Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.269/R/2009
Ședința publică din 04 iunie 2009
PREȘEDINTE: Popovici Corina JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 3: Rus Claudia
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
-a luat în examinare recursul penal declarat de petentul recurent, domiciliat în com. sat nr.6. județul B, împotriva deciziei penale nr.135/R din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect art.278/1 din Codul d e procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul recurent, lipsă fiind intimații și.
Ministerul publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Reprezentantul parchetului invocă excepția inadmisibilității recursului penal declarat de către petent, arătând că acesta atacă cu recurs decizia penală nr.135/R/2009 a Tribunalului Bihor, decizie care este definitivă.
Petentul recurent solicită instanței respingerea excepției invocate de către reprezentantul parchetului și judecarea pe fond a cauzei având în vedere că i-au fost încălcate mai multe drepturi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.28/2009 pronunțată de Judecătoria Beiuș, s-a respins plângerea formulată de către contestatorul, în contradictoriu cu intimații și, împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș nr.655/P/2008 din 21.10.2008 și confirmată de către primul procuror de la același parchet prin ordonanța nr.333/II.2/2008 din 25.11.2008 și prin care s-a dispus față de acesta scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în sumă de 1.000 de lei, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și amenințare, prev. de art.217 al.1 cod penal, art.193 al.1 cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a cod penal, ca fiind nefondată.
A fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în dosarul nr.655/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiușs -a făcut cercetări față de contestatorul în legătură cu săvârșirea de către acesta a infracțiunilor de distrugere și amenințare, prev. de art.217 al.1 cod penal și art.193 al.1 cod penal (două fapte), cu aplicarea art.33 lit.a cod penal, față de intimații și, în calitate de părți vătămate și ca urmare a plângerilor penale prealabile formulate de către aceștia la data de 17.06.2008.
Procurorul a confirmat propunerea organelor de urmărire penală și a dispus scoaterea de sub urmărire penală a contestatorului și a aplicat acestuia o amendă administrativă în sumă de 1.000 de lei pentru faptele de distrugere și amenințare, apreciind că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni și nu se impune trimiterea în judecată.
Împotriva acestei soluții contestatorul a formulat plângere la primul procuror de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, care prin ordonanța nr.333/II.2/2008 din 25 noiembrie 2008 respins această plângere.
Împotriva ambelor soluții contestatorul a formulat plângere la judecătorul de la Judecătoria Beiuș.
La termenul din 20 ianuarie 2009 contestatorul și-a susținut plângerea arătând că el nu a săvârșit nici o faptă penală față de intimați și în felul acesta este nemulțumit și de amenda aplicată, care în aprecierea sa nu se impunea.
Contestatorul s-a apărat cu aceea că era îndreptățit printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de către Judecătoria Beiuș și confirmată de către Tribunalul Bihor să demoleze gardul despărțitor dintre gospodăria sa și cea a intimaților și că în felul acesta nu a săvârșit o faptă de distrugere.
Prin sentința civilă nr. 322/04.03.2008 a Judecătoriei Beiușs -a soluționat o cauză civilă dintre părți și printre altele sa dispus obligarea actualilor intimați (fam.) să retragă gardul despărțitor situat între gospodăriile părților, undeva la capătul grădinii, iar în caz de refuz contestatorul era autorizat să efectueze el această lucrare pe cheltuiala intimaților.
Sentința Judecătoriei Beiușa fost atacată cu apel d e către intimați, apel care a fost respins prin decizia civilă nr.387/A/12.06.2008 a Tribunalului Bihor, decizia care ulterior nu a mai fost recurată.
Contestatorul a precizat în instanță că el a cunoscut soluția pronunțată de către Tribunal la momentul la care aceasta a fost citită în ședință publică în ziua de 12.06.2008 și acesta este motivul pentru care a acționat în sensul de a demola gardul despărțitor, la acest motiv adăugându-se și provocarea din partea lucrătorului de polițe care s-a deplasat la fața locului.
Evenimentul invocat de către intimați a avut loc în ziua de 17.06.2008 când aceștia au anunțat telefonic la numărul unic de urgență 112, faptul că contestatorul care venise acasă și care o gospodărie învecinată cu a lor în satul, a început să-i înjure și să-i amenințe că-i omoară pentru că nu și-ar fi retras gardul despărțitor deși erau obligați să facă acest lucru.
