Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 305/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(184/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 305/
Ședința Publică de la data 25 Februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Luciana Mera- - -
JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 3: Francisca Maria
GREFIER -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÎNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentant prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de &, MAREA BRITANIE - SUCURSALA ROMÂNIA, împotriva sentinței penale nr. 1426/F din data de 10 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică răspund: recurenta &, MAREA BRITANIE - SUCURSALA prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-/02.02.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual și intimatul personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/02.02.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședința, după care,
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Având cuvântul avocat pentru recurenta &, MAREA BRITANIE - SUCURSALA ROMÂNIA, critică hotărârea pronunțată de către instanța de fond sub următoarele aspecte:
Astfel, în primul rând s-a reținut în mod greșit că în dosarul penal nr. 1228/P/2007 plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată, în loc de faptul că s-a dat neînceperea urmăririi penale față de reprezentant al &, MAREA BRITANIE - SUCURSALA ROMANIA. În al doilea rând, consideră că noua plângere penală a intimatului, poate fi considerată ca fiind o plângere împotriva soluției, având în vedere că aceasta a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, adresată Prim procurorului, motiv pentru care, nu se mai pot face cercetări pentru aceiași faptă, pe de o parte, întrucât există autoritate de lucru judecat, iar pe de altă parte, noile acte depuse de către intimat nu dau un caracter penal acestui dosar întrucât este un litigiu de muncă.
Concluzionând, consideră că plângerea a fost formulată împotriva soluției și că,Prim procurorul adjunct a dat o soluție corectă respingând plângerea, ca neîntemeiată în raport de faptul că a fost formulată în condițiile prev. de art. 278/1 Cod procedură penală, motiv pentru care, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și rejudecând în fond, respingerea plângerii formulată de petent și, menținerea ordonanței Prim procurorului adjunct.
Apărătorul intimatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, respectiv Tribunalul Municipiului B pentru a se pronunța o soluție legală și temeinică.
Reprezentantul Parchetului, arată că, în opinia sa, hotărârea instanței de fond este nelegală, în mod greșit a fost desființată soluția pronunțată de Primul procuror apreciind că aceasta era o soluție legală și temeinică, iar instanța de fond, în aceste condiții, ar fi trebuit să se pronunțe pe fondul cauzei, să soluționeze plângerea cu care era investită. De altfel, în opinia sa, nu se încadrează nici în temeiurile prevăzute de art. 278/1 alin.8 Cod procedură penală, cu această soluție, motiv pentru care, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea fondului cauzei.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1426 din 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția penală a fost admisă plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței nr.1945/II-2/2008 din 8.08.2008 a Prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
A fost desființată ordonanța menționată și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru soluționarea plângerii înregistrate la 29.07.2008.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că.
- la data de 8.05.2007 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, formându-se dosarul nr.1228/P/2007, plângerea petentului împotriva societății Clinical, Marea Britanie - Sucursala B - România, reprezentată de;
- plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția din 14.02.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dispunându-se neînceperea urmăririi penale cu motivarea că fapta reclamată reprezintă un litigiu de muncă,nefiind prevăzută de legea penală;
- la data de 29.07.2008 petentul a formulat o nouă plângere, înregistrată sub nr.1945/II-2/2008 la același Parchet,împotriva societății menționate, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții;
- Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia considerat această nouă plângere ca fiind îndreptată, în condițiile art.2781Cod procedură penală, împotriva primei ordonanțe,astfel încât prin ordonanța nr.1945/II-2/2008, primul procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureștia respins-o ca nefondată.
În aceste condiții tribunalul a apreciat că noua plângere trebuia soluționată pe fond de către Parchet,fiind în mod greșit considerată ca o plângere împotriva primei ordonanțe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC Clinical, Marea Britanie - Sucursala B - România, criticând-o pentru nelegalitate și arătând în esență că cea de-a doua plângere este în realitate întemeiată pe prevederile art.2781Cod procedură penală, întrucât critică prima ordonanță dată în cauză,astfel încât în mod greșit tribunalul s-a desesizat în loc să soluționeze cauza pe fond.
Recursul este întemeiat.
În mod corect prin ordonanța din 8.08.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia considerat că nu soluționează o plângere nouă, ci calea de atac împotriva ordonanței anterioare. Așa fiind, tribunalul nu trebuia să se desesizeze ci, potrivit prevederilor art.2781Cod procedură penală, să soluționeze fondul cauzei, soluția de trimitere la Parchet fiind nelegală.
În consecință, Curtea va admite recursul și în baza dispozițiilor art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se pronunța pe fond.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC Clinical, Marea Britanie - Sucursala B - România, împotriva sentinței penale nr.1426 din 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./15.04.2009
Președinte:Luciana MeraJudecători:Luciana Mera, Viorica Costiniu, Francisca Maria