Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 272/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR. UNIC -
Dosar nr. intern. 2204/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.272
Ședința din publică de la data de 13 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantinescu Mariana
GREFIER - -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale ce are ca obiect plângerea formulată de către petentul în contradictoriu cu intimații, și împotriva rezoluției nr.1255/II/2/2009 adoptată de către Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva soluției adoptată în dosarul penal nr. 1791/P/2008 al Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, lipsă fiind intimații, și
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că actele dosarului penal nr- al Curții de Apel București - Secția I-a Penală - ce a fost solicitat de către petent a fi atașat, se regăsesc în dosarul nr.1791/P/2008 al Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având în vedere că în urma diligențelor depuse la Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI s-a comunicat de către grefierul șef A că, orice dosar prin care s-a dispus de către instanță trimiterea cauzei în vederea efectuării de cercetări penale, este decopertat și devine parte integrantă din dosarul în care se efectuează cercetări de către procuror.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul învederează instanței că a înțeles să promoveze prezenta plângere împotriva intimaților față de împrejurarea că aceștia și-au însușit suma de 53.900 lei - ce-i aparținea - timp de trei ani, astfel încât solicită condamnarea acestora cu obligarea la daune morale și materiale, cu dobânda cumulată la zi, sumă pe care o solicită a-i fi remisă cât mai urgent.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că din concluziile susținute de petent, acesta dorește aplicarea disp. art.278 ind.1 alin.8 lit.c Cod pr penală, or, având în vedere dispozițiile deciziei pronunțată în recursul dat în interesul legii, arată că, în speță, nu pot fi aplicate aceste dispoziții.
Pe de ală parte, arată că soluția parchetului este legală și temeinică și se impune respingerea plângerii în baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a Cod pr. Penală, ca fiind neîntemeiată, având în vedere că actele premergătoare efectuate în cauză sunt complete, în urma efectuării de cercetări nu a rezultat vreo încălcarea de către executorii judecătorești a dispozițiilor Codului d e procedură civilă privind executarea silită, în atare situație, apreciază rezoluția parchetului ca fiind legală și temeinică, petentul ne mai indicând ce probe ar mai putea fie efectuate si ce lucruri ar mai fi trebuit dovedite cu respectivele probe.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față;
Petentul a depus la data de 02.09.2009 plângerea împotriva rezoluției nr. 1791/P/2008 din data de 22.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezoluția contestată privind pe intimații, și.
Dosarul a fost înregistrat sub nr.-.
Petentul a criticat în plângerea depusă rezoluția din data de 22.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și rezoluția nr. 1255/II/2/2009 din data de 17.08.2009 a Procurorului Genaral Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații, și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 216 din Codul penal, respectiv s-a respins plângerea împotriva acestei soluții, de către Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
În motivarea plângerii,petentul a arătat în fapt, că intimații - în calitate de executori judecătorești desemnați cu executarea unor sentințe penale și civile pronunțate împotriva sa, și-au însușit în mod abuziv suma rezultată în urma procedurii executării silite în cuantum de 53.821,68 lei, sumă care a fost consemnată la unitatea la dispoziția acestora și pe care aceștia refuză să i-o restituie, cum i s-ar cuveni. Curtea constată că petentul nu critică în plângerea sa motivele pentru care apreciază că soluțiile dispuse de procuror în cauză sunt nelegale sau neîntemeiate, ci reia pe scurt plângerea inițială, invocând aceleași nemulțumiri față de modul în care au procedat executorii judecătorești.
De altfel,Curtea a constatat că nici în susținerea orală asupra fondului cauzei, în fata Curții, petentul nu a invocat astfel de aspecte, arătând că solicită condamnarea intimaților pentru fapta penală de însușire a bunului găsit, referindu-se la suma de bani depusă la. de către intimați.
În susținerea plângerii, petentul a depus înscrisuri,respectiv copii ale unor sentințe civile și penale.
Analizând actele dosarului,Curtea constată:
Prin rezoluția nr. 1791/P/2008 din data de 22.07.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații, și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 216 din Codul penal, în baza art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. a din Codul d e procedură penală.
Procurorul a reținut în motivarea acestei soluții următoarele:
Petentul arată că susmenționații și-au însușit abuziv suma de 53.821,68 (reținută în adresa nr.427/2006 a Biroului Executorilor Judecătorești Asociați, și ) pe care trebuia să o depună la CEC pe numele său.
În plus, menționează și alte fapte de natură penală, cum ar fi: subevaluarea și vânzarea locuinței sale situate în-, sector 4, încălcând Ordinul Ministerului Justiției privind onorariul executorilor judecătorești.
În dosarul de executare nr.427/2006, s-a procedat la distribuirea sumei totale de 57.500 RON (procesul verbal din 08.12.2006 întocmit de executorul judecătoresc ) consemnată la CEC Agenția de către numitul pe seama și la dispoziția biroului de executare, astfel cum cer dispozițiile legale.
Dosarul de executare silită nr.427/ 2006 s-a format la cererea creditorului, care a solicitat punerea în executare a titlului executoriu - decizia penală nr.223.06.2006 a Tribunalului București Secția a I-a Penală până la concurența sumei de 87,5o lei împotriva debitorului prin urmărirea silită a imobilului situat în B,-, -. 1,.48, sector 4.
În cadrul dosarului menționat, s-a întocmit de către executorul judecătoresc procesul-verbal de actualizare a creanței și stabilirea cheltuielilor de executare din data de 21.06.2006.
Referitor la vânzarea silită a locuinței se constată că pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-au format o serie de dosare penale în care s-au verificat aspecte legate de executarea silită, constatându-se că executorii judecătorești, și au acționat în limitele cadrului legal, în interesul valorificării unor drepturi de creanță stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, irevocabile și investite cu formulă executorie. În acest sens, au fost exemplificate dosarele nr.495/P/2007 și nr.723/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
S-a constatat că prin hotărâri judecătorești definitive, a fost obligat la plata daunelor morale și cheltuieli de judecată în favoarea numiților TA, și.
Pentru punerea în executare a acestora, creditorii s-au adresat executorilor judecătorești, formându-se mai multe dosare de executare, conexate în final sub nr.427/2006 la Biroul Executorilor Judecătorești, lonescu și.
Ulterior începerii procedurii de executare, debitorul a trimis, prin mandat poștal, fiecăruia dintre creditori, o sumă mai mare decât cea datorată, iar aceștia au refuzat primirea.
La 31.05.2006, petiționarul a formulat contestație la executare, solicitând obligarea creditorilor la ridicarea sumelor depuse.
Prin sentința civilă nr.7320/T3.12.2006 a Judecătoriei Sector 4 B contestația a fost respinsă.
Ca urmare, executorul judecătoresc a procedat la vânzarea silită a locuinței debitorului adjudecatar fiind numitul.
Ulterior vânzării silite, conform dispozițiilor procedurale, s-a procedat la distribuirea sumei obținute de 57.500 RON consemnată la unitatea CEC de către.
Se observă că distribuirea sumelor din data de 08.12.2006, consemnate, a avut loc după expirarea termenului de 15 zile, prev. de disp. an.458 civ.
Cod PenalDistribuirea banilor s-a efectuat potrivit dispozițiilor art.562 - 571.civ.Cod Penal, iar eventualele nemulțumiri ale petentului legate de sumele pe care le pretinde, puteau fi rezolvate pe calea unei contestații la executare, fără să constituie un indiciu din care să rezulte săvârșirea vreunei fapte penale atâta timp cât suma în discuție (53.821,68 lei) a fost reconsemnată pe rolul biroului de executare.
Plângerea formulată în termen împotriva acestei soluții a fost respinsă de Procurorul Genaral Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția nr. 1255/II/2/2009 din data de 17.08.2009, reținându-se că soluția este legală și temeinică, iar aspectele semnalate de petent nu se confirmă.
Având în vedere că petentul nu a invocat nici un aspect de nelegalitate și netemeinicie a rezoluției, Curtea analizează soluția dispusă de procuror prin prisma plângerii inițiale și prin raportare la toate actele dosarului și susținerile petentului și constată că această soluție este concordantă cu dispozițiile legale.
Curtea reține în esență că petentul a fost parte în mai multe dosare penale în care a fost obligat la plata atât a unor daune morale către părțile din respectivele cauze, cât și la plata unor cheltuieli judiciare în favoarea acestor persoane, cheltuieli pe care nu le-a executat de bună voie, sens în care creditorii au solicitat executarea silită a debitorului, petentul din prezenta. Punerea în executare silită s-a realizat prin intermediul biroului de executare silită al intimaților,care au realizat procedura de executare potrivit dispozițiilor legale,în cadrul acestei proceduri petentul formulând de altfel și contestații la executare, care au fost respinse de către instanțele civile. Procedura executării silite s-a realizat prin vânzarea silită a locuinței petentului, suma obținută de la adjudecatarul casei fiind depusă de acesta la. pe numele și la dispoziția executorilor, pentru a se realiza în continuare procedura împărțelii sumei către debitori, aceasta fiind suma pretinsă de petent a fi fost însușită pe nedrept de către intimați.
Curtea constată că intimații, în calitatea acestora de executori judecătorești, și-au respectat atribuțiile de serviciu, consemnând în toate procesele verbale încheiate operațiunile efectuate, neconstatându-se încălcarea vreunei dispoziții legale, atât vânzarea imobilului cât și distribuirea sumelor fiind realizate potrivit reglementărilor legale în materie.
Reținând că nici prin înscrisurile depuse în fața Curții, petentul nu a dovedit o altă situație de fapt, Curtea apreciază că soluțiile dispuse de procuror prin rezoluția criticată sunt legale și temeinice.
Ceea ce contestă în realitate petentul este însăși autoritatea de lucru judecat a sentințelor pronunțate de instanțele care au soluționat cauzele prin care petentul a fost obligat la despăgubiri, aspecte care nu pot face nici obiectul unor alte procese,existând autoritate de lucru judecat, și care nu pot constitui, cu atât mai puțin, în lipsa dovedirii oricăror manopere frauduloase, fundament al unei condamnări penale a celor desemnați cu punerea în executare a hotărârilor.
Față de considerentele arătate, Curtea apreciază că soluția dispusă prin rezoluția nr. 1791/P/2008 din data de 22.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și menținută prin rezoluția nr. 1255/II/2/2009 din data de 17.08.2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este legală și temeinică, și în baza art. 278 indice 1 alin. 8 lit. a din Codul d e procedură penală va respinge ca nefondată plângerea și va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat,conform art. 192 alin. 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, respinge ca nefondată, plângerea petentului împotriva rezoluției nr.1791/P/2008 din data de 22.07.2009, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr.1255/II-2/2009 din data de 17.08.2009 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Menține soluțiile dispuse prin rezoluție.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.2
Președinte:Constantinescu MarianaJudecători:Constantinescu Mariana