La fața locului s-au prezentat lucrătorii de poliție de la Poliția și în prezența acestora contestatorul s-a folosit de un topor și a început să dărâme gardul existent între gospodăria sa și a intimaților, gard care însă era proprietatea acestora din urmă.
Trebuie observat faptul că acest eveniment a avut loc în ziua de 17 iunie 2008, iar decizia civilă a Tribunalului Bihora fost motivată în data de 24 iunie 2008 și comunicată părților ulterior acestei date.
Este posibil să fi fost cunoscut de către contestatorul conținutul deciziei și el să aprecieze că el poate să desființeze gardul despărțitor dintre gospodării în cazul în care nu ar fi făcut-o intimații. Acest drept stabilit sub forma unei autorizări s-a născut din hotărârea judecătorească, dar putea să fie exercitat numai în condițiile stabilite prin acea hotărâre, respectiv numai în caz de refuz din partea intimaților de a efectua această retragere a gardului.
O hotărâre judecătorească se execută în primul rând benevol de către cel obligat și în doar în caz de refuz care se constată după expirarea unui termen cuprins într-o notificare oficială sau cel puțin comunicată cu scrisoare recomandată, contestatorul putea să treacă la retragerea gardului despărțitor, dar și în această situație fără să-l distrugă.
În cazul de față contestatorul nu a respectat nici etapele care se impunea pentru executarea hotărârii și nici o retragere a gardului fără a provoca stricăciuni. Dimpotrivă el s-a folosit de un topor cu ajutorul căruia în prezența lucrătorului de poliție a distrus gardul intimaților.
Zona în care gardul a fost distrus și întinderea stricăciunilor au fost constatate de către lucrătorii de poliție prin procesul-verbal de constatare de la fața locului din 17 iunie 2008.
au fost destul de mici acesta fiind și unul dintre motivele pentru care contestatorul nu a fost trimis în judecată.
El nu a recunoscut săvârșirea faptei de amenințare față de intimați, dat tocmai comportamentul său violent verbal a fost cel care i-a determinat pe aceștia să apeleze telefonic la numărul unic de urgență și ulterior lucrătorii de poliție să se prezinte la fața locului.
De altfel, și la momentul în care lucrătorii de poliție s-au prezentat la locul faptei, contestatorul era nervos și s-a comportat în modul indicat de către martorul. Ambii intimați au precizat, atât în plângerile penale, cât și în toate declarațiile lor că contestatorul i-a amenințat că-i omoară.
În fața judecătorului au precizat că în prezent gardul despărțitor este complet demolat, ei respectând hotărârea judecătorească încă de la momentul în care le-a fost comunicată decizia tribunalului pe care nici nu au mai recurat-
În raport cu toate probele administrate s-a apreciat că plângerea contestatorului este neîntemeiată, deoarece rezultă faptul că acesta a săvârșit faptele reținute în sarcina sa și a acționat cu vinovăție, iar în contextul tuturor datelor din cauză, inclusiv apărările sale procurorul a apreciat că o amendă administrativă este suficientă și ca o consecință în baza art.2781al.8 lit.a Cod procedură penală a respins ca nefondată plângerea contestatorului formulată împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătorie B nr.655/P/2008 din 21.10.2008 și confirmată de către primul procuror de la același parchet prin ordonanța nr.333/II.2/2008 din 25.11.2008 și prin care s-a dispus față de acesta scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în sumă de 1.000 de lei, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și amenințare, prev. de art.217 al.1 cod penal, art.193 al.1 cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală a fost obligat contestatorul la plata sumei de 20 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recurs petentul solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței iar cu ocazia rejudecării a se dispune admiterea plângerii, desființarea ordonanței prim procurorului și a ordonanței procurorului, invocând în motivare faptul că amenda administrativă i-a fost aplicată pe nedrept în contextul în care prin hotărârea dată de către Tribunalul Bihors -a i s-a acordat dreptul de a demola gardul în cauză pe cheltuiala intimaților. Pe de altă parte abia după sosirea lucrătorilor de poliție chemați la fața locului de către intimat petentul a distrus gardul provocat însă tocmai de agenții de poliție.
Prin decizia penală nr.135/R din 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat recursul penal declarat de petentul domiciliat în, sat, nr. 6. jud. B, împotriva sentinței penale nr. 28 din 2.02.2009 pronunțată de Judecătoria Beiuș, care a fost menținută în totul, obligând pe recurent să plătească statului suma de 50 RON, cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de reținut a reținut că, prin ordonanța din 21.10.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș dată în dosar nr. 655/P/2008 s- dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în sumă de 1000 lei pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 217 al.1 cod penal și art. 193 al.1 cod penal.
Procurorul a constatat că faptele comise de inculpat sunt probate însă având în vedere circumstanțele reale ale cauzei cât și pe cele personale ale învinuitului lipsit de antecedente penale, s-a apreciat că faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Nemulțumit de soluția pronunțată în cauză petentul s-a adresat prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, iar ulterior instanței, care prin sentința recurată a respins conform art. 278 ind.1 alin.8 lit.a Cod procedură penală plângerea ca neîntemeiată.
Instanța competentă a soluționa plângerea conform art. 278 ind.1 alin.1 Cod procedură penală a reținut în mod corect ca fiind legală și temeinică ordonanța procurorului, inclusiv faptul că nu a produs ni ci o vătămare intereselor legale ale petentului.
În speță s-a impus a se observa că deși petentul invocă în favoarea sa considerentele deciziei civile nr. 387/A din 12 iunie 2008 Tribunalului Bihor dată în dosar nr-, în esență evenimentele din prezenta cauză au avut loc în data de 17 iunie 2008, în timp ce decizia civilă invocată a fost motivată în data de 24 iunie 2008 și comunicată ulterior acestei date, ca atare este puțin probabil ca petentul să fi cunoscut pe de o parte considerentele deciziei iar pe de altă parte chiar și un drept stabilit printr-o hotărâre judecătorească poate fi exercitat numai în condițiile stabilite prin hotărâre în concret doar în caz de refuz din partea intimaților de a proceda la retragerea gardului. În cauză petentul nu a respectat etapele care țin de executarea unei hotărâri judecătorești, iar pe de altă parte nu încercat ca prin operațiunea de retragere a gardului să nu provoace stricăciuni, dimpotrivă a uzat de un topor cu ajutorul căruia, chiar în prezența lucrătorilor de poliție chemați dei ntimați a distrus gardul, aspect necontestat de petent și dovedit cu procesele verbale de constate la fața locului, însoțite de planșele foto.
În ceea ce privește infracțiunea de amenințare, deși inculpatul nu recunoaște că ar fi avut o asemenea conduită la adresa intimaților probațiunea testimonială administrată în cauză dovedește că tocmai comportamentul său a fost cel care i-a determinat pe intimați să apeleze telefonic și să solicite intervenția lucrătorilor de poliție. De altfel atât martorul cât și lucrătorii prezenți la locul faptei au confirmat faptul că petentul i-a amenințat pe intimați cu moartea.
Față de cele constatate sunt irelevante criticile formulate în recurs potrivit cărora petentul se consideră nevinovat de săvârșirea faptelor ce i se im pută, în mod corect apreciindu-se de organele de cercetare penală că față de împrejurările concrete în care fapta a fost comisă (situația conflictuală dintre părți) și față de conduita inculpatului, lipsit de antecedente penale, aceste fapte nu prezintă gradul de pericol social a unei infracțiuni, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ fiind în măsură să asigure atingerea scopului legii penale.
În consecință neexistând motiv de casare a sentinței recurate în baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat recursul penal declarat de petent.
Împotriva acestor hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs petentul solicitând casarea ei ca fiind nelegală.
Prin decizia penală nr.135/R/2009, Tribunalul Bihora respins ca nefondat recursul penal declarat de petent, iar împotriva acestei decizii petentul a declarat recurs la Curtea de APEL ORADEA, considerând nelegale și netemeinice cele două hotărâri.
Verificând cererea, instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din actele de la dosar petentul a epuizat calea de atac prevăzută de legiuitor, în raport cu obiectul dedus judecății (plângere acte procuror).
Această cale de atac este recursul, iar Tribunalul Bihora soluționat recursul declarat de petent, aspectele deduse judecății intrând astfel în puterea lucrului judecat.
Petentul nu mai are posibilitatea de a ataca cele două hotărâri și pe cale de consecință instanța va respinge ca inadmisibilă cererea intitulată recurs.
Reținând culpa procesuală a petentului în promovarea prezentei, instanța, în baza art.192 Cod procedură penală îl va obliga pe petent la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală,
RESPINGEca inadmisibil recursul penal declarat de recurentul, împotriva deciziei penale nr.135/R din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 04 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red.dec.- /10.06.2009
Jud.rec.,
Jud.fond
Tehnored.2ex./10.06.2009
Președinte:Popovici CorinaJudecători:Popovici Corina, Munteanu Traian, Rus Claudia
