Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 28/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

SENTINȚA PENALĂ NR. 28/P/2008

Ședința publică din 23 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare - în primă instanță - plângerea penală formulată de petentul, domiciliat în loc. O, -,. 10,. 1, Județul S M, împotriva soluției dată în dosar nr.264/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, menținută prin rezoluția procurorului general din din 4 februarie 2008, dată în dosar nr. 53/II.2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, potrivit dispozițiilor art. 278/1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru petentul lipsă, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.121/26.03.2008, emisă de Baroul Satu Mare - Cabinete Asociate de Avocați " și asociații", pentru făptuitorii și G lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.29/31.03.2008, emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual de avocat lipsă fiind și intimații -, - și lipsă

Ministerul Publiceste reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus,după care:

Instanța având în vedere că dosarul nr- al Curții de APEL ORADEA are același obiect și părți, se atacă aceeași rezoluție, în baza art.35 alin.1 Cod de procedură penală combinat cu art. 32 și art. 36 alin. 1 Cod de procedură penală procedează la conexarea dosarului - al Curții de APEL ORADEA la prezentul dosar.

Reprezentantul intimaților - petenți depune la dosar copia minutei sentinței civile nr.434/16.04.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești O a că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind excepții sau alte ceriri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra plângerilor.

Apărătorul petentului - intimat - av. susține plângerea solicitând în principal, admiterea acesteia, desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că nu a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art.246 Cod penal, iar în subsidiar, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet în vederea reluării cercetării și administrării de probe pentru ca petentul să-și dovedească nevinovăția. Consideră că s-a făcut o interpretare eronată a probelor din dosar, deoarece din procesul verbal încheiat la 19.06.2007, rezultă foarte clar că identificarea imobilului a fost făcută de către expertul topo, care i-a arătat imobilul de unde urma să fie evacuată familia și a semnat procesul verbal de executare. A solicitat audierea expertului în calitate de martor, lucru care nu a avut loc, considerând că astfel i s-a încălcat dreptul la apărare. Mai arată că, G nu locuiește la nr.87 ci la nr.118, așa cum rezultă din adresa emisă de Primăria. Această persoană a fost găsită la imobilul de unde urma să se facă evacuarea. Cu privire la plângerea formulată de petenți și G solicită a fi respinsă ca nefondată. Cu cheltuieli de judecată conform împuternicirii avocațiale de la dosar.

Avocatul intimaților - petenți av. susține plângerea solicitând admiterea ei, în principal desființarea rezoluției și reținerea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar a se face aplicarea dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit. "b"Cod de procedură penală. Apreciază că soluția de scoatere de sub urmărire penală a executorului judecătoresc este neîntemeiată prin prisma următoarelor considerente:

Petenții au mai fost evacuați de către același executor judecătoresc în cursul anului 2005. Împotriva actelor de executare silită au formulat contestație la executarea silită, care a fost admisă prin sentința civilă nr.673/03.06.2006 a Judecătoriei Negrești O a ș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.44/R/29.01.2007 a Tribunalului Satu Mare, instanța anulând toate actele de executare întocmite de executorul în dosarul execuțional și a dispus restabilirea situației anterioare executării în sensul reintegrării petenților în imobilul proprietatea lor, constatând pe baza expertizelor topografice efectuate în cază că actele de executare au fost întocmite eronat, respectiv asupra altui număr topografic decât cel vizat de titlu executoriu pus în executare. Totodată, susține că imobilul proprietatea petenților nu putea face obiectul titlurilor executorii, în baza cărora s-a făcut evacuare, deoarece la data pronunțării acestor sentințe era proprietate extratabulară a petențilo, acest imobil fiind întabulat în cartea funciară în baza sentinței civile nr.812/2005 a Judecătoriei Negrești O a Rezoluția este neîntemeiată și prin prisma faptului că procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor infracțiunilor pentru care au formulat plângerea penală, respectiv asupra infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.246 Cod penal, art.192 alin.2 Cod penal, art.200 alin.2 Cod penal, art. 53 alin.6 din Legea nr.188/200 - privind executorii judecătorești decât asupra aceleia prevăzută de art.246 Cod penal. Cu privire la plângerea formulată de petentul solicită a fi respinsă, în principal ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar respinsă ca neîntemeiată acesta având cunoștință de nelegalitatea actelor de exacutare silită întocmite. Cu cheltuieli de judecată conform delegației avocațiale de la dosar.

Reprezentanta parchetului pune concluzii de admitere a plângerilor, apreciindu-le întemeiate sub aspectul că procurorul a efectuat o cercetare insuficientă: nu a fost audiați martorii - martorul, părțile vătămate precum și împrejurarea că nu s-a pronunțat asupra tuturor infracțiunilor pentru care a fost formulată plângerea penală.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra plângerii împotriva actelor procurorului, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța din 14 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa dispus, în baza art. 249/1 comb. cu art.11 pct.1 lit. și art.10 lit.b/1 Cod procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, cu datele personale aflate la dosar, de sub învinuirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal și aplicarea conform art.91 Cod penal a sancțiunii amenzii administrative de 1.000 lei, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar prin conținutul său concret a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală.

Parchetul a reținut, în esență, că la data de 19.06.2007, orele 08.00, executorul judecătoresc s-a deplasat în localitatea și a pus în executare sentința civilă nr.450/2003 a Judecătoriei Negrești O a ș, evacuând pe numiții, G, sn și jr, din imobilul situat în,-, jud.S M, cu toate că prin sentința civilă nr.673/2006 a aceleiași instanțe, se anulaseră actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr.408/E/2005.

Plângerea formulată de petentul în condițiile art. 278 Cod procedură penală, împotriva acestei ordonanțe, a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, prin rezoluția din 04 februarie 2008 (dos nr.53/II.2/2008).

De asemenea, împotriva aceleiași ordonanțe au formulat plângere și petenții și G, aceasta fiind respinsă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, prin rezoluția din 29 februarie 2008 (dos nr.77/II.2/2008).

Împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ au formulat plângere petenții, G și învinuitul.

Petenții și G au solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței și, în principal, reținerea cauzei spre judecare de către Curtea de APEL ORADEA, pe motiv că din probele administrate rezultă vinovăția executorului judecătoresc, impunându-se condamnarea acestuia la o pedeapsă just individualizată pentru faptele săvârșite. În subsidiar, petenții au solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței și trimiterea cauzei la parchet în vederea continuării urmăririi penale, întrucât procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de acuzare, respectiv cât privește infracțiunile prevăzute de art.192 alin.2 Cod penal, art.220 alin.2 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000 și nu a dispus restabilirea situației anterioare în cauză.

Plângerea formulată de către petenți a fost înregistrată la Curtea de APEL ORADEA la data de 20 martie 2008 sub dosar nr.-.

Plângerea formulată de către petentul învinuit a fost înregistrată la Curtea de APEL ORADEA la data de 25 februarie 2008 sub dosar nr.-.

Petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că nu a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art.246 Cod penal. În subsidiar, petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței și trimiterea cauzei la parchet în vederea reluării cercetării și administrării probațiunii solicitate în faza de urmărire penală, pentru a-și dovedi nevinovăția.

În ședința publică din 23 aprilie 2008, instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art.35 alin.1 Cod procedură penală combinat cu art.32 Cod procedură penală și art.36 alin.1 Cod procedură penală a dispus conexarea dosarului nr- al Curții de APEL ORADEA la dosarul nr.200/35/P/P/2008 al aceleiași instanțe, procedând la soluționarea ambelor plângeri.

Examinând plângerile pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, curtea constată că acestea sunt fondate și le va admite ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

Astfel, curtea constată că petenții și G, prin plângerea formulată, au solicitat efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de 192 alin.2 Cod penal, art.220 alin.2 Cod penal art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000 și art. 246 Cod penal (a se vedea plângerea înregistrată la data de 26.06.2007 existentă în dosar nr.264/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, cererea de soluționare cu celeritate a plângerii formulate de petenți prin avocat, precum și plângerea împotriva ordonanței procurorului înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA la data de 11.02.2008 - dos nr.77/II.2/2008).Cu toate acestea, procurorul prin ordonanța atacată conform prevederilor art.278/1 alin.1 Cod procedură penală nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de acuzare, ci doar sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art.246 Cod penal.

Deși în plângerea formulată petenții fac referire expresă la săvârșirea de către executorul judecătoresc a patru infracțiuni, procurorul s-a limitat la a efectua cercetări doar sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art.246 Cod penal neprocedând la audierea petenților pentru a stabili în mod clar și neechivoc cadrul procesual.

În ceea ce-l privește pe petentul învinuit, este de reliefat că acesta, în faza de urmărire penală a solicitat în mod expres încuviințarea audierii expertului topo (a se vedea declarația olografă datată 22.11.2007), procurorul neadministrând nici o probă în apărarea învinuitului, încălcând astfel dispozițiile legale care guvernează materia dreptului la apărare a oricăror persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni.

Totodată, este de menționat că procurorul, cu ocazia audierii învinuitului, după începerea urmăririi penale, nu l-a întrebat pe acesta dacă are probe de propus în apărare și nici nu a găsit de cuviință să-l audieze cu privire la toate capetele de acuzare formulate de către petenții și

Astfel fiind, curtea constată că nu s-au strâns probe în cursul cercetării penale care să infirme sau să confirme existența celor trei fapte reclamate, ci numai pentru infracțiunea prevăzută de art.246 Cod penal, dar și cu privire la aceasta insuficiente, considerent pentru care, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. b Cod procedură penală, va admite plângerea formulată de petenți, va desființa ordonanța atacată și va trimite cauza la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale, urmând ca procurorul să procedeze la:

- efectuarea actelor de urmărire penală față de învinuitul sub aspectul tuturor infracțiunilor inserate în plângerea petenților, respectiv și pentru infracțiunile prev. și ped. de art.192 lin.2 Cod penal, art.220 alin.2 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, urmând ca în funcție de materialul probator administrat în cauză să pronunțe o soluție legală și temeinică;

- ascultarea petentului și cu privire la infracțiunile prev. și ped. de art. 192 lin.2 Cod penal, art.220 alin.2 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, cu respectarea dispozițiilor art.5,6 Cod procedură penală, art.171 alin.1 Cod procedură penală și art.6 paragraful 3 lit. a,b,c din pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

- respectarea dispozițiilor art.6 paragraful 3 lit.d din Convenția de Strasbourg cu privire la principiul "egalității armelor" combinat cu art.202 ain.1 teza finală Cod procedură penală, în sensul de a se audia martorii propuși în apărare și în acuzare (în dosarul cauzei au fost audiați doar martorii propuși de petenții și G);

- strângerea tuturor probelor necesare, în virtutea rolului activ ce trebuie să-l exercite potrivit art.202 Cod procedură penală (inclusiv proba cu înscrisuri).

De asemenea, urmează ca procurorul să-l audieze pe petent cu privire la aspectele reliefate în plângere, să administreze orice probe utile și pertinente cauzei, inclusiv proba cu martori, atât în apărare, cât și în acuzare.

Este de menționat că faptele reclamate de petenți sunt într-adevăr grave și ele necesită o analiză atentă, iar nu una superficială, pentru că ele sunt de natură să aducă atingere activității unor instituții și, mai mult de atât, drepturilor persoanei.

De asemenea, dreptul la apărare și la administrarea tuturor probelor pertinente și utile cauzei în favoarea persoanelor acuzate de săvârșirea unor infracțiuni este un drept sacru, consfințit atât de Constituția României cât și de Codul d e procedură penală și de reglementările internaționale în materie penală, motiv pentru care se impune ca procurorul să-i acorde atenția cuvenită, iar după administrarea întregului probator să aprecieze dacă, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni din cele reclamate de către petenți.

Susținerile apărătorului petenților și G în sensul că plângerea învinuitului este inadmisibilă, nu pot fi acceptate de către instanță, dat fiind dispozițiile art.278/1 alin.1 Cod procedură penală combinat cu art.249/1 alin.3 Cod procedură penală, texte de lege care dau posibilitatea oricărei persoane interesate, deci și învinuitului, să formuleze plângere în fața instanței competente împotriva soluției de netrimitere în judecată pronunțată de către procuror. Pentru aceste considerente, instanța a procedat la soluționarea pe fond a plângerii petentului.

Petenții și G, prin avocatul lor, au solicitat obligarea învinuitului la plata cheltuielilor judiciare justificate cu împuternicirea avocațială nr.29 din 31.03.2008. Totodată, petentul a solicitat plata cheltuielilor judiciare justificate cu împuternicirea avocațială nr.121 din 26 martie 2008.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, precum și dispozițiile art.193 alin. final Cod procedură penală cu referire la art.276 Cod procedură civilă, instanța constată că sumele de bani cerute de către părți cu titlu de cheltuieli judiciare urmează a fi compensate.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

În baza dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit. "b" Cod de procedură penală,

ADMITEplângerile formulate de petenții și, domiciliați în localitatea,-, jud.S M și, domiciliat în S M,-, jud.S M, împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ din 14.01.2008 emisă în dosar nr.264/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, menținută prin rezoluțiile din 04.02.2008, respectiv din 29.02.2008 date de procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA în dosarele nr.53/II.2/2008 și nr.77/II.2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, pe care o desființează și trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale pentru ca procurorul:

- să efectueze acte de urmărire penală față de făptuitorul sub aspectul tuturor infracțiunilor inserate în plângerea petenților, respectiv și pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.192 alin.2 Cod penal, art.220 alin.2 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, urmând ca în funcție de materialul probator administrat în cauză să pronunțe o soluție legală și temeinică;

- să procedeze la ascultarea petentului și cu privire la infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.192 alin.2 Cod penal, art.220 alin.2 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, reclamate de petenții și G, cu respectarea dispozițiilor art.5,6 Cod de procedură penală, art.171 alin.1 Cod de procedură penală și art.6 paragraful 3 lit.a,b,c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

- să respecte prevederile art.6 paragraful 3 lit.d din Convenția d l Strasbourg cu privire la principiul "egalității armelor" combinat cu art.202 alin.1 teza finală Cod de procedură penală, audiind martorii propuși în acuzare și în apărare;

- să-și exercite rolul activ conform prevederilor art.202 Cod de procedură penală în sensul de a strânge toate probele necesare, inclusiv proba cu înscrisuri, pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În baza dispozițiilor art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare pentru soluționarea cauzei în primă instanță rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile lipsă.

Pronunțată în ședința publică, azi 23 aprilie 2008.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red.hot. Pătrăuș /24.04.2008

Tehnored. AS/30.04.2008

2 ex.

Președinte:Pătrăuș Mihaela
Judecători:Pătrăuș Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 28/2008. Curtea de Apel Oradea