Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 332/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 332
Ședința publică de la 10 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 3: Aurel
GREFIER -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul formulat de petentul inculpatul împotriva sentinței penale nr.847/21.12.2007 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru petentul recurent, av. pentru intimați, prezent intimatul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. pentru petent, sub aspectul tardivității recursului solicită repunerea în termenul de recurs. Arată că pronunțarea în cauză a fost amânată pentru data de 21.12.2007, după care s-a intrat în concediu și au fost sărbătorile de iarnă, acesta fiind motivul pentru care nu s-a făcut recurs în termenul prevăzut de lege. Solicită a se aprecia dacă acesta este un motiv temeinic pentru cererea de repunere în termenul de recurs.
Pe fond, arată că nu a motivat în scris recursul formulat întrucât în motivarea deciziei atacate s-au reluat aceleași argumente avute în vedere de parchet și nu s-a motivat decizia dată.
Înțelege să invoce un motiv de ordine publică și anume acela că din materialul probator existent la dosar sunt dovezi că s-a săvârșit o infracțiune iar instanța trebuia să se sesizeze din oficiu cu privire la acea infracțiune.
Apreciază că deși faptele de " înșelăciune", "fals în declarație", "uz de fals" sunt prescrise, instanța trebuia să le rețină. Depune la dosar actele considerate de petent a fi false, respectiv 3 înscrisuri, înscrisuri ce sunt primite, datate și semnate de președintele completului de judecată.
În concluzie solicită admiterea recursului, a se constata că s-au săvârșit cel puțin două infracțiuni respectiv de " fals" și " uz de fals" și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări.
Av. pentru intimați, în ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs, arată nu poate fi reținut motivul indicat referitor la faptul că au fost sărbătorile de iarnă.
În ceea ce privește recursul formulat de petent solicită respingerea recursului ca fiind tardiv formulat. Apreciază că motivul indicat pe fondul recursului nu poate fi analizat atât timp cât recursul este tardiv.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul cu privire la excepția invocată solicită respingerea recursului ca tardiv formulat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 847 din 21 decembrie 2007, Tribunalul Iașia dispus următoarele:
A respins plângerea formulată de petenții domiciliat în I,-, -. 5,. A,. 5,.17 și domiciliat în I, Șos. T.- nr. 17 împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași de scoatere de sub urmărire penală din 20.06.2007, dată în dosarul nr. 113/P/2007, precum și împotriva rezoluției primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași cu nr. 1087/II/2/2007, rezoluții pe care le-a menținut.
În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat intimații să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 30 lei fiecare.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin rezoluția din 17.01.2007 organele de poliție au dispus începerea urmăririi penale față de învinuiți, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin 1, 5 Cod penal, art. 290 și art. 291 Cod penal, reținând că, în anul 1991, în contextul în care au solicitat în scris reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 10 ha. teren în intravilanul municipiului I, învinuiții au plăsmuit 2 declarații pretins a fi aparținut numiților G și, căutând să dovedească prin acestea calitatea de moștenitori a defuncților și, calitate pe care, în fapt, nu o aveau. S-a mai reținut că pentru obținerea în anul 2002, titlului de proprietate, învinuiții au folosit un înscris fals, respectiv o decizie datată 6 decembrie 1995, emisă de Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, prin care li se recunoștea calitatea de acționari ai cu 0,50 ha. teren în echivalent arabil și 0,50 ha. în fizic.
Parchetul a precizat de la început că situația de fapt reținută în expunerea rezoluției de începere a urmăririi penale este inexactă, fără precizarea învinuirii în raport de actele imputate fiecăruia dintre învinuiți, iar confirmarea începerii urmăririi penale s-a făcut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cu încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială (în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 215 alin 5 Cod penal). În sprijinul acestei susțineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a apreciat că calculul valorii de prejudiciu s-a făcut printr-o metodă absolut incorectă, considerând că s-a urmărit încadrarea în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, raportat la valoarea de expertiză a 1. teren în zona, de 30 Euro - valoarea fiind calculată pentru toată suprafața pentru care învinuitului i s-a recunoscut dreptul de proprietate, deși, urmând raționamentul organelor de cercetare penală, raționament apreciat ca eronat, suprafața pretinsă de părțile vătămate nu depășește 1 ha.
Examinând actele dosarelor 113/P/2007 și 171/P/2007, a căror reunire s-a dispus prin rezoluția din 19 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iașia reținut următoarele:
La datele de 18 octombrie 2006 și 26 februarie 2007, și au solicitat ca față de să se efectueze cercetări și pentru a se stabili modul în care, prin întocmire și folosire de acte false, acestuia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 10 ha. teren în intravilanul municipiului I - parte din teren suprapunându-se peste suprafețele deținute de părțile vătămate, în baza unor titluri de proprietate eliberate în anul 1991 și anul 1992. Aceste demersuri, pretins ilicite ale învinuitului, au avut drept urmare anularea titlului de proprietate al părții vătămate și implicarea într-o acțiune civilă a părții vătămate.
este fiul lui - decedat la 10 mai 1959. a fost fratele numitei - decedată la 7 iulie 1961, căsătorită cu - decedat la 2 nov. 1971. Cei doi au avut din căsătorie un fiu - decedat la 23.02.1980.
Conform certificatului nr. 3604/03.04.1991, eliberat de Arhivele Statului, avea teren cedat orașului I, conform nr. 308/1953, în suprafață de 13,50 ha. din care 9,90 ha, fânețe, 3 ha, pășune, 0,50 ha, vie și 0,10 ha, neproductiv.
Prin cererea înregistrată la Primăria sub nr. 6917/03.04.1991, a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 10 ha. amplasat în zona - teren ce figura în registrul agricol pe numele soților. A atașat cererii certificatul său de naștere, certificat de deces al tatălui și copii după 2 declarații de martor pe numele G și.
Pentru că nu a făcut la acea dată dovada calității de moștenitor a defuncților și, dovada proprietății defuncților nu a fost validată cu suprafața solicitată.
O cerere cu același conținut a fost depusă de către învinuit cu nr. 22289/03.04.1991.
Prin raportul de constatare tehnico - științifică grafoscopică s-a stabilit că cele două declarații de martor au fost redactate de către învinuita, astfel: a fost mama acesteia și a decedat la 12 iulie 1998; învinuita a admis că a redactat cererea, dar a susținut că aceasta a fost semnată de mama ei. Prin constatarea tehnico științifică nu s-a putut stabili dacă semnătura aparține persoanei care a dat declarația, deoarece s-a folosit un singur model de comparație disponibil - semnătura de pe fișa de evidență aflată în arhiva SPCLEP M, întocmită în anul 1950. S-a apreciat ca fiind posibil ca în 40 de ani semnătura să suporte transformări. Certitudinea apartenenței semnăturii nu s-a putut stabili prin constatarea tehnico-științifică nici în ce-l privește pe G, însă prin declarația notarială, aflată la fila 204 dosar, acesta a confirmat că este autorul acestei declarații.
Autoritățile administrative nu au dat curs acestei cereri ale învinuiților și astfel, la 13 ianuarie 1998, depune o nouă solicitare scrisă, în considerarea Legii nr. 169/1997. Cu adresa nr. 294/1998 Primăria I îi solicită să facă dovada de moștenitor prin depunerea certificatului de moștenitor după.
Învinuitul se conformează și, la 30 iunie 1998, Biroul Notarial Public eliberează certificatul de moștenitor nr. 70 ce atestă calitatea de moștenitor legal a învinuitului - ca nepot de soră.
A reținut Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași că această ultimă mențiune este inexactă, întrucât învinuitul nu era moștenitor legal, direct, al lui. Moștenitorul legal direct a lui era fiul soților, numitul, care a decedat în anul 1980. În consecință, este cel moștenit de. De precizat însă că, în anul 1998, respectiv 2003, învinuitul obține certificate de calitate de moștenitor și după, respectiv.
S-a mai reținut în rezoluția de scoatere de sub urmărire penală că suprafața de 10 ha. teren solicitată de învinuit se afla în administrarea fostului, devenit, cu care învinuitul a încheiat un contract de locațiune, conform Legii arendei nr. 16/1994, figurând în tabelul acționarilor la poziția 51 (fila 73 dosar).
Această decizie nu a fost regăsită în arhivele Primăriei și Prefecturii I, însă printr-o adresă din 22 august 2003 cu nr. 12762, se notifică Primăria I - Comisia de fond funciar despre existența ei.
Și confirmă calitatea de acționar al învinuitului printr-o adresă din 6 octombrie 1995 cu nr. 2054 (fila 84 dosar urmărire penală).
La data de 12 iunie 2001 avut loc protocolul de predare a terenurilor ce au fost administrate de, încheiat între Administrația Domeniilor Statului și Comisia Municipală I pentru 154,8008 ha. conform fișei cadastrale (fila 43 - 48 dosar).
La data de 10 aprilie 2002, învinuitul obține titlul de proprietate nr. - (fila 23 dosar) pentru 10 ha. teren, amplasat în tarlaua 54, parcelele 2235/2 și 2235/3.
În anul 2003, numitul, deținător al unei suprafețe de teren amplasate în centrul suprafeței de 10 ha. și pentru care posedă titlu de proprietate din anul 1992, acționat în judecată pe învinuit, solicitând instanței să anuleze titlul de proprietate al acestuia și să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 70/1995. Instanța (sentința civilă nr. 6216/16.06.2004 a Judecătoriei Iași ) a admis acest ultim capăt de cerere, motivând că "în mod direct învinuitul l-a moștenit pe, care la rândul său a cules toate drepturile și obligațiile tatălui său. În calitate de văr primar, învinuitul a cules întregul patrimoniu al defunctului și, implicit, pe cel moștenit de la ".
Față de acest raționament, instanța a arătat că învinuitul era îndreptățit să ceară și să obțină reconstituirea dreptului de proprietate și că lui i s-a constituit nelegal dreptul de proprietate cu privire la o suprafață ce nu se afla la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 (nelegalitatea viza amplasamentul pe care s-a făcut reconstituirea).
În acest context cererea privind anularea titlului de proprietate al învinuitului a fost respinsă (sentința civilă nr. 6216/16.06.2004 a Judecătoriei Iași - filele 201 - 205 dosar urmărire penală).
Au urmat o serie de alte acțiuni introduse de această dată de învinuit, prin care acesta solicita anularea titlurilor de proprietate pentru suprafața de 5000 atribuite în anul 1992, specialiștilor agronomi cu încălcarea disp. art. 8 și art. 37 din Legea nr. 18/1991 - terenuri care se suprapuneau peste terenul de 10 ha. referitor la care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, în favoarea sa.
În acest fel au fost anulate următoarele titluri de proprietate:
Titlu de proprietate nr. 83057/9.11.1992 pentru 5000 emis pe numele (sentința civilă nr. 6125/14.6.2004 a Judecătoriei Iași - filele 206 - 207);
Titlu de proprietate nr. 82888/16.12.1992 pentru 5.000. emis pe numele (sentința civilă nr. 13198/24.11.2003 a Judecătoriei Iași - filele 208 - 209);
Titlu de proprietate nr. 82896/17.12.1992 pentru 5.000. emis pe numele G ( sentința civilă nr. 12609 din 10.11.2003 a Judecătoriei Iași - filele 210 - 211);
Titlu de proprietate nr. 83893/16.12.1992 pentru 5.000.p, emis pe numele - (decizia civilă nr. 606 din 14.- a Tribunalului Iași - filele 212- 215);
Titlu de proprietate nr. 82866/25.11.1992 pentru 5.000.p, emis pe numele (sentința civilă nr. 6089/14.06.2004 a Judecătoriei Iași - filele 216 - 217);
Titlu de proprietate nr. 82898/17.12.1992 pentru 5.000.p, emis pe numele ( sentința civilă nr. 5438/26.05.2004 a Judecătoriei Iași - filele 218 - 220);
Titlu de proprietate nr. 8307/10.11.1992 pentru 5.000.p, emis pe numele părții vătămate (sentința civilă nr. 5950/09.06.2004 a Judecătoriei Iași - filele 221 - 222);
Titlu de proprietate nr. 83118/22.01.1993 pentru 5.000.p, emis pe numele (sentința civilă nr. 2021/23.02.2004 a Judecătoriei Iași - filele 224 - 225).
A apreciat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în conținutul rezoluției adoptate că, față de întreaga documentație aflată la dosarul de urmărire penală, coroborată cu mențiunile din expozitivul hotărârilor judecătorești menționate, că învinuitul era îndreptățit să solicite reconstituirea dreptului de proprietate, demersul său neputând fi asimilat unei acțiuni de inducere în eroare. Pretinderea și recunoașterea unui drept în fața unei autorități publice nu se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 215 Cod penal.
În ce o privește pe învinuita, s-a reținut că nu există indicii pentru a reține în sarcina acesteia infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal raportat la pretinsa plăsmuire a declarațiilor de martor și că, în mod corelativ, nu se poate reține infracțiunea prev. de art. 291 Cod penal în sarcina învinuitului.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, văzând rezoluția atacată, înscrisurile depuse de petenți și de învinuiți în faza cercetării judecătorești, concluziile părților, instanța apreciază că plângerea formulată de petenții și, în conformitate cu disp. art.278 indice 1 Cod procedură penală împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, din data de 20.06.2007 (respectiv împotriva ordonanței primului-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din data de 20.07.2007 prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva rezoluției emise în dosarul nr. 113/P/2007) prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1, 2, 5 Cod penal și infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal, precum și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 290 Cod penal este neîntemeiată.
Astfel, instanța constată că în mod corect s-a reținut că, având calitatea de moștenitor a numitului și implicit a numiților și, predecesorii celui dintâi, învinuitul, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 10 ha. teren ce figura în registrul agricol pe numele soților, conform certificatului nr. 3604/03.04.1991 eliberat de Arhivele Statului, din care rezultă că avea teren cedat orașului I, conform nr. 308/1953, în suprafață de 13,50 ha. din care 9,90 ha. fânețe, 3 ha. pășune, 0,50 ha. vie și 0,10 ha. neproductiv.
Dreptul acestuia de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate a predecesorilor săi, precum și calitatea sa de moștenitor a numitului, au fost statuate prin sentința civilă nr. 6216/16.06.2004 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 101/2005 a Tribunalului Iași, din conținutul căreia rezultă că învinuitul era îndreptățit să ceară și să obțină reconstituirea dreptului de proprietate.
Prin aceeași sentință s-a stabilit faptul că lui i s-a reconstituit nelegal dreptul de proprietate cu privire la o suprafață ce nu se afla la dispoziția Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, nelegalitatea vizând amplasamentul pe care s-a făcut reconstituirea.
În aceste împrejurări nu se poate reține în sarcina intimatului o acțiune de inducere în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust. Obținerea inițială a unui certificat de moștenitor nr. 70/1998, prin care i se recunoștea calitatea de moștenitor după defunctul, a cărui nulitate a fost constatată ulterior prin sentința civilă sus-menționată, pe considerentul că moștenitorul legal direct al lui era fiul acestuia, de asemenea decedat, la data eliberării certificatului, moștenindu-l pe acesta din urmă, nu reprezintă o manoperă frauduloasă menită să servească unei astfel de acțiuni, atâta timp cât intimatul era oricum singurul moștenitor, însă vocația succesorală nu a fost stabilită corect, din punctul de vedere al succesiunii în timp a drepturilor succesorale ale acestuia.
Mai mult, pretinderea și recunoașterea unui drept în fața unei autorități publice nu se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 215 Cod penal.
În ceea ce privește declarațiile de martori invocate de petenți a fi false, instanța reține că atâta timp cât nu s-a putut stabili pe bază de probe certe că acestea ar fi fost contrafăcute de către învinuita, prin contrafacerea scrierii și a subscrierii (în ce o privește pe, în legătură cu care învinuita a admis că a redactat cererea, dar a susținut că aceasta ar fi fost semnată de subsemnată, prin constatarea tehnico-științifică neputându-se stabili dacă semnătura aparține persoanei care a dat declarația deoarece s-a folosit un singur model de comparație disponibil, respectiv o semnătură de pe fișa de evidență aflată în arhiva SPCLEP M, întocmită în anul 1950, în condițiile în care martora a decedat încă din 1998, apreciindu-se, pe bună dreptate, că în 40 de ani semnătura putea să suporte transformări) dubiul profită făptuitorului, iar în ce-l privește pe G, instanța reține că prin declarația notarială aflată la fila 204 dosar, acesta a confirmat că este autorul acestei declarații, neavând importanță redactorul declarației, atâta timp cât conținutul declarației exprimă manifestarea de voință a autorului, care nu o contestă, neputându-se stabili astfel în niciuna din cele două situații existența faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal.
Pentru aceleași rațiuni, nedovedindu-se caracterul fals al declarațiilor invocate, nu se poate reține nici în sarcina intimatului, săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal.
De altfel dovada calității de moștenitor a numitului s-a făcut ținându-se seama și de certificatele de stare civilă din care rezultă că este fiica lui, autorul lui, tatăl învinuitului, fiind deci sora acestuia (filele 155-161 dosar urmărire penală) așa cum rezultă din adresa nr. 42/26.10.2006 a Biroului Notarului Public
În ceea ce privește decizia cu nr. 9097/06.12.1995 (fila 72 dosar), pretins a fi falsificată de intimatul, existența ei este confirmată prin adresa Primăriei Municipiului I cu nr. 71935/30.11.2001, adresată Instituției Prefectului, iar din examinarea acesteia nu rezultă elemente care să conducă la ideea contrafacerii acesteia. De altfel aceasta a fost depusă la dosar de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară I, la solicitarea I (fila 68 dosar).
La data de 8 ianuarie 2008 împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul, criticând-o pentru mai multe aspecte de nelegalitate și netemeinicie expuse pe larg în dezbaterea orală a recursului și consemnate în preambulului prezentei hotărâri.
Instanța din oficiu a invocat excepția tardivității recursului promovat de petent, pe care a pus- în discuția părților la termenul din 1 aprilie 2008.
Cu privire la excepția invocată, petentul - recurent a solicitat repunerea în termenul de recurs în condițiile art. 364 Cod procedură penală, motivat de faptul că pronunțarea hotărârii recurate s-a făcut chiar în perioada sărbătorilor de iarnă, iar termenul se împlinea în zile libere legale, ceea ce a condus la depunerea cu întârziere a cererii de recurs.
Solicitarea petentului recurent de repunerea în termenul de apel va fi respinsă, iar recursul va fi constatat tardiv pentru considerentele ce urmează:
Termenul de recurs este un termen procesual legal, iar potrivit art. 385 ind. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 363 - 365 Cod procedură penală acesta este de 10 zile și curge de la pronunțarea pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare și de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii, pentru partea care a lipsit de la dezbateri și de la pronunțare.
Examinând actele și lucrările dosarului de fond se constată că la termenul de judecată când au avut loc dezbateri asupra fondului, respectiv 17 decembrie 2007, petentul recurent a fost prezent, fiind asistat și de apărătorul ales. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 21 decembrie 2007, când au lipsit părțile, astfel că termenul de recurs se împlinea cel mai târziu la 7 ianuarie 2008 (cu prorogarea legală atât în ce privește începutul termenului într-o zi nelucrătoare - sâmbătă - 22 decembrie 2007, cât și cu prorogarea pentru zilele libere acordate în perioada sărbătorilor legale).Cu atât mai mult cu cât în această materie funcționează principiul continuității termenelor, ele neputând fi nici întrerupte și nici suspendate.
Având în vedere caracterul imperativ al termenului de recurs, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar dacă totuși recursul a fost declarat după împlinirea termenului de 10 zile, acesta urmează să fie respins ca tardiv.
Însă în vederea ocrotirii drepturilor subiecților procesuali, legea a prevăzut posibilitatea suspendării curgerii termenului de recurs când cel interesat dovedește că neexercitarea căii de atac s-a datorat unor cauze temeinice de împiedicare.
Pentru admisibilitatea repunerii în termen, art. 385 ind. 3 alin. 2 raportat la art. 364 alin. 1 Cod procedură penală impune a se constata îndeplinite în mod cumulativ două condiții și anume întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării căii de atac și cererea să fie făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau despăgubirilor civile.
În cauză nu este îndeplinită prima condiție, împrejurările invocate de petentul-recurent neputând fi apreciate drept cauze temeinice de împiedicare a declarării căii de atac, câtă vreme deosebit de durata termenului în care partea avea această posibilitate, cererea de recurs putea fi comunicată și prin serviciul poștal.
Astfel, netemeinicia cauzei de împiedicare a declarării recursului conduce la respingerea cererii de repunere în termen.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală să respingă, ca tardiv, recursul pronunțat de petentul.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 847/21 decembrie 2007 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
20.06.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Iulia Elena CiobanuJudecători:Iulia Elena Ciobanu, Mihaela Chirilă, Aurel
