătămată fiind -;

- vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al. 2, 4 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, parte vătămată fiind.

În baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 Cod penal, privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, prev. de art. 82 Cod penal și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 Cod penal.

Conform art. 71 al. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

2., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al. 1, 3 Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare, parte vătămată fiind;

- vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al. 1, 3 Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare, parte vătămată fiind;

- vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al. 2,4 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind;

- vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al. 2,4 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind -;

- vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al. 2,4 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind;

În baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 Cod penal, privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, prev. de art. 82 Cod penal și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 Cod penal.

Conform art. 71 al. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile: Spitalul Clinic de Urgență I, Spitalul Clinic și Spitalul Clinic de Urgență "Sf. cel " S împotriva inculpatului, în contradictoriu cu asiguratorul asigurare REASIGURARE ""

Inculpatul a fost obligat să plătească părților civile:

- Spitalului Clinic de Urgență "Sf. cel " S, suma de 1.595,43 lei, cu titlu de despăgubiri civile;

- Spitalului Clinic de Urgență I, suma de 5.869,1 lei, cu titlu de despăgubiri civile;

- Spitalului Clinic, suma de 3.703,15 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile: Spitalul Clinic de Urgență I, Spitalul Clinic și Spitalul Clinic de Urgență "Sf. cel " S împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente " ", în contradictoriu cu asiguratorul ASIGURĂRI ""

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente " " să plătească părților civile:

- Spitalului Clinic de Urgență "Sf. cel " S, suma de 683,75 lei, cu titlu de despăgubiri civile;

- Spitalului Clinic de Urgență I, suma de 2.515,33 lei lei, cu titlu de despăgubiri civile;

- Spitalului Clinic, suma de 1.587,07 lei lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente " ", în contradictoriu cu asiguratorul ASIGURĂRI "" S să plătească părților civile:

-, suma de 2.100 lei, cu titlu de despăgubiri civile;

- -, suma de 1.400 lei, cu titlu de despăgubiri civile;

-, suma de 1.400 lei, cu titlu de despăgubiri civile;

-, suma de 500 lei, cu titlu de despăgubiri civile;

-, suma de 500 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Inculpatul a fost obligat să plătească, statului suma de 180 lei, reprezentând cheltuieli judiciare iar inculpatul a fost obligat să plătească statului, suma de 240 lei cu același titlu.

Pentru a hotărî astfel, din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că, la data de 28.02.2004 în jurul orelor 22:00, inculpatul, în calitate de conducător auto, efectuând un viraj la stânga și încălcând marcajul longitudinal continuu existent, nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei "MERCEDES", condusă de inculpatul, care circula cu o viteză peste limita legală permisă în localitate, astfel încât a intrat în coliziune cu microbuzul respectiv.

În urma impactului, părțile vătămate au suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare: - un număr de 270 - 280 zile îngrijiri medicale, 280 - 300 de zile îngrijiri medicale, 75 - 80 zile îngrijiri medicale iar și, fiecare câte 58-59 zile îngrijiri medicale.

Potrivit expertizei tehnice auto efectuată în cauză, în momentul producerii impactului, autoturismul "" condus de inculpatul, avea o viteză de aproximativ 15- 20 km/, iar autoutilitare "MERCEDES" condusă de inculpatul se deplasa cu o viteză de 65 - 75 km/.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel: inculpatul, inculpatul-parte vătămată, părțile vătămate -, și, partea responsabilă civilmente " " și asiguratorii "" - Sucursala S și "" - Sucursala

Inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat achitarea, motivat de faptul că nu s-a demonstrat că la locul producerii accidentului, prin efectuarea virajul la stânga a încălcat marcajul longitudinal continuu. Chiar dacă s-ar reține această situație, consideră că încălcarea dispozițiilor legale referitoare la traficul rutier din acest punct de vedere i-ar atrage doar o sancțiune contravențională, precizând că nu el a generat evenimentul rutier ci doar l-a favorizat.

Părțile vătămate, prin același avocat, au arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere privind pretenții bănești emise, situație în care au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Partea responsabilă civilmente " " a arătat că în mod greșit prima instanță a dispus obligarea sa în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, în condițiile în care între aceștia nu există nici un raport de prepușenie care să atragă solidaritatea, respectiv un contract de muncă ori vreo dovadă că ar fi prestat vreo activitate în folosul agentului economic menționat.

Asiguratorul "" Sac riticat sentința pronunțată de instanța de fond, motivat de faptul că în mod greșit a fost condamnat inculpatul și obligat la plata despăgubirilor civile. De aceea a solicitat achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, întrucât factorul generator al producerii accidentului l-a constituit conduita în trafic a inculpatului. Dacă acest inculpat ar fi circulat cu o viteză legală, impactul între cele două autovehicule nu ar fi avut lor. În subsidiar, a solicitat reținerea în sarcina inculpatului a unei culpe de 50% în producerea accidentului și reducerea despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul.

Asiguratorul "" - Sucursala nu a indicat în scris motivele de apel și nici nu a delegat un reprezentant legal care să susțină oral calea de atac promovată.

Tribunalul Suceava, prin decizia penală nr.482/10.12.2007 a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul și ca nefondate cele declarate de partea vătămată -, și, inculpatul precum și de - " - Reasigurare " SA S și - " " SA S. Totodată a admis apelul declarat de - " SRL S.

S-a reținut că apelul declarat de inculpatul este tardiv, motivat de faptul că deși acesta a fost prezent la dezbaterile cauzei în fond (care au avut loc la data de 16.06.2007 ) față de declararea apelului formulat de acesta (la data de 4.05.2007), sunt incidente disp. art. 363 al. 3 Cod procedură penală rap. la art. 379 pct. 1 lit. a Cod procedură penală.

În ceea ce privește apelurile declarate de inculpatul, părțile vătămate -, și și asiguratorii - "" SA și - "" SA, având în vedere concluziile raportului de expertiză, potrivit căruia, fenomenul cauză care a generat producerea accidentului rutier a fost neacordarea de prioritate de către inculpatul-parte vătămată, fiind evident că accidentul nu s-ar fi produs în absența manevrei sale greșite cu toate că inculpatul circula cu o viteză de 65- 75 km/. De aceea se justifică faptul că a reținut o culpă mai mare în sarcina inculpatului și, cum vinovăția lui a fost pe deplin dovedită prin probatoriul administrat în cauză, instanța de control judiciar nu poate proceda la achitarea sa.

În raport de modalitatea în care a comis infracțiunile și de consecințele produse, instanța l-a condamnat la pedepse corect individualizate funcție de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, astfel încât pedeapsa rezultantă este de natură să asigure reeducarea sa și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni, scop prev. de art. 52 Cod penal, iar ca modalitate de executare s-a optat pentru suspendarea condiționată a acesteia.

Fiind antrenată răspunderea penală a inculpatului se justifică faptul că acesta a fost obligat și la plata cheltuielilor de spitalizare către cele trei unități spitalicești.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, este de menționat că prima instanță l-a obligat pe inculpatul la plata cheltuielilor efectuate de către părțile vătămate în vederea refacere sănătății, ca urmare a leziunilor produse de accident. Întrucât din actele medicale existente la dosar nu rezultă că părțile vătămate au rămas cu o invaliditate sau infirmitate permanentă, se justifică faptul că prima instanță nu a obligat pe nici unul dintre inculpați la plata despăgubirilor periodice. De altfel, așa după cum în mod corect a reținut instanța de fond, doar în cazul părților vătămate și -, potrivit certificatelor medico-legale eliberate pe numele acestora ( 30 și 49 ds. fd.)"sechelele definitive urmează să fie apreciate la un an de zile de la producerea accidentului", astfel încât abia după clarificarea acestor aspecte vor putea emite pretenții bănești cu titlu de despăgubiri periodice, pe calea unei acțiuni civile separate.

În ceea ce privește criticile formulate de - - Reasigurare "" SA S, acestea au fost respinse avându-se în vedere Decizia nr.I/2005 a ICCJ, potrivit căreia " "societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurator de răspundere civilă iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plății despăgubirilor civile", așa încât corect a fost obligat fiecărei inculpat la plata despăgubirilor civile în contradictoriu cu fiecare asigurat, nicidecum în solidar cu acesta.

Referitor la apelul declarat de partea responsabilă civilmente - " " SRL acesta a fost admis întrucât la data critică microbuzului "Mercedes" implicat în accident, a fost închiriat - "" SRL de către proprietarul -.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs - "" SRL, inculpatul, inculpatul - parte civilă, părțile civile -, - și - "" SA - Sucursala

În ceea ce privește pe inculpatul acesta și-a expus oral motivele de recurs prin apărător, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Criticile invocate nu pot fi reținute pentru cele ce urmează:

Apelul declarat de inculpat a fost respins ca tardiv.

În atare situație instanța de control nu poate face o analiză pe fond a cauzei din perspectiva motivelor invocate, câtă vreme instanța de apel a soluționat cauza prin reținerea excepției tardivității.

Pe de altă parte, inculpatul n-a făcut dovada existenței unei cauze obiective de împiedicare și care să facă posibilă repunerea în termen (364 Cod procedură penală).

Cum alte motive de recurs care potrivit legii pot fi invocate și din oficiu de instanță nu sunt date, în temeiul art. 38515pct. 1, lit. b Cod procedură penală recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Criticile formulate de inculpatul, părțile civile -, și împotriva deciziei penale nr.482/2007 a tribunalului Suceava se referă atât la latura penală, apreciindu-se că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și pe cale de consecință se impune achitarea sa, în temeiul art.11 pct. 2, lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, precum și la latura civilă pe considerentul că nu s-a pronunțat asupra tuturor cheltuielilor solicitate, inclusiv cele referitoare la daunelor materiale și daunele morale.

Analizând recursurile Curtea constată că sunt parțial întemeiate pentru cele ce urmează:

În raport de întreg probatoriul administrat atât în faza urmăririi penale cât și în faza judecății, instanțele anterioare au făcut o corectă apreciere și reținere a situației de fapt, respectiv încălcarea de către inculpatul a dispozițiilor art. 102 al. 2 și art. 167 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin aceea că efectuând un viraj la stânga a încălcat marcajul longitudinal continuu existent și nu a acordat prioritate de trecere autovehiculelor ce veneau din sens invers, intrând astfel în coliziune cu un microbuz (ce venea din sens invers), iar în urma accidentului părțile vătămate -, au suferit leziuni fizice ce au necesitat pentru vindecare 270 - 280 zile, respectiv 75 - 80 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt este dovedită cu probele administrate în cauză procesele verbale de cercetare locală și planșele foto, certificatele medico - legale, raportul de expertiză tehnică, declarațiile martorilor audiați, declarațiile inculpaților care fac dovada celor descrise în mod detaliat în actul de inculpare și reținute ca atare de instanțele de fond și de apel.

Criticabile sunt hotărârile anterioare sub aspectul modului de rezolvare a laturii civile.

Astfel, părțile civile au solicitat la soluționare cauzei pe fond, atât daune materiale cât și daune morale, precum și despăgubiri periodice, cu arătarea în extenso a sumelor cerute: fila 165 - și, fila 155, fila 140 - și.

Cu toate acestea instanța de fond a obligat pe inculpatul la plata către părțile civile sus-menționate a unor sume diferite de bani doar cu titlu de despăgubiri civile, nefăcându-se nicio precizare referitoare la sumele cerute cu titlu de despăgubiri morale (dacă au fost cerute, dacă sunt îndreptățite să le primească).

În ceea ce o privește pe partea responsabilă civilmente - "" SRL S, aceasta critică hotărârile anterioare pe considerentul că în mod greșit a fost obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor către părțile civile, reținându-se că societatea ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente întrucât din nici o probă nu rezultă existența unui raport de prepușenie între inculpatul și ea.

Criticile sunt fondate.

Astfel, potrivit art.1.000 alin. 3 cod civil pentru atragerea răspunderii civile solidare este necesară existența unul raport de prepușenie între inculpatul și - "" SRL.

Or, așa cum rezultă din adresa emisă de ITM (fila 61 ds.apel ) un astfel de raport nu exista între inculpat și societate la data săvârșirii faptei. De altfel și inculpatul a făcut această precizare, arătând că a condus autovehiculul implicat în accident la solicitarea proprietarului său, respectiv.

Într-adevăr și societatea a folosit autovehiculul (marca Marcedes, tip Sprinter), pentru transport ocazional de persoane, așa cum rezultă și din declarațiile martorului (fila 164 ds. fond).

În atare situație se impune clarificarea calității de parte responsabilă civilmente - ""SRL, pentru care urmează a se stabili dacă a existat sau nu un raport de prepușenie ocazional.

În cauză a declarat recurs și - "" SA S, fără a-l motiva.

Însă, față de lipsa unei clarificări a părții responsabile civilmente și având în vedere că autovehiculul implicat în accident era asigurat de această societate de asigurări se impune și admiterea recursului acesteia pentru clarificarea existenței și întinderii obligației civile.

În temeiul art.3857Cod procedură penală, curtea urmează a admite prin extindere și recursul inculpatului cu privire la aspectele mai sus-arătate.

Așa fiind, în temeiul art. 38515alin. 2 Cod procedură penală vor fi admise recursurile declarate de inculpatul - parte civilă, părțile civile: -, și, părțile responsabile civilmente - SRL și asiguratorul - "" SA S (cu extinderea efectelor acestora și cu privire la inculpatul ), casate parțial ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei instanței de fond pentru rejudecarea laturii civile.

În temeiul art. 192 (2) Cod procedură penală inculpatul, va plăti statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 192 (3) Cod procedură penală celelalte cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul, domiciliat în municipiul S,-,.36,.D,.3, județul S, împotriva deciziei penale nr.482 din data de 10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de inculpatul-parte civilă și părțile civile -, și.

Admite recursurile declarate de partea responsabilă civilmente - SRL S și asiguratorul - SA - Societate de - Reasigurare - Sucursala și extinde efectele acestora și cu privire la inculpatul.

Casează în parte atât decizia penală mai sus-menționată, cât și sentința penală nr.293 din data de 20.04.2007 pronunțată de Judecătoria Suceava și trimite cauza acesteia din urmă în vederea rejudecării laturii civile.

Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.

Celelalte cheltuieli judiciare din recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

2 ex./27.03.2008

Jud. fond

Jud. apel

Președinte:Andronic Tatiana Luisa
Judecători:Andronic Tatiana Luisa, Frunză Sanda, Rusu Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava