Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 39/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 39
Ședința publică din data de 5.03.2009
PREȘEDINTE: Ion Stelian
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art. 278/1 pr.penală de petenta - persoană vătămată SOCIETATEA AGRICOLĂ, cu sediul în com., sat, județul P, prin președinte, domiciliat în P,-,.138,.B,.33, județul P, împotriva rezoluțiilor nr. 277/P/2008 din 24.09.2008 și nr. 1821/II/2/2008 din 24.11.2008, ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, privind pe intimații - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, subinspector de poliție în cadrul P, G, comisar - șef de poliție și inspector - șef al P și G, subcomisar de poliție în cadrul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta - persoană vătămată Societatea Agricolă și intimații, G, G și .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea plângerii formulate de petenta - persoană vătămată Societatea Agricolă, ca fiind neîntemeiată și menținerea rezoluțiilor atacate întrucât sunt legale și temeinice, având în vedere că faptele pentru care s-a formulat prezenta plângere nu există.
După terminarea ședinței de judecată se depune la dosar, prin intermediul Serviciului Registratură notă de ședință din partea petentei -persoană vătămată, prin președinte, delegație permanentă în copie xerox și o plângere adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI sub nr. 203/19.02.2009 în copie xerox.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin plângerea formulată în conformitate cu dispoz. art. 278/1 pr.penală, persoana vătămată SOCIETATEA AGRICOLĂ, prin reprezentantul său legal, a solicitat în esență, desființarea Rezoluțiilor nr. 277/P/2008 din 24.09.2008 și nr. 1821/II/2/2008 din 24.11.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, privind pe intimații - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, subinspector de poliție în cadrul P, G, comisar - șef de poliție și inspector - șef al P și G, subcomisar de poliție în cadrul P și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art. 246, art. 247, art. 249, art. 264, art. 272, art. 289 p, art. 291, art. 323
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:
Prin Rezoluția nr. 277/P/208 din data de 24.09.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații, G și G, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 249, art. 264, art. 272, art. 289 p, art. 291, art. 323
S-a reținut în esență că, la data de 23.07.2008 au fost înregJ. la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, două plângeri penale ale Societății Agricole, prin care această unitate sesiza că numiții - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, G, comisar - șef de poliție și inspector - șef al P și G, subcomisar de poliție în cadrul P, prin modul defectuos de instrumentare a dosarului cu nr. 2521/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au săvârșit în dauna sa, infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și prin îngrădirea unor drepturi, neglijență în serviciu, reținere/distrugere de înscrisuri, fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiunii. Inițial plângerile au făcut obiectul unor cauze separate care însă au fost conexate.
Pe fond, persoana vătămată Societatea Agricolă, reclamă faptul că în acest dosar a fost efectuat un simulacru de cercetare penală prin neinvestigarea serioasă a pretinselor fapte de fals intelectual și uz de fals comise de reprezentanții Primăriei în legătură cu emiterea adreselor purtând nr.3291/1.11.2006, nr.3288/1.11.2006, nr.3444/16.11.2006, nr.1027/15.05.2006 și nr. 3607/2.10.2007 și având antetul acestei instituții. În linii mari, prin aceste adrese se relevă faptul că Societatea Agricolă, nu ar avea sediul pe teritoriul com., că nu desfășoară nici un fel de activitate, că nu este înregistrată în registrul fermelor, etc. Adresele incriminate au fost adminJ. ca probă cu înscrisuri de către instanțele din P în cadrul mai multor procese civile, fapt ce l-a nemulțumit pe reprezentantul Societății Agricole, care a demarat mai multe proceduri de înscriere în fals.
Cercetările legate de conținutul acestor adrese, cu privire la care Societatea Agricolă s-a înscris în fals, în procesele civile au fost efectuate în cuprinsul dosarului nr. 2521/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, iar cauza a fost instrumentată de către subinspectorul de poliție din cadrul P - Serviciul Cercetări Penale, care a înaintat dosarul parchetului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, formulată la începutul anului 2008. Prin Rezoluția nr. 2521/P/2007 din 22.02.2008, procurorul, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești - care a supravegheat cercetările - a confirmat această propunere dispunând neînceperea urmăririi penale în cauză.
S-a mai reținut că, în ceea ce-i privește pe comisarul șef de poliție G și subcomisarul de poliție G, aceștia nu au legătură cu instrumentarea și soluționarea cauzei nr. 2521/P/2007.
Se precizează că, cercetările întreprinse la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI nu au evidențiat nici un indiciu care să contureze conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni, în sarcina celor ce au purtat responsabilitatea soluționării cauzei precizate.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere persoana vătămată Societatea Agricolă, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat în esență începerea urmăririi penale împotriva intimaților pentru infracțiunile arătate.
Prin Rezoluția nr. 1821/II/2/2008 din 24.11.2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a dispus respingerea plângerii ca tardiv formulată, deoarece soluția a fost comunicată Societății Agricole, la data de 30.09.2008 conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii comunicării, iar plângerea a fost prezentată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, la data de 17.11.2008, după o perioadă de 46 de zile de la comunicare.
Împotriva celor două rezoluții a formulat plângere în conformitate cu dispoz. art. 278/1 pr.penală, persoana vătămată Societatea Agricolă, criticându-le ca fiind netemeinice și nelegale și a solicitat în esență - așa cum de altfel s-a arătat mai sus - desființarea rezoluțiile și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaților pentru infracțiunile arătate.
La primul termen de judecată - 14.01.2009 - persoana vătămată, prin reprezentantul său legal a solicitat introducerea în cauză și a altor persoane, respectiv: a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, a viceprimarului com., a numitei de la Centrul Agricol, a procurorului, a agentului de poliție, dar și a altor persoane fără însă a le preciza funcția și domiciliul, respectiv:, etc.
În același timp a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și a Ministerului Administrației și Internelor, cerere respinsă de instanță în temeiul art. 278/1 alin.6 pr.penală.
Ulterior însă, reprezentantul legal al persoanei vătămate nu a înțeles să se mai prezinte în instanță pentru a susține plângerea deși avea termen în cunoștință.
Curtea examinând rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, în raport de actele și lucrările dosarului, dar de susținerile persoanei vătămate, constată că plângerea este nefondată așa cum se va arăta în continuare:
Situația de fapt a fost corect reținută în Rezoluția nr. 277/P/2008 - așa cum s-a arătat pe larg mai sus - în sensul că, la data de 27.03.2008 persoana vătămată Societatea Agricolă, prin reprezentantul său legal a formulat două, plângeri penale împotriva numiților - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, G, comisar - șef de poliție și inspector - șef al P și G, subcomisar de poliție în cadrul P, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni expres menționate, respectiv: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și prin îngrădirea unor drepturi, neglijență în serviciu, reținere/distrugere de înscrisuri, fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Probele adminJ. în cauză conduc la concluzia că soluția dată în dosarul nr. 2521/P/2007 este indiscutabil motivată în fapt și în drept iar în cauză au fost întreprinse acte premergătoare.
Mai mult decât atât toate încheierile de ședință prin care procesele civile au fost suspendate și unitatea de parchet competentă sesizată se află la dosar, la fel ca și înscrisurile pretins falsificate, iar referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale precum și rezoluția de confirmare a acestei propuneri fac referire la ele.
În atare situație, Curtea constată că, în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, nu a evidențiat nici un indiciu care să contureze conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni în sarcina celor care au purtat responsabilitatea soluționării cauzei precizate.
Cert este însă că, persoana vătămată este nemulțumită în realitate de soluția dată în cauză, dar pentru eventuala îndreptare a acesteia are la dispoziție procedura reglementată de dispoz. art. 278 - 278/1 pr.penală.
În raport de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că plângerea formulată de persoana vătămată Societatea Agricolă, prin reprezentantul său legal, este nefondată și urmează a fi respinsă în temeiul art. 278/1 alin.8 lit.a pr.penală.
Urmează însă a se observa și faptul că, plângerea împotriva primei rezoluții ( nr. 277/P/2008 din 24.09.2008 ) a fost respinsă ca tardiv formulată, deoarece soluția a fost comunicată Societății Agricole, la data de 30.09.2008 conform procesul verbal de îndeplinire a procedurii comunicării iar plângerea a fost prezentată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, P la data de 17.11.2008, după o perioadă de 46 de zile de la comunicare.
Văzând și dispoz. art. 192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată, plângerea formulată de SOCIETATEA AGRICOLĂ, cu sediul în com., sat, județul P, prin reprezentantul său legal, împotriva rezoluțiilor nr. 277/P/2008 din 24.09.2008 și nr. 1821/II/2/2008 din 24.11.2008, ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, privind pe intimații - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, subinspector de poliție în cadrul P, G, comisar - șef de poliție și inspector - șef al P și G, subcomisar de poliție în cadrul
Obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.03.2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./10.03.2009
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian